Pin It

Ministerul Justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, care asigura elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiei şi a programului de Guvernare în vederea bunei funcţionari a justiţiei ca serviciu public şi vegheaza la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.

            Cele mai importante atribuţii ale Ministerului Justiţiei în domeniul administrarii justiţiei sunt urmatoarele:

  1. asigura buna organizare şi funcţionare a justiţiei ca serviciu public şi vegheaza, potrivit competenţelor sale, la respectarea drepturilor omului şi a libertaţilor sale fundamentale în activitatea instanţelor judecatoreşti şi a parchetelor, precum şi la accesului liber şi facil la justiţie;
  2. elaboreaza strategii, programe şi proiecte de acte normative în domeniul justiţiei şi participa la corelarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar, cu normele de drept internaţional, cu documentele ONU, ale OSCE şi ale Consiliului Europei, normele dreptului comunitar şi euroatlantic, precum şi cu procedurile jurisdicţionale acceptate;
  3. examineaza şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei pentru asigurarea compatibilitaţii cu obligaţiile asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte; contribuie la activitatea de armonizare a legislaţiei în procesul de integrare europeana şi euroatlantica;
  4. elaboreaza şi propune Guvernului, în colaborare cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autoritaţi sau instituţii publice interesate, instrumentele juridice corespunzatoare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina statului român prin convenţii internaţionale, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale unor tribunale penale internaţionale sau ale altor organisme internaţionale cu atribuţii jurisdicţionale;
  5. elaboreaza studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale şi participa, în condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii internaţionale interesând domeniul justiţiei; avizeaza, în limitele competenţei sale, proiecte de convenţii internaţionale, anterior aprobarii negocierii lor; îndeplineşte sau asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei şi instanţelor judecatoresti, potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale;
  6. efectueaza studii, analize şi documentari privind necesitatea iniţierii, completarii sau modificarii unor acte normative din domeniul justiţiei; organizeaza şi coordoneaza activitatea desistematizare, simplificare şi perfecţionare a legislaţiei din domeniul sau de activitate;
  7. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri şi alte acte normative complexe ce intereseaza domeniul justiţiei şi asigura, dupa adoptare, editarea şi publicarea ediţiilor oficiale ale acestora;
  8. organizeaza examene sau concursuri în vederea admiterii în magistratura, examene de capacitate ale magistraţilor, precum şi cele de promovare în funcţie şi participa la examenele de numire şi de capacitate ale notarilor publici, ale executorilor judecatoreşti şi ale personalului propriu;
  9. conduce, îndruma şi verifica activitatea privind executarea pedepselor privative de libertate aplicate condamnaţilor şi a unor masuri educative aplicate minorilor şi asigura condiţiile pentru respectarea drepturilor şi îndatoririlor prevazute de lege pentru aceste categorii de persoane; îndeplineşte atribuţiile prevazute în Convenţia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate şi în protocolul adiţional la aceasta, ratificate de România;
  10. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin legea notarilor publici şi a activitaţii notariale, legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare, legea cetaţeniei române, legea privind executoarii juecatoreşti, legea privind statutul funcţionarilor publici, legea bancara, dispoziţiile legale cu privire la asociaţii şi fundaţii şi cele relative la supravegherea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte legi speciale;
  11. coordoneaza, îndruma şi controleaza din punct de vedere administrativ şi metodologic activitatea de expertiza tehnica judiciara; organizeaza examenele pentru atribuirea calitaţii de expert tehnic judiciar şi testeaza specialiştii, în condiţiile legii; asigura perfecţionarea pregatirii profesionale a experţilor tehnici judiciari şi a specialiştilor;
  12. editeaza buletine informative, culegeri de acte normative şi de practica judiciara, precum şi alte materiale din domeniul sau de activitate.

Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurata de ministrul justiţiei. În exerciţiul funcţiei ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni. Atribuţiile ministrului justiţiei au fost considerabil reduse prin noile legi privind organizarea judiciara, şi statutul magistratului, majoritatea competenţelor în materia carierei magistraţilor fiind preluate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Rolul ministrului justiţiei cade mai mult asupra necesitaţii asigurarii condiţiilor materiale pentru buna organizare şi funcţionare a actul de justiţie, a elaborării de proiecte de acte normative ce interesează domeniul justiţiei, precum şi asupra compatibilizării legislaţiei româneşti cu dreptul comunitar şi cu celelalte documente internaţionale.

Unele atribuţii ale ministrului justiţiei cu privire la recrutarea persoanelor care participa la realizarea justiţiei s-au menţinut. Astfel, ministrul justiţiei numeşte asistenţii judiciari, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi tot el aplică şi sancţiunile disciplinare acestora.