Pin It

Problema   clasificării   contractelor  prezintă   o   importanţă deosebită. Astfel, având în vedere faptul, că anume contractele sunt acea categorie de acte care au menirea de a reglementa în detaliu o bună parte a raporturilor juridice cotidiene, iar spectrul divers al raporturilor prin urmare dictează şi o diversitate de categorii de contracte, corespunzător este necesară aplicarea corectă a regimului juridic pentru fiecare din categoria de contracte. Legislaţia civilă în vigoare reglementează expres regimul unor categorii de contracte, cum ar fi cele de vânzare-cumpărare, donaţie, schimb, antrepriză etc. Urmare însă a dezvoltării sociale şi extinderii afacerilor au apărut noi contracte reglementate sau nereglementate special de lege. De aceea s-a făcut simţită necesitatea clasificării lor[1].

Astfel, doctrina şi legislaţia în vigoare, deşi nu într-un mod expres, induce următoarea clasificare a contractelor:

3.1. În funcţie de ramura de drept în care îşi fac.existenţa, deosebim contracte civile, contracte comerciale, contracte de muncă, contracte administrative, contracte procesual civile şi procesual-penale, contracte matrimoniale, contracte internaţionale (tratate şi convenţii).

Determinarea contractului civil detotdeauna a constituit o problemă. Astfel, cât doctrina juridică sovietică, atât şi legislaţia în vigoarea atribuia la categoria de contracte civile absolut toate contractele cu excepţia celor de muncă şi de drept internaţional. Actualmente, doctrina recunoaşte prezenţa şi a altor categorii de contracte, cum ar fi cele matrimoniale, administrative etc. Din aceste considerente se cere enunţarea unor criterii delimitatorii a contractului civil de toate celelalte categorii de contracte. Aceasta încercăm să o facem prin prisma unor caractere a acestui contract.

Astfel, spunem, că contractul civil este un contract ce îşi face apariţia în domeniul reglementărilor raporturilor de drept privat[2]. Având în vedere faptul, că respectivul contract nu este unicul în compartimentul dreptului privat, respectiv ne putem permite să enunţăm o regulă, conform căreia, contractul civil va fi orice contract, care prin regimul său nu poate fi determinat drept contract de muncă, contract matrimonial sau contract comercial. Aceasta decurge şi din faptul, că actualmente legislatorul pretinde a acorda tuturor contractelor de drept privat un regim unic, reglementat de legislaţia civilă, iar numai în cazurile în care se constată existenţa unor norme juridice specifice, corespunzător pentru contractele de muncă, comerciale şi matrimoniale se vor aplica respectivele norme   ale   legislaţiei   muncii   sau   a  celei   ce   reglementează raporturile de căsătorie şi familie.

Contractul comercial constituie acea varietate a contractelor de  drept privat,  care ţine de raporturile  «ce  se  stabilesc în activitatea comercială internă realizată de către comercianţi»[3]. Doctrina juridică priveşte în mod deosebit natura contractului comercial. Astfel, dacă e să privim diviziunea clasică a faptelor de comerţ în fapte de comerţ obiective şi fapte de comerţ subiective[4], atunci corespunzător, dacă vom constata realizarea printr-un contract a unui fapt de comerţ obiectiv sau dacă vom constata calitatea de comerciant a uneia dintre părţile la contract, vom putea spune, că suntem în prezenţa unui contract comercial. Recunoaşterea acestuia, o vom putea face atât prin prisma faptelor de comerţ obiective, astfel considerând contracte comerciale acele contracte care relevă săvârşirea unui fapt de comerţ obiectiv, cât şi prin faptele de comerţ subiective, care sunt fundamentate şi prin deosebirile esenţiale a dreptului civil de cel comercial[5].

Contractele de muncă, de asemenea apar drept o categorie e contracte ce reglementează raporturile domeniului dreptului privat, şi sunt caracteristice prin faptul, că îşi fac apariţia în domeniul raporturilor de muncă, prin urmare este vorba de un spectru de raporturi foarte îngust. De regulă ele se bucură de un regim juridic deosebit de rigid, comparativ cu alte categorii de contracte, iar condiţiile şi modul de realizare a contractului, de regulă sunt enunţate într-un mod expres în legislaţie, fapt care face ca majoritatea raporturilor să fie reglementate de norme cu caracter imperativ.

Termenul de contract administrativ este utilizat relativ nu demult în Republica Moldova. Cu toate că doctrina juridică cu deplină siguranţă nu ne vorbeşte despre un contract administrativ, totuşi legislatorul deja a pus temelia unor asemenea categorii de reglementări. Astfel, legislaţia în vigoare prevede aşa institut cum ar fi concesiunea, care se realizează prin intermediul unui contract administrativ - contractul de concesiune. Mulţi pot nu fi de acord cu o asemenea afirmaţie, însă faptul, că prin contractul de concesiune este realizat un interes public, de administrare (gestionare) a patrimoniului public, că acest contract presupune dobândirea de către concesionar a drepturilor şi obligaţiilor pe care în temeiul legii le avea concedentul, şi că acest contract se supune unor reguli caracteristice dreptului public, şi în special dreptului administrativ, acest fapt nu poate fi neglijat. Prin urmare suntem în prezenţa unui contract diferit de cel civil, de cel comercial, de cel de dreptul muncii, precum şi de alte categorii de contracte - suntem în prezenţa contractului administrativ. De asemenea amploare a luat problema respectivă şi în tratarea autorilor ruşi[6]. În doctrina dreptului administrativ se impune tot mai insistent opinia ce enunţă existenţa unei forme specifice de contract administrativ şi anume contractul administrativ de serviciu. Teoria contractelor administrative îşi are originea în doctrina administrativă franceză şi în practica jurisdicţională a Consiliului de Stat din Franţa. Această teorie a fost preluată şi dezvoltată cu succes în dreptul administrativ român din perioada interbelică[7], astăzi fiind recepţionată şi de autorii administrativişti din Republica Moldova[8]. Susţinând opiniile respective afirmăm că unul din argumentele cele mai importante privind existenţa contractului administrativ este acesta este supus unui regim de reglementare specific.

