Pin It

Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că analiza rolului şi locului statului în sistemul politic nu va fi completă fără a ţine cont de metodele prin intermediul cărora utilizează puterea de stat, adică fără a ţine cont de regimul politic. Istoria contemporană cunoaşte trei tipuri de regimuri: democrat, autoritar şi totalitar.

  • Regimul democrat prezintă un sistem de guvernare ale cărui trăsături dominante sunt: prezenţa unei multitudini de instituţii care permit diversitatea de interese şi păreri, existenţa sistemului multipartinic, separarea puterilor, proclamarea principiului dreptăţii sociale şi egalităţii în faţa legii.
  • Regimul autoritar se caracterizează prin concentrarea puterii în mâinile castei birocratice de conducere. El limitează libertatea, dar nu o anulează. Acceptă în anumite limite existenţa societăţii civile. În exercitarea puterii, poate recurge la violenţă. Aplicarea programelor politice nu se face pe baze democratice. Recrutarea conducătorilor de subdiviziuni se face prin cooptare. Spre deosebire de regimurile totalitare, autoritarismul acceptă, un pluralism limitat şi nu recurge la o ideologie obligatorie pentru toţi.
  • Regimul totalitar concentrează în mâinile statului toate aspectele puterii din societate. În fond, el se sprijină pe represiuni şi violenţă. Statul totalitar nu tolerează nici o activitate nesancţionată. El îşi impune monopolul în toate domeniile. Monopolul politic - prin partidul unic, monopolul spiritual - prin ideologie şi mass-media, monopolul poliţienesc - în domeniul economic, social etc. Regimul totalitar presupune o intervenţie absolută, care nu poate fi îndreptăţită, a statului în viaţa personală a oamenilor, în chestiunile societăţii civile în genere.