În legătură cu originea fenomenului administrativ, au fost propuse soluţii şi răspunsuri diferite. În sens larg, se admite că germenii unei administraţii se pot regăsi şi în comuna primitivă, chiar pentru activităţile politice, legislative, judecătoreşti şi/sau administrative de mai târziu, dar numai sub aspectul efectelor şi al rezultatelor percepute, nu şi sub aspect instituţional.
În sens strict, suntem de părere că despre o veritabilă şi propriu-zisă activitate administrativă se poate vorbi doar din momentul în care, din considerente de ordin social şi politic, a apărut necesitatea ca un grup de oameni să îndeplinească ordinele unor autorităţi superioare ale organizării sociale, necesitate exprimată prin apariţia forţei publice şi a funcţionarilor care acţionează în numele acesteia. Astfel, putem vorbi despre fenomenul administrativ statal. Dar vom observa şi opinia predominantă a specialiştilor în drept administrativ, respectiv cea care susţine că, se pare, numai în statul modern se poate vorbi despre un spaţiu administrativ propriu-zis, precis conturat, dimensionat şi reglementat, în care atribuţiile şi competenţele administrative sunt realizate de funcţionari specializaţi, profesionişti: funcţionarii publici.
În opinia noastră, prezintă mai puţină importanţă opiniile exprimate în diferitele curente filozofice în legătură cu geneza faptului politico-administrativ. Se ştie că filozofia marxistă a redus conceptul de evoluţie a statului şi a aparatului administrativ de stat la ascuţirea luptei de clasă şi la instituirea unei forţe de represiune, exponentă a clasei dominante opuse celorlalte clase dominante.
În opinia hegeliană, statul apare ca scopul imanent al societăţii civile, un subiect strict necesar de administrare a intereselor publice, faţă de care indivizii au drepturi şi obligaţii.
Este dincolo de orice îndoială constatarea că factorii dezvoltării ulterioare ai fenomenului statal, deci ai fenomenului administrativ-statal, nu pot fi reduşi la necesitatea menţinerii dominaţiei unei clase asupra alteia, ei variind de la caz la caz, funcţie de necesităţile istorice, economice, politice, culturale, religioase sau etnice care pot viza factori cantitativi (mărirea dimensiunii teritoriale, dezvoltarea, multiplicarea administraţiilor intra, extra sau suprastatale) şi factori calitativi (dezvoltarea civilizaţiei, revoluţia tehnico-ştiinţifică, fenomenul tehnocraţiei şi tendinţa de amplificare a prerogativelor administraţiei ca stat-administrator). Nu putem omite din analiză tendinţele înregistrate astăzi în lume - cele de integrare, mondializare şi globalizare, a organismelor regionale, continentale şi/sau internaţionale.
Ceea ce este important de reţinut şi de menţionat, dincolo de etiologia schimbărilor politice, sociale, economice, culturale, de organizare intra şi suprastatale, este ideea că nici o componentă a administraţiei de stat nu va putea „evada” din contextul cadrului normativ al dreptului creat, modificat şi adaptat prin intermediul unor sisteme tehnicizate.