Pentru a individualiza persoana în societate şi în conţinutul actelor juridice civile sunt folosite atributele de identificare a persoanelor fizice. Principalele atribute sunt: numele persoanei fizice, domiciliul şi starea civilă.
În conformitate cu articolul 28 CCRM, numele persoanei fizice este constituit din, numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul. Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege. Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere. Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii. Dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial, care este un drept absolut, personal şi opozabil terţilor.
Orice persoană are dreptul la respectul numelui său. Persoana fizică dobândeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său. Cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau prejudiciile care rezultă. Atât titularul numelui, cât şi soţul sau rudele lui apropiate pot să se opună acestei utilizări şi să ceară repararea prejudiciului.
Persoana fizică este obligată să ia măsuri pentru avizarea debitorilor şi creditorilor săi despre schimbarea numelui şi poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea acestei obligaţii.
Un alt atribut de identificare este în conformitate cu articolul 30 CCRM, domiciliul.
Domiciliul persoanei fizice este locul unde acesta îşi are locuinţa statornică sau principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atâta timp cât nu şi-a stabilit un altul.
Reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară. Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul reşedinţei sale. In lipsa de reşedinţă, persoana este considerată că domiciliază la locul unde se găseşte, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul ultimului domiciliu.
Domiciliul minorului în vârsta de până la 14 ani este la părinţii săi sau la acel părinte la care locuieşte permanent. Domiciliul minorului dat în plasament de instanţa de judecată unui terţ rămâne la părinţii săi. în cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei minorul va avea domiciliul, asupra acestuia decide instanţa de judecată. Instanţa de judecata poate, în mod excepţional; având în vedere interesul suprem al minorului, să-i stabilească domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.
Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul din părinţi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, este la reprezentantul legal.
Domiciliul minorului aflat în dificultate, în cazurile prevăzute prin lege, se află la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament ori încredinţat.
Domiciliul persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu este la reprezentantul ei legal.