Pin It

Dobândeşte calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat examenul de definitivare, precum şi avocatul care a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.

             Dobândeşte calitatea de avocat definitiv cel înscris în profesie dacă a fost definitivat în funcţia juridică pe care a exercitat-o înainte de primirea în avocatura sau a promovat examen de definitivare în aceasta funcţie.

            Cei care nu îndeplinesc condiţiile de vechime în profesiile anterioare vor fi obligaţi sa susţină examenul de definitivare în avocatura.

Avocatul definitiv are dreptul sa pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare.

4.3.1 Examenul de definitivare în profesia de avocat.

Examenul de definitivare în profesia de avocat se organizează de U.N.B.R., aceasta urmând a  asigura caracterul unitar al acestuia.

Regulamentul de examen va fi comunicat barourilor inclusiv prin afişare pe internet cu minimum 60 de zile anterior datei examenului şi va fi adus la cunostiinta candidaţilor prin grija consiliilor barourilor.

 Rezultatele examenului vor fi validate de consiliul baroului şi vor fi comunicate U.N.B.R.. I.N.P.P.A. va comunica, în mod corespunzător, rezultatele examenului de absolvire.

După promovarea examenului, candidatul dobândeşte titlul profesional de avocat definitiv şi va fi înscris în Tabloul avocaţilor definitivi.

Acelasi titlu profesional il dobandeste si avocatul stagiar care a promovat examenul de absolvire a I.N.P.P.A. , pe baza diplomei de absolvire a I.N.P.P.A., Consiliul Baroului urmând a emite decizia de constatare a calităţii de avocat definitiv şi a efectua, in consecinţa, înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi.