Drept

Secţiunea 1. Admiterea în magistratură. Formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor.

            Modalitatea de recrutare a judecătorilor şi procurorilor are în mod cert o influenţă asupra independenţei personale a acestor. Există eforturi în mai toate statele de a găsi un sistem optim de recrutare a magistraţilor care să garanteze independenţa acestora şi totodată să asigure formarea unui corp profesional de elită. Dreptul comparat cunoaşte mai multe sisteme de recrutare şi învestire a magistraţilor:

1. numirea magistraţilor de către organele puterii executive. Sistemul este criticat pe motiv că ar afecta independenţa personală a magistratului astfel numit, prezumându-se o anumită obedienţă faţă de puterea care l-a numit în funcţie. Sistemul se aplică însă cu anumite standarde impuse în ce priveşte selecţionarea magistraţilor astfel că în general puterea executivă nu dispune de un drept discreţionar în actul de numire.
2. Alegerea magistraţilor este un sistem ce prezintă avantajul înlăturării pricolului de aservire a magistraţilor puterii executive. În schimb, critica acestui sistem are la bază argumentul correct că alegătorii nu au expertiza necesară pentru a aprecia capacităţile de bun magistrat al candidatului, de multe ori alegerea fiind bazată pe elemente ce exced calităţilor profesionale ale acestuia.
3. Recrutarea chiar de către corpul magistraţilor are avantajul că înlătură posibilitatea aservirii magistraţilor faţă de alte puteri ale statului şi asigură numirea pe criterii profesionale. Se reproşază acestui sistem că generează formarea unei caste a magistraţilor.

Sistemul nostru este unul mixt. Competenţele în privinţa recrutării judecătorilor şi procurorilor sunt îndeplinite de către Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca aparţinând corpului magistraţilor. Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, este realizată de Preşedintele României dar numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Sistemul adoptat acorda intaietate Consiliului Superior al Magistraturii, care este competent in ce priveste impunerea criteriilor de pregatire profesionala avute in vedere la selectarea judecatorilor si procurorilor, actul de numire fiind conditionat de propunerea formulata de Consiliul Superior al Magistraturii.

Sistemul adoptat acorda intaietate organului profesional si in cazul unui conflict cu reprezentantul puterii executive in privinta numirii in functie a judecatorilor sau procurorilor. Astfel, Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea judecatorilor si procurorilor propusi de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul trebuie  sa fie motivat. In aceasta situatie, daca Consiliul Superior al Magistraturii sustine propunerea initiala, trebuie sa motive optiunea sa iar seful executivului este obligat sa procedeze la numire, actul sau devenind unul formal.

Recrutarea judecătorilor şi procurorilor se face, in principiu, prin concurs.

Exista doua modalitati de recrutare a judecatorilor si procurorilor:

1. recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecator sau procuror prin absolvirea cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii;
2. recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu vechime in alte profesii juridice.
3. Recrutarea prin admiterea urmata de formarea profesionala in cadrul Institutului National al Magistraturii constituie sau ar trebui sa constituie mijlocul principal pentru formarea corpului de magistrati.

Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs[1]. Consiliul Superior al Magistraturii stabileste in fiecare an numarul de cursanti in functie de numarul de posturi vacante de judecatori si procurori.

La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al Magistraturii care se poate înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie, cunoaşte limba română şi este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei de magistrat[2].

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport de numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.

În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.

Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi practice  prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror[3].

Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire, constituie vechime în magistratură.

Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi va fi obligat să restituie indemnizaţia[4] şi cheltuielile de şcolarizare.

Absolventii Institutului National al Magistraturii sunt obligati sa indeplineasca functia de judecator sau procuror timp de 6 ani. In cazul in care va fi eliberat din functie inainte de aceasta perioada la initiativa sa ori din motive imputabile, ii revine obligatia de a restitui bursa de auditor de justitie si cheltuielile de scolarizare efectuate cu formarea sa, proportional cu perioada ramasa pana la implinirea termenului de 6 ani.

1. În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, cei care au indeplinit functia de judecator, procuror, magistrat – asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care si-au incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justitiei, din Ministerul Public, din Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul National al Magistraturii si din Institutul National de Criminologie, precum şi avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime de specialitate de cel puţin 5 ani.

