Potrivit art. 1685 C.civil, gajul sau amanetul este un contract accesoriu prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Rezultă că poate fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal cât şi un bun mobil incorporal, o creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane.
Noţiunea de gaj este folosită în mod curent pentru a desemna atât contractul de gaj, dar şi dreptul real ce ia naştere ca urmare a încheierii contractului de gaj, şi în acelaşi timp bunul ce face obiectul gajului.
În practica curentă gajul joacă un rol important. El se constituie ca singura garanţie reală mobiliară din rândul garanţiilor aşa-zise “reparatorii” (căci dreptul de retenţie şi indisponibilizarea anumitor bunuri mobile, deşi sunt la rândul lor –potrivit unor autori garanţii reale mobiliare, intră în categoria “garanţiilor preventive”).
La început, gajul reprezenta “sechestrul asiguratoriu al săracilor” (depunerea obiectelor la Muntele de Pietate) iar Codul civil francez, ţinând cont de încrederea faţă de cămătari l-a supus unui regim foarte riguros, deoarece efectul său era, în cele din urmă, deposedarea debitorului.
În principiu, fiecare obligaţie se poate garanta prin constituirea unui gaj. Diversificarea averii şi necesităţile comerţului au dus la dezvoltarea unor noi forme de gaj.
Codul nostru civil de la 1864 foloseşte termenul “amanet”, care este de origine turcă, reproducând astfel expresia utilizată de Codurile lui Calimah şi Andronache Donici.
Dreptul român foloseşte termenul “pignus”. Legislaţia şi doctrina franceză folosesc cuvântul “gage”, de origine latină, ce derivă din cuvântul “vadium” (quadium, quadius), precum şi termenul de “nantissement”. Dar acesta are o arie mai largă deoarece include şi antichreza (gajul imobiliar), instituţie dispărută la noi (art. 1697-1703, abrogate prin art.4 al Legii contra cametei din 02.04.1931).
Gajul desemnează, în acelaşi timp, convenţia dintre părţi, dreptul creditorului gajist şi obiectul asupra căruia s-a constituit garanţia.
Potrivit Codului civil (art.1685 C.civ.), gajul sau amanetul este “un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului spre siguranţa creanţei sale un obiect mobiliar corporal sau necorporal, în scop de a conferi dreptul de a reţine lucrul până la îndestulare a sa şi de a fi plătit din urmărirea lucrului amanetat cu preferinţă înaintea altor creditori”.
Altfel spus, “gajul este un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil pentru garantarea datoriei”.
Se mai poate spune că:”Gajul sau amanetul este convenţia prin care un debitor sau o terţă persoană neobligată încă, se obligă să predea creditorului acelui debitor un bun mişcător, pentru ca acesta să-l deţină în posesia sa, atât timp cât creanţa nu-i va fi achitată, aşa încât, în caz de neachitare, să aibă drept, cu autorizarea justiţiei, să scoată bunul în vânzare, prin licitaţie publică, pentru ca din preţ să fie satisfăcut, sau să-l oprească pentru el, însă tot cu aprobarea justiţiei, după o prealabilă expertiză referitoare la valoarea bunului”.
Având în vedere faptul că această garanţie este constituită de debitor sau de un terţ, precum şi faptul că există gaj cu sau fără deposedare, unii autori preferă definiţia dată de fraţii Mazeaud, potrivit căreia “gajul este un contract prin care debitorul sau un terţ se deposedează de un lucru mobil pe care îl afectează plăţii unei datorii, remiţându-l fie creditorului, fie unui terţ, care îl conserva pentru creditor”.
Aceste definiţii desemnează contractul de “gaj” şi nu dreptul născut din acest contract.
Ideea potrivit căreia amanetul poate fi constituit chiar de către un terţ este exprimată expres în Codul civil francez (art. 2077 C.civ.fr.), însă la noi acest lucru se prezumă.
Într-o altă concepţie, gajul este definit ca fiind “contractul în puterea căruia debitorul remite creditorului un lucru mobil (corporal sau necorporal), drept garanţie a datoriei (art.1685 C.civ.); iar creditorul are dreptul să reţină lucrul în posesiunea sa până la plata datoriei şi, în caz de neplată, să se despăgubească din preţul lucrului cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai datornicului (art.1686, alin.1 C.civ.).
Din definiţiile enunţate mai sus se observă că gajul acţionează asupra lucrurilor mobile. Imobilele nu pot fi amanetate, iar antichreza a fost suprimată. În schimb, orice lucru mobil poate fi amanetat, cu condiţia să fie în comerţ, adică să poată fi transmisibil de la o persoană la alta.
