Orice abatere de la normele de drept, care urmează a fi supusă măsurilor de răspundere se consideră că cauzează un prejudiciu. Aceasta frânează desfăşurarea ordonată a raporturilor sociale, crează în cadrul acestora neregularităţi, impedimente, fapt prin care se cauzează daune unor participanţi la raporturi în particular sau societăţii în întregime. Astfel, în virtutea legăturii indispensabile între raportul juridic şi normele de drept, conchidem, că nu se poate de violat norma de drept fără să fi violat raportul juridic, aşa cum nu se poate de violat raportul juridic fără a viola norma de drept. în acest sens, norma juridică şi raportul social reglementat de această normă constituie un obiect unic, inseparabil al prejudiciului.
Am considera, în contextul celor spuse mai sus, că ar exista chiar şi un raport juridic de prejudiciu, care cuprinde în sine aceleaşi trei elemente - subiectul, obiectul şi conţinutul, unde obiect al acestui raport constituie în exclusivitate doar ceea ce se pune sub protecţia legii sau se determină de părţi în contract. în acest caz este evident că vorbim în exclusivitate doar de obiectul extrinsec al raportului.
Conform uneia din opinii, drept obiect de prejudiciere în raporturile de răspundere civilă sunt considerate a fi acele acţiuni sau abstenţiuni pretinse de către subiectul activ de la subiectul pasiv la încadrarea în raport[1], adică conduita părţilor în raport. Opinia respectivă este bazată pe faptul că raportul juridic civil are caracter social[2].
O altă opinie apreciază obiectul de prejudiciu în raporturile juridice de răspundere civilă ca fiind ansamblul de acţiuni şi abstenţiuni ce le poate pretinde subiectul activ faţă de subiectul pasiv şi care în caz de necesitate primul este în posibilitate să le ceară executarea sau respectarea acestora, chiar şi prin intermediul forţei coercitive a statului[3]. Conform acestei opinii, obiectul raportului juridic constituie nu numai însăşi când subiectul poate imediat beneficia de o oarecare acţiune sau abţinere, dar şi starea când acesta este în posibilitatea de a pretinde la acestea, fiind în drept şi să nu realizeze posibilitatea respectivă.
Într-o altă opinie, obiectul de prejudiciu al raportului juridic de răspundere civilă este privit nu doar ca potenţialul de acţiuni sau abstenţiuni pe care le pretinde subiectul activ din partea subiectului pasiv, dar asamblează în noţiunea respectivă şi aşa categorie cum ar fi valorile materiale sau nemateriale[4].
Dacă e să privim în fond problema respectivă, este necesar de a menţiona faptul că aceste definiţii enunţă opinii ce ţin de o extremă sau alta. Astfel, dacă e să aderăm la una sau alta din opiniile enunţate, atunci în primul rând riscăm a fi criticaţi de adepţii celeilalte poziţii, care evident conţine în sine afirmaţii veridice, iar într-al doilea rând, nu suntem asiguraţi să soluţionăm în aşa fel problema, evident din considerente, că cel puţin şi unii şi alţii din oponenţi eventual au posibilitatea de a nu alege corect punctul de reper în tratarea şi argumentarea problemei. în acest context am propune, considerăm, o soluţie, după noi, de "compromis" în soluţionarea problemei în cauză, care ar privi problema respectivă de pe o poziţie relativ diferită de cele enunţate mai sus. Esenţa acesteia constă în aceia că este necesar de a privi noţiunea de obiect de prejudiciu în sensul larg şi în sensul restrâns al acesteia. Astfel, în stricto sensu privim obiectul raportului juridic de răspundere civilă ca fiind acele acţiuni sau abstenţiuni pe care le pretinde subiectul supraordonat de la subiectul subordonat. în lato sensu privim noţiunea de obiect de prejudiciu civil în sens de conduita ce o urmăreşte subiectul activ către cel pasiv, inclusiv şi acele valori sau scopuri materiale pe care le urmăresc părţile incadrându-se în raport, altfel spus, în acest sens obiectul raportului juridic cuprinde două categorii: obiectul de conţinut al raportului de răspundere -intrinsec şi obiectul de rezultat (scop) al raportului - extrinsec.
În contextul celor enunţate mai sus, este necesar de menţionat că diferenţierea obiectelor acestora se efectuează în funcţie de mai multe criterii. Vom lua drept bază două criterii şi anume: în funcţie de obiectul de conţinut al raportului (conduita) şi în funcţie de obiectul-scop al raportului.
în funcţie de primul criteriu, deosebim două categorii de forme ale obiectelor de prejudiciu în raporturile de răspundere juridică civilă contractuală şi anume acţiuni şi abstenţiuni pe care le pretinde subiectul activ de la cel pasiv.
Acţiuni sunt acele manifestări materiale şi de altă natură pe care subiectul pasiv este obligat să le întreprindă în favoarea sau interesul subiectului activ.
Abstenţiuni constituie acea stare de lucruri, când subiectul pasiv este obligat faţă de subiectul activ să nu întreprindă careva acţiuni, fie privind lezarea unui drept absolut[5], fie privind abţinerea de la realizarea unei acţiuni, care în cazul contrar ar fi putut s-o ducă la realizare.
În funcţie de al doilea criteriu determinăm ca obiecte cu caracter material sau obiecte-scop toate acele rezultate urmărite de părţi la raporturi. Astfel, drept obiect material sau de rezultat al raportului juridic putem determina ca fiind calitatea bunului cumpărat, viaţa şi sănătatea oamenilor, însăşi bunul procurat sau transmis cu drept de locaţiune etc.
De asemenea, în funcţie de natura abaterii, se poate cauza un prejudiciu material sau unul nematerial.
[1] A. Ionaşcu, «Tratat de drept civil», voi. 1, Partea Generală, Bucureşti, 1967, pag. 208
[2] Dealtfel acest temei este luat la bază nu numai de părtaşii acestei idei. Astfel, chiar şi în cazul, când cercetătorii specialişti în domeniu acceptă apartenenţa la categoria de obiect al raportului juridic şi a asemenea categorii cum ar fi bunurile, serviciile prestate etc, ei oricum nu neagă întru totul prioritatea caracterului social al raportului, în aşa fel, efectiv preamărind-ui volumul de conţinut al obiectului.
[3] Gh. Avornic, Gh, Lupu, «Teoria generală a dreptului», Chişinău, 1997, pag. 182
[4] D. Baltag, «Teoria generală a dreptului şi a statului», Cimişlia, 1996, pag. 58
[5] Această situaţie este cea mai frecventă şi caracteristică domeniului contravenţional.