Prin stingere a obligaţiilor încetează raporturile juridice dintre părţi în partea ce se referă la obligaţia stinsă. Dacă obligaţia este stinsă, debitorul nu este obligat să plătească dobânda şi penalităţile ori să repare prejudiciul.
Legislaţia în vigoare prevede mai multe moduri de stingere a obligaţiilor. Astfel obligaţia poate fi stinsă prin executare, consemnare, executarea simultană, prin compensare a creanţelor şi alte temeiuri.
În conformitate cu articolul 643 CCRM, executarea stinge obligaţia numai în cazul în care este efectuată în modul corespunzător. Obligaţia se stinge şi în cazul în care creditorul acceptă o altă executare în locul celei datorate (darea în plată), în acest caz, debitorul răspunde pentru viciile prestaţiei conform regulilor privind răspunderea vânzătorului. Dacă acceptă executarea obligaţiei, sarcină de a demonstra neexecutarea revine creditorului. în cazul stingerii obligaţiei principale, fidejusiunea, gajul şi alte drepturi accesorii încetează în măsura în care nu subzistă interese justificate ale terţilor.
Debitorul care execută obligaţia are dreptul de a primi chitanţa şi de a cere titlul original. în cazul imposibilităţii de a cere creditorului chitanţa, debitorul poate face dovada plăţii cu orice mijloc de probă. în cazul imposibilităţii restituirii titlului original, debitorul este în drept să ceară creditorului o declaraţie autentificată notarial despre stingerea obligaţiei. Toate cheltuielile, în acest caz, sunt suportate de creditor. Dacă creditorul refuză să elibereze chitanţă sau sa restituie titlul original, debitorul are dreptul să refuze executarea. în acest caz, creditorul este în întârziere. Dacă creditorul a eliberat chitanţa privind plata datoriei de bază, se prezumă ca au fost achitate şi dobânzile, şi cheltuielile. (Art. 644 CCRM) Obligaţia debitorului poate fi stinsă prin consemnare. în conformitate cu articolul 645 CCRM, în cazul în care creditorul este în întârziere sau debitorul, din motive neimputabile lui, nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului, debitorul poate depune banii, valorile mobiliare sau alte documente, precum si bijuteriile, la o bancă sau la notar. Dacă bunurile care urmează să fie consemnate sunt depuse la oficiul poştal, ele se consideră consemnate din momentul depunerii.
Consemnarea stinge obligaţia debitorului chiar şi în cazurile în care bunurile sau echivalentul lor nu mai pot fi predate creditorului. Din momentul consemnării, riscurile trec asupra creditorului, debitorul ne fiind obligat să plătească dobândă şi penalităţi ori să compenseze veniturile ratate.
Executarea simultană a obligaţiilor duce la stingerea lor. Dacă executarea obligaţiei de către debitor este condiţionată de executarea simultana a unei obligaţii de către creditor, debitorul este în drept să condiţioneze eliberarea bunurilor consemnate cu executarea obligaţiei de către creditor. (Articolul 646 CCRM)
Debitorul este obligat să depună bunurile la locul executării obligaţiei. Dacă a consemnat bunurile în alt loc, debitorul este obligat sa repare prejudiciul cauzat astfel. Debitorul este obligat să-1 informeze imediat pe creditor despre consemnare, cu excepţia cazurilor când este în imposibilitate de a executa această obligaţie. Debitorul trebuie să repare prejudiciul cauzat creditorului prin neinformare despre consemnare.
Debitorul are dreptul să ceara restituirea bunului consemnat. Nu se permite restituirea bunului consemnat daca:
- a) debitorul a renunţat expres, în momentul consemnării, la dreptul de restituire;
- b) creditorul a declarat instituţiei la care sunt depuse bunurile că le primeşte;
- c) la instituţia la care sunt depuse bunurile este prezentată o hotărâre judecătorească definitivă prin care consemnarea este recunoscută legală;
- d) împotriva debitorului a fost intentat un proces de insolvabilitate.
În cazul în care bunul consemnat se restituie debitorului, consemnarea se desfiinţează cu efect retroactiv (se consideră că nu a existat). Cheltuielile de consemnare sunt suportate de creditor, cu excepţia cazurilor când debitorul a preluat bunul consemnat.
La expirarea unui termen de 3 ani din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre consemnare, creditorul pierde dreptul de a prelua bunul. în acest caz, debitorul are dreptul să ceară bunul chiar dacă a renunţat la dreptul respectiv.
