Drept

1. Baza juridică

La baza tratatelor fondatoare stă concepţia liberei concurenţe în cadrul pieţei comune, capabilă să asigure inovarea, progresul tehnic, creşterea economică şi bunăstarea unei societăţi. Concurenţa este benefică şi pentru utilizatori, care pot cumpăra bunuri şi servicii de calitate. Pentru dezvoltarea unei concurenţe libere, sunt necesare adoptarea de măsuri anticoncurenţiale care să prevină şi să împiedice practicile contrare pieţei. Companiile trebuie împiedicate să-şi împartă piaţa prin practici concertate şi acorduri restrictive şi să se unească pentru a monopoliza piaţa.

Politica de concurenţă este una din politicile comune clasice,[1] Tratatul primar stipulând  stabilirea unui sistem care să garanteze concurenţa neîngrădită. Deciziile privind concurenţa sunt adoptate la nivel comunitar, statele membre fiind responsabile pentru problemele referitoare la concurenţă în cadrul pieţelor naţionale. Comisia acţionează ca un gardian al concurenţei, statele membre acordându-i în acest domeniu cel mai mare grad de independenţă şi cel mai important rol decizional, de execuţie şi control. Aplicarea principiului concurenţei în cadrul Uniunii nu se limitează la conceptul clasic al liberei concurenţe, prevăzând restricţii de concurenţă în anumite cazuri, în funcţie de interese sociale, economice sau ale consumatorilor. Cele două principii pe care se fundamentează politica de concurenţă sunt interzicerea  acordurilor şi a practicilor concertate care prin acţiunea lor restricţionează piaţa internă, şi prevenirea statelor membre de a acţiona în mod discriminator în favoarea propriilor companii naţionale sau întreprinderi publice prin adoptarea unor măsuri anticoncurenţiale. Prevederile din prima categorie se referă la antante şi fuzionări ale companiilor iar cele din a doua categorie privesc ajutoarele de stat şi întreprinderile publice.     

Se stipulează ca fiind incompatibile cu piaţa internă toate acordurile între întreprinderi, toate deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi toate practicile concertate susceptibile să afecteze comerţul între statele membre şi care au drept scop sau rezultat împiedicarea, restrângerea sau deteriorarea jocului concurenţei în cadrul pieţei comune.[2]

În conformitate cu Tratatul, activităţile care restrâng piaţa sunt fixarea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau alte condiţii de tranzacţie limitarea sau controlarea producţiei, debuşeelor, dezvoltării tehnice sau investiţiilor repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare, aplicarea unor condiţii inegale pentru partenerii comerciali, subordonarea încheierii contractelor de acceptarea lor de către parteneri a unor obligaţii care nu au legătură cu obiectul contractului.      

De asemenea, sunt interzise atât acordurile orizontale, încheiate între companii în cadrul aceluiaşi stadiu de producţie sau comercializare cât şi acordurile verticale,încheiate în stadii diferite de producţie şi comercializare. Dispoziţiile acţionează asupra companiilor prezente pe piaţa internă, chiar dacă nu sunt înregistrate sau localizate în comunitate, întrucât efectul acordului sau practicii de concurenţă contează.

Există o serie de excepţii privind acordurile restrictive, deciziile de asociere şi practicile concertate sau categorii aplicabile în cazul în care acestea contribuie la ameliorarea producţiei sau distribuţiei produselor sau promovării progresului tehnic, benefice pentru utilizatori. În această situaţie, Comisia are dreptul de fi de acord cu excepţiile de la lege.

Este interzisă modalitatea abuzivă de a exploata o poziţie dominantă pe piaţa internă, sau pe un segment major al acesteia.[3] Practicile abuzive de acest tip constau în impunerea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau a altor condiţii de tranzacţie limitarea producţiei, a debuşeelor sau a dezvoltarea tehnică în detrimentul consumatorului, aplicarea faţă de partenerii comerciali a unor condiţii inegale în cazul unor tranzacţii echivalente şi impunerea unor obligaţii care nu au legătură cu acordul, în vederea încheierii acestuia. Ca şi în materie de antante, este prevăzut ca, în cazul în care autorităţile de concurenţă din statele membre sau jurisdicţiile naţionale aplică dreptul naţional privind concurenţa la practică abuzivă descrisă mai sus, articolul 82 trebuie aplicat.

Faţă de art. 81 care interzice în mod expres antantele între întreprinderi, art. 82 nu interzice unei întreprinderi să poată deţine o poziţie dominantă pe piaţa internă, ceea ce ar fi în consonanţă cu funcţionarea unui sistem fondat pe mecanismul economiei de piaţă. În acest sens este condamnată exploatarea abuzivă de către întreprindere a poziţiei privilegiate în care se află, din momentul în care poate exercita o influenţă nefavorabilă asupra schimburilor comunitare.

În conformitate cu art. 81 TCE, statele membre pot pune în aplicare pe teritoriul lor legi mai stricte vizând sancţionarea comportamentul unilateral al unei întreprinderi, în cazul în care dreptul naţional  diferă de dreptul comunitar. În schimb, comportamentul privind abuzul de poziţie dominantă este interzis chiar dacă este permis de dreptul naţional.

Cu privire la controlul concentrărilor, deşi în tratatul originar nu există prevederi, Curtea de Justiţie s-a pronunţat în mai multe ocazii împotriva fuziunii cu efect de restrângere a pieţei. Regulamentul privind controlul concentrărilor [4] interzice o fuziune având dimensiune comunitară şi care urmăreşte stabilirea unei poziţii dominante pentru a împiedica libera concurenţă. Înainte de a fuziona, companiile trebuie să adreseze o notificare Comisiei care poate autoriza fuziunea, cere participanţilor să amendeze acordul preliminar sau interzice operaţia. În acest caz, Comisia examinează dacă se creează o poziţie dominantă care poate modifica structura pieţei, prin distrugerea concurenţei.

