Natura activităţii magistraţilor impune independenţă personală, un grad înalt de calificare, o răspundere mult peste limitele obişnuite în cazul funcţiilor publice şi, ceea ce este cel mai delicat, o anumită conduită socială care să corespundă aşteptărilor societăţii şi care să contribuie la încrederea mebrilor acesteia atât justiţie cât şi în persoana celor care contribuie la realizarea ei. Aceste aspecte stau la baza reglementării drepturilor şi obligaţiilor magistraţilor. Se va observa că sunt pe deplin justificate acele drepturi cu caracter patrimonial pe care magistraţii le au potrivit legii, deoarece numai în acest fel poate fi asigurată independenţa economică a acestora, fără de care ar fi iluzoriu orice discurs despre independenţa decizională a judecătorilor sau procurorilor. De asemenea, interdicţiile la care sunt constrânşi magistraţii, chiar dacă par a le impune obligaţii de conduită socială ce depăşesc de multe ori pe cele impuse altor funcţii publice, sunt necesare pentru a asigura că încrederea societăţii în actul de justiţie nu ar fi afectată de percepţia comportamentului celor care compun corpul magistraţilor.
Sistemul de drepturi şi obligaţii ce revin magistraţilor este reglementat astfel încât să corespundă exigenţelor sporite pe care societatea le are faţă de cei care sunt chemaţi să realizeze actul de justiţie dar şi pentru acrea acestora un statut social compatibil cu responsabilităţile ce le revin.
4.1. Drepturile magistraţilor.
4.1.1. Noţiunea de inamovibilitate.
Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii.
Legea nu formulează o definiţie a noţiunii de inamovibilitate. În doctrină, inamovibilitatea a fost definită drept un complex de drepturi care asigură pe judecător că nu poate face obiectul unei măsuri individuale luate de puterea executivă în contra sa, în afară de cazurile expres prevăzute de lege. Astfel definită, inamovibilitatea apare ca o protecţie contra unui eventual arbitrariu din partea puterii executive, garantând serenitatea judecătorului.
Inamovibilitatea este atribuită numai judecătorilor. Se pare că principiul subordonării ierarhice, specific organizării Ministerului Public, a determinat în mod tradiţional[1] excluderea procurorilor de la beneficiu inamovibilităţii. Cu toate acestea, rolul deosebit pe care procurorul îl joacă în procesul de realizare a actului de justiţie şi măsurile destul de grave pe care are competenţa să le adopte sunt aspecte ce determină ca acesta să nu fie lăsat în voia capriciilor puterii executive. Astfel, deşi nu i se atribuie inamovibilitatea, în cazul procurorilor s-a creat un statut care împrumută unele drepturi cuprinse în conceptul de inamovibilitate ( în ce priveşte promovarea, delegarea, detaşarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie ). Acest statut a fost exprimat prin noţiunea de stabilitate în funcţie.
Se poate aprecia că inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorilor care se prezintă ca un drept complex din care decurg toate atributele relative la statutul magistraţilor: transferarea, avansarea, delegarea, detaşarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie. Tot în categoria de drepturilor cuprinse în conceptul de inamovibilitate sunt şi acelea care stabilesc că judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. Numai în caz de infracţiune flagrantă, aceştia pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus măsura.
4.1.2. Drepturi patrimoniale.
Magistraţii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport de nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi alte criterii prevăzute de lege. Salarizarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se stabileşte prin legea privind indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naţionale.
În scopul asigurării independenţei economice a magistraţilor legea le acordă acestora şi alte drepturi cu caracter patrimonial: asigurare pentru risc profesional, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, asistenţă medicală gratuită, medicamente şi proteze, dreptul la atribuirea locuinţelor e serviciu[2]. Magistraţii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian.
Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimile 12 luni de activitate înainte de data pensionării. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură arătată anterior se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu.
4.1.3. Alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor.
Judecătorii şi procurorii au dreptul de a fi apăraţi împotriva oricărui act ce le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. Judecătorii sau procurorii care consideră că independenta si impartialitatea le sunt afectate in orice mod prin acte de imixtiune in activitatea profesionala se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care are dreptul şi obligaţia de a lua măsurile necesare.
Datorită faptului că în multe cazuri activitatea judecătorilor şi procurorilor implică afectarea unor medii infracţionale sau lezarea unor interese contrare societăţii şi ordinii de drept, legea recunoaşte acestora dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
Magistraţilor le este recunoscut dreptul la asociere în interes profesional. Ei sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale. De asemenea judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, a altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
4.2. Obligaţiile magistraţilor.
Îndatoririle de care sunt ţinuţi magistraţii sunt de ordin profesional, menite să garanteze buna exercitare de către aceştia a funcţiei judiciare şi de ordin social, transpuse într-o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, menite să păstreze independenţa, imparţialitatea, obiectivitatea, demnitatea şi onoarea membrilor corpului magistraţilor.
4.2.1. Indatoriri profesionale ale magistraţilor.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea lor.
Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a păstra secretul professional, secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea funcţiei. Astfel, conform obligaţiilor reţinute în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor[3], judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi in alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în timpul şedinţelor de judecată să aibă o ţinută vestimentară corespunzătoare instanţei.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în forma şi în termenele prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese.
