Prin opoziţie înţelegem un grup de persoane, blocuri, partide, care la un moment dat, în tot sau în parte, se situează pe o poziţie opusă regimului politic sau politicii guvernamentale.
Opoziţia, se exercită, de regulă, în cadrul sistemului legal instituţional, dar se poate manifesta şi în afara sistemului constituit, atunci când refuză regulile jocului sistemului politic existent şi utilizează mijloace neconstituţionale sau extremism politic.
Într-un sistem democratic, opoziţia e un fenomen benefic şi necesar, pentru că permite confruntarea de idei, dezbaterile, în vederea găsirii celei mai bune soluţii pentru problemele societăţii. În unele state (Marea Britanie, SUA, Germania), funcţia de opoziţie e formalizată. Astfel, liderul opoziţiei capătă un statut politic aparte: are drept la replică la declaraţiile oponentului său, dreptul de a fi consultat în anumite probleme de procedură (privind ceremoniile de stat, declaraţiile de război, etc.).
Avem opoziţie:
- Parlamentară – un partid politic sau o grupare politică, care acţionează în Parlament sau în organele locale, criticând politica partidului de guvernământ, şi votând, ca regulă, împotriva măsurilor iniţiate de acesta.
- Extraparlamentară – formă de luptă politică ce recurge la contestarea puterii politice prin manifestaţii de stradă, greve, pichetări. În acest caz, orice încercare de a restabili ordinea publică prin acţiunea forţelor de ordine e calificată ca o încălcare a principiilor democratice, a drepturilor omului.
(Sursa: Sergiu Tamăş, „Instituţii şi procese politice”)