Pentru înţelegerea esenţială a rolului şi a funcţiilor avocaturii în Republica Moldova ne vom referi la experienţa şi structura avocaturii în alte ţări. Studierea avocaturii în ţări străine ne va facilita prognozarea dezvoltării instituţiei avocaturii în ţara noastră şi prezintă interes recent, cînd a fost primită Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură (în vigoare de la 12 decembrie, 2002).
Avocatura este ca o parte componentă a culturii juridice a ţării, deaceia vom exa-mina organizarea avocaturii în S.U.A. şi Franţa, deoarece prevederile teoriei statului şi a dreptului atribuie aceste state ca fiind reprezentantele eminente a sistemelor de drept: anglo-saxon şi romano-german.
Sistemul de drept complicat al S.U.A., tradiţionalul rol înalt al reglementării juri-dice a societăţii americane, presupune un loc deosebit de important profesiei de avocat în comparaţie cu alte profesiuni. Juriştii ocupă majoritatea posturilor-cheie în economia şi mecanizmul politico-statal al S.U.A., unde muncesc circa 60%[1] din numărul total al juriştilor lumii. Aceasta ne adevereşte despre importanţa, valoarea social-politică a diplomei de jurist în S.U.A. Din cei 42 de preşedinţi ai S.U.A., 25 au fost jurişti, în special, avocaţi au fost A.Lincoln, F.D.Ruzvelt, G.Trumăn, R.Nixon, B.Clinton. Două treimi din senatori şi jumătate din membrii camerei reprezentanţelor a Congresului American-sunt jurişti. Deţinători ai diplomelor de jurişti sunt jumătate din guvernatorii statelor americane şi 40%-diplomaţi. Circa 45% din persoanele ce ocupau în anii 1960 posturi înalte în guvern, au fost jurişti, mai bine de 25%[2] din aparatul statului e compus din foşti avocaţi.
- § 1.STUDIILE JURIDICE ÎN S.U.A.
Învăţămîntul juridic american este format din două niveluri: prima treaptă începe după studiile medii - colegiul (3 - 4 ani de studii) şi a doua – studii superioare speciale (profesionale), primite în şcoli speciale, universităţi, la absolvirea colegiilor.
Examen de înmatriculare în instituţia superioară de învăţămînt nu există. Acesta este înlocuit cu testuri de verificare a posibilităţii de a fi instruit la instituţia juridică, care se expediază abiturientului prin oficiile poştale. Se iau în consideraţie şi notele abiturienţilor pe care le-au avut la colegiu. Termenul de studii, de regulă, este de trei ani. Cursuri obligatorii pe discipline sunt doar în primul an de studii (drept contractual, dreptul proprietăţii, dreptul administrativ, dreptul penal, profesia juristului, filozofia dreptului ş.a.) La anii doi şi trei de studii discipline obligatorii nu sunt, însă se stabilesc numărul mini-mal de ore academice pe săptămînă.
La absolvirea universităţii, studentul primeşte diploma şi gradul ştiinţific doctor în jurisprudenţă, ce este necesar şi destul pentru ca cetăţeanul american să exercite practica juridică. Este posibil de a continua studiile la nivelul magistrului în drept (un an de studii şi prezentarea tezei) ori doctor în ştiinţe juridice (în drept – n.a.) – 2 -3 ani de studii şi prezentarea tezei respective.
- § 2. ADMITEREA LA AVOCATURĂ.
Absolventul universităţii juridice, cu diploma sa, nu se admite automat de a practica avocatura. Pentru a primi licenţa corespunzătoare el trebuie să treacă atestare adăugătoare. Această licenţă se eliberează pentru dreptul de a practica avocatura doar pe teritoriul statului american, unde practică stagierea candidatul în avocaţi.
Condiţiile ce permit stagiunea potenţialului avocat se stabilesc de obicei de către Judecătoria Supremă a statului, însă chestiunea despre admitere se soluţionează de comisie specială, formată din membrii asociaţiei avocaţilor statului, sau la numirea judecătoriei,ori guvernatorului statului. De regulă, această comisie este formată din jurişti practicieni.
La soluţionarea întrebării de admitere la stagiunea profesională, comisia reiese din calităţile morale ale candidatului şi rezultatul evaluat al examenului. Studierea calită-ţilor morale se efectuiază premărgător examenului şi constă în studierea, analiza docu-mentelor prezentate de către însuşi candidat. Dacă comisiei îi apar unele suspicii în pri-vinţa veridicităţii prezentării informaţiei, ea este în drept de a efectua un control. Carac-teristica persoanei se formează din povestirile pretendentului despre sine însuşi, precum şi informaţiile din cazierele juridice, reţinerile la poliţie, date despre suferirea de alcoo-lizm şi narcomanie.
