Normele pot fi clasificate in functie de 3 criterii:
- I. Clasificarea in functie de obiect:
- norme de organizare judiciara;
- norme de competenta;
- norme de procedura propriu zisa.
Normele de organizare judiciara au ca obiect determinarea instantelor judecatoresti si a parchetelor de pe langa acestea, statutul judecatorilor si procurorilor in legatura cu care se analizeaza drepturile si indatoririle acestora, incompatibilitatile si interdictiile, compunerea (nr de judecatori) si constituirea (participarea la judecata alaturi de grefier, procuror sau magistrat asistent, asistenti judiciari) completelor de judecata.
Normele de organizare judiciara sunt inscrise in L. 303/2004 privind statutul judecatorului si procurorului, L. 304/2004 privind organizarea judiciara, Regulamentul de organizare interioara al instantelor judecatoresti si in CPC in art. 41-54 (reglementeaza incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea judecatorilor, procurorilor, magistratilor asistenti, asistentilor judiciar, grefieri).
Normele de competenta. Acestea au ca obiect delimitarea atributiilor instantelor judecatoresti de atributiile recunoscute altor organe de jurisdictie (competenta generala, repartizarea pricinilor intre instante de grad diferit – competenta materiala sau repartizarea pricinilor intre instante de acelasi grad – competenta teritoriala).
Sediul principal al normelor de competenta se regaseste in CPC in Cartea I Titlul 3 dar si in legi speciale.
Normele de procedura propriu zise reglementeaza modul de judecata a actiunilor civile si modul de punere in executare a titlurilor executorii. Sediul materiei se regaseste in CPC.
La randul lor, normele de procedura propriu zisa se impart in 3 categorii:
- norme de procedura contencioasa care au ca obiect modul de solutionare a unei cereri atunci cand dreptul partii este incalcat ori contestat;
- norme de procedura necontencioasa care stabilesc regulile de urmat pentru rezolvarea unei cereri atunci cand nu se invoca incalcarea sau nesocotirea unui drept;
- norme de executare silita care au ca obiect regulile de urmat pentru aducerea la indeplinire a drepturilor constatate printr-un titlu executoriu atunci cand debitorul nu isi executa de buna voie obligatia.
Importanta acestei prime clasificari (dupa obiect). Clasificarea prezinta importanta atunci cand se pune problema solutionarii conflictului in timp a normelor.
Astfel, normele de organizare judiciara sunt de imediata aplicare, art. 25 alin. 3 din CPC prevazand ca daca instanta investita cu solutionarea unei cereri este desfiintata, dosarele se vor trimite din oficiu instantei competente protrivit legii noi. Tot in acest sens, daca prin legea noua se modifica compunerea sau constituirea completului de judecata procesele in curs vor fi solutionate in noua alcatuire.
Normele de competenta. In ceea ce priveste aplicarea in timp a normelor de competenta, legea veche supravetuieste, potrivit art. 25 alin. 2. Legea veche de competenta in vigoare la data investirii primei instante va fi avuta in vedere si de instanta de control judiciar indiferent ca judeca in apel sau in recurs.
Este posibil totusi ca legea noua de competenta sa fie de imediata aplicare. Se intampla acest lucru in ipoteza desfiintarii instantei intrucat in acest caz, dosarele se vor trimite instantei competente potrivit noii legi.
Normele de procedura propriu zisa. In privinta proceselor noi, adica a proceselor nascute dupa intrarea in vigoare a legii noi, aplicarea in timp a noii legi de procedura este guvernata de 2 principii: principiul neretroactivitatii legii si principiul aplicarii imediata a legii noi.
In privinta proceselor in curs de judecata, normele de procedura nu mai sunt de imediata aplicare pentru ca nu sunt incidente si proceselor aflate in curs la data intrarii lor in vigoare (art. 25 alin. 1 CPC).
Modificarea normelor de procedura in cursul desfasurarii judecatii nu are niciun efect asupra proceselor deja incepute astfel ca legea veche de procedura ultraactiveaza adica supravietuieste pana la solutionarea definitiva a litigiilor pornite sub imperiul ei.
Legea veche de procedura utraactiveaza si in cazul in care instanta este investita ca efect al desfiintarii unei alte instante.
Cat priveste mijloacele de proba CPC face aplicarea legii tempus regit actum conform art. 26 din cod. Astfel, instanta apreciaza admisibilitatea si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale conform legii in vigoare la data producerii sau savarsirii faptelor juridice de dovedit.
