Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că la alegerile parlamentare din februarie 1994 două formaţiuni de orientare centristă - Partidul Democrat Agrar şi Blocul Partidului Socialist şi Mişcarea "Unitatea-Edinstvo" - au câştigat majoritatea absolută a mandatelor în Parlament - 84 (56 şi, respectiv, 28) celelalte 20 mandate au revenit Blocului Ţăranilor şi Intelectualilor - 11 şi Alianţei Frontului Creştin Democrat - 9.
Obţinând 43,18% din numărul total de voturi (56 mandate din 104) PDAM a repurtat o victorie convingătoare. Mai mult decât atât, asigurându-şi, prin colaborarea cu fracţiunea socialist-interfrontistă (28 mandate), majoritatea absolută în Parlament, agrarienii au purces la realizarea obiectivelor programate, desconsiderând totalmente existenţa opoziţiei democratice.
La finele anului 1996 neîncrederea cetăţenilor în Parlament întrunea 70% din opiniile respondenţilor, pe când neîncrederea în partidul de guvernământ (PDAM), care şi-a asumat responsabilitatea de soarta statului era şi mai mare. Şansele de a redresa situaţia în frunte cu agrarienii au eşuat definitiv. Aceasta au demonstrat-o elocvent alegerile parlamentare din anul 1998 la care nici unul din cele două partide ale puterii (PDAM şi socialiştii) nu au reuşit să câştige alegerile şi nici măcar să treacă pragul electoral de 4%.
Situaţia precară din toate domeniile vieţii sociale a impus partidele şi mişcările social-politice de dreapta să lanseze ideea "Unirii tuturor forţelor democratice într-un singur bloc politic - Convenţia Democratică din Moldova (CDM)". Se presupunea ca acel bloc să fie alcătuit din Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PRCM), Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ), Partidul Liberal (PL), Partidul Forţelor Democratice (PFD). Ulterior, Convenţia Democratică s-a constituit numai din două partide: PRCM şi FPCD. Negocierile între celelalte 3 partide PLM PNŢ, PFD de a forma un bloc unic au eşuat. Pe parcurs, la Convenţie au mai aderat câteva partide mici: Alianţa Creştin-Democrată a Femeilor, Partidul Ecologist, Partidul Ţărănesc Creştin Democrat.
Astfel, pe eşichierul de dreapta, către noile alegeri parlamentare au apărut trei blocuri: CDM, PFD şi Alianţa Forţeloi Democratice (AFD) formată din PLM şi PNŢ.
Pe eşichierul de stânga pe primul plan apare Partidul Comunist, legalizat de Parlament în iunie 1993, care deja reuşise să se manifeste la alegerile prezidenţiale din toamna anului 1996 Pe acelaşi segment de stânga, în concurenţă cu PCRM, s-au antrenat şi Uniunea Comuniştilor din Moldova, Partidul Unit a1 Muncii, Partidul Socialiştilor şi Blocul Unitatea Socialistă.
Pretendent la titlul de partid de centru s-a declarat mişcarea "Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă" (PMDP), care sprijinea cursul Preşedintelui Lucinschi spre promovarea reformelor în ţară.
Astfel, în preajma alegerilor parlamentare din martie 1998, în lupta pentru putere s-au aliniat 15 partide, organizaţii social-politice şi blocuri electorale. Învingătorii scrutinului au fost: Partidul Comuniştilor din Moldova (PCM) cu 30,07%. Blocul electoral Convenţia Democratică din Moldova (CDM) - 19,36%, Blocul - "Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (PDMP)" - 18,14% şi Partidul Forţelor Democratice (PFD) - 8,89%. Celelalte formaţiuni nu au reuşit să treacă pragul electoral de 4%.
După scrutin, situaţia de pe eşichierul politic s-a schimbat Considerabil, înclinaţia era de ia centru spre dreapta.
Forţele democratice CDM, PMDP, PFD au constituit Alianţa pentru Democraţie şi Reforme - o formaţiune nouă în viaţa politică a statului. Aceste forţe alcătuiau majoritatea în Parlament şi, reieşind din coraportul de puteri, au format Guvernul, lăsând în opoziţie Partidul Comuniştilor din Moldova plasat pe primul loc în lista partidelor participante la alegeri.
Unele concluzii şi constatări. Constituirea pluripartitismului în Republica Moldova s-a început o dată cu crearea Mişcării Democratice în sprijinul Restructurări (mijlocul anului 1988). Este semnificativ faptul că în etapa iniţială s-au evidenţiat două orientări extreme: una de dreapta şi alta de stânga (1990-1992), având la bază elementul naţional.
Pe parcurs între cele două extreme (cu structurile de partid şi organizaţi social-politice) apare o nouă orientare, de centru, formată dintr-un grup de partide, organizaţii şi mişcări social-politice în susţinerea independenţei şi consolidării statalitătii Moldovei, ocupând o poziţie dominantă în perioada anilor (1992-1994). Sistemul de partide (modelul VI, pluralismul extrem), valabil pentru anii 1992-1996 nu mai corespundea situaţiei, cu toate că opoziţia extrema de stânga şi de dreapta rămânea în continuare, însă ea nu mai era în stare să exercite o influenţă destabilizatoare asupra Parlamentului. În Parlament şi în ţară se statorniceau forţele centriste ce pledau pentru consolidarea independenţei Republicii Moldova.
După scrutinul parlamentar 1988, grupul de partide de centru cedează arena parlamentară, contribuind astfel la formarea unui nou raport de forţe, consolidând opoziţia de stânga cît şi ce de dreapta. Aceasta, la rândul său, a dus la constituirea unui nou sistem de partide ce tinde mai mult spre modelul V, pluralismului moderat, cu unele elemente caracteristice şi altor modele.