Articolul 73 stabileşte clasificarea legilor în sistemul constituţional român, astfel:
- legi constituţionale – cele de revizuire a Constituţiei;
- legi organice – cele prevăzute la 3;
- legi ordinare – sunt celelalte legi care nu au caracter constituţional
sau organic.
Iniţiativa legislativă
Presupune dreptul unor subiecte de drept calificate de a sesiza una din Camerele Parlamentului şi obligaţia Camerei respective de a se pronunţa asupra acestei sesizări, adoptând-o sau respingând-o. Iniţiativa aparţine Guvernului, fiecărui deputat sau senator (ceea ce nu exclude posibilitatea ca ei să o
formuleze colectiv) sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de
vot, care trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare, inclusiv în mun. Bucureşti, să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături ale susţinătorilor. Cele arătate nu privesc iniţiativa pentru revizuirea Constituţiei.
În ce priveşte iniţiativa cetăţenească – aceasta nu poate avea ca obiect probleme fiscale, amnistia, graţierea, având în vedere importanţa lor.
Sesizarea Camerelor
În temeiul art.75 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de primă Cameră (Camera de reflecţie) sesizată asupra proiectelor de legi şi propunerilor legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi asupra anumitor proiecte de legi organice, enumerate expres şi limitativ de Constituţie.
Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile; pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile, iar pentru legile de aprobare a ordonanţelor de urgenţă de 30 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate şi se trimit Senatului în vederea dezbaterii şi adoptării.
Pentru proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare, altele decât cele care privesc tratatele, acordurile internaţionale şi măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi pentru proiectele de legi organice, altele decât cele prevăzute de art.75 alin.1 din Constituţie, Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de Cameră decizională.
Proiectele de legi sau propunerile legislative se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor cu avizul Consiliului Legislativ. După primirea şi înregistrarea acestora, Biroul permanent al Camerei le distribuie parlamentarilor şi le trimite comisiilor permanente pentru examinarea în fond sau pentru avizare. După primirea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative,
deputaţii, grupurile parlamentare şi Guvernul pot face amendamente motivate în
scris la proiectele sau propunerile legislative respective, potrivit regulamentului Camerei, iar acestea se supun examinării comisiilor competente.
Comisia permanentă sesizată în fond întocmeşte un raport care va propune adoptarea, cu modificări sau respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative examinate şi va cuprinde amendamentele admise şi amendamentele respinse.
Raportul se referă şi la avizele celorlalte comisii, avizul Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Guvernului, precum şi la alte avize, dacă este cazul.
Raportul întocmit de comisia sesizată în fond se difuzează de către Biroul permanent membrilor Camerei şi Guvernului.
Proiectele de lege şi propunerile legislative, pentru care s-a întocmit un raport din partea comisiei sesizate în fond, se înscriu pe ordinea de zi a Camerei. După aprobarea ordinii de zi de către Cameră, proiectele de lege şi propunerile legislative se supun dezbaterii şi adoptării, în succesiunea în care ele
au fost înscrise în ordinea de zi.
Derularea procedurii legislative în plenul Camerei comportă o dezbatere generală asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative şi o dezbatere pe articole dacă în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.
Dezbaterea generală este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea iniţiativei legislative. Intervenţia iniţiatorului este urmată de prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond. Raportul este prezentat de preşedintele comisiei sau de un raportor desemnat de aceasta. După prezentarea raportului, preşedintele de şedinţă dă cuvântul deputaţilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative, preşedintele comisiei sesizate în fond sau raportorul acesteia au dreptul să ia cuvântul înainte de închiderea dezbaterii generale.
În faza dezbaterilor generale, nu pot fi propuse amendamente. Dacă în
raportul comisiei se propune respingerea iniţiativei legislative, după încheierea
dezbaterii generale preşedintele de şedinţă supune votului Camerei iniţiativa, sau votul poate fi dat şi într-o şedinţă specială de vot.