Contractele procesual-civile şi contractele procesual-penale sunt acea categorie de contracte, de regulă foarte rar întâlnite, dar care se prezintă drept o categorie aparte, diferită de celelalte contracte. Deşi doctrina sovietică nu pomenea despre existenţa a asemenea tipuri de contracte, totuşi nu putem nega existenţa acestora, chiar şi în perioada anterioară adoptării noului Cod civil şi procesual civil. Pentru exemplu, legislaţia veche procesual civilă prevedea posibilitatea părţilor de a încheia tranzacţie de împăcare până la emiterea hotărârii judecătoreşti pe marginea cazului. Prin această tranzacţie părţile nu numai că conveneau la o modalitate extrajudiciară de soluţionare a cazului, ci expuneau şi obligaţiile reciproce, precum şi efectele ce vor surveni drept rezultat al neexecutării sau executării necorespunzătoare a condiţiilor tranzacţiei de împăcare.

Acest contract servea temei de clasare a procesului, iar în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a condiţmor tranzacţiei de împăcare, instanţa de judecată examina chestiunea neexe. cutării sau executării necorespunzătoare a clauzelor contractuaie şj nicidecum din nou cauza care a constituit obiectul acestui contract. Astăzi aceste reglementări şi-au primit reglement într-un contract aparte - cel de tranzacţie.

Dacă în ce priveşte contractele civile probleme (dosebite nu existau, atunci mai problematic situaţia era în ce priveşte contractele procesual-penale, deoarece legislaţia penală şi procesuai penală veche a Republicii Moldova nu le reglementa în mod expres aşa tip de contracte. Excepţie serveau doar cazurile în care iegea penală şi legea procesual penală admitea clasarea pibcesuiuj m virtutea împăcării victimei şi făptuitorului. Cu toate Ca în mod expres legislaţia nu presupunea încheierea în asemenea caz a unui contract, totuşi convenţia în cauză dobândea o formă a unui contract, fiind necesare la încheiere respectarea tuturor condiţiilor de validitate ale unui contract.

Astăzi, atât legea penală cât şi cea procesual penalg vorbeşte despre contract procesual - tranzacţie la direct, unde părţile în proces, în cazurile prevăzute de iege, pot încheia acord de împăcare, care prin efectul său exclude răspunderea pe«aja iar m procesul penal tranzacţia de recunoaştere a vinovăţie duce la micşorarea cuantumului pedepsei.

De asemenea, am putea vorbi despre un contract procesual-penal  şi  în  cazul  în  care  legea procesual-penală  ar  admite încheierea unui pact între infractor şi autorităţile de cercetare şi urmărire penală, prin care i s-ar schimba însăşi calitatea sa procesuală, precum în cazul grupurilor criminale, fapt care este destul de e practicat în unele ţări. De asemenea, am putea vorbi şi despre contractul ce priveşte eliberarea persoanei bănuite de suh arest m schimbul unei cauţiuni. în concluzie, considerăm, că în continuare raporturile contractuale în dreptul procesual îşi vor putea găsj o' aplicare mai mare.

Contractul matrimonial, după cum este definit în legisjatja cu privire la căsătorie şi familie, constituie acel contract, m'care părţile  -  viitorii  sau prezenţii  soţi  -  determină  drepturile  şi obligaţiile lor patrimoniale pentru perioada căsătoriei precum şi în rezultatul desfacerii acesteia. Este una din categoriile de contracte, care deşi legislaţia le reglementează o perioadă nu prea mare, totuşi, dar totuşi nu erau interzise, sau altfel spus posibilitatea încheierii acestui tip de contract nu era îngrădită prin legislaţie. Cu toate că legislaţia stabileşte ca domeniu al acestui contract doar drepturile patrimoniale, totuşi, am considera, că legislatorul a limitat posibilităţile acestui contract. Astfel, la încheierea contractului părţile ar putea conveni şi asupra unor obiecte ce constituie domeniul raporturilor nepatrimoniale, cum ar fi spre exemplu numele viitorului copil, prenumele acestuia etc.

