Pin It

Actul de identitate este documentul care se eliberează, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 97 din 14 iulie 2005, cetăţeanului român şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă titularului acestuia. Acest document se eliberează începând cu vârsta de 14 ani.

 În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate.

 Începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin act de identitate se înţelege şi cartea electronică de identitate.

Buletinele de identitate, eliberate în condiţiile legii, rămân valabile pâna la preschimbarea lor în totalitate.

Dovada identităţii şi a cetăţeniei române în cazul minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate se face cu certificatul de naştere al acestuia, iar dovada adresei de domiciliu se face cu actul de identitate al părintelui la care locuieşte statornic sau cu actul de identitate al reprezentantului său legal, precum şi cu unul dintre documentele prevăzute la art. 27 din OG 97din 2005, după cum urmează:

(a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;

  1. b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevazute la lit. a);
  2. c) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;
  3. d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figureazã înscris în Registrul agricol.

Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă a persoanei fizice, pe baza cererii scrise a acesteia sau, în cazul persoanei fizice puse sub interdicţie, a reprezentantului său legal.

Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament.

Cererea pentru eliberarea actului de identitate reprezintă formularul-tip pe care cetăţenii români îl completează pentru obţinerea unui act de identitate şi care conţine informaţiile cu caracter personal stabilite de lege pentru constituirea şi actualizarea R.N.E.P.

Cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează în prezenţa lucrătorului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi trebuie să fie însoţită de documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a domiciliului şi, după caz, a reşedinţei.

În cazul pierderii, furtului, distrugerii sau al deteriorării actelor de identitate, solicitanţii vor prezenta un alt document oficial, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii. Pentru persoana care nu deţine astfel de documente ori în situaţia în care se constată diferenţe între fizionomia solicitantului şi documentele prezentate sau informaţiile din R.N.E.P., se solicită verificarea identităţii de către structura teritorială a poliţiei.

În situaţia cetăţenilor români care au domiciliul în România şi se află temporar în străinătate, eliberarea cărţii de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, pe bază de procură specială, autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din ţara respectivă.

Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv.

Termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Pentru testarea şi urmărirea funcţionării aplicaţiilor informatice, pentru soluţionarea unor cazuri deosebite, precum şi pentru sprijinirea structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, în activitatea specifică, actele de identitate se eliberează şi de către Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, de către serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, respectiv al municipiului Bucureşti.

În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea actului de identitate, prezentând, după caz, cererea pentru eliberarea actului de identitate şi  documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a domiciliului şi, după caz, a reşedinţei. (nerespectarea prevederilor ART. 14, alineat 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei).

Eliberarea primului act de identitate nu se poate face pe bază de procură specială.

Minorilor care la împlinirea vârstei de 14 ani se găsesc internaţi, în condiţiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistenţă socială li se eliberează acte de identitate prin grija acestor servicii de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă. (nerspectarea prevderilor ART. 15, alineat 1 constituie contravenţie şi sesancţionează cu amendă de la 25 lei la 50 lei).

În situaţia în care părinţii minorilor aflaţii în situaţiile prevăzute mai sus nu sunt cunoscuţi sau nu pot fi identificaţi, la rubrica "Domiciliu" se înscrie adresa centrului respectiv.

Cartea de identitate se eliberează după cum urmează:

  1. a) prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani;
  2. b) pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;
  3. c) pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;
  4. d) cărţile de identitate eliberate după împlinirea vârstei de 25 de ani au termen de valabilitate de 10 ani.

După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.

Orice modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate sunt interzise şi atrag nulitatea acestuia. (nerespectarea prevederilor ART. 17, alineat  1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei).

Nulitatea se constată de către lucrătorii de poliţie sau de către lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, dupa caz.

Poliţistul care constată una dintre situaţiile respective (modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate) este obligat să reţină actul de identitate şi să îl depună la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, în termen de 24 de ore, cu proces-verbal din care să rezulte împrejurările şi motivul reţinerii.

 Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează o nouă carte de identitate în următoarele cazuri:

  1. a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
  2. b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii;
  3. c) în cazul schimbării domiciliului;
  4. d) în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
  5. e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;
  6. f) în cazul deteriorării actului de identitate;
  7. g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

    Lit. h) a alin. (1) al art. 18 a fost abrogatã de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 243 din 23 iunie 2009 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009.

  1. i) când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
  2. j) în cazul schimbării sexului;
  3. k) în cazul anulării;
  4. l) pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

În termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute de lit. b)-k), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate. (nerespectarea prevederilor ART. 18, alineat 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei).

Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate. (nerespectarea prevederilor ART. 18 alineat 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei).

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:

  1. a) când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate;
  2. b) în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

 Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabileşte de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor şi nu poate fi mai mic de 30 de zile sau mai mare de un an.

Pe actul de identitate se fac menţiuni numai de lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi pentru testarea şi urmărirea funcţionării aplicaţiilor informatice, pentru soluţionarea unor cazuri deosebite, precum şi pentru sprijinirea structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, în activitatea specifică, de lucrãtorii Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, referitoare la stabilirea reşedinţei.

Actul de identitate al persoanei fizice reţinute, arestate preventiv sau care execută pedeapsa închisorii se păstrează de către administraţia aresturilor ori a penitenciarelor şi se restituie la punerea în libertate a titularului acestuia.

Actul de identitate al persoanei fizice internate în instituţii de reeducare şi de protecţie socială se pastrează pe durata internării de către administraţia acestor instituţii.

Cererea de eliberare a actului de identitate pentru persoana aflată în una dintre situaţiile respective ( reţinute  şi internate în instituţii de reeducare şi de protecţie socială) se primeşte şi se soluţionează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcţionează instituţiile respective.

 Titularii actelor de identitate, precum şi autorităţile publice (administraţia aresturilor ori a penitenciarelor şi instituţiile de reeducare şi de protecţie socială) sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora. (nerespectarea prevederilor ART. 22, lineat 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25 lei la 50 lei).

Furtul actului de identitate trebuie reclamat de către persoanele fizice şi autorităţile publice (administraţia aresturilor ori a penitenciarelor şi instituţiile de reeducare şi de protecţie socială)  la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs, în termen de 24 de ore de la constatare, iar pierderea sau distrugerea documentului, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă.

Actele de identitate declarate pierdute, distruse sau furate sunt nule de drept.

Persoana care a găsit un act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în 24 de ore, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor. (nerespectarea prevederilor ART. 23, alineat 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu  amendă de la 25 lei la 50  lei).

Actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, trebuie predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul. (nerespectarea prevederilor ART. 23, alineat 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25 lei la 50  lei).

Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 97 din 14 iulie 2005 (modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate). (nerespectarea prevederilor ART. 24, alineat 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 75 lei la 150  lei).

Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate. (nerespectarea prevederilor ART. 24, alineat 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 75 lei la 150  lei).