Articolul 666 Cod civil al Republicii Moldova defineşte contractul ca fiind acel acord de voinţă, care este realizat între două sau mai multe persoane, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.
Doctrina juridică utilizează noţiunea de contract în privinţa acordului încheiat între două sau mai multe părţi, prin care se dă naştere, se modifică sau se sting anumite drepturi şi obligaţii, de regulă civile.
Totodată unii autori definesc mult mai restrictiv contractul. Astfel, autorii francezi A. Weil şi Fr. Terre definind contractul civil, stabilesc, că acesta este un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic - dând naştere unei obligaţii sau constituind un drept real - a modifica sau stinge un raport juridic preexistent.[1] Considerăm această definiţie ca fiind nu pe deplin adecvată noţiunii de contract, acceptate astăzi deoarece definirea oricărui fenomen, proces sau fapt, cu enumerarea unora din caracterele sale, chiar şi cele mai principale, este supusă riscului de a crea situaţia când celelalte caractere s-ar exclude implicit sau însăşi definiţia ar fi incompletă.
Unii autori susţin, că nu toate actele juridice bilaterale sau multilaterale care dau naştere, modifică sau sting drepturi şi obligaţii pot fi desemnate drept contracte. Astfel, după afirmaţiile lui M. Cantacuzino, contractele sunt acele acte juridice care au ca scop de a da naştere raporturilor juridice de obligaţie între părţi[2], excluzând în aşa mod din categoria de contracte acele acte juridice care modifică sau sting raporturile juridice de obligaţii. Evident, o asemenea viziune a noţiunii de contract astăzi nu este acceptată, astfel cum legislatorul tinde de a exclude din uzul juridic utilizarea cu înţeles semantic dublu a noţiunilor de contract şi convenţie.
La cele spuse mai sus, ţinem, totuşi, să relevăm un caracter definitoriu esenţial al contractului, prin care se va putea face distincţia între convenţie şi contract. Este vorba despre faptul, că unele din convenţii nu se încadrează în categoria de contracte din simplu considerent al faptului, că părţile la convenţie îşi exprimă acordul de voinţă în diferite momente, cum ar fi, spre exemplu, în cazul testamentului. în asemenea situaţie, toate convenţiile pe cauză de moarte nu pot forma categoria de contracte. Prin urmare, vorbind despre contract, neapărat trebuie de menţionat, că acesta este una din categoriile de convenţii, ce se încheie doar între vii. în aceeaşi ordine de idei, ţinem să menţionăm, că nu putem fi de acord cu afirmaţiile unor autori, care, deşi recunosc, că asupra tuturor actelor civile bilaterale între vii se răsfrâng aceleaşi drepturi şi obligaţii, totuşi, nu pentru toate aceste acte atribuie denumirea de contracte, limitându-se doar la cele care dau naştere de obligaţii[3].
În concluzie, ţinem să fim de acord întru totul cu autorii ce expun o definiţie formală a noţiunii de contract, şi să menţionăm, că contractul este un acord de voinţă încheiat între două sau mai multe persoane pe timpul vieţii acestora, cu privire la naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor.
Totuşi, având în vedere faptul, că la ziua de azi legislaţia realizează o deosebire dintre noţiunea de act juridic civil şi contract, este necesar de a face o explicaţie referitor la acestea. Aceste două noţiuni, fiind utilizate des în legislaţia civilă corelează ca parte din întreg (gen - specie)[4], fiind aplicată regula, conform căreia, toate contractele sunt acte juridice şi nu toate actele juridice sunt contracte. Astfel pot fi acte juridice unilaterale: succesiunea, legatul etc. şi pot fi acte juridice bilaterale sau multilaterale - contractele. Până nudemult atât legislaţia cât şi doctrina dreptului civil utiliza noţiunea de convenţie, substituind prin aceasta noţiunea de act juridic civil. Actualmente doctrina începe a renunţa de la utilizarea acestei noţiuni având în vedere faptul, că după conţinutul său semantic noţiunea de convenţie este sinonimul termenului contract. Reieşind din cele expuse mai sus, ţinem să relevăm cele mai principale trăsături caracteristice ale contractului ca act juridic, şi anume, acesta este un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane în fiinţă la momentul încheierii contractului; acordul este atins prin libera manifestare de voinţă; are drept scop naşterea, modificarea, stingerea raporturilor juridice şi; presupune considerarea ordinii publice şi bunelor moravuri.
[1] A. Weil et Fr. Terre, „Droit civil. Les obligations", Dallos, Paris 1975, pag.l, după L. Pop, Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi 1994, pag. 29
[2] M. B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil", Bucureşti, 1998, pag. 393
[3] A se vedea: Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47
[4] Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47.