Pentru a înţelege şi contura obiectul dreptului administrativ vom pleca de la noţiunea acestuia, care, intr-o formulare generală, poate fi definită ca acea ramură a dreptului care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi funcţionare administraţiei publice pe baza şi în executarea legii.
Observăm că orice discuţie referitoare la obiectul dreptului administrativ nu poate fi ruptă de conţinutul şi sfera administraţiei publice implicată în realizarea raporturilor sociale referitoare la activitatea desfăşurată de administraţia publică pe baza şi în executarea legilor. De asemenea, va trebui să ne raportăm şi la filozofia dreptului constituţional în ceea ce priveşte raporturile dintre executiv şi legislativ, adică între cel care organizează şi cel care execută, precum şi la alte ramuri ale dreptului public şi privat intern, întrucât o parte a activităţii organelor administraţiei publice este reglementată de alte ramuri ale sistemului de drept, altele decât dreptul administrativ.
Ne raliem şi noi la părerea dominantă care susţine că dreptul administrativ nu mai constituie astăzi singura, deci exclusiva ramură de drept ce se aplică organizării şi desfăşurării administraţiei publice. Astfel, nu ne alăturăm părerilor potrivit cărora dreptul administrativ ar fi singura ramură de drept aplicabilă administraţiei publice. De aceea, pentru a determina, clasifica şi examina raporturile sociale din sfera dreptului administrativ va trebui să examinăm relaţiile sociale din sfera administraţiei publice împreună cu alte ramuri ale dreptului public şi ale dreptului privat, precum şi litigiile legate de administraţia de stat, indiferent de organul care o înfăptuieşte.
Din perspectiva de mai sus, potrivit dreptului constituţional, relaţiile sociale reglementate de normele Constituţiei apar ca raporturi cu dublă natură juridică, în primul rând de drept constituţional şi, în subsidiar, de dreptul administrativ, dreptul privat, dreptul civil sau dreptul muncii. Privite astfel, se confirmă rolul de ramură conducătoare şi de factor determinant al dreptului constituţional, precum şi cel de principal izvor de drept deţinut de Constituţie.
Pe de altă parte, pe măsura dezvoltării sale, multiplicarea exponenţială a sarcinilor administraţiei publice a făcut ca din dreptul administrativ să se desprindă o serie de instituţii devenite veritabile ramuri: dreptul financiar, dreptul poliţienesc, dreptul contravenţional sau dreptul mediului. Pentru toate aceste ramuri, dreptul administrativ joacă rolul de drept comun.
Sunt interesante de reţinut şi aspectele de cooperare pe care dreptul administrativ le realizează cu alte ramuri ale dreptului intern, întrucât, spre exemplu, îndeosebi în domeniul asigurării ordinii publice, el se întâlneşte cu dreptul penal, cu dreptul procesual penal sau cu dreptul civil. Este vorba, în speţă, despre activitatea de cercetare penală desfăşurată de către ofiţerii care fac parte din poliţia judiciară şi care au dublă subordonare.
Teza dublei naturi juridice a raporturilor juridice este acceptată şi acceptabilă şi pentru raporturile juridice din sfera administraţiei publice, care, după normele dreptului constituţional, sunt reglementate de dreptul administrativ. Contrar accepţiunilor care inversează practic sensul şi conţinutul raporturilor dintre dreptul administrativ şi alte ramuri ale dreptului, cum sunt cele ale dreptului civil, dreptului muncii, etc., ne raliem părerii care susţine contrariul, respectiv dubla natură a raporturilor generate de dreptul administrativ.
Argumentele care demonstrează această realitate pornesc de la constatarea logică a faptului că elementele care dimensionează competenţele şi organizarea organelor administraţiei publice sunt de sorginte constituţională şi administrativă, în primul rând, şi doar în subsidiar ţin şi de alte ramuri ale dreptului (civil, familiei, muncii etc.). Este teza caracterului structurant al dreptului administrativ în relaţiile pe care le are cu alte ramuri de drept privat, viziune în care acestea doar întregesc reglementările referitoare la competenţa organelor administraţiei de stat.
Într-o altă ordine de idei, dacă ne raportăm şi la partea relaţiilor sociale care constau în garantarea procedurii efectelor de drept civil, prin sistemul şi măsurile de constrângere administrativă, cu sau fără caracter sancţionator, dreptul administrativ apare ca un „cosistem de protecţie publică” cu rol de protecţie socială, asemănător dreptului penal. Prin aceste valenţe, dreptul administrativ şi procesul administrativ apără relaţii de familie, de proprietate, de muncă, de ordine şi siguranţă publică, după caz, facilitând aplicarea normelor de drept privat. De asemenea, prin rolul său de întregire şi de facilitare, raporturile dintre dreptul administrativ şi celelalte ramuri de drept pot conduce la reglementări complexe şi la instituţii mixte (de drept administrativ şi de drept civil, sau de drept administrativ şi de dreptul familiei), facilitând chiar apariţia unor noi ramuri de drept (ex. Dreptul ecologic).
Din cele expuse anterior, am putea concluziona că sub incidenţa dreptului administrativ intră două mari categorii de raporturi sociale: cele care privesc aplicarea legii, respectiv prestarea serviciilor publice de către structuri statale şi alte subiecte publice şi cele care se referă la soluţionarea litigiilor dintre autorităţile administraţiei publice, alte autorităţi statale şi cetăţeni.
Privind astfel, vom putea spune că relaţiile sociale din sfera administraţiei publice sunt reglementate preponderent şi direct de dreptul administrativ, iar uneori, în subsidiar şi cu valoare de principiu, acestea se regăsesc şi în reglementarea concretă a unor norme de drept privat.
De aici rezultă şi o altă formă a definiţiei dreptului administrativ, la care achiesăm, respectiv acea ramură a dreptului public care reglementează raporturile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau structurile private cu autoritate publică şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ale acestor autorităţi.
Este important de reţinut, astfel, că dreptul administrativ reglementează îndeosebi „relaţiile sociale de administrare activă”, acelea care vizează în concret şi cu valoare de principiu raporturile din sfera organizării şi funcţionării administraţiei publice, fiind, astfel, material, procesual, contravenţional, contencios ş.a. În acelaşi timp, dreptul administrativ reglementează şi „relaţiile de administraţie contencioasă”, adică pe acelea care se referă la soluţionarea litigiilor dintre autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni.
Având în vedere concluziile analizei asupra valorii juridice a raporturilor sociale pe care le reglementează dreptul administrativ, am putea avansa o clasificare doctrinară a normelor juridice pe care le conţine, astfel:
- norme care au ca obiect raporturile dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi dintre acestea şi persoanele fizice şi juridice, pe de altă parte;
- norme referitoare la funcţia publică şi funcţionarul public;
- norme care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţilor administraţiei publice, precum şi răspunderea administrativă (contravenţională) a persoanelor fizice şi juridice;
- norme care reglementează instituţia contenciosului administrativ;
- norme procesuale care reglementează principiile şi procedura după care se desfăşoară activitatea autorităţilor administraţiei publice.