Drept

Religiile recunoscute de statul român sunt:

❖   Ortodoxia, prin Biserica Ortodoxă Română (BOR) - care cuprinde şi Vicariatul Ortodox Sârb, Vicariatul Ortodox Ucrainean

❖   Catolicismul, prin Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică

• Cultele protestante prin: Biserica Reformată (Calvină), Biserica Evanghelică C.A., Biserica Evanghelică Luterană S.P., Biserica Unitariană
• Biserica Armeană
• Cultul Creştin de Rit Vechi
• Cultele neoprotestante (evanghelice) prin: Biserica Creştină Baptistă, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea, Cultul Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică, Cultul Creştin după Evanghelie, Biserica Evanghelică Română
• Cultul Islamic (musulman)
• Cultul mozaic

Pe lângă acestea, mai sunt înregistrate la instanţele judecătoreşti teritoriale, cu avizul Secretarului de Stat pentru Culte, peste 750 de asociaţii si fundaţii cu caracter religios. Din 2000, O.G. nr.26 pentru asociaţii şi fundaţii reglementează înfiinţarea organizaţiilor neguvernamentale.

Cea mai mare parte dintre asociaţiile înfiinţate activează în cadrul sau sub egida cultelor legal recunoscute; câteva dintre ele au un caracter confesional pluralist: Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDROM, Societatea Biblică Interconfesională, Alianţa Evanghelică ( grupează cultele Baptist, Penticostal şi Creştin după Evanghelie) ş.a. Unele asociaţii religioase desfăşoară activitate cultică, amintind aici:

1.Asociaţia Credincioşilor Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Credincioşii acestei asociaţii, numiţi şi stilişti, au apărut după 1924 când Biserica Ortodoxă Română a renunţat la calendarul iulian trecând la cel gregorian. În anul 1992 erau înregistraţi aproximativ 32.000 de credincioşi din Bucureşti şi unele judeţe din Moldova.

2 Organizaţia religioasă "Martorii lui lehova". Credincioşi: aproximativ

35.000

3.Asociaţia adventiştilor de ziua a şaptea - Mişcarea de reforma.

Credincioşi: 4.300

4. Asociaţia religioasă "Nazarineană". Credincioşi: aproximativ 6.000
5. Asociaţia Comunităţilor Baha'i din România

Credincioşi: 6.000

6. Asociaţia "L/aS70/?a"(mormoni)

Credincioşi: 2.000

7. Societatea Creştinilor Noi Apostolici

Credincioşi: aproximativ 10.000

8. Asociaţia Creştină Metodistă
9. Asociaţia Presbiteriană din România

9

În ceea ce priveşte situaţia religioasă a cetăţenilor României, după recensământul efectuat în anul 1992, ea se prezenta astfel:

RELIGIILE DIN ROMÂNIA, ÎN URMA RECENSĂMÂNTULUI DIN 1992¹

1 după Comisia Naţională de Statistică Anuarul Statistic al României, 1993, p. 106-107

SECTE ÎN ROMÂNIA

În ultimii ani ai mileniului ce tocmai s-a încheiat, au reintrat în atenţia organismelor internaţionale problemele legate de dimensiunea spirituală a dezvoltării naţiunilor europene şi, în special, eventualele aspecte negative ale acesteia.

La Reuniunea Extraordinară a OSCE privind drepturile omului, ce s-a

desfăşurat la Viena în 22 martie 1999, a fost adoptată o recomandare pe cât de inedită pe atât de utilă: "OSCE trebuie să studieze mai profund rolul pe care religia îl joacă în generarea şi exacerbarea conflictelor". Confirmarea faptului că acest subiect este tratat cu toată responsabilitatea a venit cu prilejul sesiunii din iunie 1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a adoptat în unanimitate "Raportul privind activităţile ilegale ale sectelor" (Recomandarea APCE nr. 8373\99). Monitorizarea şi combaterea activităţilor cultice situate în marginea sau în afara legilor a devenit astfel o obligaţie a statelor membre ale Consiliului Europei.

Această preocupare, ce continuă să fie manifestată de către organismele europene faţă de aspectele negative ale fenomenului sectelor religioase, se întemeiază pe informaţii ce atestă faptul că activitatea unor grupări cultice poate reprezenta un pericol atât pentru dezvoltarea democraţiei, cât şi în privinţa exercitării depline a drepturilor omului, definite de cadrul juridic internaţional şi naţional.