Contractele internaţionale, sau cum sunt desemnate acestea în  dreptul  internaţional  -  tratatele  internaţionale  -  sunt  acea categorie de contracte, care sunt încheiate «în scris între state şi

guvernat  de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară»[9]. Însă după cum s-a afirmat pe bună dreptate, «această definiţie are mai degrabă un caracter funcţional, procedural, fără însă a se raporta la conţinutul şi trăsăturile    de   fond   ale   acestui   act   juridic   internaţional»[10]. Respectiv, pornind de la idea, că tratatul este deasemenea un contract,  dar care îşi face apariţia doar în cadrul raporturilor de drept internaţional, vom defini tratatul ca fiind «un act juridic ce exprimă acordul de voinţă a două sau mai multe subiecte de drept internaţional    în    vederea    creării,    modificării    sau    stingerii raporturilor juridice internaţionale»[11].

3.2. În funcţie de conţinutul contractelor, deosebim contracte unilaterale, sinalagmatice şi sinalagmatice imperfecte.

Contracte unilaterale[12] sunt acele contracte, la care una din părţile la contract îşi asumă obligaţii faţă de cealaltă parte, fără ca ultima să-şi asume reciproc careva obligaţii. Cu alte cuvinte, sunt   acele contracte care dku naştere la obligatorii numai în sarcina uneia din părţi.[13] Pentru exemplu, drept contract unilateral serveşte contractul de mandat, în care mandantul nu se obligă faţă de mandatar referitor la acriitarea remunerării pentru reprezentare, contractul de depozit ch titlu gratuit etc

Contractele sinalgmatice sunt acele m care părţiie se obiigă reciproc.[14] In acest sens părţile la contract dobândesc reciproc drepturi şi obligaţii, de regulă dreptului uneia din părţi îi corespunde obligaţia celeilalte părţi, însa aceasta nu constituie o regula fără de excepţii deoarece în unele contracte părţile îşi asuma anumite obligaţii care de cele mai dese ori nu le oferă şi drepturi reciproce. Majoritatea absolută a contractelor constituie contractele sinalagmatice.

Contracte sinalamatice imperfecte sunt acle contracte, care la momentul încheierii contractului acesta apare drept un contract unilateral, adică calitatea de debitor o are doar o parte la contract, insă pe parcursul executării contractului acesta devine sinalagmatic, adică calitatea de debitor 0 dobândeşte şi cealaltă parte a contractului. Exempiu poate servi contractul de mandat cu titlu gratuit, m care la momentul încheierii contractului, obligaţii îşi asumă doar mandatarul, iar din momentul executării actului juridic care constituia obiectq reprezentării, mandantul este obligat să preia toate efectele acestei realizări.

3.3. In funcţie de avantajul pe care-1 urmăresc părţile la încheierea contractului deosebim contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit.

Literatura de specialitate determină contractele cu titlu oneros ca fiind acele contracte brin care în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte; se urmăreşte obţinerea altui folos patrimomal[15]. Este vorba spre exemplu de contractul de vânzare-cumpărare, unde vânzătorul dobândeşte în calitate de avantaj suma băneasca, iar cumpărătorul „ bunul cumparat sau de contractul de antrepriza, unde antreprenorul urrnăreşte drept avantaj obţinerea remunerării pentru lucrul prestat, iar clientul - însăşi obiectul confecţionat sau lucrarea realizată. Totuşi nu putem fi pe deplin de acord cu aceste afirmaţii, deoarece nu toate contractele încheierea cărora presupune dobândirea unui avantaj presupune posibilitatea evaluării pecuniare a acestuia. Astfel, mai acceptabilă este definiţia prin care se determină drept contract cu titlu oneros acel contract în care fiecare parte urmăreşte a-şi procura un avantaj[16]. Este important de menţionat, că avantaj procurat de o parte nu este neapărat să constituie echivalentul procurat de cealaltă parte.

La rândul său contractele cu titlu oneros pot fi divizate în contracte comutative şi aleatorii. Comutative sunt acele contracte, unde părţile la momentul încheierii contractului cunosc cu certitudine mărimea avantajului, pe când aleatorii sunt acele contracte, unde părţile nu cunosc cu certitudine mărimea avantajului pe care îl vor dobândi drept rezultat al executării contractului. Exemplu clasic poate servi contractul de antrepriză, unde în cazul în care părţile convin asupra unui deviz de cheltuieli fix, contractul devine comutativ, pe când în cazul în care părţile convin asupra devizului aproximativ, contractul devine aleatoriu[17]. Este necesar de nu confundat situaţia în care nu se cunoaşte mărimea avantajului cu situaţia în care nu se cunoaşte întinderea, sau volumul prestaţiei. Astfel, în cazul în care este încheiat un contract de antrepriză, unde antreprenorul se obligă să realizeze aratul unui câmp, care concomitent din celălalt capăt este arat de altă persoană, şi părţile nu determină limitele realizării lucrărilor, unica condiţie-limită fiind momentul în care aceştia doi se vor întâlni, nu va constitui un contract aleatoriu ci comutativ, deoarece părţile stabilesc valoarea lucrărilor în funcţie de o anumită unitate de suprafaţă prelucrată, stabilind astfel cu certitudine limita avantajului, dar şi nu întinderea prestaţiei.

Cu titlul gratuit este acel contract prin care nu se urmăreşte obţinerea unui folos patrimonial în schimbul unui echivalent patrimonial. Este vorba de contractele clasice precum donaţia, folosinţa cu titlul gratuit, împrumutul fără camătă, etc. În asemenea contracte partea care execută prestaţia, de regulă nu urmăreşte un avantaj ca răspuns la prestaţie.

