Pin It

Deşi este stabilit că curgerea termenului de prescripţie extinctivă este un proces obiectiv care nu poate fi oprit, totuşi legislaţia civilă prevede anumite împrejurări când acest termen poate fi .suspendat. Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului acestei prescripţii care constă în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cît durează situaţiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune.

Pentru ca prescripţia să-şi producă efectul său extinctiv, adică sancţionator este necesar ca, pentru titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă voinţa de a acţiona, şi posibilitatea reală de a acţiona, adică de a se adresa organului competent pentru protecţia dreptului său.

Realităţile vieţii demonstrează că, în timpul curgerii prescripţiei, pot interveni anumite împrejurări ori cauze care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitate materială, morală ori juridică de a acţiona.

Dacă, pe timpul cât durează asemenea împrejurări, prescripţia nu ar fi oprită, adică suspendată, sar ajunge la situaţia în care titularului dreptului la acţiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se putea imputa pasivitatea ori neglijenţa, în a acţiona, într-o asemenea situaţie, prescripţia ar fi deturnată de la' finalitatea sa, nemaiavînd caracter real. Tocmai pentru prevenirea producerii unui asemenea neajuns, legiuitorul a reglementat suspendarea

Cursul termenului de prescripţie extinctivă poate fi suspendat în anumite împrejurări prevăzute de lege. Astfel, articolul 274 CCRM prevede următoarele momente sau mprej urări de suspendare a curgerii termenului de prescripţie extinctivă:

(1) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

  1. a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră. în doctrină, ca şi în jurisprudenţă, se admite, în general, că forţa majoră este un eveniment imprevizibil şi insurmontabil, precum cutremurul de pământ, inundaţia şi altele.
  2. b) executarea obligaţiilor este amânată (moratoriu); adică prin însăşi stoparea izvorului legislativ de reglementare.
  3. c) creditorul sau debitorul face parte din rândul forţelor armate puse pe picior de război; Participarea la forţele armate ale RM, care sunt pe picior de război, într-o asemenea situaţie, trebuie să fie "creditorul sau debitorul", desigur, suspendarea va opera şi în ipoteza în care, atât creditorul, cât şi debitorul, în acelaşi timp, fac parte din forţele armate ale RM, iar acestea sunt puse pe picior de război. De reţinut că, simpla participare la forţele armate ale ţării nu este cauză de suspendare a prescripţiei extinctive.
  4. d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un reprezentant legal, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală;
  5. e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
  6. f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată.

(2)       Cursul prescripţiei extinctive  se  suspendă doar dacă temeiurile de suspendare au apărut  sau au continuat în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie extinctivă, iar dacă acest termen este de 6 luni sau mai scurt, înăuntrul lui.

(3)       Curgerea termenului de prescripţie extinctivă continuă de la data încetării împrejurărilor   care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi termenul scurs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat nu se include în termenul de prescripţie extinctivă. Termenul rămas se prelungeşte  pînă  la  6  luni,  iar  dacă termenul  de  prescripţie extinctivă este mai scurt de 6 luni, pînă la durata lui.

Termenele de prescripţie pot fi suspendate şi în cazul raporturilor familiale. Astfel, articolul 275 CCRM prevede următoarele cazuri de suspendare:

  1. a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
  2. b) pentru cererile dintre părinţi şi copii - până la atingerea majoratului de către copii;
  3. c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor - pe durata tutelei sau curatelei.

Suspendarea prescripţiei este prevăzută de legislaţia civilă şi în cazul administrării bunurilor unei alte persoane. Astfel, articolul 276 CCRM prevede că, prescripţia nu începe să curgă iar cea începută se suspendă între persoana care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi cel ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate.