Pin It

Acesta acte o categorie nouă de contract care pentru prima oară a fost reglementat în CCRM din 2002. în conformitate cu articolul 1290 CCRM, prin contract de factoring, o parte, care este numită furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring (factor), creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vânzări de bunuri, prestări de servicii   şi   efectuare de  lucrări  către terţi,  iar  factorul  îşi  asumă cel  puţin  2  din următoarele obligaţii:

  1. a) finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans;
  2. b) ţinerea contabilităţii creanţelor;
  3. c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţe lor;
  4. d) asumarea riscului insolvabilităţii debitorului . pentru creanţele preluate (delcredere).

Contractul de factoring se încheie în scris. Cesiunea creanţelor trebuie să fie notificată debitorilor. Părţile sunt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile creanţelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de plată. Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă în măsura în care dispoziţiile prezentului articol nu prevede sau din esenţa factoringului nu reiese altfel.

Contractul este nul dacă nu prevede în mod expres suma care urmează să fie plătită factorului. Suma se calculează în funcţie de circumstanţe, punîndu-se accentul mai ales pe eventuala taxa delcredere şi, suplimentar, pe procentul care reprezintă reţinerile totale din creanţele cesionate.

în măsura în care factorul cere o parte din suma creanţei ca garanţie pentru acoperirea riscurilor legate de derularea contractului, acesta din urmă trebuie să prevadă în mod expres conţinutul şi mărimea sumei. Garanţia nu poate depăşi 20% din suma creanţei. (Art. 1295 CCRM)

Din cele expuse se desprind următoarele caractere principale ale acestui contract: este un contract bilateral, deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este sinalagmatic deoarece dispune obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi obţin ceva, este un contract consensual deoarece este valabil din momentul încheierii lui, este cu executare succesivă. Cntractul din categoria contractelor prestări de servicii de aceia poate avea multe tangenţe comune. Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă în măsura în care regulile prezentului cod nu prevăd altfel sau din esenţa contractului de factoring nu reiese contrariul. Pe parcurs însă vom evidenţia şi alte particularităţi.

Elementele contractului: părţile furnizorul de bunuri şi servicii (aderent) numită, aderent, care este o persoană juridică şi o întreprindere de factoring (factor), care pot fi orice persoane juridice cu capacitate de exerciţiu necesară.

Drepturi şi obligaţii. Ambele părţi se obligă să-şi ofere informaţiile necesare, pentru ca derularea contractului să se efectueze cu respectarea intereselor fiecărei părţi.

Drepturile şi garanţiile aderentului faţă de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanţei asupra factorului, în măsura în care faptul acesta este prevăzut în contractul de factoring.

Obiectul, în dependenţă de formele contractului pot fi, creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vânzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terţi.

Termenul joacă un rol foarte important la acest contract deoarece pentru rambursarea creditului, plăţii dobânzii în conţinutul contractului sunt stabilite diferite termene.

Forma. Contractul de factoring se încheie in scris.

Conţinutul contractului. în conformitate cu articolul 1292 CCRM contractul poate prevedea transferul tuturor drepturilor aderentului sau numai al unora dintre ele, ce deriva din contractele cu debitorii. Contractul poate prevedea cesiunea creanţelor existente sau viitoare, condiţionate, determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel târziu în momentul apariţiei lor. Clauza contractului în a cărei virtute sunt cesionate creanţe viitoare va opera transferul acestora către factor la momentul apariţiei lor fără a fi nevoie de un nou act de transfer. Cesiunea creanţei aderentului către factor poate fi realizată chiar dacă între aderent şi debitor există o convenţie ce interzice o astfel de cesiune. Această prevedere nu aduce atingere răspunderii aderentului faţă de debitor pentru prejudiciile rezultate din cesiunea efectuată contrar prevederilor contractului.

Răspunderea aderentului reiese din conţinutul ar prevederilor articolului  1294 CCRM care prevede că, aderentul răspunde pentru existenţa creanţelor, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de debitor. Aderentul răspunde pentru capacitatea de plată a debitorului, daca riscul nu a fost preluat de factor conform art. 1290 alin. (1) lit. d).

Debitorul poate opune factorului toate obiecţiile şi excepţiile pe care le are faţă de aderent.

Debitorul poate cere factorului compensarea creanţei sale fata de aderent dacă aceasta creanţa era scadentă la momentul transferului creanţei către factor. în cazurile prevăzute mai sus, aderentul răspunde faţă de factor pentru pierderi. Pentru prejudicii suplimentare, aderentul este obligat la plata despăgubirilor numai dacă acestea au fost provocate cu vinovăţie.

Dacă debitorul a plătit factorului, iar acesta a plătit aderentului, debitorul va avea dreptul să ceară repararea prejudiciului numai faţă de aderent în cazul în care acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile conform clauzelor contractuale, dar nu şi faţă de factor, cu excepţia cazurilor în care acesta din urmă a plătit aderentului, deşi ştia că el nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform condiţiilor contractuale.

Categoriile: factoringul deschis sau acoperit

Contractul de factoring poate prevedea obligaţia şi dreptul părţilor de a informa debitorul despre transferul creanţei, precum şi modalităţile prin care trebuie informat.

Dacă debitorul nu a fost înştiinţat despre transferul creanţei şi despre felul creanţei, factorului i se poate opune plata debitorului către aderent. în acest caz. aderentul este obligat să predea de îndată factorului suma obţinută. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în modul corespunzător şi transferurilor multiple ale aceleiaşi creanţe.

Plata debitorului către factor are efect de exonerare, indiferent de îndeplinirea obligaţiei de înştiinţare, cu excepţia situaţiei în care acesta a cunoscut lipsa de valabilitate a transferului.