În Republica Moldova dreptul de proprietate privată a fost recunoscut în 1991 prin adoptarea Legii nr. 459-XII, Cu privire la proprietate art. 2, 12, al căreia concretizau, recunoaşterea şi conţinutul acesteia. Până atunci era recunoscut dreptul de proprietate personală care era un drept strict limitat în condiţiile legii. (art. 102, 132 a CCRM vechi). Mai apoi dreptul de proprietate privată a fost recunoscut şi garantat prin dispoziţii cuprinse în Constituţia Republicii Moldova din 1994 şi în alte acte normative. Astfel. în art. 9 alin. 1 din Constituţie se prevede: ""Proprietatea este publică şi privată".
De asemenea. în art. 46 alin.l al Legii fundamentale se dispune: "Dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate".
Insă, nici în Constituţie, nici în Legea cu privire la proprietate nici. în noul Cod Civil ai RM nu sa adus definiţia dreptului de proprietate privată, delimitarea lui de cel de proprietate personală, de dreptul de proprietate publică, deoarece este o noţiune nouă puţin cunoscută, o noţiune ce era ignorată în socialism.
Art. 12 al Legii nr. 459 se aduce următoarea formulare a dreptului de proprietate privată. Proprietatea privată sunt bunurile, precum şi produsele activităţii intelectuale, care aparţin cetăţeanului, ca persoană fizică cu drept de posesie, folosinţă şi administrare. în literatura de specialitate sunt aduse şi alte definiţii. Astfel la E. Safta Romano, dreptul de proprietate privată este dreptul care aparţine persoanelor fizice şi juridice, statului sau unităţilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile şi imobile exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (posesia folosinţa şi dispoziţia) în mod exclusiv, şi perpetuu, prin putere şi interes propriu. în condiţiile determinate de lege.?1 Dumitru C. Florescu aduce următoarea definiţie: "Dreptului de proprietate privată este dreptul real care conferă titularului său exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei. în mod exclusiv şi permanent, prin putere proprie, în interes propriu în limitele şi cu respectarea dispoziţiilor legale.[1]
Mai clar este reglementat dreptul de proprietate privată (asupra terenurilor) m Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar. Astfel, în art. 4 alin. 1 se prevede: "Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice...",[2] în art. 6 al aceleiaşi legi este reglementat dreptul de proprietate privată al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. asupra terenurilor. dispunându-se: "Domeniul privat al statului şi. respectiv, al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile şi modurile prevăzute de lege".[3]
Pentru a defini dreptul de proprietate privată, pe lângă aspectele de ordin general, trebuie să reţinem şi faptul că acesta poate aparţine atât statului cât şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice. De asemenea, tot ca un aspect specific, subliniem că obiectul său nu este determinat, acesta fiind constituit din orice fel de bunuri, în afara celor ce formează domeniul public al statului, care sunt expres indicate de lege.
Dreptul de proprietate privată reprezintă. în concluzie, acel drept real care aparţine statului, unităţilor administrativ-teritoriale, persoanelor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri - mobile sau imobile - care se află în circuitul civil în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
Din definiţiile aduse mai sus se observă că dreptul de proprietate privată este definit diferit şi aceste deosebiri se evidenţiază atât în dependenţă de caractere cât şi în dependenţă de subiecte. Astfel în literatura şi legislaţia română ca subiect al dreptului de proprietate privată se consideră şi statul, noi nu susţinem această opinie, deoarece considerăm că proprietatea privată poate aparţine persoanelor fizice sau unui grup de persoane fizice, persoanelor juridice create de persoane fizice sau cu participarea lor.
Dreptul de proprietate privată are unele caractere juridice pe care le are şi dreptul de proprietate publică, dar are şi unele caractere specifice numai acestei forme de proprietate.
Această diferenţiere se justifică prin faptul că dreptul de proprietate publică are ca finalitate satisfacerea intereselor titularilor săi.
În acest sens. menţionăm că destinaţia bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, acesta fiind posibil de realizare prin faptul că, aflându-se în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul oricăror acte juridice civile. Dreptul de proprietate privată este1": real; perpetuu; absolut (opozabil erga omnes); exclusiv; sesizabil; alienabil; prescriptibil.[4]
- Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determinat prin lege şi presupune existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul independent de subiectul pasiv care este nedeterminat, formând totalitatea tuturor persoanelor.
- Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată constă în aceia că acest drept durează atâta timp cât există bunul, şi că acest drept nu se stinge prin neuz, adică prin folosinţă.
- Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată apare în raport cu celelalte drepturi reale şi nu în raport de exerciţiul atributelor sale. adică el nu este absolut în sine ci în esenţă, deoarece legea stabileşte anumite limite exerciţiului său. Ca exemplu, art. 1 al Legii nr. 459 cu privire la proprietate prevede că proprietarul are dreptul să exercite faţă de bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător.