La rândul său contractele cu titlul gratuit pot fi liberalităţi şi dezinteresate. Contractele liberalităţi presupun micşorarea patrimoniului celui care executat prestaţia. Astfel, donatorul prin realizarea donaţiei îşi micşorează patrimoniul său cu aşa mărime cu cât valorează bunul donat. Contracte dezinteresate sunt acele contracte, prin care partea care realizează prestaţia în rezultatul acesteia nu-şi micşorează patrimoniul său. Contractul de prestare a unei consultaţii gratuite sau contractul de mandat cu titlu gratuit constituie un contract dezinteresat, deoarece, la executarea respectiv a consultanţei consultantul sau a mandatului, mandatarul nu-şi micşorează patrimoniul său.

3.4. În funcţie de efectul produs de contracte deosebim contracte generatoare de drepturi, contracte constitutive de drepturi, contracte translative de drepturi şi contracte de stingere a drepturilor[18].

Generatoare de drepturi sunt acele contracte prin încheierea cărora se dă naştere unor drepturi şi obligaţii neexistente până la momentul încheierii. Astfel, majoritatea tratatelor internaţionale, contractele de muncă, contractele matrimoniale, contractele administrative, precum şi unele contracte civile, cum ar fi cel de gaj, respectiv creează (generează) drepturi şi obligaţii, pe care părţile până la momentul încheierii contractului nu le deţinea.

Constitutive de drepturi sunt acele contracte, care presupun consolidarea unui drept preexistent. La rândul său contractele constitutive de drepturi pot fi: de consolidare sau de modificare a dreptului. Spre exemplu, contractul de antrepriză în construcţii este un contract constitutiv de drepturi şi de consolidare, deoarece prin realizarea acestui contract, clientul dobândeşte dreptul asupra unui bun existent - casa de locuit sau o altă construcţie, dreptul asupra căreia acesta o avea şi până la încheierea contractului. Pur şi simplu, prin realizarea acestui contract s-a creat bunul, altfel spus s-a constituit dreptul asupra unui bun deja existent. Contractul de partaj sau contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei[19], de asemenea este un contract constitutiv de drepturi, însă este un contract ce modifică drepturile pe care soţii le-au avut înainte de încheierea contractului.

Contracte translative sunt acelea ce au scop strămutarea (transmiterea) unui drept sau obligaţie existentă de la o parte a contractului către cealaltă parte. La rândul său contractele translative pot fi: translative de drepturi, translative de obligaţii şi mixte, unde are loc translarea concomitent de drepturi şi obligaţii. Spre exemplu prin contractul de donaţie are loc translarea doar a drepturilor. Prin contractul de cesiune de datorie are loc translarea doar a obligaţiei. Prin contractul de vânzare-cumpărare are loc translarea concomitent cât a drepturilor atât şi a obligaţiilor[20].

Contracte ce privesc stingerea drepturilor constituie acea categorie de contracte, încheierea cărora are drept scop stingerea unor obligaţii. Pentru exemplu, acelaşi contract de gaj poate servi drept un contract ce priveşte stingerea drepturilor, deoarece în cazul în care debitorul obligaţiei principale nu asigură executarea obligaţiei garantate prin gaj, creditorul gajist poate cere stingerea acestei obligaţii prin urmărirea bunului gajat, contractul fiind nu altceva, decât un mecanism de stingere a obligaţiilor. în acelaşi sens poate fi adus drept exemplu tranzacţia de împăcare prevăzută de legislaţia procesual civilă.

3.5. În funcţie de conţinutul său patrimonial, deosebim contracte patrimoniale şi contracte nepatrimoniale.

Contractele patrimoniale sunt acele ale căror conţinut poate fi evaluat în bani. Majoritatea contractelor civile, contractele de muncă, contractele administrative sunt contracte cu conţinut patrimonial. Se relevă acest caracter prin prisma faptului, că prestaţiile executate în temeiul acestor contracte sunt pasibile evaluării pecuniare.

Contractele nepatrimoniale sunt acele ale căror conţinut nu poate fi evaluat în bani. Deşi sunt întâlnite mult mai rar, totuşi aceste categorii de contracte nu se exclud totalmente. Astfel, contractul de mandat cu titlu gratuit, unde mandatarul realizează reprezentarea intereselor mandantului într-un proces civil pe o cauză de lezare a unor drepturi personale nepatrimoniale, constituie un contract civil cu conţinut nepatrimonial. O bună parte din tratate, care implementează principiile bunei vecinătăţi sunt tratate cu conţinut nepatrimonial.

3.6. În funcţie de modul lor de formare, deosebim contracte consensuale, formale şi reale.

Contractele consensuale sunt acea categorie de contracte care se consideră încheiate, iar prin urmare produc efecte prin simplu acord de voinţă a părţilor. Aceste contracte sunt guvernate de regula: contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile, în forma cerută de legislaţie au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Drept exemplu poate servi contractul de vânzare-cumpărare cu amănuntul, contractul de arenă etc. Este necesar de reţinut, că în unele cazuri pentru contractele consensuale legislatorul cere exprimarea actului de voinţă a părţilor într-o anumită formă (ex. formă scrisă), fapt care deseori este confundat cu caracterul formal (solemn) al contractului. Acest fapt este important, deoarece în cazul în care nu s-a respectat forma expunerii actului de voinţă într-un contract consensual, survine nulitatea de fond a contractului, pe când în cazul în care nu s-a respectat însăşi forma contractului ca condiţie de validitate a contractului, respectiv survine nulitatea de formă. Prin urmare, pentru recu¬noaşterea faptului săvârşirii actului, în primul caz părţile interesate vor cere recunoaşterea exprimării actului de voinţă - ca rezultat aceasta vor face dovada încheierii contractului, iar în cel de-al doilea caz - însăşi recunoaşterea încheierii contractului, expunerea actului de voinţă nefiind pus sub semn de întrebare.