O îndatorire importantă ce revine magistraţilor este aceea de formare profesională continuă. Necesitatea reglementării unei atare obligaţii decurge din faptul că inamovibilitatea şi stabilitatea în funcţie de care beneficiază judecătorii şi procurorii pot determina şi o anumită stare de autosatisfacţie profesională ce s-ar putea manifesta printr-o lipsă de motivaţie în aprofundarea cunoştinţelor din domeniul juridic. Un asemenea efect pe care l-ar produce garanţia stabilităţii funcţiei ar conduce la plafonarea magistartului iar consecinţa ar fi dintre cele mai nefaste pentru sistemul judiciar şi pentru justiţiabili. Acesta este motivul pentru care s-a resimţit nevoia ca garanţiile de stabilitate oferite magistraţilor să fie dublate de îndatoriri ale acestora de a păstra şi a ridica nivelul de competenţă profesională.
Formarea profesională continuă presupune următoarele obligaţii în sarcina magistraţilor:
- de a participa, cel puţin o dată la 3 ani, la programe de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, de instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de perfecţionare profesională.
- de a urma un curs intensiv pentru învăţarea sau aprofundarea unei limbi străine şi un curs intensiv pentru iniţierea sau aprofundarea cunoştinţelor de operare pe calculator organizate de Institutul Naţional al Magistraturii sau de instanţele judecătoreşti sau parchete, de instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, precum şi alte instituţii de specialitate.
În scopul îndeplinirii de către magistraţi a îndatoririi ce le revine în acest sens, în cadrul fiecărei curţi de apel şi în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel se organizează periodic activităţi de formare profesională continuă constând în consultări, dezbateri, seminarii, sesiuni sau mese rotunde, cu participarea Institutului Naţional al Magistraturii[4].
Activităţile de formare profesională continuă constau în cunoaşterea şi aprofundarea legislaţiei interne, a documentelor europene şi internaţionale la care România este parte, a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Constituţionale, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice, în abordarea multidisciplinară a instituţiilor cu caracter de noutate, precum şi în aprofundarea unor limbi străine şi operarea pe calculator. În cadrul acestor activităţi trebuie să se ţină seama de dinamica procesului legislativ şi de necesitatea specializării judecătorilor şi procurorilor.
Îndeplinirea de către judecători şi procurori a criteriilor de competenţă şi performanţă profesională este supusă unei verificări la fiecare 3 ani. Verificarea presupune evaluarea privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor c ursuri de specializare. În cazul celor care îndeplinesc funcţii de conducere, evaluarea vizează şi modul de îndeplinire a funcţiilor manageriale.
Evaluarea activităţii se realizează de către comisii constituite prin hotărârea a Consiliul Superior al Magistraturii potrivit unor criterii stabilite prin Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea a Consiliului Superior al Magistraturii[5]. Comisiile de evaluare întocmesc rapoarte de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, putând acorda unul dintre calificativele ,,foarte bine’’, ,,bine’’, ,, satisfăcător’’ sau ,, nesatisfăcător’’. Cei care în urma evaluării primesc calificativul nesatisfăcător, precum şi cei care primesc calificativul satisfăcător în urma a două evaluări consecutive sunt obligaţi să urmeze pentru o perioadă între 3 şi 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, care se încheie prin susţinerea unui examen. Judecătorul sau procurorul care primeşte calificativul nesatisfăcător la două evaluări consecutive sau cel care nu reuşeşte promovarea examenului susţinut în urma cursurilor special organizate de Institutul Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie pentru incapacitate profesională. Eliberarea din funcţie se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Evoluţia profesională a unui judecător sau procuror este evidenţiată în fişa dosarului professional, care este întocmit şi păstrat de Consiliul Superior al Magistraturii. Dosarul professional cuprinde date confidenţiale, la care au acces însă judecătorii şi procurorii în cauză.
4.2.2. Incompatibilităţi şi interdicţii.
Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. De asemenea, pot participa ca formatori în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri.
Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Codul deontologic adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii, prevăd că magistraţilor le este interzis:
- să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
- să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
- să aibă calitatea de asociat sau membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, bănci sau instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
- să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic
- să participe direct sau prin persoane interpuse la jocuri de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu se asigură transparenţa fondurilor.
Magistraţii nu pot face parte din partide politice şi să desfăşoare activităţi cu caracter politic. De asemenea, în exercitarea funcţiilor, ei trebuie să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice.
Magistraţilor le este interzis să exprime public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, precum şi să comenteze sau să justifice în presă ori emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluţiile date în dosarele rezolvate de ei.
Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă acestea se află pe rolul altor instanţe sau parchete decât cele la care funcţionează respectivul magistrat. Ei nu pot îndeplini nici o altă activitate care, potrivit legii, revine avocatului.
Totuţi, magistraţii pot să acorde asistenţă juridică şi să pledeze în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în aceste cazuri, magistraţii nu trebuie să se folosescă de calitate ce o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa soluţia. De asemenea, relaţiile de familie şi sociale ale judecătorilor şi procurorilor nu trebuie să influenţeze soluţiile pe care le adoptă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Magistraţii pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrări literare sau ştiinţifice sau la emisiuni audiovizuale fără caracter politic.
Magistraţii mai pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii.
[1] Aceeaşi soluţie legislativă este cunoscută şi în Franţa, unde inamovibilitatea este recunoscută numai magistraţilor ordinului judiciar iar nu şi magistraţilor ministerului public. A se vedea, P.Perrot, Institutions judiciares, p.302.
[2] Locuintele de serviciu aflate in proprietatea sau administrarea Ministerului Justitiei si unitatilor subordonate, precum si cele aflate in proprietatea sau in administrarea Ministerului Public nu pot fi cumparate de judecatori, procurori sau orice alti salariati ai acestor institutii.
[3] Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/2004, publicată în M.of. nr.815 din 8 septembrie 2005.
[4] Tematica acestora se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.
[5] A se vedea Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.324/2005, publicată în M.of. nr.823 din 12 septembrie 2005.