6.1 Încetarea calităţii de avocat.
Calitatea de avocat încetează:
- a) prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei;
- b) prin deces;
- c) prin excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară;
- d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii.
Încetarea calităţii de avocat se constata prin decizie a consiliului baroului şi are drept consecinţa radierea celui în cauza din Tabloul avocaţilor.
Avocatul care renunţa la exerciţiul profesiei va formula o cerere în scris. Renuntarea la exercitarea profesiei este insotita de obligatia avocatului ca, cu cel puţin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activităţii, sa finalizeze toate cauzele angajate sau sa asigure substituirea. Lista cuprinzând cauzele nefinalizate, numele avocaţilor care le vor prelua, va fi prezentata de către avocat baroului.
În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către colaboratorii ori asociaţii defunctului, iar în lipsa lor, consiliul baroului va desemna avocaţii ce le vor prelua.
În cazul în care avocatul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute de lege, are dreptul sa solicite continuarea exercitării profesiei. Cererea de continuare a exercitării profesiei se soluţionează de consiliul baroului.
Avocatul poate continua exercitarea profesiei pe baza unui aviz medical privind menţinerea capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării profesiei de avocat. Avizul medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou.
Avocatul pensionar care continua exercitarea profesiei sau este menţinut în profesie este obligat sa contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de legislaţia pensiilor şi asigurărilor sociale pentru avocaţi.
In cazul in care consiliul baroului da decizie de respingere a menţinerii în activitate, aceasta poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.
6.2 Suspendarea calităţii de avocat.
Calitatea de avocat este suspendată:
- a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;
- b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;
- c) în caz de neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenta acestora şi pana la lichidarea integrala a datoriilor;
- d) la cererea scrisă a avocatului.
Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care impotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura sa aducă atingere prestigiului profesiei, pana la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Avocatul este dator sa încunoştinţeze de îndată consiliul baroului despre orice situaţie care ar putea duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară.
Decanul şi consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la existenta unor situaţii ce ar duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa a avocatului.
Pentru situaţiile ce ar putea duce la suspendarea exerciţiului profesiei, decizia se va emite de către consiliul baroului după ascultarea avocatului în cauza.
Decizia consiliului baroului este executorie. Decizia se va menţona, în mod corespunzător, în Tabloul avocaţilor şi în Tabloul avocaţilor incompatibili.
Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R. în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspenda executarea.
Pentru situatia în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata totală sau parţială a taxelor şi contribuţiilor profesionale, la cererea avocatului în cauza, consiliul baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării taxelor şi contribuţiilor, poate dispune încetarea măsurii suspendării şi ştergerea menţiunilor din tablou.
Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat, în perioada măsurii suspendării, constituie abatere disciplinară grava.
Avocatul impotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii sa îşi asigure substituirea.
6.3 Transferul într-un alt barou.
Avocatul poate sa solicite, pentru motive justificate, transferul în alt barou. In acest scop se va adresa în scris decanului baroului de la care doreşte sa se transfere.
Cererea de transfer va fi însoţită de acte doveditoare şi de un certificat eliberat de baroul de la care se solicita transferul. Certificatul va indica datele personale, profesionale, disciplinare ale solicitantului şi va atesta ca solicitantul a achitat la zi taxele şi contribuţiile profesionale către barou, U.N.B.R. şi sistemul propriu de asigurări sociale.
Consiliul baroului de la care se solicita transferul va elibera certificatul prin avizarea cererii de transfer, pe care o va inainta, împreună cu dosarul de înscriere în profesie, baroului la care se solicita transferul.
Cererea de transfer se soluţioneaza pe baza unui raport întocmit de un consilier delegat, acesta verificand dosarul de înscriere în profesie al celui care solicita transferul, precum şi certificatului emis de catre baroul la care se solicita transferul.
La soluţionarea cererii, consiliul baroului va avea în vedere şi respectarea de către petent a dispoziţiilor privind modul de organizare şi funcţionare a formelor de exercitare a profesiei, precum şi a condiţiilor de primire în profesie.
Decizia se comunica solicitantului şi baroului din care acesta face parte, urmand a se face menţiuni corespunzătoare în Tabloul avocaţilor.
Decizia prin care s-a respins cererea de transfer va fi motivată şi poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.