Dincolo de nuanţele diferite în definirea şi explicarea principiilor dreptului, acestea sunt înţelese în sensul de prescripţii sau idei fundamentale care călăuzesc crearea dreptului şi aplicarea normelor juridice.
La începutul structurării societăţii omeneşti şi conturării regulilor de conduită se susţinea că normele de drept sunt expresia unor porunci divine, care trebuiau respectate de oameni. Se afirmă că forţa dreptului în societate s-ar baza pe sursa supranaturală a sa, în această viziune se răspîndise concepţia că „legile sunt veşnice”, „neschimbătoare”.
Prin principii ale dreptului înţelegem atât un fundament al sistemului de drept cît şi o modalitate de coordonare a normelor juridice din cadrul sistemului în jurul unei idei călăuzitoare. Principiile dreptului sînt acele idei conducătoare ale conţinutului tuturor normelor juridice.
Principiile fundamentale ale dreptului sînt acele idei dirigiuitoare care se degajă ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în principiu din Constituţie, şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul sistem de drept.
Principiile dreptului se caracterizează prin următoarele trăsături:
- principiile dreptului diferă de la un sistem naţional la altul, însă în acelaşi timp anumite principii pot fi caracteristice mai multor sisteme naţionale de drept;
- principiile fundamentale ale dreptului sunt
reflectate în Constituţie;
- principiile fundamentale ale dreptului sînt idei dirigiuitoare , idei de bază şi îşi găsesc reflectare în întreaga legislaţie;
- principiile dreptului se pot înfăţişa fie sub forma unei axiome, fie sub forma unei deducţii, fie sub forma unei generalizări de fapte experimentale. Teoria dreptului diferenţiază trei categorii de principii ale dreptului: principiile generale, principiile interamurale şi principiile ramurale.
Astfel, în lumina unor documente fundamentale şi a numeroase concluzii doctrinare, distingem mai multe principii generale ale dreptului, dintre care:
Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului, care constituie o premisă a existenţei statului de drept fiind principiul cheie al oricărui stat. Într-o societate democratică puterea nu poate să aparţină poporului. Acesta trebuie să-şi găsească formele juridice potrivite şi structuri organizatorice oportune care iar permite un cuvînt hotărîtor în soluţionarea problemelor principale ale statului.
Principiul libertăţii şi egalităţii. Libertatea şi egalitatea sînt două categorii al căror conţinut formează conţinutul principiilor fundamentale ale libertăţii şi egalităţii.
Acest principiu ca principiu fundamental, constă în consacrarea în drept a celor două fundamente, libertatea şi egalitatea, ale vieţii sociale.
Principiul responsabilităţii. Responsabilitatea se înfăţişează ca un fenomen social întrucît exprimă un act de angajare a individului în contextul relaţiilor sociale, deasemenea determină un anumit comportament al individului faţă de alţi indivizi, al individului faţă de societate şi al societăţii faţă de individ. Ca principiu fundamental al dreptului responsabilitatea apare ca un raport conştient al individului la valorile şi normele sociale.
Ca principiu fundamental de drept ridică problema precizării conţinutului celor două categorii, echitatea şi justiţia.