Examenul e format din convorbire orală şi lucrare în scris, care de regulă conti-nuie cîteva zile, în care pretendentul trebuie să confirme răspunsul la 20-30 întrebări referitoare la cunoştinţele de interpretare a normelor juridice a statului în care susţine examen. Hotărîrea comisiei de examinare poate fi contestată la judecată. Permisiunea de a gestiona dosarele în judecătoriile federale o au respectiv persoanele, admise la stagierea în avocatură în statele unde s-au testat prin oficiu ori prin examen.
- § 3. STRUCTURA AVOCATURII ÎN S.U.A.
În fiecare stat american există asociaţia avocaţilor, în majoritatea cazurilor con-statînduse participarea obligatorie la exercitarea funcţiei a tuturor persoanelor admise la stagiune.
Există în S.U.A. Asociaţia Juriştilor Americani, organizaţie de avocaţi, bazată pe principii benevole. Această Asociaţie de jurişti are două sarcini principale: dezvoltarea jurisprudenţei şi întărirea ei, educarea onoarei de cetăţean în buchia legii, şi a doua-spri-jinul membrilor ei, perfecţionarea experienţei profesionae a juriştilor americani, dezvol-tarea profesiilor.
Din sarcinile asociaţiilor fac parte:stabilirea normelor eticii profesionale, elabora-rea regulamentelor activităţii avocaţilor ş.a. Asociaţia juriştilor este o reuniune curat profesională şi nu exercită nici o activitate juridică practică, decît cea a schimbului de experienţă. Cotezaţiile membrilor Asociaţiei nicidecum nu sunt cu scop de venit al juriştilor. E necesar de evidenţiat, că membrii ai asociaţiilor avocaţilor nu sunt doar avocaţii practicieni, ci şi juriştii lucrători în procuratură, precum şi persoanele cu funcţii de consultant juridic.
- § 4. FORMA DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII AVOCAŢILOR ÎN S.U.A.
Mai mult de jumătate din avocaţii americani muncesc individual, ori în echipă formată din doi, trei avocaţi. Însă după importanţa societăţii de avocaţi, de bază se consideră firmele grandioase (mai bine de 50 de avocaţi). Astfel de firme de regulă nu practică apărarea pe dosare penale, ci preferă de a acorda asistenţă juridică clienţilor asiguraţi, prioritar corporaţiilor. În astfel de firme se stabileşte un stagiu de muncă (de obicei 8 ani) în care membrul ei îşi stabileşte clienţii preferaţi pentru a fi avantajos din punct de vedere firmei.
O parte din avocaţi muncesc în instituţiile „apărătorului public”- organizaţii ce se întreţin din bugetul statelor americane şi deservind gratis învinuiţi din păturile sărace. De asemenea există servicii de ajutor juridic analogice, finanţate din bugetul federal. Organizatorul acestor servicii este ”Corporaţia de acordare a serviciilor juridice”, fondată şi finanţată de către Congresul American.
Prezintă interes şi aşa formă de activitate avocatorească ca:”apărarea intereselor societăţii”, în care nu se gestionează dosarele clienţilor oarecare, ci se pronunţă cu acţi-uni contra statului sau a corporaţiilor, pentru apărarea drepturilor şi intereselor anumitor categorii de cetăţeni (consumatori, activişti politici, alegători, impozanţilor etc.) ori pro-tecţia naturii şi ocrotirea sănătăţii poporului (de exemplu interzicerea construcţiilor staţi-ilor atomice şi acţiunile întreprinderilor ce poluiază mediul înconjurător ).
Majoritate se consideră şi avocaţii ce muncesc în serviciile juridice a organizaţii-lor obşteşti, care se orientează prioritar la metodele jurisdicţionale de realizare a sarcini-lor sale. Cele mai vestite şi grandioase organizaţii de acest gen sunt: Uniunea Americană de apărare a libertăţilor civile, Asociaţia Naţională de sprijin în dezvoltarea societăţii de culoare, Centru de apărare a drepturilor constituţionale a cetăţenilor, Societatea Naţională de luptă cu represiile politice şi de rasă.
- § 5. REMUNERAREA MUNCII AVOCATULUI.
