Tranzacţia poate apărea în instanţa de judecată atunci când părţile ţin să intenteze în proces civil. În conformitate cu articolul 1331 CCRM, tranzacţia este contractul prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărâri judecătoreşti. Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei. Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.
Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică. Se poate încheia o tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.
Din conţinutul articolului evidenţiem următoarele caractere: este un contract bilateral, deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este sinalagmatic deoarece dispune obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc un avantaj patrimonial, este un contract consensual deoarece este valabil din momentul încheierii lui.
Elementele contractului: părţile, orice persoane fizice sau juridice care dispun de capacitate de exerciţiu deplină necesară.
Obiectul contractului: poate fi proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărâri judecătoreşti.
Tranzacţia are efectul între părţi autoritatea lucrului judecat. Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decât după omologare.
Nulitatea tranzacţiei. Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice. Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţii.
Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate, cu excepţia cazului când părţile au acoperit în mod expres nulitatea. Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă.
Nulitatea tranzacţiei survine şi în cazul existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive. Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioara a unui document care le era necunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului cînd a fost ascuns de una din părţi sau, cu ştiinţa acesteia, de un terţ. Tranzacţia este nulă dacă are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că una din părţi nu avea nici un
drept.
Greşelile de calcul comise de una de părţi la încheierea tranzacţiei nu păgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.