In privinta probelor tehnice (expertiza, cercetarea la fata locului, interogatoriul) se fac dupa legea in vigoare la momentul la care instanta se pronunta asupra admisibilitatii lor.
Din punct de vedere al administrarii lor, aceasta se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor. O situatie particulara o reprezinta actele juridice, astfel in cazul in care o anumita forma este ceruta de legea in vigoare la momentul incheierii actului pentru validitatea acestuia si nu este respectata, actul respectiv va fi lovit de nulitate iar sactiunea nu poate sa fie acoperita cu motivarea ca legea noua nu mai impune cerinta privitoare la forma respectiva, dupa cum, daca la momentul intocmirii actului legea nu impunea o anumita forma, actul nu va fi anulat pentru ca legea noua de la data judecatii impune o anumita forma pe care partile nu puteau sa o prevada la data incheierii actului.
Cand formalitatea este ceruta doar pentru dovedirea actului juridic, nu se poate distinge dupa cum legea noua mareste ori restrange posibilitatile de proba. Astfel, chiar daca legea in vigoare la momentul judecatii nu mai prevede cerinta de forma si permite noi mijloace de proba nu se va aplica aceasta intrucat partile de buna credinta si-au preconstituit proba potrivit cu ceea ce le-a permis legea la data perfectarii operatiunii juridice. Daca legea noua ingreuneaza dovada se va aplica legea veche in vigoare la momentul intocmirii actului.
Hotararile raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.
Executarea silita se face dupa legea in vigoare la data efectuarii ei chiar daca titlul executoriu a fost obtinut potrivit legii anterioare.
- II. Clasificarea in functie de intinderea campului de aplicare. Normele de procedura se impart in generale si speciale.
Normele generale sunt cele care se plica in toate cazurile si in orice materie, daca legea nu prevede in mod express altfel. Ele se regasesc in principal in CPC.
Normele speciale sunt acelea care se aplica numai intr-o anumita materie express stabilita de lege. Acestea deroga de la normele generale si sunt de stricta interpretare si aplicare, ele neputand fi extinse prin analogie.
Norme speciale cuprinde si CPC, de exemplu potrivit art. 135, instanta competenta sa judece conflictul va hotari in camera de consiliu fara citarea partilor pintr-o hotarare definitiva. Textul deroga de la dreptul comun sub 2 aspecte: in primul rand, deroga de la art. 14 alin. 1 care stabileste cu valoare de principiu ca instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, in al doilea rand deroga de la art. 17 conform caruia sedintele de judecata sunt publice inafara de cazurile prevazute de lege.
Potrivit art. 144 alin. 2, hotararea asupra stramutarii se da fara motivare si este definitiva. Textul contine norme derogatorii de la dreptul comun in sensul ca hotararile judecatoresti se motiveaza asa cum prevede art 425 alin. 1 lit. b CPC.
Alte norme speciale cuprinse in CPC regasim in Cartea a 6a intitulata proceduri speciale care reglementeaza modul de solutionare a unor princini in procedura divortului, punerii sub interdictie, declararii judecatoresti a mortii, partajul judiciar etc.
Importanta acestei clasificari. Aceasta clasificarea prezinta importanta atunci cand norme de ambele categorii, generale si speciale, coexista si se aplica in acelasi timp intr-o anumita materie, astfel apare un conflict intre norma generala si norma speciala iar pentru solutionarea lui s-au conturat urmatoarele reguli:
- norma speciala se aplica cu prioritate fata de norma generala,
- norma generala poate sa modifice norma speciala numai in mod express,
- in masura in care norma speciala tace, nu pevede, ea se completeaza cu norma generala; aceasta regula nu are aplicabilitate si invers, prin urmare norma generala nu se completeaza cu norma speciala.
III. In functie de conduita prescrisa:
- norme imperative
- norme dispozitive
Normele imperative sunt cele care impun partilor sau instantei o anumita actiune sau inactiune si nu ingaduie sa se deroge de la ele.
Normele dispozitive suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient de clar exprimata a partilor in actele lor juridice si protejeaza pretentiile unei parti ingaduind sa se deroge de la continutul lor.