În America, ca şi în Republica Moldova, nu există tarifuri stabilite pentru serviciile avocatului. Suma onorariului se stabileşte în contract împreună cu clientul. Cea mai răspîndită sistemă de remunerare a muncii este cea calculată pe orele lucrate. De asemenea se practică remunerarea muncii, cînd avocatul primeşte onorariul în cazul de cîştig a acţiunii, ori pe dosar.
- § 6. ACORDAREA ASISTENŢEI JURIDICE GRATIS.
Într-o serie de hotărîri a Curţii Supreme de Justiţie a S.U.A.e stabilit, că dreptul avocatului- apărător din oficiu se răspîndeşte asupra păturilor vulnerabile, săracilor, care sunt învinuiţi în cauzele penale, precum şi a celor ce ce sunt atraşi la răspundere penală, pedeapsa cărora este privaţiunea de libertate. Avem în consideraţie faptul că 80% din persoanele învinuite în săvîrşirea infracţiunilor grave, conform stării financiare nu-şi pot permite de a angaja un avocat-apărătotor. În S.U.A. există trei forme de acordare a serviciilor juridice fără plată:
- Avocaţi-apărători din oficiu;
- Avocaţi-apărători prin contract;
- Departamentul apărătorilor publici.
În oraşele mari, New-Iork, spre exemplu, în bază de contract cu administraţia oraşului, se formează organizaţii de a acorda consultaţie, ajutor juridic fără plată, avănd statutul de corporaţie necomercială. Astfel de corporaţii se finansează din bugetul statului, ori a municipiului. Necătînd la finansarea de către stat, astfel de departamente şi corporaţii nu sunt dependente de administraţie. Colaboratorii departamentelor apărării publice se remunerează cu salariu, selectîndu-se din numărul avocaţilor stagiari, doritori de a lucra în astfel de departamente şi trecînd atestarea comisiei de calificare. Activitatea avocaţilor ce lucreză în astfel de organizaţii se remunerează de către stat. În departamente pot lucra de la unu la o sută de avocaţi. Cumulul de funcţii este interzis, pentru ca timpul de muncă să fie oferit totalmente apărării săracilor. Şeful departamentului exercită zilnic munca obişnuită de administrare, de asemenea avînd evidenţa pentru încărcătura departamentului. Personalul auxiliar se angajeză la lucru de către şef. Slelecţia cadrelor adăugătoare se aprobă convenind cu administrarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste cadre, bineînţeles nu se includ persoanele ce au atribuţie la organele de poliţie, procuraturii, organului legislativ şi executiv pentru a evita conflictele de interes.
Avantajul acestei sisteme, printre altele, constă în faptul că între avocaţii-apără-tori se stabileşte schimb de experienţă la tactica şi metodica apărării. Ca neajuns se con-sideră limitarea resurselor de cadre şi intimitarea mijloacelor din lipsa entuziasmului po-liticanilor în privinţa alocaţiilor resurselor pentru remunerearea apărării criminalilor.
- § 7. ASOCIAŢIA AMERICANĂ A JURIŞTILOR.
Cea mai influinţabilă şi grandioasă organizaţie obştească a avocaţilor este Asociaţia Americană a Juriştilor (A.A.J.). Membrii acestei organizaţii sunt enumeraţi la mai bine de 400000[3] persoane. Majoritatea A.A.J.o constituie avocaţii. Concomitent cu membrii ei pot fi şi juriştii organizaţiilor statale, juriştii practicieni, studenţii facultăţilor juridice. Sunt membrii ai A.A.J. şi organizaţiile (circa 35) profesionale de jurişti ; de exemplu Uniunea judecătorilor, Asociaţia avocatelor – doamne, Asociaţia avocaţilor în cauzele penale ş.a.
Activitatea A.A.J.cuprinde toate aspectele funcţionării sistemului de drept în S.U.A.: de la problemele eticii profesionale la elaborare a proiectelor de legi de importanţă practică deosebită. Asociaţia se pronunţă cu inţiativă legislativă în diferite ramuri ale dreptului, recomandările ei bineficiază unificarea legislaţiei, elaborează principii de iniţiere a sistemului judiciar cu participarea avocatului. În baza încheierilor A.A.J. se pronunţă Preşedintele S.U.A. şi Senatul, la numirea şi aprobarea în funcţii a judecătorilor federali, inclunzînd membrii Judecătoriei Supreme a S.U.A., candidaturi la posturile în eşaloanele superioare a Ministerului Justiţiei, a acuzatorilor federali.