Formale sau solemne sunt contractele care cer respectarea unor formalităţi sau condiţii e solemnitate, care-i induc valabilitatea. Drept condiţii de solemnitate a încheierii acestor contracte poate fi, autentificarea notarială, înregistrarea, enunţarea publică a conţinutului contractului, ratificarea tratatului etc.

Reale sunt contractele care se consideră încheiate, iar prin urmare şi produc efecte doar după remiterea bunului sau săvârşirea unui careva act de care se leagă începutul producerii efectelor contractului. Spre exemplu, contract real este contractul de donaţie, contractul de depozit, procura etc. în unele contracte reale momentul transmisiunii este semnificat prin săvârşirea actelor de solemnitate. Spre exemplu, în contractul de donaţie de bunuri imobile, se consideră realizarea transmisiunii bunului, iar prin urmare şi momentul încheierii contractului momentul când se realizează înregistrarea dreptului în registrul bunurilor imobile în condiţiile şi modul stabilit de Legea cadastrului bunurilor imobile.

3.7.      În funcţie de modalitatea încheierii contractelor, deosebim contracte ce pot fi încheiate strict personal şi contracte ce pot fi încheiate prin reprezentant.

Contractele ce pot fi încheiate strict personal sunt acele ce nu pot fi încheiate, decât numai strict de către titularul dreptului sau de către persoana ce urmează a dobândi dreptul sau eventual obligaţia. Astfel, pentru exemplu, contractul de donaţie este un contract ce poate fi încheiat de către donator doar strict personal. Toate contractele de reprezentare se încheie strict personal[21]. De asemenea este necesar de a nu confunda încheierea contractelor prin reprezentare cu parafarea contractelor, unde spre exemplu, tratatele între state sunt încheiate prin semnarea lor de către reprezentanţii statului, însă aceasta nu semnifică faptul că tratatul a fost încheiat prin reprezentare. în asemenea caz vorbim despre situaţia în care reprezentantul va avea capacitatea de subiect de drept internaţional, fapt care un reprezentant a statului, mai bine spus a unei autorităţi publice nu poate realiza încheierea tratatului prin reprezentare. Asemenea situaţie, când statul ar fi încheiat tratatul prin reprezentare, ar fi admisă în momentul în care acesta fiind membru al unei organizaţii internaţionale, ar fi fost reprezentat de această organizaţie, sau când ar fi fost vorba despre o careva uniune de state.

Contracte ce pot fi încheiate prin reprezentant sunt acele, referitor la care legea permite încheierea prin reprezentant. Acestea formează majoritatea categoriilor de contracte.

3.8.      În funcţie de faptul cum sunt sau nu reglementate e legislaţia în vigoare, deosebim contracte numite şi nenumite[22].

Numite sunt contractele care corespund unei operaţiuni juridice determinate şi care sunt nominalizate în legislaţia civilă, fie în Codul civil, fie în legi civile speciale[23], precum şi în alte acte normative speciale. Categoria contractelor tipice o formează contractul de muncă, contractul matrimonial, majoritatea contractelor civile, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb, contractul de antrepriză, contractul de leasing, contractul de împrumut, contractul de arendă etc.

Nenumite sunt contractele ce nu se bucură de regim juridic de reglementare propriu. Ele sunt expresia libertăţii de voinţă a persoanei[24]. Respectiva categorie de contracte este guvernată totalmente de principiul «se admite totul ceea ce nu este interzis». Spre exemplu, majoritatea tratatelor internaţionale sunt contracte nenumite.

În acelaşi context pentru realizarea corectă a delimitării contractelor în numite şi nenumite, este necesar de a face o remarcă în ce priveşte existenţa unui regim juridic de reglementare la aceste contracte. Astfel, în unele cazuri, anumite categorii de contracte nu-şi găsesc o reglementare expresă în legislaţia în vigoare, însă aceasta nu dă temei de a le numi drept contracte nenumite. Spre exemplu, Legea cu privire la leasing nu reglementează leasingul imobiliar, iar totodată nu există nici o normă cu caracter imperativ, care ar fi declarat, că legea nu admite leasingul imobiliar. Aceasta ne sugerează idea, că încheierea unui contract de leasing imobiliar nu va contraveni principiului legalităţii. Acest contract însă va rămânea un contract numit sau tipic, dar nereglementat.

3.9 În funcţie de modul de executare a contractului, deosebim contracte de executare instantanee şi contracte de executare succesivă.

Contract de executare instantanee este acel contract în care actul de executare presupune o singură prestaţie, întinderea căreia de regulă nu poate fi apreciată în parametri temporari. Exemplu de contract de executate instantanee poate fi contractul de donaţie, contractul de vânzare-cumpărare etc. în respectivele contracte momentul începutului executării contractului coincide cu momentul finalizării executării lui.

