Confirmarea ”revoluţiei” democratice din Republica Moldova din ultimii ani este evidentă astăzi în toate sferele sociale. Procesul evoluţiei ştiinţei şi a teoriilor cauzalităţii în contradicţii, precum şi dependente de condiţiile logoco-morale, atinge nivelul aşteptărilor. Cu toţii suntem în activitatea de realizare (în aceste aşteptări) a potenţialului uman complect. Dar există şi unele bariere, trepte incogniscibile, care persistă în statul nostru şi necesită studierea fenomenelor ce ne dor, ce ne afectează. Le traversăm prin continuitatea juridică, analizînd concepţia societăţii.
Ne marchează conştiinţa, că Republica Moldova este o ţară bogată, dar este furată, abordînd problema corupţiei şi metode de combatere a ei. E un fenomen social, cum e denumit în literatură – negativ, delicvent, mizeria socială, boala societăţii ş.a. Desigur, corupţia a atins proporţii majore în ţară, dar e explicită şi cu posibilităţi de combatere. Afectînd sistemele principale, se manifestă corupţia nevinovată şi corupţia la nivel înalt. Prima are într-un fel obligaţia, datoria de a accepta raportul de complicitate, a doua presupune domeniul de specialitate. Un stat captiv, prin promovarea politicii sale, favorizează dezvoltarea ei prin vinderea-cumpărarea liderilor politici, prin mituirea lor şi nerespectînd principiul proporţionalităţii obiective. De aici porneşte cauzalităţile manifestărilor mizeriilor sociale (omoruri, furturi, neglijenţele de serviciu, înşelări, narcomanii, suiciduri etc.), care în Republica Moldova întrece nivelul normalităţii. Şi dacă urmărim toate acestea cu durere în suflet observăm statistica groaznică de spălare a banilor, traficul de persoane şi neputinţa organelor de drept de a le combate, participînd direct ori indirect la prima ori a doua formă de corupţie descrisă. Bazele sistemei de corupţie n-au fost atacate eficient, funcţionarii publici propunîndu-şi ca scop nu dirijarea ţării, ci alte interese meschine, deaceia avem copiii dezorientaţi, bătrîni împovăraţi excesiv de sărăcie şi refuzuri reticenţe a ţărilor dezvoltate de a colabora cu ţara noastră. Este în perspectiva viitorilor jurişti profesionişti de a schimba situaţia în bine.
Există în Republica Moldova întorsături de la lege (hotărîri de guvern ş.a.), care doar accelerează corupţia foarte avansată şi salvarea unică, soluţia o vedem în voinţa politică adevărată.
Este de datoria avocaţilor de a apăra drepturile înnăscute ale cetăţenilor Moldovei. Acest lucru este foarte dificil de efectuat, din cauza nihilizmului juridic, neîndeplinirea conştiincioasă a legilor de către unii jurişti, ca consecinţă suferînd cetăţeanul de rînd şi ca ajutor, sprijin acestei categorii de cetăţeni, este necesar de implementat funcţionarea corectă a legilor, prin expertizarea lor de către savanţi, printr-un sistem de adaptare la atitudine conştiincioasă, cu bunul simţ de îndeplinire a normei juridice.
Conform informaţiei Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova din 31 ianuarie 2003, în perioada de 10 ani (1993-2003), suicidurile printre cetăţenii R.Moldova a constituit 6605 de cazuri. Este o cifră ruşinoasă în comparaţie cu statistici pe cap de locuitor a altor ţări. Analizînd fenomenele sociale în Republica Moldova, suicidul constituie culmea nedreptăţilor sociale, fiind explicat prin cauzalităţi. Desigur, nerespectarea Legii, indiferenţa indivizilor ce ar trbui să asigure funcţionarea bună a normelor juridice, a economiei, a traiului decent al populaţiei, frica de corupţie, luate împreună, îndeamnă cetăţeanul disperat, depresionat la actul de suicid.