Membrii A.A.J. pot fi cetăţenii S.U.A., ce posedă diploma juridică şi admişi la practica avocaturii. Juriştii altor ţări, neadmişi la practica de muncă în S.U.A. au posibilitate de a fi membri cu cetăţenie străină.
- § 8. BAZA JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII AVOCATURII
În S.U.A. nu există un act normativ, care ar întări dreptul avocatului în procedura judiciară. Statutul apărătorului se apreciază de morală, obicei, precedentul juridic, normelor eticii profesionale. Condiţiile de bază de participare a avocatului în procedura judiciară sunt stipulate în modificarea VI (an.1791) a Constituţiei S.U.A.:” În orice caz de urmărire penală, învinuitul are dreptul... la citaţia obligatorie a martorilor din partea sa, precum şi ajutorul avocatului din partea apărării sale.
La rîndul său această modificare şi-a găsit dezvoltare, oglindire într-un şir de ho-tărîri judecătoreşti (1963, dosarul „ Ghideon contra Uăintrait ”-ului, 1966, dosarul „ Mi-randa contra statului Arizon”, 1977, dosarul „Briuer contra lui Valiams ş.a.). Esenţa acestor hotărîri se referă la următoarele principii :dreptul la avocat este fundamental şi este necesar pentru o judecare obiectivă, prin aceasta dreptul la avocat îl are fiecare cui i s-a încriminat răspundere penală cu pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate. Avocatul trebuie să participe în acele acte procesuale, în care acordă învinuitului ajutor pentru a se orienta în problemele de drept, consultăndu-l în cazul cînd îl contravine o altă parte procesuală”.[4]
În acest fel, participarea avocatului apărător este obligatorie în orice şedinţă de judecată, indiferent de faptul în caz că inculpatul a recunoscut vinovăţia ori nu.
- § 9. ETICA AVOCATULUI AMERICAN
În privinţa precedentelor judiciare în S.U.A. s-au elaborat cărţi voluminoase de etică profesională. Fiecare avocat trebuie să fie loial complect în privinţa clientului său. Există în S.U.A. unele aspecte din aceste domenii (relaţii avocat-client). Informaţia ce este cunoscută din studierea dosarului, comunicarea avocatului de la client este confidenţială. Avocatul într-o formă unilaterală nu poate descoperi informaţia secretă, iar statul nu-l poate impune de a divulga această informaţie. Avocatul american aplică toate procedeele tactice de apărare, fiind coordonate, convenite cu normele eticii profesionale, pentru a-i asigura clientului desfăşurarea judecării obiective întradevăr.
Mai întîi de toate avocatul este independent, se bucură de respectarea în lucrul său a principiului individualităţii atît în viaţa personală, cît şi cea profesională. Poziţia avocatului nu depinde, ori nu ar trebui să depindă de poziţia acuzării de stat. Anume acei avovaţi, care şi-au luat asupra lor interesele învinuitului în cele mai detestabile infracţiuni, sau fiind în aprecieri netradiţionale în societate, au intrat în istoria statisticii de avocatură americană.
- § 10. ADMITEREA AVOCAŢILOR CU CETĂŢENIE STRĂINĂ LA PRACTICA JURIDICĂ AMERICANĂ.
Ministerul Justiţiei în consideraţia sa poate fără examene să elibereze licenţă la servicii în calitatea de consultant juridic într-un stat american străinului, care corespunde vîrstei mai mare de 26 ani şi următoarelor cerinţe:
- această persoană într-un stat străin, timp de 5 ani şi mai mulţi, premărgători adresării a fost avocat.
- Este înzestrată cu capacităţile morale şi corespunde aptitudinilor profesionale de a fi membru al Asociaţiei Juriştilor din statul respectiv.
- De a acorda consultanţă juridică în stat şi de a avea în acest scop un oficiu.
Pentru a argumenta circumstanţele susmenţionate, pretendentului-i este necesar de a prezenta secretarului următoarele documente:
- adeverinţă, eliberată de organizaţia profesională ori instituţia statală cu indicarea timpului de admitere la avocatură;
- scrisoare-recomandare de la unul din membrii organului executiv ori profesional, sau de la unul din judecători a instanţei superioare a statului străin;
- traducere notarială în formă corespunzătoare a scrisorii-recomandare în limba engleză;
- alte acte, adeveritoare a studiilor şi calificarea profesională a adresantului, a calităţilor morale şi a aptitudinilor, adeverinţă de naştere[5] (diploma de licenţă, pregătirea teoretico-ştiinţifică, curriculum vitae, fişierul de evidenţă personală etc.).