Exista posibilitatea cu totul exceptionala de a se accede in magistratura fara concurs in cazul unor persoane care au indeplinit functii ce ii recomanda ca avand o pregatire profesionala compatibila cu calitatea de judecator sau procuror. Legea le enumera in mod limitativ:

• cei care au indeplinit functia de judecator sau procuror cel putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive neimputabile[5]. Acestia pot fi numiti la instante sau parchete de acelasi grad cu cele la care au functionat, cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
• cei care au indeplinit functia de magistrat-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie cel putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive neimputabile[6]. Ei pot fi numit la judecatorii sau parchetele de pe langa aceste instante.

In cazul acestor categoriilor de pesoane enumerate anterior, accesul in magistratura se face in baza unui interviu sustinut in fata sectiei corespunzatoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

In privinta tuturor persoanelor care acced in magistratura in alt mod decat formarea initiala in cadrul Institutului National al Magistraturii, se instituie obligatia legala de a urma un curs de formare profesionala in cadrul Institutului National al Magistraturii pe o perioada de 6 luni. Cursul are menirea de a face posibila asimilarea unor constistinte ce tin de specificul activitatii de judecator sau procuror dar si cunoasterea elementelor de  drept comunitar. Dupa efectuarea cursului, persoanele care au fost primite in magistartura fara examen sunt obligate sa sustina un examen pentru verificarea cunostintelor. Nepromovarea acestui examen atrage eliberarea din functia de judecator sau procuror si obligatia de a restitui indemnizatiile primite pe perioada cursurilor.  

Legea crează un statut special judecatorilor Curtii Constitutionale care, la data numirii, aveau functia de judecator sau procuror. La incetarea mandatului la Curtea Constitutionala, acestia au dreptul sa revina la postul detinut anterior.

Secţiunea 2. Judecătorii şi procurorii stagiari.

Judecătorii şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor 3 medii  de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii. Aceştia nu pot funcţiona decât la judecătorii sau la parchetele de pe lângă acestea.

Durata stagiului este de 1 an. În această perioadă judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.

În ce priveşte competenţa funcţională, judecătorii stagiari vor putea să ia parte la activitatea de judecată dar numai în următoarele cazuri:

10. judecătorii stagiari – cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, învestirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii; litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 10.000 RON; plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale; somaţia de plată, reabilitarea; constatarea intervenirii amnistiei ori graţierii; infracţiunile în legătură cu care se sesizează direct instanţa judecătorească.
11. procurorii stagiari – au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.

După parcurgerea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care magistratul stagiar este respins la examenul de capacitate, este obligat să se înscrie la sesiunea următoare. Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător sau procuror stagiar. Dacă absenţa de la examen este datorată unor motive justificate, se poate susţine examenul dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani, în caz contrar, persoana în cauză trebuind să efectueze din nou stagiu prevăzut de lege.

Examenul de capacitate se organizează anual de către Consiliul Superior al Magistarturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii.

Conţinutul examenului de capacitate, constând în verificarea conoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale, este stabilit de Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor: probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor iar probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru procurori şi judecători, în funcţie de specificul activităţii acestora.

Comisiile de examinare sunt numite de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistarturii şi sunt compuse, pentru judecători - din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de la curţile de apel, formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii şi pentru procurori – din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii. În ce priveşte disciplinele care formează obiectul examinării, acestea se determină prin Regulamentul de organizare a examenului de capacitate, elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii. Acelaşi Regulament stabileşte şi media minimă de promovare a examenului.

După validarea examenului de capacitate de către Consiliul Superior al Magistraturii[7], prin grija acestui organism, se publică în Monitorul Oficial şi se afişază la sediile instanţelor şi parchetelor lista posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe. Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile în termen de 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României[8]. Alegerea este supusă regulii conform căreia judecătorii stagiari pot opta numai pentru posturi de judecători, iar procurorii stagiari numai pentru posturi de procurori. Candidaţilor care nu au optat în termenul legal li se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie.

Secţiunea 3. Numirea, promovarea, delegarea, detaşarea şi transferul judecătorilor şi procurorilor.