”Majoritatea sociologilor sunt de părerea că anume societatea se face vinovată de faptul că oamenii recurg la suicidere şi cauzele acestui fenomen trebuie căutate în însăşi societate. Între criminalitate şi devianţa examinată mai sus există şi corelaţii de un caracter mult mai profund.”[1]
Paradoxal, dar faptul rămîne fapt. În situaţii exrem de grele cum au fost războaiele, lagărele naziste, lagările Gulag-ului, cauzele de suicid erau rare. Suiciderea, după părerea noastră, ar di apreciată ca o boală a sufletului, provocată de depresii profunde. Oamenii, împovăraţi de necazuri, de amărăciune, de disperare, de dezamăgirile vieţii de azi, cad într-o depresie profundă şi dacă nu găsesc sprijin, susuţinere, pot ajunge şi la găndul fatal. Orice om aşteaptă de la viaţă ceva bun, planifică, tinde spre ceva. Şi dacă aceste tendinţe, planuri nu sunt realizate, poate apărea o stare de deprimare, însă nu este neapărat să provoace depresia. În general simţul insatisfacţiei este un simţ normal, care-l impulsează pe om să activeze mai efectiv şi să mişte, să caute modalităţi de rezolvare. Omul nu trebuie să se blesteme singur pe sine din cauza că lucrurile nu-i merg aşa cum îşi doreşte. Nu-i deloc simplu, deoarece din copilărie şcoala ne-a învăţat, ne-a educat, ne-a inspirat şă fim ireproşabili, în realitate ne lovim permanent de alte condiţii, de aspiraţii irealizabile, dubioase.
Ca rezultat al investigaţiilor efectuate în Republica Moldova asupra valorilor determinante ale suicidului se acceptă afirmaţia că morala de un anumit tip poate fi un motiv suficient de înţeles al conceptului.
Întrarea în vigoare a Legii cu privire la avocatură (19.07.2002), fiind aşteptată de lumea democratică a fost primită ca venirea unor prevederi al apărărilor juste a cetăţeanului moldovean. Fiind independentă, avocatura nostră va asigura şi condiţii obiective, în baza conceptelor de experienţă internaţională la admiterea practicii profesiei de avocat, acel avocat, care va apăra persoana în orice condiţie nefastă, consultînd eficace, profesional. De asemenea Legea R.M. cu privire la avocatură în vigoare oferă avocaţilor practicieni posibilitatea participării la iniţiativă legislativă, pentru a avea acea legislaţie ce condamnă obiectiv pe cei vinovaţi, dar şi îi apără obiectiv pe cei nevinovaţi.
Desigur, în conceptul fenomenelor sociale din Republica Moldova, spre soluţionarea obiectivă, absolută a cauzelor în judecare, prin etapele istorice de dezvoltare a societăţii s-a argumentat convingător, că factorul calmant al omului în situaţii extrem de grele, dintotdeauna a fost speranţa, credinţa şi dragostea faţă de aproapele.
Violenţa din societatea moldovenească este un fenomen cunoscut la toate etapele de dezvoltare a societăţii. Actualmente, în perioada de tranziţie, în Republica Moldova se atestă o creştere a coeficientului de violenţă. Manifestările agresive sînt produse ale convieţuirii indivizilor, care prin comportamentul lor influinţează societatea, prin acţiuni relaţionale ce se referă la sistemul devianţelor sociale. Se cunosc din acest sistem “beţia, narcomania, prostituţia, homosexualitatea, suiciderea ş.a.”[2]
În exercitarea funcţiilor sale profesionale, avocatul este juristul, persoana fizică, care apără drepturile şi libertăţile clientului, îi acordă consultaţie juridică, participă la toate acţiunile judiciare şi este răspunzător de calitatea actului de justiţie în fiecare caz în parte. Tot mai des se atestă cazuri cînd avocaţii nu fac tot posibilul pentru a apăra cu dîrzenie, cinste şi onoare interesele clientului. În legislaţia europeană şi cea naţională este întrodus textul jurămîntului pe care-l depune avocatul înainte de a-şi exercita atribuţiile. Prevederile acestui jurămînt este încălcat adeseori. Însă anume din ce considerente?