            Contracte de executare succesivă sunt acele, actul de executare ale cărora presupune acţiuni multiple, succesive, eşalonate în timp. Exemplu de asemenea contracte poate servi contractul de locaţiune, contractul de franchising, leasing etc). La respectivele contracte este important determinarea începutului executării contractului, durata executării lui, iar prin urmare şi momentul încetării executării contractului.

3.10.    În funcţie de corelaţia între contracte, deosebim contracte principale şi contracte accesorii.

Principale sunt contractele, executarea cărora nu este afectată nici de un alt contract şi care are o existenţă de sine stătătoare.

Accesorii sunt contractele ale căror executare depinde de conţinutul şi modul de executare a altui contract. Exemplu clasic constituie contractul de gaj. Poate fi vorba şi despre alte categorii de contracte, care după natura lor sunt principale, iar în funcţie de regimul atribuit de către părţi, poate dobândi caracter de contract accesoriu. Astfel, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, părţile au încheiat şi un contract de transport, prin care vânzătorul s-a obligat să transporte bunul la cumpărător, dobândind în acest caz calitatea de cărăuş, iar cumpărătorul - calitatea de destina¬tar, în asemenea caz contractul de transport dobândeşte caracterul de contract accesoriu faţă de contractul de vânzare-cumpărare, deoarece, spre exemplu, din momentul din care se induce rezoluţiu-nea contractului, aceeaşi soartă o va urma şi contractul de transport.

3.11.    în funcţie de faptul cum se exprimă voinţa la încheierea   contractului,   deosebim   contracte   negociate,   de adeziune şi obligatorii.

Negociate sunt contractele la încheierea cărora părţile negociază toate clauzele contractului. Contracte negociate sunt majoritatea contractelor, cum ar fi cele de muncă, cele matrimoniale, majoritatea contractelor civile (vânzare-cumpărare, gaj, arendă etc.)

De adeziune sunt contractele redactate în întregime sau aproape în întregime de una intre părţile contractante, cealaltă parte contractantă, practic, nu poate să modifice clauzele stabilite, ea având posibilitatea numai de a accepta sau nu contractul respectiv[25]. Asemenea categorii de contracte se propun, de regulă, în cazurile aderării la careva societăţi sau de către persoanele care prestează anumite categorii de servicii în anumite condiţii şi în baza anumitor tarife, cum ar fi contractul de prestări de servicii, contractele de realizare a instruirii în instituţiile e învăţământ prin contract etc.

Contractele obligatorii sunt acele, încheierea cărora este impusă prin lege. Deseori obligativitatea încheierii a asemenea contracte este dictată de necesitatea realizării unor genuri de activităţi, sau în legătură cu realizarea lor. Cele mai frecvente categorii de contracte de acest gen sunt contractele de asigurare obligatorie[26].

3.12.    În funcţie de posibilitatea revocării contractului, deosebim contracte revocabile şi contracte irevocabile.

Contracte revocabile sunt acele, în care partea poate pretinde reîntoarcerea bunului transmis sau serviciului prestat. Pentru exemplu, legislaţia unor ţări stabilesc posibilitatea conferirii de către părţi a caracterului de contract revocabil pentru contractul de donaţie[27]. În legislaţia civilă a Republicii Moldova însăşi legea acordă calitatea e contract revocabil contractului de donaţie[28], contractului de mandat etc.

Contracte irevocabile sunt contractele în care părţile nu pot induce revocabilitatea. Astfel, majoritatea contractelor poartă caracter irevocabil. Aceste contracte sunt guvernate de regula, conform căreia, nici una din părţi la contract nu poate înceta unilateral executarea contractului.

3.13.    In funcţie de natura prestaţiei executate prin contract,   deosebim   contracte   de   conservare,   contracte   de administrare, contracte de dispoziţie[29].

De conservare sunt acele contracte, obiectul cărora priveşte preîntâmpinarea pierderea unui drept subiectiv civil.

De administrare sunt acele contracte, obiectul cărora priveşte punerea în valoare a unui bun sau patrimoniu[30].

De dispoziţie este acel contract, care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.

3.14.    În funcţie de faptul dacă este afectat sau nu de modalităţi, deosebim contracte pure şi simple şi contracte afectate de modalităţi[31].

Contracte pure şi simple sunt contractele executarea cărora nu poate fi pusă sub careva condiţie. Astfel, pentru exemplu, contractul de donaţie constituie un contract pur şi simplu. Asemenea categorii de contracte sunt mai rar întâlnite, însă existenţa lor nu este exclusă totalmente.

Contracte afectate de modalităţi sunt acele, executarea cărora, sau producerea efectelor la care ţine de anumite condiţii[32]. Este vorba, spre exemplu de contractul de înstrăinare a casei de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă, contractul de vânzare-cumpă-rare cu pact de răscumpărare (tranzacţiile REPO), contractul de mandat, contractul de antrepriză[33] etc. Deasemenea contracte afectate de modalităţi sunt acele contracte, care deşi sunt încheiate valabil, efectele acestora pot fi produse doar la respectarea unor anumite condiţii, cum ar fi cea de înregistrare sau publicare. Spre exemplu, conform Legii cadastrului bunurilor imobile, contractul de arendă a bunului imobil pe termen mai mare de trei ani urmează a fi înregistrat în mod obligatoriu în termen de trei luni de la momentul încheierii în registrul bunurilor imobile sub sancţiunea nulităţii.

