Indiferent de părerile vehiculate în legătură cu importanţa operei de codificare a dreptului pentru evoluţia generală a civilizaţiei, a culturii şi a dreptului, vom constata că, dacă pentru dreptul civil, spre exemplu, existenţa unor coduri ne reîntoarce cu multe secole în urmă, în ceea ce priveşte dreptul public, eforturile de codificare s-au concretizat doar în epoca modernă şi aproape exclusiv în dreptul penal, determinate de aplicarea celor două principii nulla poena sine lege şi nulla crimen sine lege.
Cât priveşte dreptul administrativ, cea mai facilă atitudine a constat în susţinerea tezei imposibilităţii obiective a codificării. Argumentele vizând aşa-numita „imposibilitate obiectivă” se bazau pe constatarea subiectivă a mobilităţii excesive a textelor şi a practicii administrative variate, complexe, în continuă schimbare, realitate pe care o admitem şi noi. Relativ vorbind, dreptul administrativ nu ar putea fi codificat asemănător altor domenii şi ramuri ale dreptului şi probabil că un cod administrativ nu ar fi niciodată în consens cu legislaţia „la zi” din cauza înnoirilor prea frecvente ale legilor ce îl alcătuiesc.
Cu toate că a fost reluată şi susţinută şi astăzi, o asemenea teză nu ar trebui admisă cu uşurinţă şi în zilele noastre, întrucât o administraţie modernă într-un stat de drept, care apără cele mai importante valori (omul, demnitatea acestuia, drepturile şi libertăţile sale, libera dezvoltare a personalităţii umane, pluralismul politic) trebuie să se bazeze pe legi, principii şi norme clare, unitare şi transparente, cunoscute deopotrivă de oamenii politici, legiuitor, magistraţi, funcţionarii publici, alţi funcţionari ai statului, persoanele juridice şi persoanele fizice, ori o asemenea operă nu ar fi altceva decât un cod administrativ.
Nu comentăm, în acest spaţiu, despre intenţiile teoreticienilor dreptului administrativ ci despre nevoia acută a apariţiei acestui cod de legi unitar, clar şi util pentru toată lumea, adaptat vremii şi viitorului administrativ, aşa cum este prefigurat de legislaţia comunitară şi de Tratatul instituind o Constituţie pentru Uniunea Europeană şi a posibilelor efecte ale dreptului comunitar asupra dreptului intern.
Dacă avem în vedere faptul că o parte dintre componentele unui viitor cod s-au realizat prin adoptarea legilor privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, a proprietăţii şi a contenciosului, sau că au fost adoptate Statutul funcţionarului public şi Statutul poliţistului, precum şi Legea contenciosului administrativ, putem afirma că o primă etapă a procesului de codificare a fost realizată.
Cât despre teza permanentei modificări şi actualizări, ca argument al inutilităţii şi dificultăţii codificării, ea trebuie înlăturată, prin comparaţie cu aceleaşi mutaţii înregistrate în domeniul dreptului penal şi al codului de procedură penală, de pildă, modificate în mod succesiv în ultimii ani. Este momentul să se înţeleagă faptul că, statul de drept nu înseamnă pluralitate de proceduri administrative, ci reguli şi norme identice pentru guvernanţi şi guvernaţi, în primul rând în ceea ce priveşte procedura administrativă necontencioasă şi contencioasă.