3.1. Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor.

Judecătorii inamovibili şi procurorii, care se bucură de stabilitate, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, cu ocazia citirii actului de numire, judecătorii şi procurorii depun jurământ în faţa magistraţilor instanţei sau ai parchetului la carea a fost numit. Jurământul se depune în forma solemnă prevăzută de art.34 alin.1 din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Nedepunerea jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. Actele efectuate de magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule[9].

3.2. Promovarea şi numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor.

3.2.1. Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchete.

Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs organizat la nivel naţional de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, în limita posturilor vacante existente la instanţe şi parchete.

Promovarea magistraţilor se face numai cu consimţământul acestora.

Pentru a putea participa la concursul de promovare judecătorii sau procurorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii a căror verificare revine Consiliului Superior al Magistraturii:

• în ultimii 3 ani înaintea concursului au avut calificativul ,, foarte bine ’’ şi n-au săvârşit abateri disciplinare;
• îndeplinesc următoarele condiţii de vechime: 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror[10], pentru promovarea la tribunal, tribunal specializat sau parchetele de pe lângă aceste instanţe; 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea la curţile de apel sau la parchetele de pe lângă aceste instanţe; 8 ani de vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea prevede şi posibilitatea promovării pe loc în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. În acest caz, magistraţii vor dobândi drepturile aferente funcţiei în care promovează dar nu vor fi obligaţi să schimbe instanţa la care au funcţionat înainte de promovare.

3.2.2. Numirea în funcţiile de conducere  din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor.

Numirea în funcţiile de conducere la instanţele judecătoreşti şi parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, pe baza unui concurs sau examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Magistraţii care candidează la aceste funcţii trebuie să fi obţinut calificativul ,, foarte bine’’ la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii de vechime în funcţia de magistrat:

• 5 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia;
• 6 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinte de secţie de tribunal sau tribunal specializat sau prim-procuror, adjunct al acestuia ori procuror şef de secţie la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
• 8 ani în magistratură[11], pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte secţie la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct al acestuia, procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă curtea de apel.

Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii sau procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Pentru îndeplinirea acestor două condiţii legea impune celor care participă la examenul sau concursul de numire într-o funcţie de conducere să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precum şi o declaraţie de interese. De asemenea, înainte de numirea în funcţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică şi comunică, în 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorul sau procurorul în cauză a făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea.

Concursul sau examenul constă în prezentarea unui unui proiect referitor la exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere si in probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii si de a-si asuma raspunderea, rezistenta la stres si un test psihologic.

3.2.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi accesul la funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă această instanţă.

Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de către Consiliul Superior al Magistraturii pe baza unui raport consultativ întocmit de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii sau procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii:

• au îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel[12];
• au obţinut calificativul foarte bine la ultima evaluare;
• nu au fost sancţionaţi disciplinar;
• s-au remarcat în activitatea profesională;
• au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin12 ani.

Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, dintre judecătorii acestei instanţe care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere arătate decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Revocarea din funcţiile de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele expres prevăzute de lege[13]. Consiliul Superior al Magistraturii se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al D.I.I.C.O.T. şi adjunţii acestora, sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror. Preşedintele poate refuza motivat numirea, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Cei care urmează a fi numiţi în aceste funcţii trebuie să îndeplinească şi condiţiile de necolaborare cu serviciile de informaţii şi inexistenţa intereselor care ar putea influenţa modul de exercitare a funcţiei, prevăzute în şi în cazul promovării în funcţii de conducere la celelalte instanţe sau parchete.

Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţiile de conducere arătate anterior se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive arătate la art. 51 alin.2 din Legea nr.303/2004.

Promovarea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Durata numirii este de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Pentru numirea în aceste funcţii este este necesar ca procurorul să îndeplinească condiţiile de necolaborare cu serviciile de informaţii şi de inexistenţa a intereselor de natură să influenţeze modul de exercitare a funcţiei şi să aibe recomandarea conducătorului secţiei ori, după caz, direcţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde urmează să fie numit.

