Drept

Una din cele mai importante forme ale succesiunii este succesiunea testamentară care vine să asigure pe deplin dreptul de proprietate privată a defunctului. Succesiunea testamentară acordă posibilitate persoanelor fizice ca acestea să-şi realizeze dreptul de proprietate încă din timpul vieţii după voinţa sa. Aceasta se face prin intermediul întocmirii unui testament. în conformitate cu articolul 1449 CCRM, testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu. Nu se permite întocmirea testamentului prin reprezentant.

Caracterele specifice ale acestui act juridic civil este că el este unilateral, ceia ce înseamnă obligativitatea exprimării de voinţă doar a unei singure părţi, este cu titlu gratuit, este solemn deoarece valabilitatea lui depinde de anumite condiţii de oformare, este revocabil deoarece poate oricând şi fără motiv să-1 modifice şi să renunţe de la testament, este personal deoarece nu poate fi întocmit prin reprezentare. Este un act juridic civil pentru cauză de moarte deoarece intră în vigoare numai după moartea testatorului.

Părţile: testatorul şi succesorul, care pot fi persoane fizice şi juridice cu capacitatea necesară de exerciţiu.

Condiţiile de valabilitate: Testamentul fiind, act juridic civil, trebuie să întrunească următoarele condiţii: să provină de la o persoană cu discernământ, consimţămîntul valabil exprimat, obiectul determinat şi licit, cauza reală şi licită, forma corespunzătoare.

Forma testamentului: Pentru ca testamentul să fie valabil el trebuie să întrunească una din cele prevăzute în articolul 1458 CCRM care prevede că, testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme:

1. a) olograf - scris în întregime personal, datat şi semnat de testator;
2. b) autentic - autentificat notarial, precum şi asimilat cu cel autentificat notarial;
3. c) mistic - scris în întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.

Pentru ca formele menţionate să fie valabile ele trebuie să fie întocmite şi semnate de testator. Atunci când aceasta este imposibil articolul 1460 CCRM prevede că, dacă testatorul, dintr-o anumită cauză, nu poate semna personal testamentul, la rugămintea şi în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin 2 martori şi a notarului, poate semna o alta persoană. în acest caz, trebuie indicată cauza care 1-a împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de asemenea semnează în testament. Testamentul persoanei analfabete sau cu deficienţe fizice se întocmeşte în mod obligatoriu în prezenta a 2 martori şi a unei persoane care poate comunica cu testatorul, confirmînd prin semnătură manifestarea lui de voinţă.

În conformitate cu articolul 1459 CCRM se consideră testamente asimilate celor autentificate notarial testamentele autentificate de:

1. a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei alte instituţii medicale, al   sanatoriului,   directorul   sau  medicul   principal   al azilului pentru invalizi şi bătrâni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;
2. b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe nava sau în aeronava;
3. c) comandantul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului militar dacă la locul aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia;
4. d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.

Testamentul autentificat conform prevederilor alin. (1) se expediază cel târziu a doua zi după autentificare unuia dintre notarii de la locul instituţiei date.

Partajarea patrimoniului între moştenitorii testamentari. Statutul părţii patrimoniului care nu a fost testată.

In conformitate cu articolul 1450 CCRM, testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moştenitorii menţionaţi în el sau poate indica în mod concret cărui moştenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în testament nu există astfel de indicaţii, patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori. Dacă în testament sunt menţionaţi câţiva moştenitori, dar este stabilită cota succesorală numai unuia dintre ei, ceilalţi moştenesc în părţi egale patrimoniul rămas. Dacă în testament sunt numiţi câţiva moştenitori, iar cota determinată a unuia dintre ei include întregul patrimoniu succesoral, toţi comoştenitorii testamentari moştenesc în cote egale.

Testatorul este în drept să substituie succesorul desemnat dacă acesta din urmă decedează până la deschiderea moştenirii, nu acceptă sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire. Renunţarea moştenitorului testamentar la succesiune se admite numai în cazul în care acesta nu indică în favoarea cui renunţă. Testatorul poate dezmoşteni pe unul, pe cîţiva sau pe toţi moştenitorii legali şi nu este obligat să motiveze acest fapt. Persoana dezmoştenită prin dispoziţie testamentară expresă nu poate deveni moştenitor legal asupra părţii netestate din avere şi nici asupra cotelor-părţi la care au renunţat moştenitorii testamentari.

