Drept

Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că în calitate de domeniu de activitate a oamenilor, politica e cunoscută de milenii. La toate etapele de dezvoltare a societăţii reprezentanţi ai diferitelor pături sociale, generaţii de profesionişti şi diletanţi, oameni de stat şi gânditori eminenţi, filozofi şi prevestitori au încercat să dea răspuns la întrebarea care rămâne şi până în prezent pentru mulţi contemporani o piatră de încercare. Ce este politica, care sînt relaţiile dintre politică şi putere, care e mecanismul realizării puterii politice?

În activitatea politică, de fapt, nu este nimic nou. Politică se făcea şi în antichitate. Noţiunea de "politică" e cunoscută din timpurile cele mai vechi, unele versiuni cu privire la definiţia politicii circulau încă înainte de aprecierile făcute de marii gânditori greci Platon şi Aristotel. Ea era cunoscută sub aspectul de conducere, administrare, dirijare a societăţii, a statului. În istoria civilizaţiei termenul "politică" a intrat provenind de la grecescul "polis", ceea ce înseamnă oraş.

Platon spunea că politica este activitatea prin care se conduc oamenii, fie prin violenţă şi constrângere, fie prin manifestarea lor liberă. Lui îi aparţine şi ideea că politica trebuie să devină atât o ştiinţă, cît şi o artă prin care să se conducă oamenii în numele unei idei supreme. Discipolul său Aristotel considera că politica este activitatea care îi leagă pe oameni într-un tot întreg şi îi conduce, adică îi organizează într-un stat cu anumite instituţii numit de el „polis” sau stat-oraş - forma principală de instituţionalizare şi organizare a societăţii.

Gândirea politică din perioada iniţială a epocii feudale s-a aflat complet sub dominaţia ideologiei religioase, iar biserica, fiind instituţia cea mai organizată şi cea mai puternică, pretindea la dominaţia absolută în societate. Toma d’Aquino este autorul doctrinei suveranităţii absolute a puterii papale.

În epoca Renaşterii, N. Machiavelli este cei mai ilustru reprezentant al noii orientări, considerat întemeietorul ştiinţei politice moderne. El dezvăluie pentru prima dată procesul intern al puterii politice, tehnica cuceririi, exercitării şi menţinerii ei. Machiavelli este primul care prezintă interesul ca motivaţie a actului politic. În epoca modernă, de rând cu Machiavelli în Italia, au mai activat un şir de mari gânditori ca Bodin în Franţa, Hobbes în Anglia, Grotius în Olanda. Un loc deosebit le revine şi personalităţilor eminente cum au fost Spinoza, Montesquieu, J -J. Rousseau, L. von Ranke, Hegel ş. a. care prin lucrările lor au contribuit în mod esenţial la dezvoltarea în continuare a gândirii politice.

Dar abia în epoca contemporana teoria politică, sau tot ce se include în noţiunea "politică", a devenit nucleul unei discipline ştiinţifice şi de studiu numită politologie. Politica este în prezent apreciată ca o activitate de conducere a societăţii, de organizare şi funcţionare a statului, a sistemului administrativ şi de drept.

1. Luci subliniază că politica este o activitate socială în sfera politică a societăţii direcţionată în principal spre acapararea, menţinerea, consolidarea şi realizarea puterii.

Expunem încă o definiţie mai simplă decât altele care declară că politica este o activitate practică de soluţionare a problemelor sociale neordinare.

Politica şi morala

După cum s-a menţionat, politica este o activitate de organizare şi conducere a societăţii şi a apărut încă din timpurile cele mai vechi. Avansarea ei pe primul plan la etapa contemporană se datoreşte faptului ca la un moment dat în evoluţia societăţii unele probleme îşi schimbau caracterul şi nu mai puteau fi soluţionate prin intermediul normelor morale ce stăteau la etapa dată la baza comunităţii sociale. Atunci a fost nevoie de un nou atribut în sfera conducerii.

Astfel a apărut politica drept instrument (activitate) care cu timpul şi-a asumat rezolvarea tuturor problemelor prin diverse căi şi metode cu excepţia chestiunilor morale.

Politica şi morala au multe în comun, dar între ele există şi deosebiri:

1. Primul este că morala nu se schimbă atât de repede şi uşor ca politica.
2. Morala rămâne la baza rezolvării multor probleme, în fond, ea rămâne o călăuză extrem de importantă pentru politică şi poate influenţa esenţial asupra balanţei de forţe şi interese în societate.

E cert un lucru: o delimitare completă a politicii de morală nu a existat şi nici nu este posibilă. De obicei, oricât de odioasă şi amorală ar fi politica, totuşi ea apelează la morală, caută susţinere din partea ei şi nicidecum invers. Viaţa nu o dată a demonstrat că politica care nu ţine cadenţa cu morala mai devreme sau mai târziu dă faliment. A dat faliment politica naziştilor de a constitui „morala rasială”, de exemplu.

În politica mare se folosesc toate metodele şi procedeele posibile. Sinceritatea, etica, morala înaltă greu prind rădăcini în politică. Promovarea unei politici transparente, cinstite, cu un bun simţ şi mâini curate rămâne un ideal care ar corespunde celei mai umane societăţi. Pentru a atinge un asemenea grad e nevoie de un înalt nivel de cultură politică.

În lupta pentru putere sunt frecvente cazuri de încălcare normelor morale, ale eticii, datoriei, responsabilităţii etc. Nu rare sînt cazurile când cei care dispun de putere îşi soluţionează mai întâi interesele personale pe contul şi în dauna societăţii. În aşa cazuri se potriveşte întocmai expresia: politica e cu două feţe.

Şi totuşi, practica vieţii sociale ne convinge că atâta timp cît va prevala rezolvarea problemelor pe cale administrativă şi de drept, iar morala va fi situată pe planul doi, probleme politice vor apărea tot mai multe.

Politica şi ştiinţa

În rezolvarea problemelor de o importanţă majoră politica apelează la ştiinţă. Desfăşurând activitatea în acest domeniu, ea tot mai des se bizuie pe rezultatele investigaţiilor ştiinţifice. Însăşi politica este o activitate practică şi nu poate deveni ştiinţă teoretică. Politica poate fi ştiin­ţifică dacă în activitatea ei se aplică metodologia bazată pe cunoaşterea legilor de constituire şi dezvoltare a comunităţii sociale. Politica devine ştiinţă numai prin intermediul politologiei - ştiinţă care studiază sub toate aspectele viaţa politică a societăţii, statului, a partidelor şi în genere legităţile dezvoltării şi activităţii subiectelor politice.

De exemplu, elaborarea cursului politic al ţării pe o anumită perioadă nu poate avea Joc fără o argumentare ştiinţifică a asigurării materiale a programelor economice înaintate, fără a lua în considerare gradul de pregătire a populaţiei în scopul susţinerii acestor proiecte, fără a ţine cont de poziţia ţărilor dezvoltate referitor la cursul politic luat de guvern.

Ca activitate, politica este extrem de complicată şi cere de la cei ce o practică să o aprecieze nu numai ca ştiinţă, dar şi ca artă, adică să cunoască măiestria de a manevra, de a lua în calcul momentul psihologic în deciziile politice concrete. Ca artă, politica se manifestă prin activitatea ce-i dă posibilitate politicianului să găsească compromisuri în situaţii delicate sau unica decizie care ar salva situaţia.