Prenumele (care face parte din noţiunea de "nume" în sens larg, alături de numele de familie) este vocabula (cuvântul) sau vocabulele (grupul de cuvinte) care individualizează o persoană în familie sau în societate, deosebind-o de ceilalţi membri ai familiei sau de alte persoane purtând (incidental) acelaşi nume de familie.[1]
Dreptul persoanei la prenumele său prezintă aceleaşi caractere cu dreptul său la numele de familie: este un drept absolut (opozabil erga omnes), inalienabil, imprescriptibil şi nesusceptibil de a fi exercitat prin reprezentare. Prenumele nu se transmite prin filiaţie descendenţilor (spre deosebire de nume, care se dobândeşte ca efect al filiaţiei). Stabilirea prenumelui unei persoane se face la naşterea sa, cu ocazia înregistrării naşterii, prin hotărârea părinţilor (comunicată oficiului stării civile de cel care declară naşterea) sau - în cazul copiilor găsiţi (născuţi din părinţi necunoscuţi) - prin hotărârea primăriei, ca organ de autoritate tutelară. Nici o modificare a stării civile nu influenţează şi nu determină vreo modificare a prenumelui persoanei.
Prenumele poate fi schimbat pe cale administrativă, potrivit art. 53 potrivit O. G. nr. 41/2003:
Art. 8. - (1) Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o dată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, pentru motive temeinice. (2) Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.
De asemenea, pentru motive temeinice, instanţa încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat – pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti – vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act (Legea nr. 273 cu privire la regimul juridic al adopţiei, Cap. V Efectele adopţiei, art. 53. alin. 3 şi 5).
Legea nu instituie nici o restricţie în ce priveşte determinarea prenumelui unei persoane. Dat fiind însă rolul prenumelui, de a individualiza persoana, deosebind-o de ceilalţi membri ai familiei, este indicat ca, într-o familie, să nu se atribuie acelaşi prenume la doi sau mai mulţi copii. Prin tradiţie se admite însă ca unul dintre copii să poarte acelaşi prenume cu tatăl său (respectiv cu mama sa) ori cu alţi ascendenţi mai îndepărtaţi, în asemenea cazuri individualizarea celor două persoane purtând acelaşi nume şi acelaşi prenume făcându-se după alte elemente de identificare (domiciliu, vârstă etc.).
[1] Mureşan, M., Boar Ana, Diaconescu, Ş., op. cit., p. 54.