Drept

Realizarea dreptului este mijlocul eficient de atingere a scopului dispoziţiilor juridice emise de către legiuitor.

În literatura juridică de specialitate, se evidenţiază două forme         principale de realizare a dreptului:

• realizarea dreptului prin executarea şi respectarea dispoziţiilor legale de către cetăţeni;
• realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de către organele de stat competente.

Astfel, le vom caracteriza pe fiecare în parte.

Realizarea dreptului prin executarea şi respectarea dispoziţiilor legale.

Respectarea şi executarea normelor juridice, ca formă a realizării dreptului, constă în subordonarea conduitei individuale la conduita abstractă şi generală prescrisă de normele juridice. Această subordonare se concretizează atât în acte de respectare cât şi în acte de executare a prevederilor cuprinse în regulile de drept.

Realizarea dreptului în acest mod este denumită şi realizarea dreptului prin conformitate, şi este considerată a fi cea mai importantă şi mai frecventă modalitate de îndeplinire a obligaţiilor cuprinse în normele juridice. Dreptul este considerat a fi mijlocul cel mai eficient în realizarea obiectivelor majore ale vieţii sociale, deoarece oferă posibilitatea destinatarilor săi să se comporte în libertate, care trebuie să fie expresia unei educaţii în spiritul valorilor sociale. Dreptul urmăreşte disciplinarea conduitei umane prin stabilirea de modele comportamentale utile convieţuirii umane. Aceste modele de conduită sunt legate de statutul individual şi cuprind totalitatea pretenţiilor pe care societatea le are faţă de aceasta şi care constituie premisele reglementărilor juridice ce urmează să fie adoptate.

Respectarea şi executarea prevederilor normelor juridice presupune subordonarea conduitei individuale faţă de conduita-tip conţinută în norma juridică, conduită concretizată atât în actele de respectare a legii cât şi în cele de executare a dispoziţiilor sale. Aşadar, dreptul este un factor de programare a conduitei indivizilor, de regularizare a raporturilor sociale şi de apărare şi menţinere a ordinii sociale.

Respectarea şi executarea dispoziţiilor juridice implică în primul rând obligativitatea cunoaşterii lor de către cei cărora l-i se adresează. Pentru ca destinatarii normelor juridice să le poată cunoaşte conţinutul şi să le respecte, este necesar ca legiuitorul să le fixeze într-un limbaj accesibil şi să le facă publice astfel încât nimeni să nu se poată scuza pentru fapta săvârşită invocând necunoaşterea legii.

Realizarea dreptului prin conformare, prezintă următoarele trăsături caracteristice:

• este principala formă de realizare a dreptului atât ca volum cât şi ca intensitate;
• implică îndeplinirea dispoziţiilor normelor de drept;
• depinde de o serie de factori ca: accesibilitatea normei de drept, gradul de cultură juridică, nivelul de trai etc.;
• nu ridică probleme deosebite de tehnică juridică, în sensul că activităţile implicate în realizarea acestei forme se pot desfăşura şi fără existenţa unor acte scrise, sau a unor condiţii speciale de formă sau de fond;
• activităţile presupuse de această formă de realizare a dreptului, nu împiedică încheierea şi desfăşurarea de raporturi juridice,
• prin respectarea şi executarea normelor juridice, indivizii îşi valorifică drepturile lor subiective, ţinând cont însă şi de obligaţiile corelative.

Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de către organele statului.

Aplicarea prevederilor normelor juridice este o altă formă principală de realizare a dreptului. Aplicarea normelor juridice presupune o activitate concretă desfăşurată de către organele statului, în calitatea lor de organe de conducere a societăţii, investite cu putere.

Întreaga activitate de aplicare a normelor juridice desfăşurată de către organele statului se întemeiază pe lege şi actele normative bazate pe lege.

În literatura de specialitate s-a subliniat necesitatea delimitării celor două forme de realizare a normelor juridice. Cea mai mare parte dintre cercetători au fost de părere că respectarea normelor juridice nu poate fi asimilată cu aplicarea propriu-zisă a normelor juridice, deoarece aplicarea dreptului este o prerogativă a organelor de stat, a funcţionarilor de stat.

Pe baza analizei formelor principale de realizare a normelor juridice, putem defini aplicarea normelor juridice ca fiind activitatea desfăşurată de către organele statului şi de funcţionarii de stat, care constă în emiterea unor acte de autoritate ce au un caracter individual, care duc la îndeplinirea prevederilor normelor juridice.

Din definiţia dată înţelegem următoarele:

În primul rând, aplicarea normelor juridice este o activitate desfăşurată de către organele de stat şi funcţionarii de stat, cetăţenii nu pot aplica dreptul, întrucât lor nu l-i se conferă prin lege un asemenea drept.

Activitatea organelor statului şi a funcţionarilor de stat, în vederea aplicării normelor juridice, se bazează - la nevoie - prin forţa de constrângere a statului, care poate fi aplicată pentru a asigura realizarea integrală a prevederilor normelor juridice în fiecare caz concret.

În al doilea rând, din definiţie rezultă că organele chemate să aplice legea trebuie să emită acte de autoritate cu caracter individual. Acest lucru este posibil pentru-că organele de stat şi funcţionarii de stat sunt investiţi cu putere de către stat, în virtutea cărui fapt pot lua chear măsuri de obligare a celor ce nu se supun pentru a îndeplini dispoziţia sau sancţiunea normei juridice.