În conformitate cu articolul 651 CCRM obligaţiile pot fi stinse prin compensare. Compensarea este stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei creanţe opuse, certe, lichide, de aceeaşi natura şi exigibile. Termenul de graţie acordat pentru plata unei creanţe nu împiedică compensarea. Compensarea este posibilă şi atunci când creanţele nu sunt scadente, dar titularii lor consimt. Compensarea se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte. Declaraţia este nulă dacă este afectată de modalităţi. La compensare creanţele trebuie să fie echivalente. în cazul în care creanţele supuse compensării nu sunt echivalente, se stinge doar creanţa acoperită integral.
În conformitate cu articolul 659 CCRM nu este admisă compensarea creanţelor:
- a) cu termenul de prescripţie expirat; această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripţie a expirat după data la care creanţă al cărei termen de prescripţie a expirat putea fi
compensată;
- b) privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii;
- c) privind plata pensiei alimentare;
- d) privind întreţinerea pe viaţă;
- e) dacă obiectul prestaţiei este un bun insesizabil;
- f) când obligaţia s-a născut dintr-o faptă ilicită intenţionată;
- g) în alte cazuri prevăzute de lege.
Nu se admite compensarea creanţei exclusa prin contract.
Legislaţia civilă prevede şi alte temeiuri de stingere a obligaţiilor. Articolul 660 CCRM evidenţiază confuziunea, care are loc atunci, când obligaţia se stinge în cazul în care o singura persoană întruneşte calitatea de creditor şi cea de debitor. în unele cazuri, dacă confuziunea încetează să existe, efectele ei încetează de asemenea.
O altă modalitate de stingere este remiterea de datorie care are loc atunci când, obligaţia se stinge dacă creditorul, în baza unei înţelegeri cu debitorul, îl eliberează pe acesta de executarea obligaţiei. Remiterea de datorie este totală dacă nu a fost stipulat expres ca este parţială. Obligaţia se stinge, de asemenea, printr-un contract în care creditorul recunoaşte că obligaţia nu există. Remiterea de datorie faţă de debitorul principal are efecte şi faţă de garanţi.
Renunţarea de către creditor la un mijloc de garanţie nu permite a se prezumă că a renunţat la creanţa garantata. Remiterea de datorie faţă de un garant are efecte şi faţă de ceilalţi garanţi.
Este interzisa remiterea de datorie dacă remiterea încalcă drepturile de creanţă ale terţilor faţă de creditor. (Art. 662 CCRM)
Articolul 663 CCRM prevede stingerea obligaţiei prin imposibilitatea fortuită de executare. Obligaţia se stinge prin imposibilitatea executării dacă imposibilitatea se datorează unei împrejurări pentru care debitorul nu răspunde. Sarcina de a dovedi imposibilitatea executării obligaţiei revine debitorului. Debitorul care este în imposibilitatea de a-si executa obligaţia nu poate pretinde executarea unei obligaţii corelative de către creditor, iar dacă aceasta este executată, trebuie să restituie tot ceea ce a primit, cu excepţia cazului în care debitorul demonstrează că imposibilitatea executării a apărut din vina creditorului. Dacă debitorul a executat parţial obligaţia care a devenit imposibilă de executat, creditorul este ţinut să execute o obligaţie.
O altă modalitate de stingere a obligaţiilor este decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice. Astfel, obligaţia se stinge prin decesul debitorului dacă executarea ei este imposibilă fără participarea personală a acestuia sau dacă este legată în alt mod de persoana debitorului. Obligaţia se stinge prin decesul creditorului dacă executarea îi este destinată personal sau dacă este legată în alt mod de persoana creditorului. Obligaţia se stinge prin lichidarea persoanei juridice (debitor sau creditor), cu excepţia cazurilor în care obligaţia sau creanţa persoanei juridice lichidate se transmite prin lege unor alte persoane. (Art. 664 CCRM)
Articolul 665. Novaţia ca temei de stingere a obligaţiilor are loc atunci când obligaţia se stinge în baza înţelegerii dintre părţi de a o înlocui cu o altă obligaţie. (Art. 665 CCRM) Voinţa de a înlocui o obligaţie cu alta trebuie să fie stipulată expres. Stingerea obligaţiei principale prin novaţie stinge şi obligaţiile accesorii dacă părţile nu au stipulat expres altfel.