Drept

Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că în politologia contemporană, grupurile de interese sînt deter­minate ca uniuni benevole, asociaţii, formate în scopul înaintării şi apărării intereselor politice şi sociale ale membrilor lor.

Grupurile de interese încearcă să influenţeze deciziile şi acţiunile guvernamentale prin presiuni făcute asupra factorilor de decizie de a acorda o mai mare atenţie chestiunilor abordate Ele vor ca guvernarea de stat să nu legifereze o politică contrară intereselor lor.

O parte din savanţi, specialişti în domeniu, consideră că grupurile de interese concomitent sînt şi grupuri potenţiale de pre­siune, în viziunea lor, grupurile de interese devin grupuri de presiune când sub influenţa unui interes conştient se realizează presiunea asupra puterii politice în scopul adoptării unei anumite decizii sau schimbării caracterului ei.

În practica cotidiană grupurile de interese sînt privite nu numai ca grupuri de presiune, ci şi ca grupuri ce activează în cadrul partidelor şi mişcărilor social-politice, transformându-le în unele cazuri în unităţi de presiune. Este cunoscut faptul că partidele politice luptă pentru acapararea puterii şi cucerind-o, ele folosesc puterea în realizarea programelor proprii, pe când grupurile de interese nu participă direct şi oficial în lupta pentru putere (dacă nu e partid politic).

Evoluarea grupurilor de presiune în mare măsură depinde de situaţia social-politică din ţară. În statele în care partidele politice sînt puternice, grupurile de presiune sînt slabe. Şi invers, acolo unde partidele politice sînt slabe, grupurile politice de interese tind să fie puternice.

Sunt cunoscute mai multe categorii de grupuri de presiune. Menţionăm categoria grupurilor de presiune cu caracter provizoriu, ce au interese de moment, sînt puţin organizate, situate geografic spontan, folosind ca metode de soluţionare a chestiunilor abordate presiunea şi violenţa (demonstraţii, greve, mitinguri etc.).

O altă categorie formează grupurile de presiune instituţionale. Ele sînt organizate cu scopuri bine definite şi măsuri concrete (partide, instituţii statale, parlament). În categoria dată mai intră şi grupurile de presiune asociative: organizaţiile nonstatale (ONS), sindicatele, asociaţiile etc. La un moment, ele pot să activeze în comun sau să susţină parţial pe cele instituţionale în abordarea anumitor revendicări. Acestor grupuri le este caracteristic: uni­tatea organizaţională; un scop bine definit.

Ca bază a (tipologiei) grupurilor de interese pot servi diverse genuri de activitate în diferite domenii. De exemplu, în domeniul economic şi relaţiile de muncă (asociaţiile întreprinzătorilor, uniunea consumatorilor, sindicatele).

În sfera socială (asociaţiile veteranilor, pensionarilor, de bine­facere, a combatanţilor, invalizilor etc.).

În sfera politică (mişcări ecologiste, a minorităţilor naţionale, pentru pace etc.).

În viaţa cotidiană se disting diferite grupuri de presiune. În viziunea politologilor Almond (SUA), Şvarţenberg (Franţa) ele pot fi grupate în următoarele categorii:

• grupuri de presiune care apără principiile morale şi ideo­logice (biserica, asociaţiile ecologice, de luptă împotriva narcomaniei, alcoolismului, asociaţiile tineretului, studenţilor, etc.);
• grupuri de presiune individuale (partide, mişcări, etc.);
• grupuri de presiune sociale (ministere, departamente, instituţii. Tendinţa instituţiilor de stat de a-şi apăra interesele în faţa guvernului);
• grupuri de presiune de cadre (a înainta în funcţie per­soane cu autoritate în scopul apărării unor anumite interese);
• grupuri de presiune a maselor (cu cît numărul participan­ţilor este mai mare cu atât mai bine).

Grupurile de presiune îndeplinesc anumite funcţii (după Meino, Franţa) cu menirea de:

• a transmite revendicările formulate de anumite persoane grupuri, pături, clase sociale către guvern, alte instanţe superi oare;
• a influenţa legislativul în adoptarea legilor care corespund intereselor înaintate;
• a contribui la alegerea sau numirea cadrelor, experţilor, a altor persoane de decizie;
• a susţine şi mobiliza cetăţenii la realizarea programelor guvernamentale;
• a direcţiona revendicările care poartă un caracter neorga­nizat, violent.

Eficienţa activităţii grupurilor de presiune în mare măsură depinde şi de formele de influenţă folosite. În fond, sînt cunoscute două forme: prima - influenţa directă asupra organelor guverna­mentale şi a doua - influenţa indirectă asupra lor prin forţe inter­mediare: partidele politice, opinia publică, diverse mişcări etc.

Printre principale metode utilizate de grupurile de presiune pot fi enumerate:

grevele, demonstraţiile, protestele;

• controlul asupra celor mai importante pârghii de comandă în economie, finanţe, comerţ, etc.;
• crearea atmosferei de încredere morală, buna înţelegere;
• acţiuni violente;
• sancţiuni;
• mituirea, corupţia;
• obstrucţionismul;
• sabotajul acţiunilor guvernamentale etc.

Căile de influenţă a grupului de presiune:

• prin organele de informaţie în masă pentru a forma o opinie publică;
• prin calea finanţării grupurilor politice, prin diverse forme de influenţa asupra alegerilor de diferite tipuri;
• prin influenţa asupra conţinutului programelor partidelor politice, luarea de cuvânt şi impunerea poziţiei la adunările electo­rale, mitinguri, polemizarea cu candidaţii la diverse posturi etc.;
• prin încercarea de a controla îndeplinirea legilor adoptate, colaborând cu personalul administrativ sau contestarea interpretării legii de către administraţie.

Din formele de activitate a grupurilor de presiune cele mai potrivite sînt cele deschise pentru că permit participanţilor să folosească din plin dreptul la cuvânt, la informaţie, la mijloacele de informare în masă etc. Forma deschisă presupune transpa­renţă, eficienţă şi calitate.

Paralel cu grupurile de presiune ce activează deschis, în societate există şi grupuri latente. Pericolul ce poate apărea din partea lor constă în aceea, că la un moment dat, ele pot să iasă din cadrul funcţiilor de grup de presiune, trecând la înfăptuirea "autodreptăţii" sub acoperirea oficialilor din instituţiile statale. Din grupurile latente de activitate fac parte lobbismul, mafia, masonii.