Revocarea din funcţie se poate face de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Motivele de revocare sunt aceleaşi ca şi în cazul celorlalte funcţii de conducere. Popunerea de revocare poate fi formulată din oficiu sau la sesizarea adunărilor generale sau a conducătorilor secţiilor sau al direcţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

3.3. Delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor.

Toate cele trei instituţii au ca efect schimbarea, temporară sau definitivă, a instanţei sau parchetului ori chiar a specificului activităţii, motiv pentru care legiuitorul le abordează cu o corectă precauţie, necesară pentru a împiedica ca aplicarea concretă a acestora să nu degenereze în acte care să afecteze independenţa magistratului.

Caracteristica principală şi comună a celor trei instituţii o reprezintă faptul că măsurile ce le cuprind nu pot fi aplicate decât cu acordul magistratului în cauză.

3.3.1. Delegarea.

1. Delegarea judecătorilor se poate dispune în cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze.

Delegarea este un act ce poate interveni numai cu acordul judecătorilor.

În cazul judecătoriilor, tribunalelor şi tribunalelor specializate, delegarea se dispune de către preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel. În cazul curţilor de apel, delegarea se dispune de către secţia pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui respectivei curţi de apel.

1. În cazul procurorilor, aceştia pot fi delegaţi în interes de serviciu cu acordul scris al acestora, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În toate cazurile delegarea are un caracter esenţialmente temporar, putându-se dispune pe o perioadă de cel mult 90 de zile şi poate fi prelungită cu acordul magistratului cel mult 90 de zile într-un an.

Pe întrega perioadă a delegării, magistraţii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi. În cazul în care salariul şi celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei în care este delegat sunt inferioare, magistratul îşi păstrează indemnizaţia lunară şi celelalte drepturile băneşti.

3.3.2. Detaşarea.

Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune detaşarea judecătorilor sau procurorilor, numai cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusive cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii.

Detaşarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani şi poate fi prelungită, cu acordul scris al magistratului, pe o perioadă de până la 3 ani.

Pe toată durata detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător saau procuror şi beneficiază de toate drepturile funcţiei în care a fost detaşat. În cazul în care salariul şi celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei în care este detaşat sunt inferioare, magistratul îşi păstrează indemnizaţia lunară şi celelalte drepturile băneşti.

Perioada în care este detaşat constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

Delegarea şi detaşarea nu se pot face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care magistratul are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

            3.3.3. Transferul.

Transferul magistraţilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor de vechime impuse de legea de organizare judiciară. Rolul principal în cazul transferului îi revine, aşa cum era şi normal, Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece pentru numirea în funcţiile de judecător sau procuror candidaţii vor susţine un interviu. Procurorii care urmează a fi numiţi în funcţia de judecători ca urmare a transferului vor susţine interviul în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii iar judecătorii care urmează a fi numiţi prin transfer în funcţia de procurori vor susţine interviul în faţa secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

[1] Concursul de admitere se organizeaza anual.

[2] Comisia medicală se stabileşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii.

[3] Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un magistrat absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie indemnizaţia de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 6 ani.

[4] Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul annual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.

[5] Conditia este considerate indeplinita si in cazul cumularii vechimii in functia de judecator, procuror sau in profesia de avocat.

[6] Ibidem.

[7] Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege şi regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârşirii unor fraude.

[8] La medii egale are prioritate la alegerea postului în orninea următoare: canditatul care este titular al diplomei de doctor în drept, cel care are o vechime mai mare în magistratură, cel care funcţionează la instanţa sau parchetul pentru care a optat.

[9] A se vedea şi opinia exprimate de I.Leş, Instituţii, p.182.

[10] La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul în cauză a fost avocat.

[11] La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul în cauză a fost avocat.

[12] Textul care impune această condiţie – art.52 alin.1 din Legea nr.303/2004 a fost declarat neconstituţional prin decizia nr.886/2006 a Curţii Constituţionale întrucât era discriminator în raport cu procurorii, care potrivit Constituţiei au statut de magistraţi la fel ca şi judecătorii. Prin urmare, în cazul celor care îndeplinit funcţia de procuror, condiţia de a fi îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel nu se aplică.

[13] În cazul în care nu mai îndepliniesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţie; în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.