Evident, reiese că un avocat moldovean, respectînd cerinţele susmenţionate, prcum şi normele eticii profesionale internaţionale, cunoscînd limba şi istoria, cultura ţării, poate deveni în perspectivă un ”sol de apărare” a valorilor drepturilor şi libertăţilor oamenilor pe vechiul continent american – dovadă a afirmărilor reforemelor democratice în Europa, respectiv în Republica Moldova după anul 1988.
- § 11. AVOCATURA ÎN FRANŢA.
Începînd cu sfîrşitul sec.XIX în Franţa s-a instituit principiul independenţei profesiei de avocat, care tradiţional şi-a ocupat locul prestigios în viaţa societăţii franceze. Avocaţii din această ţară dintotdeauna aveau o mai mare libertate decît în alte ţări ale Europei, fapt ce a permis formarea pluralizmului tradiţiilor avocaturii franceze.
Acum în Franţa muncesc circa 19000 avocaţi.[6] Dacă la această ”armată” de adăugat numărul grandios de servicii ajutătoare, centre şi instituţii de cercetare ştiinţifică, atunci va fi evidentă importanţa avocaturii ca instituţie socială, care joacă un rol important în stat, în genere în Europa.
Pînă a ne opri la întrebarea organizării de avocatură, trebuie de răspuns la întrebarea: cine este avocatul francez ?
În ultimii 30 ani, avocatura în Franţa a parcurs modificări esenţiale. Conform Legii de la 31 decembrie, 1971, s-a efectuat fuziunea unui şir de profesii de apărare într-o singură profesie – avocatura.
În prezent există trei categorii de avocaţi, cu dreptul de a se pronunţa în judecată:
prima – avocaţi cu dreptul de a reprezenta interesele clientului în judecătorii de prima instanţă, a doua – avocaţii cu dreptul de a apăra în instanţele de Apel şi, a trea categorie – apărarea în instanţele supreme.
- § 12. ADMITEREA LA AVOCATURĂ
Condiţiile de admitere la avocatură în Franţa sunt foarte riguroase şi se reglementează prin Decretul an.1972.
Mai întîi de toate se cere cetăţănie franceză şi diploma de specialist al instituţiei superioare de învăţămînt (minimum magistru în drept), precum şi excluderea antecedentelor penale, mustrări pentru încălcarea disciplinei, contravenţii administrative, bancrotizări în firmă sau organizaţii.
Persoanele ce corespund cerinţelor susmenţionate susţin examene de înmatricu-lare în Centru de pregătire profesională ( 2 scrise şi unul oral ), studiază un an după facultatea teoretică şi stagierea, apoi susţin examene de absolvire (1 scris şi 3 orale ).
Dacă respectă aceste condiţii, juristul este admis în asociaţia avocaţilor şi depune jurămînt: „ Jur ca avocat să îndeplinesc funcţiile mele cu onoare, demnitate, independent, cinstit şi uman ”.[7] Anterior înmînării adeverinţei, susţine stagierea obligatorie de 2 ani în calitate de avocat de acum. Avocat în Franţa poate deveni cetăţeanul statului, diploma de studii superioare fiind recunoscută anterior bilateral. De asemenea, străinii trebuie să corespundă unor exigenţe deosebite.
- § 13. STRUCTURA AVOCATURII ÎN FRANŢA.
Avocaţii francezi se unesc în asociaţii. În fiecare regiune există doar o asociaţie( la 181 de regiuni corespunde atîtea asociaţii).[8] Fiecare asociaţie este independentă, suverană, elaborează regulamentul intern, avînd patrimoniul său propriu. Şeful asociaţiei avocaţilor este preşedintele, ales cu vot secret de către membrii asociaţiei (incluzînd stagierii) pe un termen de 2 ani. În competenţa preşedintelui intră reprezentarea intereselor asociaţiei în faţa organizaţiilor publice şi a celor obşteşti, rezolvarea conflictelor între avocaţi, aplicînd pedepse disciplinare avocaţilor asociaţiei, dirijază serviciile asociaţiei.
La nivel naţional, avocatura în Franţa este reprezentată de Uniunea Asociaţiilor Avocaţilor, care se alege de către membrii asociaţiei.
