Pentru a pătrunde în esenţa raportului juridic civil să studiem caracterele sale specifice. Raportul juridic civil, fiind o specie a raportului juridic, dispune de caracterele comune a acestuia. În primul rând, ca şi raportul juridic, raportul juridic civil are caracter social.
Conţinutul acestui caracter rezidă în două aspecte: pe de o parte, prin reglementarea sa de către norma de drept civil, relaţia dintre oameni nu-şi pierde trăsătura sa de a fi relaţie socială şi, pe de altă parte, norma de drept civil (ca orice normă juridică, de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor, în calitatea lor de fiinţe sociale, dotate cu raţiune. Legea nu poate stabili reguli de conduită pentru lucruri.
Chiar în situaţiile în care se vorbeşte despre "regimul juridic al bunurilor", în realitate, se are în vedere conduita oamenilor - ei între ei - cu privire la lucruri ori bunuri.
În al doilea rând, ca şi raportul juridic, raportul juridic civil, are caracter voliţional.
Acest caracter trebuie înţeles astfel: o relaţie socială devine raport de drept civil pentru ca acest lucru s-a voit, de către legiuitor, atunci când a fost adoptată norma juridică civilă; caracterul fundamental al normei juridice - de a fi voinţă de stat -se transmite şi relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică.
Acest prim aspect al caracterului voliţional al raportului juridic civil este comun tuturor raporturilor juridice.
- Există, însă, şi un al doilea aspect - specific - pentru raporturile juridice civile care izvorăsc din actele juridice civile; într-adevăr, după cum se va vedea, actul juridic civil înseamnă manifestare de voinţă în scopul de a se produce efecte juridice. Prin urmare, la această categorie de raporturi juridice civile, pe lângă voinţa exprimată în norma de drept civil care reglementează actul juridic civil, există şi voinţa autorilor ori autorului actului iuridic civil după cum e vorba de actul bilateral (contractul civil) ori cel unilateral. Pentru această categorie de raporturi juridice civile se vorbeşte, în doctrină, de caracterul dublu voliţional (ori "dublu caracter voliţional").
- Un alt caracter specific al raportului juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridica a părţilor.
Egalitatea juridică a părţilor este nu numai metoda de reglementare a dreptului civil ci, în acelaşi timp, şi un caracter propriu raportului juridic civil, care reiese din conţinutul art. 1 a CCRM. Conţinutul acestui caracter se exprimă în nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă.[1]
De reţinut că acest caracter nu trebuie confundat cu principiul fundamental al dreptului civil care este "principiul egalităţii în faţa legii civile", întrucât, în cazul "caracterului" este vorba de poziţia unei părţi faţă de cealaltă - care este de nesubordonare, pe când în cazul "principiului" este vorba de poziţia subiectelor de drept civil faţă de legea civilă. Totodată, acest caracter al raportului juridic civil nu trebuie înţeles, că subiectele dreptului civil ar fi egale ca patrimonii sau că, în orice raport civil, părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii.13 Precizăm că autorul reţine, distinct, caracterul de raport juridic în care părţile au o poziţie speciala faţă de unele norme de drept civil. în esenţă, e vorba de posibilitatea părţilor de a deroga de la normele dispozitive. în opinia noastră, nu suntem în prezenţa unui caracter al raportului juridic civil, ci a caracterului unor norme de drept civil. Poziţia de egalitate a părţilor în raporturile juridice civile nu se păstrează în acele raporturi cu participarea statului ca subiect special de drept.[2]
[1] A se vedea: Statul ca subiect special al raportului juridic civil. Analele ULIM, Chişinău, 1996, pag. 22
[2] A se vedea, mai recent, Teofil Pop, în Tratat de drept civil, voi. I. Partea ,4 generală, 1989, pag. 54-56