In primul capitol am expus caracterizarea în genere a dreptului de proprietate. însă aceste caractere se deosebesc atât în dependenţă de formele dreptului de proprietate, cât şi în dependenţă de domeniile dreptului de proprietate publică.[1]
Dreptul de proprietate publică se poate exercita, pe de o parte, asupra bunurilor ce constituie domeniul public, iar pe de altă parte, asupra bunurilor ce formează domeniul privat. În funcţie de acest aspect, caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică vor fi diferite.
Astfel, p. 4 al art. 296 CCRM prevede că dreptul de proprietate publică, ce se exercită asupra bunurilor, dispune de următoarele caractere: absolut; insesizabil; exclusiv, imprescriptibil. Dreptul de proprietate publică este exclusiv în sensul că nu este susceptibil de dezmembrare în ceea ce priveşte atributele posesiei şi folosinţei, atribute care nu pot forma conţinutul unor drepturi reale (principale sau accesorii) care să aparţină unor persoane fizice sau persoane juridice, în acest sens, articolul respectiv din Lege privind administrarea publică locală. Prevede că Republica Moldova dispune: "în condiţiile legii, ele (bunurile proprietate publică) pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate". De asemenea, în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale se prevede: "...unităţi economice, bunuri sau activităţi pot fi, după caz, concesionate sau închiriate cu respectarea prezentei legi".
Dreptul de proprietate publică ce se exercită asupra bunurilor care formează domeniul public este, de asemenea:
- inalienabil;
- imprescriptibil (din punct de vedere achizitiv);
- insesizabil.
În schimb, dreptul de proprietate publică exercitat asupra bunurilor aparţinând domeniului privat este alienabil şi prescriptibil.
Unele dintre caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică sunt prevăzute expres în anumite texte de lege, altele nu au o reglementare proprie, dar sunt deduse din esenţa şi finalitatea acestui drept.
Caracterele absolut şi exclusiv au fost analizate când au făcut prezentarea generală a dreptului de proprietate, aşa încât, nu vom reveni asupra lor, ci le vom analiza doar pe celelalte.
Caracterul inalienabil
În conformitate cu reglementările legislaţiei în vigoare, dreptul de proprietate publică - exercitat asupra domeniului public - este inalienabil, în sensul că bunurile (mobile şi imobile) care constituie obiectul său sunt scoase în afara circuitului civil general.
Caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică este reglementat în Constituţia Republicii Moldova, Codul Civil al RM (p. 4, art. 296) şi în alte acte normative, pentru anumite categorii de bunuri.
Astfel, în art. 296 alin. 4 din CCRM: "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile...".
De asemenea, în art. 5 alin. 2 din Codul funciar se prevede: "Terenurile care fac parte din; domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege: nu se prevede altfel".
Aceste două texte de principiu nu exclud posibilitatea aplicării lor - prin analogie - şi asupra celorlalte bunuri (mobile sau imobile) care formează domeniul public.
Extinderea caracterului inalienabil şi asupra celorlalte bunuri ce aparţin domeniului public, se explică prin faptul că ele sunt afectate uzului public, fie în interes naţional, fie în interes local. Caracterul imprescriptibil[2]
În conformitate cu art. 296 din Codul Civil al RM, bunurile din domeniul, public al proprietăţii publice este imprescriptibil, adică nu se stinge prin ne uz, şi nu poate fi dobândit de terţ prin uzucapiune şi nu se supune termenelor de prescripţie. Bunurile ce constituie domeniul privat al statului cu predominanţă bunurile mobile, conform articolelor respective din Codul civil, acestea se prescriu prin simplul fapt al posesiei lor, fără a fi nevoie de vreo scurgere de timp. Se instituie astfel o prezumţie de proprietate, potrivit căreia, cel care posedă un bun mobil este considerat a fi proprietarul lui.
Însă dreptul de proprietate publică (asupra bunurilor din domeniul public), este imprescriptibil, atât din punct de vedere achizitiv cât şi extinctiv.
Astfel, fiind, în ipoteza în care va fi promovată o acţiune în revendicare a unui bun, care face parte din domeniul public, aflat în posesie nelegitimă a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, posesorul nu se va putea prevala de faptul că a dobândit proprietatea asupra acelui bun prin posesia lui (îndelungată, pentru imobile sau simplă, pentru mobile). Caracterul insesizabil.
Acest caracter este specific dreptului de proprietate publică şi se exercită asupra domeniului public al statului.
Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică pune în discuţie posibila calitate de debitor a statului.
Astfel, se pune problema dacă persoanele fizice sau persoanele juridice - în calitate de creditori ai statului pot urmări bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică sau dacă împotriva statului pot fi exercitate căile ordinare de executare silită. Răspunsul este negativ, în sensul că statul este considerat a fi totdeauna solvabil şi. drept urmare, bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică sunt insesizabile.
Invocăm în susţinerea acestei opinii art. 46 alin. 1 din Constituţia Republicii Moldova, care dispune: „... creanţele asupra statului sunt garantate", în consecinţă, creditorii statului ne putând urmări bunurile proprietatea statului, pot urmări, pentru satisfacerea creanţelor lor exigibile, numai mijloacele băneşti ale statului pe calea înscrierii lor la.buget.
De fapt, acest mod de satisfacere a creanţelor faţă de stat este mult mai avantajos pentru creditori decât urmărirea bunurilor.
În literatura de specialitate română unii autori susţin opinia că toate bunurile ce constituie proprietate publică sunt insesizabile, şi nu pot fi aplicate dispoziţiile normelor de drept comun referitoare la urmărirea silită.[3]
Codul Civil al Republicii Moldova, reglementează unele moduri de dobândire a proprietăţii, care se aplică, în general, oricărei forme de proprietate. Astfel p. 2 al art. 320 CCRM stabileşte că dreptul de proprietate poate fi dobândit în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi hotărârile judecătoreşti când acestea sunt translaţive de proprietate.
Deosebit de aceste moduri, proprietatea publică poate fi dobândită prin moduri specifice dintre care enumerăm: naţionalizarea (exproprierea) pentru cauză de utilitate publică; rechiziţia; confiscarea; bunurile fără stăpân şi cele abandonate; comoara (tezaurul); succesiunile vacante; amenzile; impozitele şi taxele' de stat şi locale; alte moduri.
[1] Christian Larroumet, Droit civil. (Les biens. Droit reels prinsipaux), tome II, ed. Economica. Paris, 1985, pag. 142-143.
[2] A. Colin, H. Capitant, "Drept civil francez" (traducere), Bucureşti, 1940, pag. 914
[3] Marilena Uliescu. Proprietatea publică şi proprietatea privată - actual cadru legislativ. în "Studii de drept românesc", nr. 3, 1992, ed. Academiei, pag. 223