Drept

Legislaţia civilă are în vedere prin daune acele cheltuieli făcute de creditor, pierderea sau deteriorarea bunului lui, precum şi veniturile neobţinute de creditor, pe care el le-ar fi obţinut, dacă obligaţia ar fi fost executată de debitor. Prin completare la regula enunţată, menţionăm, că prin daună contractuală mai înţelegem şi orice alt fapt consierat drept daună de către părţile contractuale. În literatura juridică de specialitate, dar şi legislaţia în vigoare, utilizează paralel cu termenul daună şi termenul «prejudiciu» sau «pagubă», care sunt nu altceva decât sinonim.

Întorcându-ne la definiţia daunei, ţinem să menţionăm faptul, că în literatura juridică de specialitate, dar dacă facem referinţă la conţinutul legii civile - şi acesta ne vorbeşte despre daună ca fiind acea lezare de drept ce poate avea doar conţinut material, care efectiv poate fi evaluată în expresie bănească[1]. Ţinem să nu fim deacord cu aceste afirmaţii, din simplu considerent al faptului, că obiect al prejudicierii în dreptul civil pot fi atât drepturile patrimoniale cât şi cele nepatrimoniale, ultimile neavând o expresie bănească. în acest sens suntem pe deplin deacord cu principiul de definire a daunei, acceptată în literatura românească de specialitate conform căruia dauna constituie un rezultat de natură patrimonială sau nepatrimonială.

Prin urmare, prin prejudiciu este necesar să înţelegem acele rezultate dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane[2].

Încă un moment ce prezintă importanţă în corecta înţelegere a noţiunii de daună sau prejudiciu, constituie considerarea existenţei daunei în cazul aplicării clauzei penale în cadrul unui contract.

Astfel, pornind de la ideia, că «prejudiciul este nu numai condiţia răspunderii,  dar şi  măsura ei,  în  sensul,  că autorul răspunde  numai  în  limita prejudiciului  cauzat»[3] unii  autori consideră, că clauza penală constituie o măsură de răspundere ce iese din afara daunei. Categoric nu putem fi deacord cu aceste afirmaţii,   deoarece   în   materie   contractuală,   comparativ   cu domeniul delictual, întinderea faptelor ce constituie daună pentru părţi este  stabilită de înseşi părţile la acest contract. Astfel, întârzierea debitorului pentru o perioadă de timp, pentru exemplu, chiar o zi două, chiar dacă aceasta nu a cauzat pierderi materiale efective, oricum constituie daună, deoarece această întârziere a lezat dreptul creditorului  de a recepţiona la timp marfa sau serviciul prestat de debitor.

Una in cele mai importante probleme este cea a clasificării daunelor. Astfel, în funcţie de tipul daunei putem vorbi despre caracterul şi natura raportului juridic, putem vorbi despre norma juridică ce urmează a fi aplicată etc. Reieşind din importanţa atât teoretică cât şi practică a clasificării tipurilor de daune am releva următoarea clasificare a daunelor în funcţie de mai multe criterii. Astfel:

1. a) în funcţie de conţinutul pecuniar al daunei, aceasta poate fi materială şi nematerială sau patrimoniale şi nepatrimoniale;

b)în funcţie de natura izvorului daunelor, deosebim daune delictuale (izvorâte din lege) şi daune contractuale (izvorâte din contract);

1. c) în funcţie de tipul normelor ce reglementează modul de recuperare a daunei, deosebim daună civilă, daună penală, daună de drept administrativ, daună de mediu, daună fiscală.
2. d) în funcţie de domeniul raporturilor juridice în cadrul cărora sunt lezate drepturile, deosebim daune în domeniul raporturilor de proprietate, daune în domeniul raporturilor de muncă, daune în domeniul raporturilor de protecţie, conservare şi dezvoltare a mediului, daune   în   domeniul   raporturilor   fiscale,   daune   în domeniul raporturilor de administrare etc.
3. e) în funcţie de faptul cui i se cauzează prejudiciul, deosebim prejudiciu cauzat persoanei umane şi prejudiciu cauzat bunurilor persoanei[4]. La rândul său prejudiciile cauzate persoanei pot fi fizice şi psihice;
4. f) în funcţie de natura obiectului prejudiciat, deosebim daune corporale, morale şi materiale[5];
5. g) în funcţie de posibilitatea de a prevedea survenirea prejudiciului, deosebim prejudicii previzibile şi prejudicii imprevizibil[6];
6. h) în funcţie de perioada de timp în decursul căreia se produc prejudiciile, deosebim, prejudicii    instantanee    şi    prejudicii[7] succesive;
7. i) în funcţie de subiectul ce a cauzat dauna, deosebim daune cauzate de subiecţii individuali de drept, daune cauzate de subiectele colective de drept (importanţă în considerarea vinovăţiei şi legăturii cauzale - interesul);
8. j) în funcţie de numărul subiectelor ce au contribuit la cauzarea daunei, deosebim daună cauzată de o singură persoană şi daună cauzată prin concursul a mai multor persoane;
9. k) în funcţie de raportul între daunele ce rezultă una din alta, deosebim daune primare şi daune derivate (rezultate din cele primare)[8];

1) în funcţie de caracterul faptei prin care s-a cauzat dauna, deosebim daune cauzate prin fapte licite (legitima apărare şi extrema necesitate) şi daune cauzate prin fapte ilicite.

1. m) în funcţie de faptul când îşi fac apariţia daunele, deosebim daune curente şi daune viitoare[9];
2. n) în funcţie de posibilitatea determinării daunelor, deosebim daune existente şi dauna ce se exprimă prin câştigul nerealizat (venit ratat);
3. o) în funcţie de validitatea actului prin care se cauzează dauna, deosebim daune din acte juridice nule şi daune din acte juridice valabile;
4. p) în funcţie de modul de operare a daunei, deosebim, daune comise prin acţiuni şi daune comise prin abstenţiuni;

În materie de daune civile, această clasificare exclude unele categorii, în funcţie de obiectul care îl are sau alte criterii specifice doar dreptului civil.

[1] O. Ioffe,  Leningrad, 1955, pag. 204; R. Petrescu, «Teoria obligaţiilor. Răspunderea delictuală», Bucureşti, 1996, pag. 137

[2] I. Albu, V. Ursa, «Răspunderea civilă pentru daune morale», Cluj-Napoca, 1979, pag. 29

[3] I Anghel, Fr. Deak, M. Popa, «Răspunderea civHâ», Bucuref.i, 1970, pag. 81

[4] I. Albu, V. Ursa, «Răspunderea civilă pentru daune morale», Cluj-Napoca, 1979, pag. 32

[5] Asemenea clasificare este relevată în articolul 1607 al Codului civil canadian (Code civil du Quebec).

[6] L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţiiloro, Iaşi, 1994, pag. 195

[7] L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţiiloro, Iaşi, 1994, pag. 195

[8] Unii autori utilizează în acest sens termenul de daune directe şi daune indirecte (a se vedea M. Despax «Droit de l'environement», Paris,  1980, după M. Duţu, «Dreptul mediului», Bucureşti, 1996, pag. 137)

[9] în mod expres întâlnim referinţele la prejudiciul viitor în articolul 1611 al   Codului civil canadian (Code civil du Quebec). Respectiv, conform prevederilor acestui articol, persoana prejudiciată, necătând, că prejudiciul la moment nu este prezent, ea poate induce obligaţia faţă de debitor de recuperare a unui prejudiciu viitor.