În acest sens, un număr semnificativ de state europene şi-au revizuit legislaţia, elaborând instrumentele normative şi administrative destinate să gestioneze cât mai eficient problema sectelor care desfăşoară activităţi ilegale, imorale sau destabilizatoare în ceea ce priveşte siguranţa naţională. De multe ori, aceste reactualizări legislative au precedat reacţia OSCE si a Consiliului Europei. De pildă, în Belgia, "Legea organică privind serviciile de informaţii şi de siguranţă", promulgată la 30.11.1998, defineşte explicit "sectele dăunătoare", drept "orice grup structurat care, sub pretextul profesării unei anumite spiritualităţi sau filosofii sau cel de a deţine monopolul elitist al căii spre adevăr, înţelepciune sau mântuire, vizează stabilirea unei dominaţii totale şi exclusive asupra persoanelor, recurgând la manipularea mintală sistematică". In Olanda Raportul asupra activităţii Serviciului Naţional de Securitate (BVD) din 1998, include "grupări religioase care desfăşoară activităţi ilegale", grupări care au "violat drepturilor constituţionale"

În aplicarea Recomandării OSCE din 22 martie 1999 şi a Recomandării APCE nr. 8373\99 o primă dificultate constă în definirea precisă a conceptului de "sectă periculoasă" - care nu este explicitat de Recomandarea APCE nr. 8373\99.

În măsura în care libertatea cultică nu se confundă cu aşa-zisa "libertate" de a se asocia în grupări care îşi propun încălcarea flagrantă a drepturilor cetăţeneşti şi a legilor ţării, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei nu a considerat necesar să aducă alte precizări; totuşi, sub aspectul securităţii naţionale este importantă distincţia dintre fenomenul cultic protejat de Constituţia ţării noastre şi de reglementările internaţionale la care România este parte şi fenomenul sectar care, în conformitate cu documentele europene şi cu legile româneşti, prezintă premise de afectare a ordinii şi moralei publice şi chiar a siguranţei naţionale.

Deşi pare de domeniul evidenţei, adesea, în practică, diferenţierea dintre cult şi sectă este dificilă - mai ales datorită faptului că percepţia asupra acestor două noţiuni este substanţial diferită în Uniunea Europeană şi în Statele Unite. România fiind o ţară europeană, va trebui să ţinem cont de această realitate, integrând acţiunile noastre modalităţilor de abordare a subiectului elaborate, de­a lungul unei ample perioade istorice, de către statele europene cu o democraţie avansată.

Conceptul de "cult" presupune:

1. a) Caracterul unitar şi exoteric, proclamat al doctrinei pe care o

propagă.

Un exemplu sunt cultele creştine care propaga o doctrină teologică explicită, accesibilă, ce se regăseşte în aceeaşi formă atât în materialele de catehizare, destinate publicului larg, cât şi în materialele teologice, vehiculate la cele mai înalte nivele ale structurii ecleziastice respective.

1. b) Respectul faţă de doctrina biblică.

Spiritualitatea europeană este prin excelenţă produsul creştinismului, mediu generator al valorilor pe care se întemeiază însăşi ideea de drepturi ale omului şi de democraţie modernă. În respectul acestor valori civice şi umane, pivotul cultelor europene este Biblia. Adăugirile doctrinare făcute de fiecare cult la Biblie se mărginesc la explicaţii sau comentarii ce concordă cu litera şi spiritul textului sacru.

În cazul cultelor necreştine, atitudinea lor faţă de creştini şi creştinismul majoritar în Europa este determinantă pentru încadrarea lor: cultul islamic sunnit recunoaşte în Isus "un profet" şi respectă religia creştină, ai cărei practicanţi sunt consideraţi "oameni ai cărţii", iar nu păgâni. Invers, sectele fundamentalist-islamice asimilează creştinismul cu "păgânismul", justificând astfel, în opinia lor, acţiunile teroriste împotriva creştinilor ca "Jihad" (război sfânt, care în tradiţia coranică nu poate fi purtat decât împotriva păgânilor).

Grupări religioase cu caracter sectar:

. Sectele au o doctrină cu cel puţin două nivele: unul exoteric, destinat racolării, şi unul sau mai multe nivele secrete, destinate "iniţiaţilor" sau unui grup restrâns de lideri. Adesea aceste nivele doctrinare secrete au sistematic un caracter ilegal, antistatal, îndemnând la ură religioasă şi confruntare.

. Cea de-a doua caracteristică a unor grupări sectare este constituirea unui corpus doctrinar mai mult sau mai puţin străin de Biblie, pretext pentru promovarea de valori, ierarhii şi comportamente care, prin sorgintea lor, vin în contradicţie cu axiologia spaţiului spiritual european, afectând drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi, în unele cazuri, siguranţa naţională.

. Cel de-al treilea criteriu, constant prezent în activitatea multor grupări sectare care desfăşoară activităţi ilegale sau antistatale, este vehicularea de doctrine antisociale bazate pe răstălmăciri aberante, milenarist-agresive ale doctrinei biblice (sau a doctrinei altor culte majore), scoase din contextul social, cultural şi valoric.

Printre fragmentele biblice cel mai ades răstălmăcite se numără Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, speculată în sensul unor interpretări prevestind sfârşitul apropiat al lumii.