- Caracterul exclusiv. Acest caracter al dreptului de proprietate privată implică, în conţinutul, său. atât posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari, cât şi posibilitatea dezmembrării acestora. Titularul dreptului de proprietate privată este singurul care poate exercita atributele dreptului de proprietate chiar şi când nu are bunul în posesie. în mod concret, dreptul de proprietate privată se poate prezenta, mai întâi. în plenitudinea atributelor sale. când toate cele trei atribute - posesia, folosinţa şi dispoziţia - sunt exercitate de către o singură persoană - proprietarul.
Într-o altă ipostază, titularul poate fi lipsit de atributele posesie şi folosinţă, acestea formând conţinutul altor drepturi reale exercitate de către alte persoane.
În acest fel se formează - ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată - alte drepturi reale (principale) care sunt rezultatul separării atributelor dreptului de proprietate.
Posibilitatea de dezmembrare a atributelor este specifică, aşa cum am mai spus, numai dreptului de proprietate privată.
- Caracterul sesizabil. Dreptul de proprietate privată spre deosebire de dreptul de proprietate publică (cu excepţia bunurilor domeniului privat) este sesizabil deoarece bunurile care formează obiectul său, când se află în patrimoniul unei persoane care. este în raport cu alta, fiind debitor, pot fi urmărite în scopul realizării creanţei creditorului.
Deci, creditorii pot urmări, când creanţa lor a devenit exigibilă, orice bun - mobil sau imobil - care se află, la momentul respectiv, în proprietatea privată a debitorului (mai puţin bunurile exceptate de lege).
De regulă, bunurile şi veniturile ce se află în proprietatea privată a unei persoane, care are calitatea de debitor, sunt sesizabile.
Totuşi, în cazurile când bunurile constituie obiectul dreptului de proprietate privată personală fiind pentru realizarea exclusivă a necesităţilor personale, acestea nu pot fi urmărite, (vezi Anexa nr. I CPCRM)
- Caracterul alienabil. Şi acesta este un caracter specific doar dreptului de proprietate privată. Dreptul de proprietate privată, indiferent de forma sa - mobiliară sau imobiliară - este alienabil, în sensul că bunurile ce formează obiectul său se găsesc în circuitul civil general.
Deci, astfel de lucruri pot face obiectul oricăror acte juridico-civile, care au ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra lor - cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, între vii sau pentru cauză de moarte.
Bineînţeles că există în legislaţie şi mici restricţii. Eventualele restricţii privesc în special persoanele titulare ale dreptului de proprietate privată şi nu dreptul însuşi. De exemplu, bunurile cumpărate cu plata preţului în rate nu pot fi înstrăinate până la achitarea preţului. Sau. un imobil ipotecat pentru garantarea unui credit bancar, nu poate fi înstrăinat până la rambursarea integrală a creditului şi nici nu poate fi urmărit de către alţi creditori pentru satisfacerea creanţelor lor etc.
- Caracterul prescriptibil este specific dreptului de proprietate privată şi constă în aceia că toate drepturile de proprietate privată pot fi apărate doar în limitele termenelor de prescripţie.
Termenele de prescripţie pot fi extinctive sau achizitive. Bunurile imobile - terenuri şi construcţii - care fac obiectul dreptului de proprietate privată, sunt supuse prescripţiei achizitive. în sensul că pot fi dobândite în proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor tot timpul prevăzut de lege, invocând uzucapiunea.
Prescripţia achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară, devine eficientă numai dacă este constatată judecătoreşte, în sensul că hotărârea judecătorească abţinută în favoarea sa de către uzucapant îi va servi acestuia ca act doveditor al existenţei dreptului său de proprietate asupra imobilului în cauză.
În conformitate cu noul Cod Civil al Republicii Moldova pot fi dobândite prin uzucapiune atât construcţiile cât şi terenurile.
Analizând literatura de specialitate, legislaţia în vigoare în care se studiază proprietatea privată, am observat că se folosesc mai mulţi termeni: proprietatea privată, proprietatea personală, proprietate individuală, particulară, etc. Sunt identici aceşti termeni sau nu.
Din conţinutul diferitor acte normative observăm că aceşti termeni nu sunt identici. Termenul de proprietate privată are un sens mai larg decât noţiunile celelalte, incluzându-le. Deosebirea dintre aceste noţiuni se face după obiectele dreptului de proprietate privată.
Astfel, în dreptul de proprietate privată se includ acele obiecte care se folosesc pentru a desfăşura o activitate de antreprenoriat cu scopul de a obţine venit. Dreptul de proprietate personală este o formă a proprietăţii private care includ în sine doar acele bunuri ce servesc pentru îndestularea necesităţilor personale ale persoanei nemijlocit.
[1] E. Safta Romano. Dreptul de proprietate privată şi publică în România, pag. 83
[2] A se vedea Eugen Chelaru, "Unele aspecte în legătură cu circulaţia juridică a terenurilor proprietate privată". În revista "Dreptul" nr. 9/1993. pag. 22-26
[3] Dumitru. C. Florescu. Dreptul de proprietate. Bucureşti. Universitatea Titu Maiorescu. pag. 1 16
[4] M E. Safta Romano, op. cit. pag. 21