În al treilea rând, definiţia noţiunii aplicării dreptului relevă faptul că actele de aplicare - având un caracter individual - dau naştere, modifică sau sting un raport juridic.

Aplicarea normelor juridice reprezintă o altă formă principală de realizare a dreptului ce presupune o activitate concretă, de transpunere în practică a prevederilor normelor de drept, activitate desfăşurată de organele statului în conformitate cu competenţa lor, reprezintă o prerogativă a organelor de stat şi a funcţionarilor publici, statul fiind organizarea supremă a societăţii, cu atribuţii atât în educarea cât şi în aplicarea normelor juridice.

Aplicarea dreptului este activitatea etatică concretizată în emiterea de acte de autoritate cu caracter individual, acte care duc la îndeplinirea prevederilor normelor de drept.

Considerată a fi un proces complex, aplicarea dreptului se realizează în baza legilor şi a actelor normative subordonate acestora, ea reprezentând următoarele particularităţi:

• aplicarea dreptului este o formă importantă şi distinctă de realizare a dreptului;
• reprezintă aplicarea conţinutului textelor normative în vigoare;
• aplicarea dreptului implică naşterea de raporturi juridice în care un subiect este întotdeauna un organ al statului cu competenţă stabilită prin lege în acest sens;
• cetăţenii nu pot aplica dreptul;
• organele de aplicare a dreptului sunt titulari ai atributelor de putere;
• actele de aplicare ale dreptului sunt acte juridice de autoritate, care au un caracter individual, concret;
• organele de aplicare a dreptului sunt competente să constate sau să recunoască drepturile şi obligaţiile legale ale subiecţilor de drept şi să stabilească sancţiunile ce se impun pentru conduitele nelegale;
• finalitatea aplicării dreptului o constituie atât înfăptuirea normelor juridice, cât şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

Activitatea complexă de aplicare a dreptului se exercită de organele statului şi se concretizează printr-un rezultat specific denumit act de aplicare. Actul normativ şi actul de aplicare sunt acte juridice distincte ce îndeplinesc funcţii proprii de reglare a relaţiilor sociale; actul normativ este implicat direct în activitatea de orientare şi disciplinare a conduitei umane în cadrul societăţii, reprezentând cadrul general de manifestare a comportamentului indivizilor, în timp ce, actul individual reglementează un comportament concret. Între cele două categorii juridice, respectiv actele normative ţi actele de aplicare există următoarele asemănări şi deosebiri:- atât actele normative cât şi cele individuale sunt obligatorii pentru destinatarii lor şi sunt garantate prin intervenţia forţei coercitive; - actele normative conţin reguli de conduită cu caracter general, tipic şi impersonal , iar actele de aplicare a dreptului conţin dispoziţii cu caracter individual, concret, ele vizează o anumită conduită personalizată; - actele normative produc efecte juridice din momentul intrării lor în vigoare până în momentul ieşirii lor din vigoare, iar actele de aplicare devin obligatorii în principal, din momentul aducerii lor la cunoştinţa destinatarilor interesaţi (din momentul comunicării lor); - actul normativ are ca scop reglementarea relaţiilor sociale prin intermediul normelor juridice, iar în actul individual are ca şi scop realizarea practică a normelor juridice; - actele normative acţionează, produc efecte juridice în mod repetat continuu, atâta timp cît sunt în vigoare, pe când, actele de aplicare a dreptului îşi consumă efectele prin executarea lor imediată sau în termen stabilite;

• actele de aplicare dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice , în timp ce actele normative nu creează raporturi juridice ci doar le reglementează pe cele existente;
• validitatea actelor normative este condiţionată de reguli de tehnică legislativă, în timp ce validitatea actelor de aplicare a legii (cu excepţia hotărârilor judecătoreşti şi a proceselor verbale de contravenţie), nu este condiţionată de respectarea unor proceduri prestabilitate:
• actele normative se deosebesc de actele de aplicare a dreptului şi prin principiile procedurale ce stau la baza căilor de atac împotriva lor. Astfel din momentul comunicării părţilor interesate, actul de aplicare poate fi contestat de partea nemulţumită. Actele de aplicare pot fi controlate ierarhic sau pe cale judecătorească, pe când, legalitatea actelor normative presupune un sistem de garanţii specifice (controlul parlamentar sau judecătoresc). Actele normative ale Parlamentului pot fi modificate sau abrogate numai de Parlament, iar controlul constituţionalităţii lor revine Curţii Constituţionale;

• actele de aplicare a dreptului sunt subordonate actelor normative, ca expresie a principiului legalităţii;- activitatea normativă se realizează de organe ale statului cu atribuţii în acest sens, iar activitatea de aplicare a dreptului se poate realiza de toate cele trei categorii de organe ale statului(legislative, executive, judecătoreşti);
• actele de aplicare sunt acte juridice concrete. Faptul că actul juridic, ca fenomen social nu are o stare pură, adică poate fi normativ pentru o categorie de persoane şi individual faţă de o singură persoană sau altă categorie de persoane nu înseamnă că între cele două categorii juridice nu se poate face o delimitare riguroasă.