Pentru calificarea unei norme ca fiind imperativa sau dispozitiva, poate fi utilizat criteriul expresiei folosite de legiuitor. Astfel, in aplicarea acestui criteriu, norma este imperativa atunci cand CPC contine urmatoarele expresii: instanta nu poate hotari, cererea de chemare in judecata este nula, necompetenta este de ordine publica, instanta este obligata, trebuie sa cuprinda, trebuie, nu pot etc.
Norma este dispozitiva atunci cand sunt folosite expresii: cu acordul partilor, partile pot sa exercite drepturile, partile pot conveni, paratul poate, partile sunt de acord etc.
Nu in toate cazurile acest criteriu este suficient pt calificarea unei norme si de aceea se apeleaza la un al doilea criteriu, respectiv acela al finalitatii textelor. Folosirea acestui criteriu conduce la concluzia ca au caracter imperativ acele norme care in finalitatea lor depasesc interesul personal al partilor si urmaresc asigurarea distribuirii procesului, dimpotriva au caracter dispozitiv normele care ocrotesc interesul partilor.
Reguli de interpretare din punct de vedere al finalitatii. Normele de organizare judiciara au caracter imperativ pentru ca aspectele pe care le reglementeaza nu pot sa fie lasate la aprecierea partilor, nu este cu putinta ca partile sa decida asupra compunerii completului de judecata, partile nu pot hotari sa faca parte din complet un judecator incompatibil pentru motivele prevazute la art. 41. Din interpretarea per a contrario a art. 45, inseamna ca norma care reglementeaza incompatibilitatea pentru motivele prevazute la art. 42 este dispozitiva.
Prin exceptie de la caracterul imperativ al normelor de organizare judiciara, normele care reglementeaza recuzarea au caracter dispozitiv (art. 44 alin. 1).
Normele de competenta sunt de ordine publica, cele de competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva, in schimb competenta teritoriala neexclusiva este reglementata prin norme dispozitive (art. 129 alin 2, 3).
Normele de procedura propriu zisa au caracter imperativ atunci cand determina ordinea fireasca a judecatii potrivit etapelor si fazelor pe care le parcurge procesul civil sau atunci cand stabilesc principiile fundamentale ale procesului civil. Ex. au caracter imperativ normele din cod care stabilesc accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil in termen optim si previzibil, legalitatea, egalitatea, buna credinta, dreptul la aparare. De asemenea, au caracter imperativ normele din cod care prevazut obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sau continutul hotararii judecatoresti etc. Dimpotriva au caracter dispozitiv normele care stabilesc facilitati pentru parti, de ex. posibilitatea partilor de a chema in garantie o alta persoana sau posibilitatea partilor de a fi reprezentate in proces prin mandatar avocat sau mandatar neavocat, normele care prevad posibilitatea partilor de a beneficia de asistenta juridica gratuita etc.
Importanta acestei clasificari. Partile nu pot conveni sa se abata de la normele imperative dar se pot intelege sa deroge de la normele dispozitive.
Incalcarea normei imperative cu nulitatea absoluta, decadere sau perminare.
Incalcarea normelor dispozitive se sanctioneaza cu nulitatea relativa.
Partile nu port acoperi prin vointa lor viciile unui act de procedura savarsit cu incalcarea normelor imperative si nici nu pot renunta la dreptul de a invoca nesocotirea unei asemenea norme, in schimb partile pot renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa.
Partile pot invoca incalcarea normei imperative alaturi de procuror sau instanta din oficiu, in vreme ce incalcarea normei dispozitive se pot invoca de partea interesata.
Nerespectarea normei imperative poate fi invoca in orice stare a judecatii chiar direct in apel sau recurs daca legea nu prevede altfel. In schimb, incalcarea normei dispozitive poate invocata numai intr-un anumit termen. Astfel, pentru neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii nulitatea relativa trebuie invocata prin intampinare sau daca intampinarea nu este obligatorie la primul termen de judecata; pentru neregularitatile savarsite in cursul judecatii nulitatea relativa trebuie invocata la termenul la care s-a savarsit neregularitatea sau daca partea nu este prezenta, la termenul de judecata imediat urmator si inainte de a se pune concluzii pe fond. In principiu, nulitatea relativa nu poate fi invocata pentru prima oara inaintea instantei de control judiciar, totusi daca neregularitatea s-a savarsit la ultimul termen de judecata atunci incalcarea normei dizpozitive poate consituti motiv de apel sau recurs.