Moştenirea părţii netestate din patrimoniul succesoral.

În conformitate cu articolul 1453 CCRM, în cazul în care cotele-părţi determinate în testament nu includ întregul patrimoniu succesoral, pentru partea netestată se aplică prevederile succesiunii legale sau vacante, care se refera şi la moştenitorii legali cărora le-a fost testată o parte din avere dacă testamentul nu prevede altfel.

Acceptarea succesiunii. Renunţarea la succesiune.

Misiunea de bază a fazei de protecţie a succesiunii constă în asigurarea posibilităţi efectuării de către succesori a acţiunilor, care alcătuiesc conţinutul de bază a fazei de acceptare a succesiunii. Acceptarea succesiuni este un acord unilateral, care vizează intrarea în drepturile şi obligaţiile care trec prin succesiune a persoanei care lasă succesiune, şi în special pentru obţinerea dreptului de proprietate la averea, ce-a aparţinut persoanei care lasă succesiune. începând cu momentul deschiderii succesiunii faza acceptării succesiunii continuă în timp până la identificarea tuturor succesorilor şi apartenenţa fiecăruia la succesiune, adică dacă ei doresc să devină succesori sau doresc să refuze de la succesiunea defunctului. Pentru primirea succesiuni este necesar consimţământul succesorului. Nu se admite acceptarea succesiunii cu stipulaţii. De exemplu, nu se admite acceptarea numai la o parte din partea cuvenită a succesiunii şi refuzul alteia; de a accepta succesiunea cu condiţia că vor fi alocate anumite obiecte, deoarece împărţirea succesiunii are loc deja după ce succesorul şi-a exprimat acordul de primire a ei. Totodată, exercitarea dreptului său de acceptare a succesiunii faţă de careva avere, care se include în succesiune, înseamnă acceptarea întregii succesiunii.

După regulă generală, termenul - limită a acestei faze este expirarea a 6 luni de la ziua deschiderii succesiunii.

Trecerea perioadei de 6 luni, prevăzute pentru acceptarea succesiunii, lipseşte de dreptul la succesiune pe succesor.

Persoana, la care dreptul de succesiune apare doar în cazul neacceptării succesiunii de alţi succesori, îşi por declara acordul de a accepta succesiunea în decursul perioadei rămase a termenului de acceptare a succesiunii, dar dacă această parte e mai mică de trei luni, ea se prelungeşte până la trei luni.

Forma actului de acceptare a succesiunii e stabilită şi prevede următoarele moduri de întocmire a acestei proceduri:

-           când succesorul efectiv a devenit proprietarul succesiunii sau conducătorul averii succesorale;

-           când succesorul a înaintat notarului cerere în scris despre primirea succesiunii la locul de deschidere a ei;

Intrarea în posesiunea succesiunii, ca conţinut juridic de acceptare a succesiunii, reprezintă ca atare efectiv luarea în stăpânire a averii defunctului, stăpânirea ei fizică. Ca natură juridică aceste sânt acţiuni concludente, din care reiese intenţia succesorului de a obţine succesiunea. Ele pot fi exprimate în faptul că succesorul a ocupat locuinţa persoanei care lasă succesiune şi a început să se folosească de lucrurile lui; a început să prelucreze grădina acestui.

Succesorul are dreptul să nu primească succesiunea. în conformitate cu p. 1 art. 1526 a Codului Civil al RM, succesorul legal în decurs de 6 luni de la ziua deschiderii succesiunii are dreptul să refuze la succesiune. Refuzul poate fi efectuat sau prin neexprimirea voinţei de acceptare a succesiunii în decurs de 6 luni de la ziua deschiderii, sau prin depunerea cererii de refuz de acceptare a succesiunii la notar în acelaşi termen la locul deschiderii succesiunii. Autenticitatea semnăturii succesorului pe cererea de refuz de la succesiune trebuie să fie legalizată de notar.

