Modalitatea de recrutare a judecătorilor şi procurorilor are în mod cert o influenţă asupra independenţei personale a acestor. Există eforturi în mai toate statele de a găsi un sistem optim de recrutare a magistraţilor care să garanteze independenţa acestora şi totodată să asigure formarea unui corp profesional de elită. Dreptul comparat cunoaşte mai multe sisteme de recrutare şi învestire a magistraţilor:
- numirea magistraţilor de către organele puterii executive. Sistemul este criticat pe motiv că ar afecta independenţa personală a magistratului astfel numit, prezumându-se o anumită obedienţă faţă de puterea care l-a numit în funcţie. Sistemul se aplică însă cu anumite standarde impuse în ce priveşte selecţionarea magistraţilor astfel că în general puterea executivă nu dispune de un drept discreţionar în actul de numire.
- Alegerea magistraţilor este un sistem ce prezintă avantajul înlăturării pricolului de aservire a magistraţilor puterii executive. În schimb, critica acestui sistem are la bază argumentul correct că alegătorii nu au expertiza necesară pentru a aprecia capacităţile de bun magistrat al candidatului, de multe ori alegerea fiind bazată pe elemente ce exced calităţilor profesionale ale acestuia.
- Recrutarea chiar de către corpul magistraţilor are avantajul că înlătură posibilitatea aservirii magistraţilor faţă de alte puteri ale statului şi asigură numirea pe criterii profesionale. Se reproşază acestui sistem că generează formarea unei caste a magistraţilor.
Sistemul nostru este unul mixt. Competenţele în privinţa recrutării judecătorilor şi procurorilor sunt îndeplinite de către Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca aparţinând corpului magistraţilor. Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, este realizată de Preşedintele României dar numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Sistemul adoptat acorda intaietate Consiliului Superior al Magistraturii, care este competent in ce priveste impunerea criteriilor de pregatire profesionala avute in vedere la selectarea judecatorilor si procurorilor, actul de numire fiind conditionat de propunerea formulata de Consiliul Superior al Magistraturii.
Sistemul adoptat acorda intaietate organului profesional si in cazul unui conflict cu reprezentantul puterii executive in privinta numirii in functie a judecatorilor sau procurorilor. Astfel, Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea judecatorilor si procurorilor propusi de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul trebuie sa fie motivat. In aceasta situatie, daca Consiliul Superior al Magistraturii sustine propunerea initiala, trebuie sa motive optiunea sa iar seful executivului este obligat sa procedeze la numire, actul sau devenind unul formal.
Recrutarea judecătorilor şi procurorilor se face, in principiu, prin concurs.
Exista doua modalitati de recrutare a judecatorilor si procurorilor:
- recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecator sau procuror prin absolvirea cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii;
- recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu vechime in alte profesii juridice.
- Recrutarea prin admiterea urmata de formarea profesionala in cadrul Institutului National al Magistraturii constituie sau ar trebui sa constituie mijlocul principal pentru formarea corpului de magistrati.
Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs[1]. Consiliul Superior al Magistraturii stabileste in fiecare an numarul de cursanti in functie de numarul de posturi vacante de judecatori si procurori.
La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al Magistraturii care se poate înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie, cunoaşte limba română şi este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei de magistrat[2].
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport de numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.
În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror[3].
Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire, constituie vechime în magistratură.
Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi va fi obligat să restituie indemnizaţia[4] şi cheltuielile de şcolarizare.
Absolventii Institutului National al Magistraturii sunt obligati sa indeplineasca functia de judecator sau procuror timp de 6 ani. In cazul in care va fi eliberat din functie inainte de aceasta perioada la initiativa sa ori din motive imputabile, ii revine obligatia de a restitui bursa de auditor de justitie si cheltuielile de scolarizare efectuate cu formarea sa, proportional cu perioada ramasa pana la implinirea termenului de 6 ani.
- În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, cei care au indeplinit functia de judecator, procuror, magistrat – asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care si-au incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justitiei, din Ministerul Public, din Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul National al Magistraturii si din Institutul National de Criminologie, precum şi avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime de specialitate de cel puţin 5 ani.
Exista posibilitatea cu totul exceptionala de a se accede in magistratura fara concurs in cazul unor persoane care au indeplinit functii ce ii recomanda ca avand o pregatire profesionala compatibila cu calitatea de judecator sau procuror. Legea le enumera in mod limitativ:
- cei care au indeplinit functia de judecator sau procuror cel putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive neimputabile[5]. Acestia pot fi numiti la instante sau parchete de acelasi grad cu cele la care au functionat, cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
- cei care au indeplinit functia de magistrat-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie cel putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive neimputabile[6]. Ei pot fi numit la judecatorii sau parchetele de pe langa aceste instante.
In cazul acestor categoriilor de pesoane enumerate anterior, accesul in magistratura se face in baza unui interviu sustinut in fata sectiei corespunzatoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
In privinta tuturor persoanelor care acced in magistratura in alt mod decat formarea initiala in cadrul Institutului National al Magistraturii, se instituie obligatia legala de a urma un curs de formare profesionala in cadrul Institutului National al Magistraturii pe o perioada de 6 luni. Cursul are menirea de a face posibila asimilarea unor constistinte ce tin de specificul activitatii de judecator sau procuror dar si cunoasterea elementelor de drept comunitar. Dupa efectuarea cursului, persoanele care au fost primite in magistartura fara examen sunt obligate sa sustina un examen pentru verificarea cunostintelor. Nepromovarea acestui examen atrage eliberarea din functia de judecator sau procuror si obligatia de a restitui indemnizatiile primite pe perioada cursurilor.
Legea crează un statut special judecatorilor Curtii Constitutionale care, la data numirii, aveau functia de judecator sau procuror. La incetarea mandatului la Curtea Constitutionala, acestia au dreptul sa revina la postul detinut anterior.
[1] Concursul de admitere se organizeaza anual.
[2] Comisia medicală se stabileşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii.
[3] Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un magistrat absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie indemnizaţia de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 6 ani.
[4] Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul annual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.
[5] Conditia este considerate indeplinita si in cazul cumularii vechimii in functia de judecator, procuror sau in profesia de avocat.
[6] Ibidem.