Pin It

Structura serviciilor internaţionale

            Serviciile internaţionale, în sens restrâns, se referă la activităţile de export şi import de servici, deci vânzări şi cumpărări de servicii peste graniţele unei ţări.

            Datorită particularităţii serviciilor - de inseparabilitate în timp şi spaţiu a producţiei de servicii şi a consumului -, internaţionalizarea serviciilor - impune deplasarea peste graniţe a capitalului şi a persoanelor implicate (factorilor de producţie), încât investiţiile străine în servicii au devenit şi ele o formă concretă de internaţionalizare a activităţilor din acest domeniu.

            De aceea, în sens mai larg, serviciile internaţionale includ nu numai comerţul internaţional cu servicii dar şi fluxurile determinate de mişcarea capitalului şi a muncii.

            De multe ori schimburile internaţionale presupun deplasarea peste graniţă, fie a prestatorilor, fie a clienţilor sau stabilirea şi organizarea de birouri, filiale, agenţii, etc., în străinătate.

            Tranzacţiile cu servicii internaţionale pot fi structurate în mai multe categorii dacă se urmăreşte persoana care se deplasează peste graniţă pentru a realiza concomitenţa producător - consumator:

  • servicii transferabile (comercializabile) - servicii încorporate în bunuri materiale sau care se pot comercializa cu ajutorul unor suporţi ex: transporturi, telecomunicaţii, servicii bancare, servicii de asigurării, servicii de informaţii, etc. La acest tip de servicii nu este necesar să se deplaseze nici producătorul nici consumatorul;
  • servicii pentru care se deplasează consumatorul: turism, educaţie, sănătate;
  • servicii internaţionale în care se deplasează producătorul - acesta deplasează pente graniţă factori de producţie (capital sau muncă) făcând investiţii directe în servicii în altă ţară;
  • servicii care includ deplasarea atât a producătorului cât şi a consumatorului (servicii libere) - de exemplu turistul care solicită serviciile hoteliere ale unei corporaţii transnaţionale pe teritoriul unei terţe ţări (reţeaua internaţională de hoteluri de lux Hilton).

            Corespunzător acestor categorii de servicii s-au instituţionalizat patru modalităţi de livrare a serviciilor în schimburile internaţionale: (GATS)

  • transfrontiere pentru servicii transferabile;
  • consumul în străinătate - consumatorul se deplasează pentru a beneficia de calitatea serviciilor în ţara de origine: turism, spectacole, şantiere navale, clinici specializate, etc.
  • prezenţa comercială - firma prestatoare organizează activitatea în străinătate prin birouri sau agenţii asupra cărora deţine proprietatea şi controlul sau pe bază de agenţi corespondenţi locali sub licenţă (control mai slab, grad mai redus de proprietate asupra unităţii locale).
  • prezenţa persoanelor fizice - persoanele care prestează servici în străinătate, profesionale sau personale: doctori, savanţi, oameni de cultură, etc.

O altă clasificare a serviciilor internaţionale făcută tot după modul de livrare, cuprinde:

  • servicii factor care înseamnă venituri provenite din mişcarea peste graniţă a factorilor de producţie, cum ar fi: venituri din muncă, venituri din investiţii făcute în străinătate, venituri din proprietatea intelectuală.
  • servicii non-factor sau servicii propriu-zise includ: transporturile (bunuri şi persoane), turismul, servicii oficiale - ale ambasadelor, consulatelor, unităţi militare şi alte servicii comerciale ca: asigurări altele decât pentru mărfurile transportate, servicii de comunicare, reparaţii, culturale, construcţii, inginerie, reclamă, informatică, bancare, etc.

            Pentru a face posibile comparaţiile internaţionale, FMI a propus o structurare a comerţului internaţional cu servicii, ce trebuie adoptată în toate ţările:

  • Transportul
  • Călătoria
  • Servicii de comunicaţii
  • Servicii de construcţii
  • Servicii de asigurări
  • Servicii financiare
  • Servicii oferite de computer
  • Servicii de informaţii
  • Drepturi şi redevenţe legate de licenţe
  • Alte servicii de afaceri
  • Servicii personale culturale şi recreative
  • Servicii guvernamentale.

