Forma de stat reprezintă o categorie complexă ce determină modul de organizare, conţinutul puterii, structura internă şi externă a acestei puteri.
Forma de stat se caracterizează prin 3 elemente componente: forma de guvernământ, structura de stat, regimul politic.
În continuare le vom caracteriza pe fiecare în parte, astfel Forma de Guvernământ caracterizează modalitatea de formare şi organizare a organelor statului, caracteristicile şi principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea, în special dintre organul legiuitor şi organele executive, inclusiv şeful statului. Charles Louis de Secondat Montesquieu în lucrarea sa „Despre spiritul legilor” arată că există trei forme de guvernământ. Cel republican, cel monarhic şi cel despotic, definindu-le astfel, guvernământul republican este acela în care întregul popor sau numai o parte a lui deţine puterea supremă, cel monarhic este acela care conduce de unul singur, dar potrivit unor legi fixe şi dinainte stabilite, pe cînd cel despotic, unul singur, fără vreo lege şi fără vre-o regulă, procedează după voinţa sa şi capriciile sale. La rândul său,
Jean Jacques Rousseau, în lucrarea sa „contractul social” distinge trei forme de guvernământ: democraţia,
aristocraţia şi monarhia, nu aceleaşi definite de Montesquieu, dar cu multe elemente caracteristici asemănătoare. Heghel se referă la Monarhie, aristocraţie şi democraţie, dezvăluindule trăsăturile istorice, dar se ocupă în detaliu de forma monarhică de guvernământ căreia îi subliniază importanţa şi efectele pozitive. După opinia sa este esenţial ca elaborarea Constituţiei să reflecte cerinţele
9 9 9
de urmat , pornind de la faptul că facerea Constituţiei nu înseamnă decât o transformare, iar transformarea nu poate avea loc decât pe cale constituţională. El consideră că forma monarhică trebuie să pună la baza guvernământului tocmai o asemenea Constituţie, care reflectă transformarea
9 7
şi o produce.
Din punct de vedere al formei de guvernământ statele se împart în monarhii şi republici.
Monarhia se caracterizează prin aceea că şeful statului este monarhul (de la grecescul monas ceea ce înseamnă că puterea aparţine unei singure persoane). Monarhul sau altfel denumit regele, ţarul, emirul, domnitorul, de regulă deţine puterea pe viaţă şi o transmite ereditar. În evoluţia sa monarhia cunoaşte mai multe forme şi anume monarhia constituţională, în care monarhul are atribuţii restrânse,
9 9 7
rolul Parlamentului fiind foarte important, şi monarhia absolută este aceea în care atribuţiile monarhului sunt foarte întinse, această formă de guvernământ a fost caracteristică, în special, în evul mediu, când monarhul avea puteri practic nelimitate.
Republica este o formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unui organ ales pe un termen limitat. Republica poate fi:
Republică Parlamentară în care lipseşte şeful statului, fie că acesta este ales de parlament având o poziţie legală mai inferioară(Italia, Austria, Germania ).
Republica Prezidenţială constă în alegerea şefului statului de către cetăţeni sau şefului statului îi revine un rol sporit având atribuţii majore în exercitarea puterii. Structura de stat caracterizează organizarea puterii în teritoriu. Forma de organizare înseamnă împărţirea internă a statului în unităţi administrativ - teritoriale, sau
9 7
în părţi politice şi autonome.
Din acest punct de vedere statele se împart în, state simple sau unitare şi state compuse sau federative.
Caracterizându-le putem menţiona că staul simplu, unitar se caracterizează prin faptul că nu se află într-o uniune cu alte state şi îşi păstrează suveranitatea şi organizarea proprie, participă ca un stat pe deplin suveran la viaţa internaţională şi în relaţiile cu alte state. În
9 5 7 9
asemenea state există un singur Parlament, Guvern, un singur rând de organe judecătoreşti, o singură Constituţie, cetăţenie, etc.
9 '
La etapa contemporană în lume predomină statele unitare ca: Republica Moldova, România, Bulgaria, Italia, etc.
Statul federativ, compus sau unional, este statul constituit din două sau mai multe entităţi, unităţi statale în care
9 9
există două rânduri de organe centrale de stat , există mai multe constituţii, există două categorii de cetăţenie.
Uniunile de state pot fi:
Uniunea personală, care reprezintă o uniune a două sau mai multe state, care păstrându-şi suveranitatea desemnează un şef de stat comun. Uniuni de state au existat între Olanda şi Luxemburg(1815-1890), Danemarca şi Islanda (1918-1944).
Uniunea reală, în cadrul ei pe lângă şeful statului există şi alte organe de stat comune. Uniuni reale au existat între Suedia şi Norvegia (1815-1905).
Între anii 1859-1862, Principatele Unite Muntenia şi Moldova au constituit o uniune personală transformată între anii 1862-1864 o uniune reală, care a dus la formarea statului unitar român.
Confederaţia - constituie o asociaţie de state independente, formată din considerente economice şi politice, atât de ordin intern cât şi extern, care dă naştere unui stat nou ca subiect de drept internaţional. Statele confederale urmăresc realizarea unor scopuri comune pentru soluţionarea cărora îşi urmăresc un organism comun unde sînt reprezentate toate statele membre.
Regimul politic include ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a societăţii, ansamblu care vizează atât raporturile dintre stat şi individ, cât şi modul în care statul concret asigură şi garantează drepturile subiective. Din punct de vedere a regimului politic se disting două categorii de state: State cu regimuri politice democratice şi state cu regimuri politice autocratice (totalitare).
Democraţia reprezintă acea formă de guvernare politică în care puterea aparţine poporului. Democraţia şi regimul democratic se caracterizează prin anumite trăsături esenţiale şi anume:
prin pluralism, adică prin existenţa mai multor partide cu programe proprii care concurează la exercitarea puterii. Democraţia se bazează pe alegeri, prin scrutin universal, în desemnarea reprezentanţilor poporului pentru organizarea puterii. Într-o democraţie se manifestă principiul majorităţii, ceea ce înseamnă că deciziile, hotărârile se adoptă pe baza votului majorităţii.
Democraţia poate fi directă şi reprezentativă.
Directă - presupune participarea directă a cetăţenilor la conducere, la adoptarea deciziilor;
Reprezentativă - presupune alegerea de către cetăţeni a organelor reprezentative prin intermediul cărora se exprimă voinţa şi interesele poporului şi anume prin alegeri care se realizează prin vot universal, egal, direct, secret.
Regimul autocratic se caracterizează prin inexistenţa atât a condiţiilor juridice formale cât şi a condiţiilor reale pentru manifestarea voinţei poporului. La asemenea regimuri poate fi atribuit şi regimul dictatorial comunist (imposibilitatea poporului să determine sau să influenţeze politica internă şi externă a statului )