Drept

Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că totalitatea de instituţii politice şi nonpolitice, cu toate aspectele de relaţii între ele, formează sistemul politic. Succint putem formula astfel: sistemul e format din elemente statale şi nonstatale, politice şi nonpolitice cu anumite relaţii între ele ce au dat naştere puterii politice.

În esenţă, sistemul politic poate fi definit ca un ansamblu stabil de raporturi şi roluri sociale instituţionalizate care asigură exercitarea puterii asupra societăţii în întregul ei.

1. Bouthoul de­termină sistemul politic prin gradul de libertate a cetăţenilor. Po­litologul de formaţie marxistă T. B. Bottomore suprapune termenul sistem politic regimului politic, iar politologul rus O. F. Şabrov determină sistemul politic ca o totalitate de instituţii sociale unite prin relaţii care au dat naştere puterii politice, aranjându-le într-un anumit sistem. Sociologul francez G. Burdeau consideră că în condiţiile actuale, ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice, sistemul politic este un mecanism de autogestiune socială, în cadrul căruia instituţiile politice sînt piesele centrale.

Astfel, analizând poziţiile expuse de mai mulţi politologi, ajungem la concluzia că majoritatea din ei susţin conceptul că sistemul politic este un mecanism prin intermediul căruia se utilizează suveranitatea poporului, având în structura sa urmă­toarele elemente principale: a) puterea politică (instituţiile politice), b) relaţiile politice, c) normele şi principiile politice, d) conştiinţa şi cultura politică.

Elementul principal, temelia sistemului politic o formează puterea politică. Ea este pentru sistem ca şi proprietatea pentru sistemul economic. Conceptul despre puterea politică în general şi întruchiparea ei în conducerea societăţii pare a fi ceva abstract sau de neînţeles pentru unii. Dar totul revine la locul său când se înţelege că puterea politică e utilizată prin anumite instrumente şi în calitate de astfel de instrumente apar instituţiile politice.

Putem evidenţia trei tipuri de instituţii: politice, în esenţă nonpolitice (sau parţial politice) şi nonpolitice.

Din instituţiile politice de putere fac parte: statul, partidele, grupurile şi mişcările social-politice, elitele politice, mass-media, guvernul, parlamentul, etc. Aceste instituţii, direct sau indirect, sînt incluse în realizarea politicii, în volum deplin sau mai puţin. Lupta pentru putere, menţinerea şi realizarea ei, este principala lor activitate. Un rol deosebit în sistemul politic revine statului ce reprezintă în toate aspectele comunitatea de oameni, sau societatea, posedă suveranitatea, adică puterea supremă internă în cadrul hotarelor respective şi independentă de alte state. Un rol nu mai puţin important în viaţa sistemului politic o au şi partidele. Partidele sînt exponenţii intereselor şi obiec­tivelor diferitelor clase, grupuri şi pături sociale, care participă activ la utilizarea puterii politice sau dispun de o anumită influenţă asupra ei.

Paralel cu cele două instituţii politice de putere, în activitatea sistemului politic mai participă şi alte instituţii în fond nepolitice, sau parţial politice. Din ele fac parte sindicatele, organizaţiile cooperatiste, de tineret, ale femeilor etc. Activitatea acestor instituţii numai parţial este legată de realizarea puterii, mai ales atunci când sînt atinse interesele lor, însă în fond ele au câmpul lor de activitate.

Instituţiile nonpolitice sunt: organizaţiile benevole sportive, de caritate, de protecţie a mediului ambiant, biserica, alte organizaţii confesionale, asociaţii, grupuri pe interese, colecti­vele de muncă, asociaţii etc.

Relaţiile politice. Relaţiile politice reprezintă o varietate de raporturi sociale ce se formează în procesul realizării puterii politice. Şi în dependenţă de componenţa şi caracterul subiectelor (instituţiilor), relaţiile politice pot fi divizate în trei grupe.

1. În primul rând, men­ţionăm relaţiile de ordin general, adică relaţii între state, naţiuni şi clase sociale care şi formează baza relaţiilor sistemului politic.
2. A doua grupă de relaţii sînt cele pe verticală, adică relaţiile formate în procesul realizării puterii de sus în jos şi invers, în diverse domenii: social-economic, politic, cultural. Caracterul acestor relaţii corespunde în fond tipului de stat sau sistemului politic existent – democratic sau autoritar. La clasificarea sistemelor politice se folosesc şi alte criterii, de exemplu, se ia act de caracterul relaţiilor formate între orga­nele centrale nemijlocit, între organele centrului şi elementele structurii ierarhice periferice, adică ale administraţiei publice locale. Precizarea se face prin intermediul întrebării: unde se situează centrul vieţii politice şi se adoptă principalele hotărâri politice? Dacă acest centru e în aparatul executiv central birocratic, atunci avem de-a face cu un sistem autoritar, dacă e situat în parlament - e un sistem democratic. Când centrul vieţii politice e situat în instituţiile centrale, ia naştere un sistem unitar, când e repartizat între centrul societăţii în genere şi centrele regionale, atunci avem federaţie şi dacă centrul politicii şi al relaţiilor trece în centrele regionale, atunci ia naştere confe­deraţia.
3. În a treia grupă de relaţii pot fi incluse relaţiile ce se formează între instituţiile politice şi nonpolitice, pe orizontală.

