Împărţirea normelor juridice în drept public şi drept privat se găseşte încă în orânduirea sclavagistă, la cunoscutul jurist roman Ulpian, care susţinea că dreptul public este cel care se referă la interesele statului roman, iar dreptul privat la interesele diferitor persoane.
Cea mai amănunţită a instituţiilor de drept public şi privat a fost făcută în epoca modernă. Există diferenţe importante între raporturile juridice de drept privat, pe de o parte, şi raporturile juridice de drept public, pe de altă parte. Raporturile de drept privat, nu implică participarea statului prin organele sale. În acele cazuri în care această participare se constată, organul de stat respectiv exercită jus comercium, adică acte de comerţ. Pe când în raporturile de drept public, statul sau oricare din organele sale exercită, jus imperium, adică acte de putere. Ramurile dreptului, care alcătuiesc dreptul public intern - dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul financiar, dreptul muncii - reglementează relaţiile sociale din momentul organizării puterilor publice, “distribuirea competenţelor în stat, forma statului”; organizarea puterii executive; apărarea socială împotriva faptelor infracţionale; relaţiile de muncă şi protecţie socială; relaţiile financiare; relaţii privind desfăşurarea procesului judiciar.
Ramurile dreptului care alcătuiesc dreptul privat intern - dreptul civil, dreptul comercial - reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personale nepatrimoniale la care participă particularii.