Frecvent au loc cazuri cînd calitatea actului de justiţie este influinţat de scopul primordial-interesul financiar. Se ştie că la baza apariţiei avocaturii ca profesie au fost nu finanţele, ci îndatorirea umană de a veni în ajutor aproapelui. Prin prizma diversităţilor sociale actuale, baza formării avocaturii trebuie să rămînă în principiu aceiaşi. Îndatorirea umană de a veni în ajutor aproapelui nu trebuie să se califice ca ultima prevedere a acordului, mandatului de apărare a clientului. Unii avocaţi înclină actul de justiţie în direcţia obţinerii profitului de la client, în astfel de cazuri imaginea lor în faţa societăţii juridice şi civile se denaturează. Asfel de “reprezentare a interesului clientului”este incompatibil cu prevederile Directivelor Europene, spre care tindem de a le realiza la practicarea profesiei de avocat.
Scopul justiţiei fiind de a reglementa relaţiile sociale, are tendinţa de a reeduca, corija indivizii care încalcă prevederile normativ-juridice stipulate în acte normative. Avocatul, înfăptuind justiţia într-un caz aparte, ar trebui să ţină cont şi de scopul justiţiei în genere. Indivizii cu un comportament deviant , care comit infracţiuni de un pericol social sporit, prevăzute de Codul Penal al R.M., în majoritatea cazurilor se destăinuie sincer doar avocaţilor. La rîndul său aceştea sunt obligaţi de a păstra confidenţialitatea, conform coduli deontologic al profesiei, în privinţa clienţilor săi. Însă prin stilul său de a apăra sincer o persoană trebuie să pătrundă în esenţa caracterului persoanei (fără participarea forţelor coercitive ale statului), determinîndu-i caracteristicile, motivaţiile devianţelor sociale, pe cît posibil înlăturîndu-le, pentru a nu se săvîrşi repetat acele sau alte acţiuni condamnabile. În societate s-au atestat cazuri cînd inculpaţii, eliberaţi de pedeapsa penală datorită apărării eficiente, competente a avocatului, au comis mai apoi crime cu deosebită cruzime şi ajunşi pe banca acuzaţilor declarau, că justiţia îl va elibera de pedeapsă ori de cîte ori va fi necesar, deoarece are un avocat bun. Însă acel avocat n-a ţinut cont de faptul, că în urma acţiunilor clientului său lăsat la libertate li s-au produs unor oameni-victime prejudicii fizice, materiale şi morale. Acest produs are loc din cauza neaplicării de către apărător a metodelor civilizate, umane de reeducare a clientului, pe cînd era obligat să facă acest lucru. În acest mod se încalcă scopurile şi prevederile justiţiei în societate, avînd ca consecinţă creşterea nivelului criminalităţii, al devianţelor sociale, al violenţei şi agresiunii.
Criminologia ca ştiinţă este reperul de ghidare al tuturor participanţilor la soluţionarea obiectivă a cauzelor juridice. În aceste condiţii, didirenţiat de apărare, avocatul trebuie să explice clientului său delicvent despre particularităţile devianţelor sociale, precum şi consecinţele acestora. Se apreciază însă faptul, că va face acest lucru prin respectarea limbajului cuvenit, în dependenţă de individul-client. Deosebit de important este, că explicînd clientului devianţele-i sociale, avocatul este obligat să se convingă că este înţeles corect.
[1] V.Bujor. Elemente de criminologie, Chişinău, Ştiinţa, 1997, pag. 29.
[2] V. Bujor…, „Elemente de criminologie”, Chişinău, „Ştiinţa”, Cap. Criminalitatea şi alte devianţe sociale, pag. 18.