Începînd cu sfîrşitul sec.XIX în Franţa s-a instituit principiul independenţei profesiei de avocat, care tradiţional şi-a ocupat locul prestigios în viaţa societăţii franceze. Avocaţii din această ţară dintotdeauna aveau o mai mare libertate decît în alte ţări ale Europei, fapt ce a permis formarea pluralizmului tradiţiilor avocaturii franceze.
Acum în Franţa muncesc circa 19000 avocaţi.[1] Dacă la această ”armată” de adăugat numărul grandios de servicii ajutătoare, centre şi instituţii de cercetare ştiinţifică, atunci va fi evidentă importanţa avocaturii ca instituţie socială, care joacă un rol important în stat, în genere în Europa.
Pînă a ne opri la întrebarea organizării de avocatură, trebuie de răspuns la întrebarea: cine este avocatul francez ?
În ultimii 30 ani, avocatura în Franţa a parcurs modificări esenţiale. Conform Legii de la 31 decembrie, 1971, s-a efectuat fuziunea unui şir de profesii de apărare într-o singură profesie – avocatura.
În prezent există trei categorii de avocaţi, cu dreptul de a se pronunţa în judecată:
prima – avocaţi cu dreptul de a reprezenta interesele clientului în judecătorii de prima instanţă, a doua – avocaţii cu dreptul de a apăra în instanţele de Apel şi, a trea categorie – apărarea în instanţele supreme.
- § 12. ADMITEREA LA AVOCATURĂ
Condiţiile de admitere la avocatură în Franţa sunt foarte riguroase şi se reglementează prin Decretul an.1972.
Mai întîi de toate se cere cetăţănie franceză şi diploma de specialist al instituţiei superioare de învăţămînt (minimum magistru în drept), precum şi excluderea antecedentelor penale, mustrări pentru încălcarea disciplinei, contravenţii administrative, bancrotizări în firmă sau organizaţii.
Persoanele ce corespund cerinţelor susmenţionate susţin examene de înmatricu-lare în Centru de pregătire profesională ( 2 scrise şi unul oral ), studiază un an după facultatea teoretică şi stagierea, apoi susţin examene de absolvire (1 scris şi 3 orale ).
Dacă respectă aceste condiţii, juristul este admis în asociaţia avocaţilor şi depune jurămînt: „ Jur ca avocat să îndeplinesc funcţiile mele cu onoare, demnitate, independent, cinstit şi uman ”.[2] Anterior înmînării adeverinţei, susţine stagierea obligatorie de 2 ani în calitate de avocat de acum. Avocat în Franţa poate deveni cetăţeanul statului, diploma de studii superioare fiind recunoscută anterior bilateral. De asemenea, străinii trebuie să corespundă unor exigenţe deosebite.
- § 13. STRUCTURA AVOCATURII ÎN FRANŢA.
Avocaţii francezi se unesc în asociaţii. În fiecare regiune există doar o asociaţie( la 181 de regiuni corespunde atîtea asociaţii).[3] Fiecare asociaţie este independentă, suverană, elaborează regulamentul intern, avînd patrimoniul său propriu. Şeful asociaţiei avocaţilor este preşedintele, ales cu vot secret de către membrii asociaţiei (incluzînd stagierii) pe un termen de 2 ani. În competenţa preşedintelui intră reprezentarea intereselor asociaţiei în faţa organizaţiilor publice şi a celor obşteşti, rezolvarea conflictelor între avocaţi, aplicînd pedepse disciplinare avocaţilor asociaţiei, dirijază serviciile asociaţiei.
La nivel naţional, avocatura în Franţa este reprezentată de Uniunea Asociaţiilor Avocaţilor, care se alege de către membrii asociaţiei.
Activitatea de bază a Uniunii Asociaţiilor avocaţilor francezi este de a coordona programa centrelor de instruire a avocaţilor, reprezentarea comunităţii avocaţilor în faţa organelor publice şi societăţii. De asemenea Uniunea Asociaţiilor de avocaţi are dreptul de a elabora normele de etică profesională (deontologii ) corespunzătoare.