Tendinţe în schimburile internaţionale de servicii

            Comerţul internaţional cu servicii a luat o amploare deosebită în special după cel de-al doilea război mondial, ca urmare a unui complex de factori: progresele tehnologice ce au determinat ritmuri însemnate de dezvoltare economică într-o serie de state ale lumii care au devenit adevărate furnizoare de servicii intensive în cunoaştere pentru ţări mai slab dezvoltate (export de tehnologie); a crescut importanţa serviciilor pentru producţia materială; s-a amplificat capacitatea serviciilor de a participa la circuitul economic mondial prin acele tipuri de servicii complementare comerţului de bunuri - transport, manipulare, depozitare, asigurări, publicitate, operaţiuni, bancare şi mai ales progresele progresele informaticii; s-a accentuat procesul de globalizare economică cu efecte directe şi asupra pieţei serviciilor - factor (investiţii în străinătate).

            Comerţul cu servicii a înregistrat un puternic dinamism după 1970, înregistrând în perioada următoare un ritm superior de creştere faţă de comerţul cu bunuri între state.

            O tendinţă dominantă manifestată în comerţul internaţional cu servicii a fost apariţia şi diversificarea unor servicii moderne de specialitate ( tehnică, inginerie, informatică) care au contribuit la transferul de informaţii şi tehnologie (comercializarea  de brevete, licenţe).

            Ca urmare a creşterii incertitudinii şi riscului în economiile moderne s-au dezvoltat servicii cu înaltă încărcătură intelectuală ca: management, marketing, contabilitate, servicii juridice, informatică, consultanţă, intermediere servicii profesionale, etc., ce au căpătat un caracter internaţional.

            Politica de liberalizare a fluxurilor de capital şi de forţă de muncă a dus la o extindere a activităţii societăţilor multinaţionale şi transnaţionale şi la expansiunea investiţiilor pe terţe pieţe, la dezvoltarea serviciilor de consultanţă, serviciilor de construcţii, servicii de inginerie, bancare, intermediere, etc.

            Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei din ţările dezvoltate a determinat o creştere a cererii de servicii de petrecere a timpului liber, în special de turism internaţional, servicii de asigurări de bunuri şi persoană, cultură, artă, etc.

            O altă tendinţă manifestată în internaţionalizarea serviciilor a fost concentrarea serviciilor prestate peste graniţe în ţările dezvoltate. Acestea au devenit mari furnizoare de servicii, având realizări considerabile la categoria “venituri din investiţii “şi ”alte servicii” dar şi mari importatoare pentru servicii de turism, transporturi maritime, deţinând aproximativ 75%-80% din volumul valoric al exporturilor mondiale de servicii şi al importurilor.

            Aproximativ jumătate din exporturile mondiale de servicii provin din grupul: SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi ierarhia este aproximativ aceeaşi şi în cazul importurilor de servicii.

            În ţările în curs de dezvoltare, structura schimburilor internaţionale cu servicii este alta, ele cheltuie în special pentru cumpărarea de tehnologie, servicii de asigurare, de inginerie, sau oficiale şi unele dintre ele obţin venituri din turism şi transporturi şi din servicii care includ consumuri mari de factor muncă.

            România având un sold negativ al schmburilor internaţionale de servicii, în perioada 1990-2000, atât pentru serviciile non-factor cât şi pentru serviciile factor, şi o pondere aproape nesemnificativă în comerţul internaţional cu servicii, se află la o distanţă considerabilă nu numai de ţările dezvoltate economic dar şi faţă de cele în curs de dezvoltare.

Categorii de servicii internaţionale

            În cadrul accelerării schimburilor internaţionale de servicii, unele se remarcă printr-un dinamism mai accelerat: turismul internaţional, fluxurile investiţionale, transferul de cunoştinţe, servicii bancare şi de asigurări, etc.

            Turismul internaţional face parte din prestaţiile consumate dincolo de graniţele unui stat, solicitate tot mai mult de către populaţia aflată în vacanţă sau în sejururi scurte.

            Pe ultimul deceniu, cu mici excepţii, activitatea turistică internaţonală a înregistrat o creştere mediu anuală a sosirilor de turişti de 5%, ceea ce dovedeşte atractivitatea geografică a unor zone indiferent de evoluţia lor economică sau politică.

            Zonele de interes turistic s-au dovedit a fi în continuare Europa şi Americile care împreună aveau în anul 1998 aproape 80% din sosirile de turişti ( Europa aproape 60%) şi din încasările obţinute din prestaţii turistice (Europa peste 50%).