3.15.    În   funcţie   de   condiţia   sub   care   se   încheie contractul afectat de modalităţi, deosebim contracte încheiate sub  condiţie  nulă,  contracte  încheiate   sub   condiţie  pozitivă, contract încheiat sub  condiţie negativă,  contract încheiat sub condiţie suspensivă şi contract încheiat sub condiţie rezolutorie.

Contractele încheiate sub condiţie nulă sunt acele contracte, care sunt încheiate sub o condiţie ce contravine ordinii publice   şi   bunurilor   moravuri,   precum   şi   condiţia   a   cărei îndeplinire este imposibilă.

Contractele încheiate sub condiţie pozitivă sunt acele contracte, încheierea cărora este condiţionată de survenirea unui eveniment viitor. Ele pot fi la rândul său cu termen determinat şi cu termen nedeterminat. Contractele încheiate sub condiţie pozitivă cu termen determinat sunt acelea, efectul cărora se produce, dacă evenimentul are loc într-un termen anumit. Contractele încheiate sub condiţie pozitivă cu termen nedeterminat sunt acele contracte, efectul cărora se produce la survenirea evenimentului, dar care nu este condiţionat de anumită perioadă de timp[34] - el poate să se producă oricând.

Contractele încheiate sub condiţie negativă sunt acele contracte, efectul cărora este condiţionat de nesurvenirea unui eveniment într-o anumită perioadă de timp. La scurgerea acestui termen, şi dacă evenimentul nu s-a produs, contractul produce efecte. Conform prevederilor articolului 237 Cod civil, condiţia negativă se consideră neîndeplinită chiar şi înaintea expirării termenului, dacă este evident că evenimentul nu se va mai produce, în cazul în care condiţia negativă nu este condiţionată de un termen, ea se consideră îndeplinită doar dacă este evident, că evenimentul nu va mai avea loc niciodată.

Contractul încheiat sub condiţie suspensivă este acel contract, dacă apariţia drepturilor şi obligaţiilor depinde de un eveniment viitor şi incert sau de un eveniment survenit, dar de care părţile nu au cunoştinţă.

Contractul încheiat sub condiţie rezolutorie este acel contract, realizarea condiţiei căreia atrage după sine rezilierea sau rezoluţiunea contractului.

3.16. În funcţie de capacitatea contractului de a produce efecte juridice, deosebim contracte valabil încheiate, contracte încheiate nule şi contracte încheiate valabil dar sancţionate cu nulitate.

Contractele valabil încheiate sunt acele contracte, la încheierea cărora au fost respectate toate condiţiile de valabilitate şi care au capacitate de a produce efecte juridice.

Contracte încheiate nule sunt acele contracte, la încheierea cărora nu s-au respectat condiţiile de valabilitate şi care drept rezultat nu au capacitate de a produce efecte juridice. Această categorie de contracte se consideră că nu au fost încheiate.

Contractele încheiate valabil, dar sancţionate cu nulitate constituie acea categorie de contracte cărora legislatorul la în¬cheierea lor valabilă le stabileşte o condiţie suplimentară, de regulă de opozabilitate, iar nerespectarea acestei condiţii duce la considerarea nulităţii contractului. Precizăm, că în acest caz vorbim despre o anumită categorie de contracte, care sunt recunoscute valabil încheiate, dar legislatorul stabileşte o condiţie suplimentară în ce priveşte opozabilitatea contractului, nerespectarea căreia duce la declararea nulităţii contractului. Astfel, spre exemplu, conform prevederilor Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cum-părare a pământului, contractul de înstrăinare a terenului urmează a fi înregistrat în termen de trei luni de la momentul încheierii, în registrul bunurilor imobile. In cazul nerespectării acestei condiţii contractul   devine    nul.   Respectivele   contracte,   în   decursul termenului pentru care se stabileşte obligaţia realizării condiţiei, produc efecte, care pot chiar fi asigurate prin instanţa de judecată.

Contracte anulabile, care sunt acele contracte, care după regimul juridic aplicabil, formal sunt încheiate valabil, dar în virtutea anumitor împrejurări pot fi declarate nule. Exemplu poate fi încheierea contractului cu vicierea consimţământului, fapt care urmează a fi demonstrat în instanţa de judecată printr-o procedură stric stabilită. Nulitatea va fi recunoscută, în acest caz, doar după intrarea în vigoare a hotărârii instanţei de judecată.

3.17. În funcţie de forma în care urmează a fi încheiat contractul, deosebim contracte încheiate în forma verbală, scrisă şi tacită.

Contractele încheiate în formă verbală sunt acele contracte, pentru considerarea valabilităţii cărora este suficientă înţelegerea verbală, fără a fi necesară întocmirea căruiva înscris, altfel spus, este acel contract, care se încheie verbal. De regulă opozabilitatea clauzelor sau faptului încheierii acestui contract se face prin confirmarea faptului de către părţile contractuale sau prin mărturii. Exemplu de aşa tip de contract poate servi cel de arenă, unde legea cu privire la arenă admite încheierea într-o formă verbală a contractului de arendă.