 

1. Regulile de concurenţă aplicabile statelor membre

O serie de acţiuni ale statelor membre afectează libertatea concurenţei în cazul în care   acordă subvenţii întreprinderilor publice. Se prevede că, în măsura în care afectează statele membre sau schimburile între statele membre, ajutoarele acordate de stat sau prin intermediul resurselor de stat indiferent sub ce formă şi care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea unor întreprinderi sau anumite producţii, sunt interzise.[5] Prin conceptul de ajutor se înţelege un ajutor garantat de guvern, autoritate locală sau regională precum şi provenind din sursă privată asupra căreia statul exercită o influenţă directă sau indirectă. Nu contează forma sau scopul ajutorului, ci efectul asupra concurenţei. Sunt interzise subvenţiile, subvenţiile pentru dobânzi, scutiri de taxe şi reducerea contribuţiilor pentru securitatea socială, care reduc fiscalitatea unei întreprinderi şi îi garantează beneficii.

Dreptul concurenţei permite compatibilitatea unor ajutoare cu piaţa internă, în cazul în care acestea reprezintă un instrument esenţial pentru a realiza un obiectiv economic sau socio-politic stabilit de Comunitate. În conformitate cu articolul menţionat, sunt acceptate următoarele ajutoare de stat:

-ajutoarele cu caracter social, acordate consumatorilor individuali, fără discriminare în raport cu originea produsului;

-ajutoarele destinate să remedieze pagubele cauzate de dezastrele naturale sau alte evenimente extraordinare;

-ajutoarele acordate economiei din anumite regiuni ale Germaniei afectate de separare, cu titlu de compensaţie pentru dezavantajele economice rezultate.

În anumite cazuri, Comisia se poate pronunţa asupra compatibilităţii unor ajutoare de stat cu piaţa internă:

-ajutoare în vederea promovării dezvoltării economice a regiunilor care au nivel de viaţă foarte scăzut sau în care se constată lipsa forţei de muncă;

-ajutoare pentru promovarea realizarea unui proiect important de interes comun european sau pentru remedierea unei situaţii grave a economiei unui stat membru;

-ajutoare pentru dezvoltarea anumitor activităţi economice în cazul în care acestea nu afectează condiţiile schimburilor comerciale într-un scop contrar intereselor comune;

-ajutoarele în vederea promovării culturii şi conservării patrimoniului care nu afectează schimburile comerciale sau concurenţa;

-oricare categorie de ajutoare care rezultă în urma unei iniţiative a Comisiei şi pe baza unei decizii prin vot cu majoritate calificată a Consiliului.

Prin Regulamentul din 1998, Consiliul a permis Comisiei să autorizeze ajutoare de stat în vederea sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii pentru cercetare şi dezvoltare, protecţia mediului şi creşterea ocupării forţei de muncă, precum şi ajutoare de stat regionale în anumite regiuni aprobate de Comisie. [6]

Un stat membru poate notifica asupra intenţiei de a acorda un ajutor de stat. [7]Comisia examinează în mod permanent dacă un ajutor de stat este compatibil cu piaţa internă şi decide dacă statul membru care îl utilizează într-un mod abuziv trebuie să-l suprime sau să-l modifice într-un anumit termen stabilit. Dacă statul membru nu se conformează acestei decizii şi acţionează fără să ţină cont de aceasta, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie în vederea instituirii procedurii legale.

Regulile de concurenţă se aplică şi întreprinderilor publice.[8] Statele membre nu pot acţiona sau impune nici o măsură şi nu pot să angajeze nici o practică în favoarea unei întreprinderi publice. Le este interzis statelor membre să utilizeze întreprinderile publice aflate în proprietatea sau sub controlul statului în vederea restrângerii concurenţei. O serie de excepţii sunt permise întreprinderilor care execută operaţiuni de interes economic general-serviciile de utilitate publică şi monopolurilor care generează venit public.

Derogarea de la dispoziţiile tratatului este permisă numai în cazul în care influenţa acestor întreprinderi corespunde intereselor comunitare. În acest mod, statele membre pot utiliza anumite  întreprinderi ca un instrument economic sau de politică de taxe. Mai mult, Comisia este autorizată să iniţieze propuneri de directive sau regulamente în vederea aplicării dispoziţiilor acestui articol. În acelaşi timp, măsurile de liberalizare ale Comisiei urmăresc prevenirea împărţirii pieţei între monopolurile serviciilor publice. [9]-      

 

[1] TEC, Art. 3

[2] TCE, Art. 81 nou-ex 85

[3] TCE, Art. 82 nou, ex. 86

[4] Regulamentul 4064/ 89/EC şi amendat in 1997 cu Regulament 1310/ 97/ EC din 30 iunie 1997 J.O. L 204 /21.07.1998

[5] TCE, Art. 87

[6] Regulamentul 994/ 98/ EC din 7 mai 1998, J.O.nr. L 142, 14.05.1998, p.1-4

[7] În conformitate cu TCE, Art. 93

[8] TCE, Art. 86 TCE

[9] Adoptarea Directivei 96/19/EC privind liberalizarea pieţei de telecomunicaţii din 13 martie 1996 J.O. nr. L 74, 22.03.96, p.13-24.