Liderul – de la cuvântul englez „leader” – reprezintă persoana ce conduce, dirijează, gestionează oameni.
Liderul politic nu este doar persoana care, pur şi simplu, conduce cu procesele politice, îndeplineşte doar funcţiile de dirijare cu comunitatea. Adevărat lider politic este acela, care este în stare să schimbe mersul evenimentelor, a direcţiei, evoluţiei proceselor politice. Astfel, nu fiecare demnitar de stat poate fi considerat un lider politic.
Lider nu este cel care se vrea urmat, ci cel pe care îl urmează masele fără nici un act de constrângere. Lideri ocazionali, întâmplători nu există, există numai politicieni ocazionali, care promit şi nu fac nimic. Ei pot fi întâlniţi în toate structurile statale şi nonstatale.
Experienţa istorică arată că mecanismul puterii reale se bazează pe doi factori: 1) împuternicirile liderului şi 2) autoritatea lui.
Împuternicirea se referă la acele relaţii politice, care presupun subordonarea obligatorie faţă de lider, determinată de drepturile sale şi de posibilitatea de a-şi impune voinţa. Autoritatea permite realizarea puterii nu prin impunere sau obligativitate, ci prin influenţa liderului.
Pentru a deveni lider, o persoană trebuie să dispună de calităţi ereditare (înnăscute), morale şi profesionale. Calităţile înnăscute se referă la caracter, voinţă, farmec personal, fermitate, intuiţie, inteligenţă, etc. Calităţile morale se referă la onestitate, bunăvoinţă şi nobleţe, grijă pentru oameni, pentru bine şi dreptate socială. Calităţile profesionale se referă la potenţialul analitic, orientarea operativă în situaţie, poziţia argumentată faţă de oponenţi, competenţă, profesionalism în luarea deciziilor politice. În plus, liderul trebuie să fie capabil de pune interesul social înaintea celui personal, să fie un bun diplomat şi orator, precum şi să posede o cultură politică înaltă.
Tipologia liderilor
- Politologul american Robert Tucker susţine că principalul în determinarea tipologiei liderilor politici sunt scopurile înaintate de aceştia şi influenţa lor asupra societăţii. În acest sens, avem 3 tipuri de lideri: a) conservatori – scopul cărora este de a păstra status quo-ul în societate; b) reformatori – care îşi îndreaptă acţiunile spre efectuarea unor schimbări radicale în societate şi c) revoluţionari – care urmăresc constituirea unui nou sistem social.
- Max Weber evidenţiază alte 3 tipuri de lideri – a) tradiţional – este persoana, care primeşte puterea în conformitate cu tradiţiile ţării, acesta are loc în special în statele cu formă monarhică de guvernare, b) raţional-legal, este liderul din ţările democratice, care obţine puterea în rezultatul scrutinelor electorale, c) charismatic – este liderul care obţine puterea datorită calităţilor sale extraordinare. Este acea persoană, care poate îmbina idealul cu realul, posibilul cu imposibilul. Exemple de lideri charismatici – Buddha, Mohammed, Cezar, Solomon, Napoleon, etc. Liderul charismatic apare în perioade de criză, instabilitate, când conştiinţa politică a societăţii tinde spre un miracol, o tendinţă, o speranţă, care ar ajuta naţiunea să iasă din greutăţi.
- După criteriul metodelor folosite, avem două tipuri de lideri: a) liderul politic democrat – este sociabil, stimează omul şi părerea lui, iniţiază la maximum participarea, instituind o atmosferă de colaborare; b) liderul politic autoritar – orientat spre metodele nedemocratice, monopoliste de conducere. Referitor la propria activitate, nu admite critica. Stilul de conducere este bazat pe restricţii, ameninţări.
Termenul de elită politică a fost introdus de politologul italian Paretto, iar colegul său Mosca a introdus noţiunea de „clasă politică”. Termenul dat vine de la cuvântul italian „eligere” („a alege”), desemnând un grup de oameni aleşi – aleşii societăţii.
Elita politică desemnează un grup de oameni cu o pondere deosebită în societate, care dispun de putere, autoritate, bogăţie şi capacităţi organizatorice care îi deosebesc de masele largi.
Termenul de „elită politică” trebuie deosebit de termenul „elită conducătoare”, aceste două noţiuni aflându-se într-un raport de parte la total. Noţiunea „elită conducătoare” este mai largă şi include toate tipurile de elită, ce participă direct sau indirect la procesele de conducere – elita politică, economică, militară, financiară, ideologică, etc.
Spre deosebire de toate celelalte elite, elita politică, şi numai ea singură, participă la realizarea puterii politice. Ea este reprezentată printr-o anumită pătură socială, care concentrează în mâinile sale toate domeniile vieţii de stat, ocupând poziţii-cheie.
După Max Weber, elita este constituită din personalităţi charismatice. Arnold Toynbee afirmă că elita politică este formată dintr-o minoritate creatoare, contrapusă majorităţii pasive.
Elita politică a unui stat este formată din monarh, sau preşedinte ca şef al statului, vicepreşedinte, premier, guvernatori, deputaţi, miniştri, corpul diplomatic, etc. 60-70% din membrii elitei au terminat 1-2 facultăţi, au între 50-65 de ani, numărul lor variind de la câteva sute la câteva mii.
Există 3 grade de diferenţiere în cadrul elitei politice: 1) de rang înalt – aici se includ conducătorii principali din cele trei ramuri ale puterii, personalul aparatului Preşedintelui sau Parlamentului, etc. Aceste persoane, relativ reduse la număr (100-200), participă la adoptarea celor mai importante decizii cu privire la societate. 2) elita mijlocie – aici se includ şefii UAT, primarii de municipii, liderii de partide, etc. 3) elita administrativă (birocratică) – pătura superioară de funcţionari de stat, care ocupă poziţii înalte în ministere şi alte instituţii de stat.
Modalitatea de constituire a elitei politice depinde de regimul politic existent al ţării în cauză. Astfel, în statele cu regim democratic există tendinţa de formare a elitei politice, folosind mecanismul electoral. În statele totalitare, procesul de formare a elitei este unul închis, persoanele devenind membri ai elitei prin numire.
Elita politică se află în relaţii cu alte tipuri de elită, în special – cu elita economică, dat fiind faptul că politica este cea care determină cursul economic al statului. Pe de altă parte, elita economică este cea care finanţează alegerile politice.
De asemenea, elita politică este în strânsă legătură cu elita informaţională, care include liderii mass-media şi a instituţiilor de învăţământ, care formează mentalitatea societăţii.