Un element important în destinul sistemului politic îl prezintă normele şi principiile politice. Ele formează baza normativă fără de care nici un sistem nu poate exista. Prin normele şi principiile politice sînt oficial recunoscute şi consfinţite anumite interese şi argumente politice. Structurile ce dispun de putere, prin intermediul lor, aduc la cunoştinţa comunităţii, grupelor sociale, anumitor indivizi scopurile politicii sociale, ale deciziilor respective, determină modelul de comportament de care se vor conduce toţi participanţii la viaţa politică,

De asemenea, în normele şi principiile sistemului sînt fixate interdicţiile şi restricţiile, sînt coordonate interesele şi este stimulată iniţiativa. Toţi aceşti factori permit forţelor politice de decizie să reglementeze relaţiile politice, iar prin ele să influenţeze şi asupra altor relaţii sociale. În baza normelor şi principiilor se formează conştiinţa şi comportamentul politic ale subiectelor ce activează în domeniul vieţii politice.

Din elementele ce stau la baza sistemului politic mai fac parte conştiinţa şi cultura politică. Fiind o reflectare a reali­tăţii şi formându-se mai întâi de toate sub influenţa practicii sociale şi politice, concepţiile, valorile orientative, ideile, obiectivele, cît şi emoţiile, prejudecăţile participanţilor la viaţa politică au o influenţă puternică asupra proceselor politice.

În conştiinţa politică, un rol deosebit îi revine ideologiei ca factor determinativ în schimbarea şi formarea psihologiei politice. Ideologia politică exprimă interesele păturilor sociale, determină locul şi rolul lor în dezvoltarea socială şi parţial în sistemul politic al societăţii. Pentru anumite forţe politice ea serveşte drept bază conceptuală a programelor social-economice şi a schimbărilor în societate. Ideologia politică formează nucleul culturii politice şi este cultivată prin educaţie, cultură, propagandă.

Un mijloc de exprimare a stării conştiinţei politice, a direcţiei şi a gradului ei de maturitate este opinia publică. Nici o politică, nici o decizie administrativă nu are sorţi de izbândă dacă nu se ia în considerare opinia publică. Instituţiile politice şi sociale nu trebuie să rămână în urma opiniei publice şi de aceea sînt cazuri când este nevoie de a corecta sau de a forma în prealabil opinia publică necesară.

Pentru o activitate normală a sistemului politic, o importanţă extrem de mare are caracterul culturii politice ce domină în societate. Fără o studiere profundă a culturii e imposibil să înţelegi viaţa politică a societăţii şi, cu atât mai mult, relaţiile politice, mecanismul de realizare a puterii politice.

Cultura politică prezintă în sine o totalitate de modele politice, valori orientative, comportament politic tipice pentru o anumită grupă socială sau societate în genere. Importanţa culturii politice constă în aceea că ea contribuie la menţinerea stabilităţii sistemului politic şi determină de fapt stilul vieţii politice.

Într-o societate dezechilibrată, paralel cu cultura politică a sistemului, mai există şi o contracultură care este îndreptată împotriva sistemului existent şi joacă un rol destabilizator.

În viaţa sistemului politic cultura politică îndeplineşte anumite funcţii. Una din ele este cea de reglementare. Sub o formă sau alta, ea influenţează asupra comportamentului cetăţenilor referitor la unele evenimente politice, la aprecierea activităţii unor instituţii, personalităţi şi în genere a sistemului politic, influenţează asupra elaborării şi adoptării deciziilor administrativ-politice etc.

Importantă este şi funcţia educativă a culturii politice care contribuie la dezvoltarea intelectuală a personalităţii, la lărgirea orizontului politic.

Înalt este apreciată şi funcţia comunicativă, esenţa căreia e că stereotipurile politice şi cele de comportament se transmit tinerei generaţii prin tradiţiile politice existente în conştiinţa şi în practica societăţii. Prin instruire şi educaţie, precum şi sub influenţa nemijlocită a practicii sociale, generaţia tânără recep­tează etaloanele formate în cultura politică. Nu mai puţin im­portantă este şi funcţia de integrare a culturii politice care serveşte drept suport regimului existent, contribuind la con­solidarea tuturor păturilor şi grupelor sociale, formând astfel o bază stabilă pentru activitatea subiectelor de conducere politică.