In art. 1526 a Codului Civil al RM prevede aşa numitul refuz de la succesiune în favoarea cărorva din numărul succesorilor legali sau testamentari, statului, organizaţiei de stat, cooperatiste sau obşteşti. Nu se permite refuzul în favoarea persoanei, care nu face parte din rândul succesorilor legali. De aici reiese, că se poate refuza la partea din succesiune în favoarea nepotului sau strănepotului a persoanei care lasă succesiune, numai în cazurile când ei sânt chemaţi la succesiune în baza dreptului de reprezentare. Nu este permis şi refuzul de la succesiune în favoarea persoanelor dezmoştenite.

Succesorul, care refuză de la succesiune în favoarea la careva din succesori legali, nu este legat prin ordinea chemării lor la succesiune. în aşa mod, succesorul primului grad (de exemplu, feciorul persoanei care lasă succesiune) în cazul existenţei succesorilor de acelaşi grad (soră. mamă etc.) poate refuza de la succesiune în favoarea succesorului de gradul doi (de exemplu, mătuşii sale - surorii tatălui) etc.

Succesorul poate refuza de la partea lui din succesiune în favoarea unor succesori legali. Totodată el are dreptul să indice mărimea părţii sale, care trebuie s-o primească fiecare din ei. în caz contrar partea sa se repartizează între succesori, în favoarea cărora a fost refuzul - în egală măsură.

Refuzul de la succesiune poate fi efectuat fără indicaţiile persoanei, în favoarea cărei el se efectuează. în acest caz partea succesorului care a refuzat la succesiune în ordinea creşterii părţilor se transmite la alţi succesori legali şi se repartizează între ei în măsură egală. Refuzul de la succesiune este universal, adică succesorul este considerat drept că a refuzat la toată succesiunea oriunde ea nu s-ar afla şi orice nu ar conţine.

Dreptul de autor în Republica Moldova. Contractul de autor, noţiune, categoriile

Unul din cele mai importante şi frecvent întâlnite drepturi sunt drepturile de autor.

Constituţia Republicii Moldova garantează libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice, precum şi dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt apărate de lege (art. 33, Constituţia Republicii Moldova).

Drepturile de autor sunt reglementate şi prin Legea Republicii Moldova privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aprobată la 23 noiembrie 1994,108 Legea RM cu privire la activitatea editorială, adoptată la 20 aprilie 2000109 care au creat o bază de drept reală pentru activitatea intelectuală şi munca crea¬toare. Rezultatele activităţii acestor persoane sunt considerate operele ştiinţifice, literare şi de artă. Raporturile dintre autorii lucrărilor şi alte persoane în privinţa folosirii creaţiilor se reglementează de normele speciale ale institutului de drept civil -de dreptul de autor.

Ca instituţie a dreptului civil, dreptul de autor reprezintă în sine ansamblul normelor de drept, care reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale, legate de crearea şi folosirea operelor ştiinţifice, literare şi de artă. Prin dreptul de autor se reglementează relaţiile sociale ce apar între autori sau licenţiaţii acestora şi alte persoane, inclusiv folosirea operelor ştiinţifice, literare şi de artă, de asemenea şi a acelora care sunt legate de ele.

Legea privind dreptul de autor şi drepturi conexe reglementează relaţiile care apar în legătură cu crearea şi valorificarea operelor literare, de artă şi ştiinţifice (drept de autor), interpretărilor, fonogramelor şi emisiunilor organizaţiilor de audioteledifuziune (drepturi conexe - art. 1, alin. 2).

Prin art. 4, cap. I se protejează operele creaţiilor intelectuale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, exprimate într-o anumită formă obiectivă ce permite a le reproduce, atît publicate cît şi nepublicate, indiferent de forma, destinaţia şi valoarea fiecărei opere, precum şi de procedeul de reproducere a ei.

Acţiunea legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe se extinde asupra: operelor, indiferent de locul primei lor publicaţii, titularii dreptului de autor ai cărora sînt persoanele fizice sau juridice din Republica Moldova; operelor publicate pentru prima dată în Republica Moldova, indiferent de cetăţenia titularului dreptului de autor; altor opere în corespundere cu tratatele internaţionale, la care Republica Moldova este parte.