Contractul încheiat informă scrisă constituie acela, căruia legea îi cere o formă scrisă. Este necesar de a ţine cont de faptul, că uneori legislatorul stabileşte condiţia întocmirii înscrisului doar pentru asigurarea opozabilităţii şi nu pentru validitatea contractului, iar în unele cazuri, forma scrisă este cerută drept condiţie de validitate.

Contractele încheiate în formă tacită sunt acele contracte, care se consideră încheiate prin simpla realizare a unor acţiuni care fac dovada încheierii contractului şi care, de regulă, exprimă deja acţiunile de executare a contractului. Exemplu de asemenea contracte poate fi situaţia, când prezenţa taximetrului la staţia de parcare şi urcarea persoanei în taximetru se interpretează drept încheiere a contractului în formă tacită.

 

[1] L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obl.gaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 36

[2] Cu toate că o bună parte a cercetătorilor în domeniul jurisprudenţei nu recunosc răspândirea domeniului contractual în raporturile de drept public, situaţia reală, totuşi ne vorbeşte despre existenţa unei asemenea instituţii ca contractul şi în dreptul public. Astfel, contractele ce-şi fac apariţia în domeniul dreptului public sunt supuse regimului şi regulilor generale ce guvernează încheierea unui contract, dar totodată vor fi caracterizate şi de specificul domeniului unde-şi fac apariţia.

[3] Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 43

[4] A se vedea: I. Turcu, Dreptul afacerilor, Iaşi, 1993, pag. 1449

[5] S. Baeş, N. Roşea, Dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Chişinău, 2004, pag. 47-48

[6] A se vedea: а Алехин, А Кармалицкий, Ю Козлов, Администротивное право Российскои Федерации, Mocквa, 1997, pag. 91

[7] A se vedea în acest sens E. Tarangul, op. cit. pag. 468; J. Vermeulen, "Evoluţia dreptului administrativ român", Bucureşti, 1943, pag. 209

[8] A se vedea: A. Climova, Raporturile juridice administrative, Chişinău, 2001; Ş. Stamatin, "Scurte referiri privind contractele administrative", Analele Ştiinţifice al Academiei "Ştefan ceel Mare" a MAI, Seria Drept Privat, nr.4, 2004, pag. 25-30

[9] Articolul 1   al Convenţiei de la Viena cu privire la Dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (în

vigoare pentru Republica Moldova in 25 februarie 1993)

[10] O. Bălan, E. Serbenco, Drept Internaţional Public, Chişinăuţ 2001, pag. 229

[11] O. Bălan, E.  Serbenco, Drept Internaţional Public, Chişinău, 2001, pag. 230

[12] Este necesar de a nu confunda contractele unilaterale cu actele juridice unilaterale. Primele presupune categoria de contracte care desemnează câte părţi la contract dobândesc calitatea de debitor prin încheierea contractului, pe când cea de-a doua-presupune categoria de acte juridice validitatea cărora este constatată la exprimarea voinţei u|iei persoane.

[13] L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 36

[14] Articolul 704 Cod civil al Republicii Moldova

[15] A se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil român, introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil Bucureşti, 1998, pag. 129

[16] L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 38

[17] A se vedea: articolul 358 al Codului civil al Republicii Moldova din 1964

[18] Utilizând noţiunea de «drepturi» în aceaslă clasificare vom avea în vedere «şi de obligţii».

[19] A se vedea: articolul 28 al Codului familiei al Republicii Moldova.

[20] Pentru exemplu, cumpărătorul ce dobândeşte în proprietate bunul gajat, odag cu dobândirea dreptului de proprietate, dobândeşte şi obligata e a garanta obligaţia principală în temeiul contractului de gaj.

[21] Este necesar de a nu confunda încheierea contractelor de reprezentare cu substituirea reprezentantului, ceea ce nu poate constitui o încheiere a unui nou contract, ci doar o cesiune.

[22] În contextul clasificării respective vom mai întâlni delimitarea contractelor în tipice şi atipice şi în contracte reglementate şi nereglementate.

[23] A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 76

[24] A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 76

[25] A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 78

[26] A se vedea: Legea cu privire la asiguâri din 1993; Legea cu privire la asigurarea obligatorie e răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători din 1998 etc

[27] A se vedea în acest sens: D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1997

[28] A se vedea: articolul 835 Cod civil al Republicii Moldova 33

[29] A se vedea: articolul 198 Cod civil al Republicii Moldova

[30] Exemplu poate servi contractul de administrare fiduciară.

[31] Cu toate, că prezenta clasificare nu este întâlnită în literatura de specialitate cu referire la teoria contractului, totuşi, doctrina dreptului privat, şi în special al dreptului civil recunoaşte existenţa şi a asemenea categorii de contracte, (pentru aceasta a se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 132.)

[32] Articolul 234 Cod civil al Republicii Moldova

[33] Condiţia, de regulă la contractul de antrepriză constituie scurgerea anumitei perioade de timp, survenirea unor împrejurări ce dă posibilitate de a iniţia executarea lucrărilor (ex.: timpul favorabil, prezentarea materialelor pentru executarea lucrărilor, emiterea unui act administrativ ce autorizează activitatea etc.)

[34] În cazul în care evenimentul nu se produce condiţia se va considera neîndeplinită, iar contractul nu va produce efecte, dacă va fi evident, că evenimentul nu se va mai produce.