Activitatea de bază a Uniunii Asociaţiilor avocaţilor francezi este de a coordona programa centrelor de instruire a avocaţilor, reprezentarea comunităţii avocaţilor în faţa organelor publice şi societăţii. De asemenea Uniunea Asociaţiilor de avocaţi are dreptul de a elabora normele de etică profesională (deontologii ) corespunzătoare.
Avocaţii francezi muncesc independent ori unindu-se în condiţiile colegialităţii cu alţi avocaţi. Din 1992 dumnealor li s-a permis de a lucra şi în organizaţii comerciale. În afară de aceasta, avocatul are posibilitate de a angaja alţi avocaţi. Avocatul, muncind prin angajament la un altul, nu are dreptul de a avea clienţii săi. Toată răspunderea juridico-civilă o poartă avocatul ce a angajat. Formele de conlucrare sunt variate şi se clasifică pe măsura responsabilităţii avocatului pentru activitatea partenerului, precum şi remunerarea muncii. Tradiţionale sunt asociaţiile tovărăşiei civile-profesionale.
Asociaţia- este o reuniune de avocaţi, din care fiecare personal răspunde în faţa clientului său. Dreptul membrilor asociaţiei poartă un caracter particular şi el îşi apără independenţa sa. Acordul de formare a asociaţiei se aduce la cunoştinţă Uniunii Asociaţiilor avocaţilor.
O formă ce prezintă interes pentru noi o reprezintă tovărăşia civilo-profesională( T.C.P.), care-i supusă înregistrării ca persoană juridică şi este inclusă în lista asociaţiilor de avocaţi. Membrii T.C.P.- ului nu primesc onorarii, ci doar cota-parte din venit, conform cuantumului stabilit de capital. Cheltuielile curente se suportă de către T.C.P. şi avocaţii nu sunt supuşi sistemului de impozitare.
- § 14. REMUNERAREA AVOCAŢILOR.
Deoarece profesia de avocat este atribuită de lege ca fiind independentă, amestecul în relaţiile financiare dintre avocat şi client se limitează. Baza juridică a relaţiilor dintre avocat şi client o constituie acordul bilateral. Articolul 10 din Legea cu privire la Statutul avocaţilor prevede, că tarifele de alcătuire a documentelor procesual-civile şi participarea la acţiuni de anchetă se stabilesc de legislaţia procesual-civilă. Onorariul pentru consultare, ajutor în instanţă, sfătuirea, alcătuirea actelor de procedură se stabilesc de comun acord cu clientul.
- § 15. ASISTENŢA JURIDICĂ GRATIS ÎN FRANŢA.
Problemele Franţei în sfera acordării ajutorului juridic gratis ori cu facilităţi sunt asemănătoare cu problemele din Republica Moldova. Remunerarea avocatului în aceste cazuri este săracă, simbolică, cu achitări întîrziate, avînd în vedere că astfel de ajutoare se oferă circa 50% din numărul tuturor cauzelor penale. Situaţia se complică, datorită admiterii avocaţilor la apărare prin numire.
După reformele din ianuarie 1972, a apărut posibilitatea de a scuti clienţii de unele taxe de cheltuieli judiciare, ce a adus mulţumire în rîndurile celor nu prea bogaţi şi nedisponibili de a achita toate cheltuielile într-un proces.
§ 16. RESPONSABILITATEA AVOCAŢILOR FRANCEZI.
Avocatul este responsabil pentru activitatea de exercitare a funcţiei profesionale. Mai întîi de toate este vorba de răspunderea procesual-civilă, temeiurile cărora apar cît în cadrul procesului atît şi în afara lui. De obicei răspunderea este prevăzută pentru aprecierea greşită a esenţei fenomenului pentru încălcarea gestionării cauzei, nerespectarea obligaţiunilor. Responsabilitatea avocatului se garantează de Lege în formă de asigurare a răspunderii profesionale. Cu măsură disciplinară se tratează şi avocatul din partea asociaţiei avocaţilor. Din 1992, odată cu reformele din ţară s-a format „uniunile de stimulare economică”[9], care stimulează membrii săi, avocaţii, conform cerinţelor, necesităţilor de existenţă vitală.
[1] В. Н. Буробин, «Адвокатская деятельность» М., 2001, стр. 94.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem, pag. 101.
[4] Ibidem, pag. 103.
[5] В.Н.Буробин «Адвокатская деятельность» М. 2001, стр.104.
[6] Е.П.Фёдоров « Адвокатская деятельность” М. 2001, стр.105.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Адвокатская практика, 1998, № 1-2, стр.54