Pot fi date în gaj: banii numerar, acţiuni, drepturi de autor, brevete de invenţii, mărfuri, drepturi succesorale, cu condiţia ca succesiunea să fie deschisă şi să conţină numai bunuri mobile etc.
Poate fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal, cât şi un bun mobil necorporal (de exemplu: o creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane; valori mobiliare, fonduri de comerţ).
Gajul sau amanetul este consacrat legal de dispoziţiile art. 1685 C.civ.:”Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre siguranţa datoriei”.
Aspectele de conţinut şi corelarea gajului cu raportul juridic garantat pe această cale sunt reglementate de dispoziţiile art. 1686-1696 C.civ. Aceste dispoziţii urmează însă a fi completate cu reglementările referitoare la unele forme de gaj cuprinse în diferite reglementări speciale.
Gajul este o modalitate de garantare a executării unei obligaţiuni, în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) are dreptul de a fi satisfăcut, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor sau a drepturilor patrimoniale date în gaj, în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţiunea garantată prin gaj.
Gajul se află în legătură cu obligaţiunea garantată prin gaj şi reprezintă, la obligaţiunea principală, un raport de drept accesoriu care este condiţionat în timp de durata obligaţiunii principale dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.
Astfel, deşi prin dispoziţiile Codului civil gajul presupune deposedarea creditorului de lucrul oferit drept garanţie, printr-o lege specială (L.22/1969) sunt reglementate, alături de gajul cu deposedare, unele forme de gaj fără deposedare.
Deci, se poate afirma că legislaţia noastră cunoaşte, în prezent, două forme de gaj: cu deposedare şi fără deposedare. Aceasta înseamnă că remiterea bunului către creditor nu mai constituie astăzi un element definitoriu pentru toate felurile de gaj.
Doctrina şi practica judiciară franceză recunosc şi gajul “cu deposedare fictivă”. Spre exemplu, amanetarea de valori mobiliare se face printr-o operaţiune contabilă (viramentul într-un cont special la cererea scrisă a titularului de valori).
De asemenea, legea permite, printr-un procedeu unic şi simplificat - borderou remis la bancă - amanetarea sau cesionarea creanţelor (Legea Dailly din 2 ianuarie 1981, modificată prin Legea din 24 ianuarie 1984).
Există trei moduri de constituire a gajului şi anume: gajul convenţional, legal şi judecătoresc.
Dacă în cazul gajului convenţional iniţiativa constituirii lui aparţine părţilor în cauză în cazul gajului legal sau a celui judecătoresc, deşi iniţiativa nu mai aparţine părţilor ci este impusă fie de norma juridică, fie de către magistrat, totuşi contractul efectiv se va încheia prin acordul părţilor.
Gajul convenţional este cel constituit de părţi.
In cazul gajului convenţional, părţile convin, de comun acord, să încheie contractul de gaj.
În cazul gajului legal, legea obligă anumite persoane să constituie un gaj, cum este cazul Legii nr. 22/1969 privind constituirea garanţiilor de către gestionar.
Gajul judecătoresc este dispus de instanţa de judecată.
Cât priveşte gajul judecătoresc, el este dispus de către instanţa de judecată.
În cazul gajului legal sau judecătoresc, constituirea efectivă a gajului se face tot prin contract, însă obligaţia de a aduce gajul este instituită de lege prin instanţă şi nu este lăsată la libera înţelegere a părţilor.
Din definiţiile prezentate şi din dispoziţiile art. 1685 C.civ. se desprind următoarele idei:
- gajul se constituie ca un acord de voinţă între două sau mai multe persoane;
- este un contract accesoriu, deoarece garantează executarea obligaţiei născute din raportul juridic de obligaţie principal;
- părţile contractului de gaj sunt: debitorul şi creditorul din raportul juridic principal sau un terţ;
- obiectul gajului poate fi un bun corporal sau necorporal;
- gajul conferă posibilitatea păstrării (reţinerii) lucrului până la momentul îndestulării creditorului;
- în raporturile dintre părţi, contractul de gaj nu este condiţionat a fi încheiat într-o anumită formă, dovada lui făcându-se potrivit dreptului comun probator;
- în raporturile dintre părţi pe de o parte şi terţii, pe de altă parte se poate cere ca amanetul să fie constatat prin înscris, care a dobândit data certă, pentru că numai astfel este opozabil terţilor etc.
Caracterele juridice ale contractului de gaj
Potrivit Codului civil, contractul de gaj este un contract accesoriu, real şi unilateral.