Unele dintre cele mai mari tragedii provocate de secte au avut ca substrat tocmai interpretarea tendenţioasă a textului Apocalipsei: este cazul sectei "Templul Poporului", care s-a ilustrat prin sinuciderea în masă, la 29 noiembrie 1978, a circa 1.000 dintre adepţii săi; al sectei "Davidienilor" din Statele Unite (1993) şi al sectei "Templului Solar" (1997).

În ultima vreme se semnalează prezenţa în România a unor secte de orientare milenarist-agresivă, funcţionând ilegal sub diverse denominaţiuni. Aceste structuri promovează un amestec de creştinism, budism şi chiar practici şamaniste ca "odihna în Duh" ( transă mistică) sau "beţia cu Duh Sfânt" (accese de râs necontrolate). Aceste grupuri sectare propovăduiesc dogme subversive: statului, naţiunii, guvernului şi instituţiilor sale le-ar corespunde "o forţă malefică", constituind "o ierarhie satanică", pe care adepţii trebuie să o combată prin vorbă şi faptă.

Deşi ilegală, antisocială şi uneori imorală, activitatea unor secte nu este întotdeauna relevantă în planul securităţii naţionale. În general grupările sectare se clasifică în patru mari categorii: grupări creştine de inspiraţie biblică; secte pretins creştine, heterodoxe; secte necreştine şi curente anomice.

Deosebit de virulente sunt cele din a doua categorie, care practică doctrine eclectice (amestec de elemente creştine, budiste, yoga etc.) şi se remarcă printr-o "faţadă" religioasă, putându-se uşor discerne eforturile unor centre de coordonare transnaţională de a impune o "nouă ordine" nu numai cultică sau socială, ci şi politico-economică. Sectele necreştine, dincolo de "faţada" cultică desfăşoară activităţi ce transcend militantismul politico-social, având contingenţe cu culegerea sistematică de informaţii prin structuri specializate ilegale şi chiar cu terorismul internaţional. În România activează ilegal gruparea sectantă "Ananda Marga" (Calea Fericirii) şi secte fundamentalist-islamice de sorginte shiită şi wahabbită.

Gruparea sectantă hindusă Ananda Marga (Calea Fericirii), care este prezentă în România de ramura "Ananda Marga Un/versal Rel/ef Team" (AMURT), îşi selecţionează adepţii, în special, din rândul tinerilor din casele de copii. Acestora li se aplică procedee devenite deja tradiţionale de "spălare a creierului", pentru a fi transformaţi în soldaţi ai mişcării în cauză.

După 1990, reprezentanţi ai unor secte fundamentalist-islamice de origine turcă (shiită) sau saudită (wahabbită) au încercat constituirea de "Centre" funcţionând ilegal în mediul studenţilor şi al oamenilor de afaceri arabi aflaţi în ţara noastră, dar cu veleităţi de extindere la nivelul etnicilor turco-tătari de confesiune musulmană (sunnită).

Diferenţele dintre fundamentalismul wahabbit (al cărui adept este Usama Bin Laden) şi integrismul shiit ţin de unele detalii, cum ar fi lista imamilor descendenţi ai Profetului. Punctele comune sunt mult mai evidente şi agresive: considerarea Coranului ca "reţeta" pentru o nouă ordine politico-socială mondială, folosirea conceptului de "Umma" (comunitate a credincioşilor) în sensul de "popor mondial islamic" (spre deosebire de "păgâni" - în principal evreii şi creştinii) şi obsesia instaurării unui sistem juridic bazat pe cutuma islamică, "Shar/a". Corolarul acestor concepţii este, în planul acţiunilor concrete, "Războ/ul Sfânt" (Jihadul) împotriva tuturor acelora care nu acceptă aceste concepţii.

În România, acţiunile grupărilor sectare de această factură sunt coordonate şi finanţate pe două filiere: cea shiită şi cea wahabbită, cu implicarea unor emisari şi finanţatori din statele musulmane.

La nivel european există, însă, şi mişcări anomice, mişcări contestatar-spiritualiste în sens larg, fără structură clară, care îşi fac simţită prezenţa în momente de criză. În cazul în care asemenea momente sunt favorizate de incapacitatea forţelor de siguranţă şi ordine publică, sau de lipsa de autoritate a statului, în diferite ţări, aceste mişcări pot căpăta un caracter periculos. De exemplu, "Marea Frăţie Albă", semnalată în Ucraina la începutul anilor '90, devenise un fenomen de masă, care a antrenat zeci de mii de persoane.

Până în prezent, în România nu s-a semnalat apariţia unor premise pentru evoluţii similare, dar există, diseminate pe ansamblul teritoriului naţional, nuclee contestatare anomice în mediul cărora ar putea apărea asemenea manifestări.