Dacă în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse, Camera trece la dezbaterea pe articole a iniţiativei legislative.
La discutarea articolelor pot lua cuvântul: deputaţii, reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului şi raportorul comisiei sesizate în fond. În luările de cuvânt, pot fi făcute doar amendamente ce privesc probleme de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice.
Discutarea articolelor începe cu amendamentele depuse la comisii, admise şi respinse. În cazul în care amendamentele au consecinţe importante asupra proiectului de lege sau propunerii legislative, preşedintele de şedinţă poate hotărî trimiterea textelor în discuţie comisiilor sesizate în fond. Iniţiatorul amendamentului şi reprezentantul Guvernului au dreptul să fie ascultaţi în cadrul comisiei.
Camera se pronunţă prin vot distinct asupra fiecărui amendament, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Dacă există cvorum legal, proiectul de lege sau propunerea legislativă în ansamblu se supune Camerei spre adoptare în forma rezultată din dezbaterea pe articole. Proiectele sau propunerile de revizuire a Constituţiei se adoptă cu majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se semnează de preşedintele acesteia.
Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se înaintează Senatului, în calitate de Cameră decizională, cu menţionarea prevederilor care ţin de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, dacă este cazul. Guvernul va fi înştiinţat
despre aceasta.
Legea adoptată de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgenţă, termenul este de două zile.
După împlinirea termenelor de mai sus legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării.
Adoptarea legilor şi a hotărârilor
Legile organice şi hotărârile se adoptă, la votul final, cu majoritatea absolută a parlamentarilor Camerei. Legile ordinare şi alte hotărâri de cât cele de mai sus se adoptă tot la votul final, cu majoritatea relativă. Din alt punct de vedere, fiecare cameră a Parlamentului poate adopta un proiect de lege sau o propunere legislativă în procedură de urgenţă.
Promulgarea legii
Constituie ultima fază a procedurii legislative. Ea este un atribut al Preşedintelui României şi se realizează prin emiterea unui decret prezidenţial în temeiul căruia legea urmează să fie numerotată şi publicată. Preşedintele României trebuie să asigure promulgarea legii în cel mai mult 20 de zile de la data primirii.
Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor, va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se
efectuează mai întâi de Camera Deputaţilor dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată.
Cererea Preşedintelui României privind reexaminarea unei legi va fi examinată de comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă; aceasta va întocmi un raport în care va face propuneri cu privire la obiecţiile formulate în cererea de reexaminare.
Raportul comisiei împreună cu cererea de reexaminare se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor după regulile procedurii legislative. Promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României. Prin legea de revizuire a Constituţiei nr.429/2003, s-a prevăzut un termen de 3 zile de la publicarea pentru intrarea sa în vigoare, dacă în textul ei nu s-a prevăzut o altă dată.
Consiliul Legislativ
Rolul acestei instituţii în coordonarea, sistematizarea şi unificarea legislaţiei, precum şi în asigurarea respectării regulilor de tehnică legislativă, prevăzute de altfel printr-o lege specială, este indisolubil legat de întărirea statului de drept şi mai ales de realizarea predictibilităţii legii.
Consiliul Legislativ a existat ca instituţie autonomă şi în Constituţia din 1923, iar în cadrul actualei Constituţii el îşi defineşte funcţionalitatea nu numai pentru proiectele de lege şi propunerile legislative cu care Camerele Parlamentului sunt sesizate – ceea ce justifică poziţia sa constituţională de organ de specialitate al Parlamentului – dar şi pentru hotărârile cu caracter normativ şi ordonanţele Guvernului.
În ambele ipostaze, actul emis este un aviz a cărui influenţă însă are un rol deosebit, deşi răspunderea în sensul politic al termenului, dar şi juridic în ce priveşte hotărârile Guvernului aparţine autorităţii legiuitoare, respectiv, emitente a reglementării.