Existenţa mai multor forme de exprimare ale dreptului, în care dreptul scris este forma principală şi determinantă.
Obiceiul juridic sau cutuma, ca şi regulile de convieţuire socială, constituie numai în mod excepţional izvoare de drept şi numai în domeniul în care legea face trimitere la ele.
Nu se recunoaşte practicii judiciare şi doctrinei juridice, caracterul de izvor de drept.