Un sistem unitar al registrelor de stare civilă presupunea crearea şi coordonarea unui index al rezidenţilor, un index al înregistrărilor de stare civilă, necesar atât pentru a localiza, cât şi pentru a verifica şi a păstra conţinutul datelor personale la nivel naţional. Indexul era conectat la codul unic de identificare a cetãţeanului, denumit codul numeric personal.
Municipiile, oraşele şi comunele puteau fi solicitate să comunice prin reţea, direct sau indirect, managerului de index doar acele schimbări din datele personale, care puteau produce schimbări în index, ca: naşteri, decese, schimbări de domiciliu şi orice alte informaţii relevante care să aibă legatură cu redactarea documentelor de identitate.
Orice alte servicii disponibile din partea managerului de index, cum ar fi medierea accesului la fişierele administraţiei publice centrale pentru administraţiile publice locale şi viceversa sau medierea în anunţarea unor evenimente personale, trebuiau furnizate autorităţilor publice locale în concordanţă cu algoritmul logic stabilit şi nu în mod exclusiv.
Indexul trebuia să facă posibilă furnizarea de servicii către cetăţeni, oferindu-le acestora o viziune unitară asupra înregistrărilor de stare civilă în totalitatea lor, incluzând serviciile electorale, cartea de identitate (I.D. card) şi alte servicii legate de rezidenţă.
Anunţarea schimbărilor survenite în registrul de stare civilă trebuia făcută managerului de index de la nivelul autorităţilor locale fie direct, fie prin serviciul de notificare a evenimentelor, utilizându-se în acest scop aceleaşi proceduri folosite pentru anunţarea oricăror alte organisme interesate ale administraţiei publice centrale.
Ca infrastructură, managerii fiecăreia dintre reţelele componente trebuiau să coopereze între ei, astfel încât evenimentele să fie anunţate nu numai administraţiei publice centrale, ci şi administraţiilor publice locale interesate.