Avocaţii francezi muncesc independent ori unindu-se în condiţiile colegialităţii cu alţi avocaţi. Din 1992 dumnealor li s-a permis de a lucra şi în organizaţii comerciale. În afară de aceasta, avocatul are posibilitate de a angaja alţi avocaţi. Avocatul, muncind prin angajament la un altul, nu are dreptul de a avea clienţii săi. Toată răspunderea juridico-civilă o poartă avocatul ce a angajat. Formele de conlucrare sunt variate şi se clasifică pe măsura responsabilităţii avocatului pentru activitatea partenerului, precum şi remunerarea muncii. Tradiţionale sunt asociaţiile tovărăşiei civile-profesionale.
Asociaţia- este o reuniune de avocaţi, din care fiecare personal răspunde în faţa clientului său. Dreptul membrilor asociaţiei poartă un caracter particular şi el îşi apără independenţa sa. Acordul de formare a asociaţiei se aduce la cunoştinţă Uniunii Asociaţiilor avocaţilor.
O formă ce prezintă interes pentru noi o reprezintă tovărăşia civilo-profesională( T.C.P.), care-i supusă înregistrării ca persoană juridică şi este inclusă în lista asociaţiilor de avocaţi. Membrii T.C.P.- ului nu primesc onorarii, ci doar cota-parte din venit, conform cuantumului stabilit de capital. Cheltuielile curente se suportă de către T.C.P. şi avocaţii nu sunt supuşi sistemului de impozitare.
- § 14. REMUNERAREA AVOCAŢILOR.
Deoarece profesia de avocat este atribuită de lege ca fiind independentă, amestecul în relaţiile financiare dintre avocat şi client se limitează. Baza juridică a relaţiilor dintre avocat şi client o constituie acordul bilateral. Articolul 10 din Legea cu privire la Statutul avocaţilor prevede, că tarifele de alcătuire a documentelor procesual-civile şi participarea la acţiuni de anchetă se stabilesc de legislaţia procesual-civilă. Onorariul pentru consultare, ajutor în instanţă, sfătuirea, alcătuirea actelor de procedură se stabilesc de comun acord cu clientul.
- § 15. ASISTENŢA JURIDICĂ GRATIS ÎN FRANŢA.
Problemele Franţei în sfera acordării ajutorului juridic gratis ori cu facilităţi sunt asemănătoare cu problemele din Republica Moldova. Remunerarea avocatului în aceste cazuri este săracă, simbolică, cu achitări întîrziate, avînd în vedere că astfel de ajutoare se oferă circa 50% din numărul tuturor cauzelor penale. Situaţia se complică, datorită admiterii avocaţilor la apărare prin numire.
După reformele din ianuarie 1972, a apărut posibilitatea de a scuti clienţii de unele taxe de cheltuieli judiciare, ce a adus mulţumire în rîndurile celor nu prea bogaţi şi nedisponibili de a achita toate cheltuielile într-un proces.
§ 16. RESPONSABILITATEA AVOCAŢILOR FRANCEZI.
Avocatul este responsabil pentru activitatea de exercitare a funcţiei profesionale. Mai întîi de toate este vorba de răspunderea procesual-civilă, temeiurile cărora apar cît în cadrul procesului atît şi în afara lui. De obicei răspunderea este prevăzută pentru aprecierea greşită a esenţei fenomenului pentru încălcarea gestionării cauzei, nerespectarea obligaţiunilor. Responsabilitatea avocatului se garantează de Lege în formă de asigurare a răspunderii profesionale. Cu măsură disciplinară se tratează şi avocatul din partea asociaţiei avocaţilor. Din 1992, odată cu reformele din ţară s-a format „uniunile de stimulare economică”[4], care stimulează membrii săi, avocaţii, conform cerinţelor, necesităţilor de existenţă vitală.
[1] Е.П.Фёдоров « Адвокатская деятельность” М. 2001, стр.105.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Адвокатская практика, 1998, № 1-2, стр.54