- Caracterul accesoriu
Gajul este un contract accesoriu deoarece, fiind un contract numit şi având o consacrare distinctă în dispoziţiile legii, constă în afecţiunea sa de a garanta executarea obligaţiei asumate în raportul juridic principal.
Deci existenţa, valabilitatea şi stingerea contractului de gaj depind de soarta obligaţiei principale garantate. Poate fi garantată cu gaj şi o creanţă eventuală, ce s-ar putea naşte în viitor, cum este gajul destinat garantării unui eventual prejudiciu pe care gestionarul l-ar putea produce în activitatea sa (L.22/1969, modificată prin L.54/25 iulie 1994).
Contextul obligaţional de constituire a contractului de gaj este dat de existenţa unui raport juridic de obligaţie din care se nasc drepturi şi obligaţii pentru părţi.
Contractul de gaj dă o mai mare complexitate acestui context obligaţional, adăugând raportului juridic obligaţional un nou raport, cel născut din însuşi acest contract (de gaj).
În legătură cu acest caracter, se impun unele precizări:
- contractul de gaj se instituie în legătură cu un alt raport juridic, făcând ca legăturile obligaţionale să devină mai complexe;
- naşterea contractului de gaj are loc în cadrul unei conexiuni între două raporturi juridice: raportul juridic principal intervenit între creditor şi debitor şi raportul juridic accesoriu de gaj, născut din contractul de gaj, raport ce intervine în consideraţia primului şi afectat garantării obligaţiei din acesta.
Din această cauză, primul raport este considerat a fi raportul principal, iar cel de-al doilea (cel de gaj) este considerat a fi raportul juridic accesoriu.
- consecinţa relaţiunii dintre cele două raporturi juridice obligaţionale (principal şi accesoriu) se materializează în efectele regulii accesorium sequitur principale, de unde rezultă că:
- dacă se execută, se reziliază, se stinge sau se anulează raportul juridic principal, tot astfel se consideră şi raportul juridic de gaj;
- în cazul garantării unei creanţe eventuale, obligaţia de garanţie se suspendă până la naşterea obligaţiei principale, după care intră în acţiune regula accesorium sequitur principale;
- dacă raportul juridic principal este supus unor anumite modalităţi (termen, condiţie), aceleaşi modalităţi vor afecta şi contractul de gaj.
În concluzie, este un contract accesoriu raportului principal de obligaţie şi pe care îl garantează. De aici faptul că existenţa valabilă sau stingerea sa depinde de soarta obligaţiei principale. Izvorul obligaţiei principale poate fi un contract de împrumut. De cele mai multe ori contractul de împrumut se încheie chiar ulterior constituirii gajului, ceea ce denotă că gajul poate garanta chiar şi o obligaţie ulterioară sau uneori eventuală, cum este situaţia gajului care garantează eventualele pagube ce le-ar putea aduce un gestionar.
- Caracterul real
Gajul este un contract real deoarece de regulă se încheie prin remiterea lucrului. Totuşi, există şi gaj fără deposedare, dar cu caracter de excepţie. Deposedarea poate aduce la trecerea bunului în mâinile creditorului care are obligaţia de a-l conserva, fie în mâinile unui terţ.
Contractul de gaj este, în principiu, un contract real deoarece, pe cale de excepţie, este admis şi gajul fără deposedare.
În cazul în care este cu deposedare, acest contract ia naştere prin remiterea efectivă a bunului gajat.
De regulă, această remitere se face direct creditorului gajist, dar dacă părţile s-au înţeles, se poate face unui terţ care este însărcinat cu păstrarea lucrului gajat, până la plata datoriei (art.1688 C.civ.).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV prin Decizia nr.92/1923 a stabilit că amanetul poate consta şi într-o sumă de bani care să fie primită şi consemnată de un terţ, deoarece legea vrea ca lucrul dat în gaj să nu rămână în posesiunea debitorului.Creditorul nu are nici un drept asupra gajului înainte de a-l fi primit.
Lucrul gajat se va păstra până la plata datoriei principale.
În materie mobiliară gajul joacă acelaşi rol pe care îl joacă ipoteca în materie imobiliară.
În cazul unei promisiuni de constituire a gajului sau a amanetului fără remiterea lucrului, aceasta nu constituie gaj cu deposedare, ci numai o obligaţie de a face (contractul de promisiune de gaj) deoarece simpla promisiune de a da un lucru în gaj nu este suficientă pentru formarea contractului, dacă nu este urmată şi de predarea efectivă a lucrului în gaj. În caz de neexecutare, se poate rezolva cu consecinţa plăţii daunelor-interese.
