Pin It

Cauza. Cauza sau scopul contractului este elementul contractului ce constă în obiectivul (finalul) urmărit la încheierea acestuia. Pentru ca cauza contractului să fie valabilă, aceasta este necesar să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală.

Forma contractului constituie acea condiţie de validitate ce constă în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica, sau a stinge un raport juridic. Legislaţia în vigoare determină mai multe forme ale contractelor[1], cum ar fi cea scrisă (simplă, notarială, asimilată celei notariale), verbală şi tacită.

Legislatorul stabileşte forma încheierii contractului în funcţie de consecinţele juridice pe care le produce una sau alta din forme ale încheierii contractului. Astfel, determinăm stabilirea formei pentru valabilitatea contractului, pentru probarea contractului şi pentru opozabilitatea acestuia[2]. în acest sens, nerespectarea formei contractului cerută pentru validitatea acesteia este sancţionată cu invaliditatea acestuia. Nerespectarea formei contractului cerută pentru proba contractului nu contestă valabilitatea lui, ci însăşi faptul încheierii lui. Nerespectarea formei contractului cerută pentru opozabilitate nu contestă valabilitatea şi faptul încheierii contractului, ci îl face inopozabil, cât în ce priveşte faptul încheierii lui cât şi a condiţiilor acestuia.

 

[1] A se vedea articolele 208-215 ale Codului civil al Republicii Moldova

[2] Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 161