Principiile fundamentale ale dreptului de autor sînt următoarele: libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice; prezumţia de autor, care înseamnă că autorul se foloseşte în exclusivitate de dreptul de autor al creaţiei sale. Acest drept decurge din însuşi faptul creării ei; îmbinarea intereselor personale ale autorului cu interesele obşteşti, ceea ce înseamnă, de exemplu: folosirea operei autorului de către alte persoane plătindu-i-se o remunerare sau chiar fără aceasta, dacă folosirea se efectuează în interesele societăţii de către biblioteci, instituţii de învăţămînt şi asemenea lor; oferirea de largi drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale, privilegii; remunerarea muncii de creaţie în conformitate cu volumul şi calitatea ei; procedeul juridic de apărare a drepturilor şi altele.

Activitatea de creaţie a savanţilor, scriitorilor, compozitorilor, pictorilor, sculptorilor, arhitecţilor poartă o mare valoare socială, deoarece operele create de ei se folosesc drept cele mai importante metode de educaţie culturală şi morală a oamenilor.

Termenele. Dreptul de autor acţionează pe tot parcursul vieţii autorului şi 50 de ani după decesul lui, începînd de la 1 ianuarie a anului care urmează după anul decesului autorului, cu unele excepţii stabilite de Legea privind dreptul de autor.

Dreptul de autor asupra operelor colective se păstrează pe parcursul vieţii a fiecărui coautor şi timp de 50 de ani, începînd de la 1 ianuarie a anului care urmează după anul decesului ultimului coautor. După expirarea termenului de ocrotire a dreptului de autor opera devine obştească.

Dreptul de autor se transmite prin moştenire (art. 17 al Legii privind dreptul de autor).

Lege cu privire la drepturile de autor şu drepturile conexe nu aduce o definiţie a Contractul de autor, noi considerăm că este un contract civil, care reglementează condiţiile de folosire a operei autorului, de valorificare a operii de alte persoane. Prin contract o parte numită autor transmite în folosinţă, altei părţi numite folositor drepturile sale de folosire a operei în modul prevăzut de autor, precum şi să plătească o remuneraţie numită onorariu. Prin contractul de autor pot fi transmise numai drepturile patrimoniale ale autorului, (art. 24 al Legii)

Obiectul contractului: folosirea operei autorului sau valorificarea operei, etc.

Legea prevede că obiectul contractului poate fi de editare sau reeditare a operei, de interpretare publică a lucrării, de creare a unei lucrări, de folosire în industrie a unei lucrări, etc.

Contractele de autor pot avea şi alte obiecte.

Caracterele: este un contract bilateral, consensual, cu titlu oneros, translativ de folosinţă.

Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă, (art. 25 al Legii). Termenul de folosire a contractului nu poate depăşi termenul dreptului de autor.

Drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale ale autorului.

In cadrul raporturilor juridice civile cu privire la autor apar atât drepturi patrimoniale, cât şi nepatrimoniale ale autorului. Legislaţia în vigoare stabileşte că autorul se foloseşte în exclu¬sivitate de dreptul de autor asupra operei sale. care decurge din însuşi faptul creării ei. Pentru apariţia şi stabilirea dreptului de proprietate nu este necesară înregistrarea, o altă perfectare specială sau respectarea altor formalităţi.

Articolul 4 al Legii privind dreptul de autor, prevede, că dreptul de autor se constituie din drepturi cu caracter patrimonial (economic) şi nepatrimonial (personal, moral).

Esenţa drepturilor patrimoniale (economice) constă în primul rînd în aceea că, conform art. 10 al Legii privind dreptul de autor, autorului sau altui titular al dreptului de autor îi aparţine dreptul exclusiv la valorificarea operei sub orice formă şi prin orice procedeu.

Dreptul exclusiv de valorificare a operei înseamnă dreptul autorului sau al altui titular al dreptului de autor de a efectua, de a permite sau de a interzice efectuarea următoarelor acţiuni: reproducerea operei; difuzarea exemplarelor operei, inclusiv prin comercializare, închiriere şi prin alte modalităţi; importarea exemplarelor operei pentru difuzare, inclusiv a exemplarelor confecţionate cu permisiunea autorului sau a altui titular al dreptului de autor; demonstrarea publică a operei: interpretarea publică a operei; comunicarea publică a operei; traducerea operei; prelucrarea, adaptarea, aranjamentul şi alte asemenea modificări ale operei.

Realizarea dreptului exclusiv asupra operei permite autorului să primească remuneraţia pentru munca intelectuală şi creatoare depusă. Tarifele onorariilor de autor se stabilesc de legislaţie. Astfel, ele sînt stabilite prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 12 iulie 2001 "Privind tarifele minime ale remuneraţiei de autor", prin care se aprobă: Regulamentul cu privire la remunerarea autorilor pentru editarea creaţiilor literare, muzicale, ştiinţifice, didactice, tehnico-industriale de specialitate şi de alte genuri (anexa nr. 1).

Tarifele onorariilor unice de autor pentru operele literare şi de arta create la comandă în vederea interpretării lor publice ori pentru dreptul de a le monta în scopul interpretării publice (anexa nr. 2).

Tarifele onorariilor de autor pentru interpretarea (comunicarea, demonstrarea) publică şi alte forme de valorificare ale creaţiilor dramatice, muzicale, muzical-dramatice şi udiovizuale (anexa nr. 3).

Regulamentul cu privire la remunerarea autorilor pentru valorificarea industrială (multiplicarea) a operelor de artă plastică, decorativă şi aplicată (anexa nr. 4).U0

In Republica Moldova remuneraţia de autor (denumită în continuare şi onorariu de autor) pentru editarea operelor de orice gen se plăteşte în cuantumurile şi termenele stabilite prin contracte, întocmite în formă scrisă. Se recomandă trei modalităţi de plată a onorariilor potrivit contractelor de editare: a) sub formă de cote procentuale calculate din preţul iniţial (costul) unei cărţi; prin acord (pentru întregul tiraj); conform tarifelor stabilite de Guvern pentru editurile subvenţionate din bugetul de stat.

Valorificarea operei autorului de către alte persoane pentru a o schimba sau valorificarea ei într-o formă modificată, precum şi în traducere, se admite în baza unui contract încheiat cu autorul sau cu succesorii lui (art. 19 al Legii privind dreptul de autor). Prin încheierea unui contract se subînţelege folosirea operei autorului cu acordul lui, plătindu-i-se onorariu de autor, cu excepţia cazurilor stabilite de lege (vezi art. art. 20-23 ale Legii privind dreptul de autor).

Autorul operei beneficiază de următoarele drepturi personale (morale):

-           la paternitate - dreptul de a se considera autor şi de a cere o atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe fiecare exemplar de operă publicată sau la interpretarea în public a operei,

dacă aşa ceva este posibil;

-           la nume - dreptul autorului de a decide cum va figura numele său în timpul valorificării operei (numele adevărat, pseudonimul sau anonimul);

-           la integritatea operei;

-           Ia stima reputaţiei - dreptul de a apăra opera de oricare denaturări, schimonosiri sau alte modificări ale operei, care pot aduce prejudicii onoare şi demnităţii autorului; de a da publicităţii opera sa sau de a permite (interzice) publicarea ei în orice formă, inclusiv dreptul la retragerea ei (art. 9 al Legii privind dreptul de autor).

Legea privind dreptul de autor explică noţiunile drepturilor principale personale nepatrimoniale, ne vom opri doar asupra unei noţiuni - dreptul la inviolabilitatea operei. Acest drept recurge nemijlocit din conţinutul operei, din forma şi metoda de interpretare. Astfel, cînd lucrarea se editează, se interpretează în public sau este folosită în alt mod fără consimţămîntul autorului, este interzis a se introduce vreo schimbare atît în însăşi lucrarea sau în titlul ei, cît şi în indicarea numelui autorului şi în dedicaţia autorului. Este interzis, de asemenea, a însoţi opera cu ilustraţii, prefeţe, postfeţe, comentarii sau explicaţii de orice natură, fără consimţământul autorului. La fel se interzice de a anexa la operă, la publicarea ei, ilustraţii, introduceri, încheieri, comentarii şi lămuriri de orice gen n-ar fi ele, fără acordul autorului. Drepturile personale nepatrimoniale ale autorului nu pot fi înstrăinate şi sunt imprescriptibile în caz de cedare a drepturilor patrimoniale (alin. 2, art. 9 al Legii privind dreptul de autor).