Cel ce constituie amanetul trebuie să aibă capacitatea de a contracta, deoarece gajul este un drept real. De aceea, constituirea gajului trebuie să pornească de la proprietarul lucrului, dar ea poate fi făcută şi de un terţ.
Pentru a produce efecte faţă de terţi, se cere ca acest contract să fie făcut în formă scrisă, iar data înscrisului să fie certă şi anterioară datei dreptului exercitat de un alt creditor ori dobândirii dreptului de către un terţ dobânditor .
Înscrisul constatator trebuie să cuprindă individualitatea specifică dreptului sau bunului, adică să se stipuleze exact specia şi natura lucrului amanetat, descrierea exactă a calităţii, cantităţii şi a valorii.
În cazul gajului cu deposedare se cere ca titularul creanţei (creditorul) să fi fost pus în posesie pe întreaga perioadă până ce amanetul se realizează deoarece, în cazul gajului, cauza de preferinţă nu rezultă din claritatea creanţei, ci din faptul că se realizează o afectare convenţională a unui lucru determinat de garanţia specială a unei creanţe.
Dacă creditorul este deposedat prin furt sau prin pierdere de lucrul dat în gaj, acesta are la îndemână o acţiune reală în contra terţului detentor pentru a redobândi posesia acelui lucru.
Gajul fără deposedare este admis pe cale de excepţie, numai în cazul în care se dispune astfel prin legi speciale.
În acest caz, se constituie un gaj cu caracter consensual deoarece valabilitatea contractului de gaj este condiţionată numai de manifestarea valabilă a voinţei părţilor, nu şi de remiterea lucrului gajat.
- Caracterul unilateral
Contractul de gaj este un contract unilateral, el dă naştere unei singure obligaţii, aceea a creditorului de a păstra lucrul, de a-l conserva şi de a-l restitui când acesta (proprietarul) va executa obligaţia. In cazul contractului de gaj fără deposedare caracterul unilateral se menţine, cu deosebirea că obligaţia de păstrare, conservare şi de ţinere la dispoziţia creditorului revine însuşi debitorului;
Gajul cu deposedare este unilateral deoarece, în condiţiile stabilite de C.civ., singura obligaţie născută din contract este aceea a creditorului, de a păstra bunul, de a-l conserva şi a-l restitui debitorului când acesta îşi va executa obligaţia ce-i revine (art.1691 C.civ.).
Unilateral este şi contractul de gaj fără deposedare, numai că de data aceasta obligaţia de păstrare a bunului şi de ţinere a lui la dispoziţia debitorului, ca garanţie revine însuşi debitorului.
În literatura juridică franceză, contractul de gaj este caracterizat şi ca un contract non-formal. Deşi poate fi aprobat prin orice mijloace totuşi, în practică, se solicită un înscris şi sunt necesare formalităţile de publicitate.
Contractul de gaj este un contract civil sau comercial conform datoriei pe care o acoperă. Celor trei caractere definitorii (accesoriu, real şi unilateral) li se adaugă altele:
- Gajul este un contract cu titlu gratuit;
- Contractul de gaj este un contract comutativ, deoarece partea obligată (creditorul) cunoaşte obligaţia ce-i revine şi întinderea ei din momentul încheierii lui;
- Contractul de gaj este un contract constitutiv de drepturi, deoarece prin el se constituie dreptul real de gaj, obligaţiile şi drepturile născute din raportul juridic de gaj fiind noi, necunoscute deci înainte de încheierea acestei specii a actului juridic civil;
- Contractul de gaj este un act juridic de dispoziţie, deoarece este vorba de constituirea unui drept real;
- Contractul de gaj este un act juridic cu caracter patrimonial, deoarece obiectul său (bunul dat în gaj), având valoare economică, poate fi evaluat în bani;
- Contractul de gaj este un act juridic “inter vivos” pentru că-şi produce efectele în timpul vieţii părţilor;
- Contractul de gaj este un act juridic civil subiectiv, deoarece conţinutul este stabilit de părţi;
- Contractul de gaj este un contract care poate să fie afectat de modalităţi sau nu, după cum actul juridic principal este sau nu afectat de acestea;
- Contractul de gaj este un contract cauzal, deoarece valabilitatea lui implică valabilitatea cauzei;
- Contractul de gaj face parte din categoria actelor juridice care se pot încheia prin reprezentare. Deci, se poate spune că nu este un act juridic strict personal.
- Caracterul indivizibil
Contractul de gaj este indivizibil în sensul că bunul mobil este afectat în întregime garantării datoriei în cauză în totalitate, până la momentul plăţii (stingerii) datoriei în întregul său.