În activitatea judiciara se delimiteaza în mod esential de atributiile si actele autoritatii legiuitoare. Deosebirile vizeaza organizarea, constituirea si activitatea celor doua categorii de autoritati precum si existenta unor proceduri diferite prin care se realizeaza functia judiciara si legislativa.
Organele legislative se constituie în urma alegerilor organizate conform legii fundamentale si legilor organice dezvoltatoare. Mandatul organelor legiuitoare este limitat în timp, în prezent la o durata de patru ani, conform prevederilor Constitutiei adoptate în anul 1991. organele judiciare sunt numite, iar judecatorii beneficiaza de inamovibilitate în functie.
Forul legislativ suprem poate fi sesizat doar de Guvern, deputati, senatori si de un numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot, art.74 alin.1 din Constitutie. Activitatea de elaborare a legilor reprezinta substanta întregului organism legislativ iar aceasta activitate se înfaptuieste în baza unei proceduri specifice ce reglementeaza nu numai initiativa legislativa, ci si modul de adoptare a legilor sia hotarîrilor, trimiterea proiectelor de legi si a propunerilor legislative de la o camera la alta, medierea, promulgarea legii etc.
Sesizarea organelor judiciare se face printr-o cerere. Din punct de vedere formal activitatea legislativa se concretizeaza în norme-legea formala-iar activitatea judiciara se materializeaza într-o hotarîre-sentinta sau decizie.
Între activitatea judiciara si cea legislativa exista si o interactiune logica determinata de imperativul unei bune functionari a mecanismelor statale. Problema reala nu este aceea a unei „delimitari” sau „separari” rigide a „puterilor”, ci a unei fructuoase colaborari între autoritatile statului.
Astfel, autoritatea legiuitoare exercita un control asupra modului de organizare si functionare a instantelor judecatoresti. Acest control se exercita prin normele stabilite de forumul legislativ privitoare la organizarea, la atributiile instantelor si la procedura judiciara. Un asemenea control trebuie sa fie destinat optimizarii actului judiciar si nu poate constitui în niciun caz o imixtiune în activitatea concreta de judecata.
Autoritatea judecatoreasca exercita si ea un control asupra „puterii” legislative, concretizat în competenta atribuita acesteia în materie electorala, în cauzele penale privind pe senatori si deputati, precum si prin interpretarea pe care instantele o dau legilor cu prilejul aplicarii lor.
Autoritatea judecatoreasca se afla într-un raport, de „dependenta” relativa fata de organele administrative. Spunem „dependenta” relativa întrucît în activitatea judiciara judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Un alt aspect al aceleiasi „relative dependente” rezulta si din împrejurarea ca judecatorii si procurori sunt numiti în functie de Presedintele Romaniei. Totusi, o atare „dependenta” este formala caci rolul de organ de disciplina revine Consiliului Superior al Magistraturii, art.134 alin.2 din Constitutie, iar numirea în functie a magistratilor se face la propunerea aceluiasi organ, care este veritabil „Guvern al magistraturii”.
Autoritatea judiciara exercita un control asupra „puterii” executive, control realizat în cadrul procedurii privind solutionarea cauzelor persoanelor vatamate în drepturile lor de catre administratie printr-un act administrativ sau prin esolutionarea unor cereri în termenul legal (procedura conteinciosului administrativ).