            O regiune caracterizată printr-un puternic dinamism şi care a marcat una dintre cele mai spectaculoase creşteri în turismul internaţional este Asia de Est şi Pacific - sosirile de turişti au înregistrat o creştere de aproape 14 ori iar încasările de peste 5 ori.

            De asemeni un grad de atractivitate în creştere înregistrează Africa, cu un ritm al sosirilor de turişti ce depăşeşte media mondială.

            Transferul internaţional de cunoştinţe a luat amploare în ultimele decenii ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi a perfecţionării mijloacelor de comunicaţie.

            S-au înregistrat mai ales, tranzacţii de cunoştiinţe tehnologice dar au crescut şi schimburile din domeniul cultural - artistic.

            Transferul internaţional de cunoştinţe se realizează prin:

  • comerţ cu brevete, drepturi de autor, know-how;
  • servicii tehnice: consultanţă, inginerie, asistenţă tehnică;

              Comerţul cu brevete, drepturi de autor şi know-how permite comercializarea cunoştiinţelor ştiinţifice şi tehnice, a operelor literare şi artistice, adică a drepturilor de proprietate intelectuală.

            Progresul înregistrat de comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală crează avantaje economice şi sociale ţărilor participante la activitatea respectivă.

            Astfel, ţările importatoare de tehnologie nouă îşi pot perfecţiona procesele de producţie, îmbunătăţi calitatea produselor, pot să îşi crească gradul de modernizare tehnologică şi independenţă tehnologică iar din punct de vedere economic îşi cresc capacitatea productivă şi performanţele rezistând procesului concurenţial.

            Pentru ţările furnizoare de tehnologie avansată, avantajele constau în valorificarea mai bună a rezultatelor cercetărilor tehnico-ştiinţifice care prin vânzare şi în afară aduc importante resurse financiare dar şi în creşterea exportului de materiale, utilaje, instalaţii care se comercializează adeseori împreună cu tehnologiile vândute.

            Pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte transferul de tehnologie se află: SUA, Marea Britanie şi Japonia.

            Transferul internaţional de tehnologie se poate face prin forme diverse care pot include sau nu acordul de transfer al deţinătorului:

  • divulgarea de informaţii tehnologice în mod voluntar sau involuntar;
  • atragerea de specialişti în domenii de înaltă tehnicitate prin oferte avantajoase;
  • studierea produselor pentru a cunoaşte tehnologia de fabricaţie;
  • informaţii tehnologice cedate gratuit;
  • transfer de tehnologie realizat automat, atunci când au loc fuzionări sau achiziţionări de firme moderne, bine tehnologizate.
  • transfer de tehnologie prin cooperare, contractare propriu-zisă ce implică vânzarea brevetului, arendarea invenţiilor brevetale, licenţierea unui terţ pentru utilizarea brevetului;
  • contract pentru transfer de know-how - pregătire de forţă de muncă;
  • transfer internaţional al dreptului de autor;

            Datorită valorii deosebite a cunoştinţelor tehnice, ştiinţifice, a operelor literare şi artistice, se procedează la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală pe bază de reglementări naţionale şi internaţionale.

            Drepturile de proprietate intelectuală din domeniul tehnicii, economic sau social sunt protejate prin sistemul brevetării invenţiilor care oferă deţinătorului dreptul de a face, a folosi sau a vinde o aplicaţie a noii idei şi prin sistemul mărcilor înregistrate.

            Datorită avantajelor oferite de folosirea mărcilor, tot mai multe firme apelează la acest sistem de protecţie industrială. Astfel, mărcile individualizează geografic produsele şi le diferenţiază calitativ, informează cumpărătorii şi îi orientează în alegerea produselor.

            Mărcile pot fi:

  • mărci de fabrică ce asigură protejarea unui producător din industrie, agricultură, activităţi meşteşugăreşti;
  • mărci de comerţ - asigură protejarea comerciantului pentru produsele unei intreprinderi;
  • mărci de serviciu pentru a diferenţia serviciul prestat de o întreprindere prestatoare. Ex: marca TAROM, RATB, marca unui restaurant (veselă, tacâmuri, etc).

            Drepturile de proprietate intelectuală din domeniul creaţiilor literare, artistice şi în ultima perioadă din domeniul programelor de calculatoare sunt protejate prin dreptul de copyright. Conceptul de copyright protejază creaţiile respective de multiplicarea lor fără consimţământul proprietarului şi îi conferă acestuia anumite privilegii rezultate din dreptul de autor.

              Serviciile tehnice s-au dezvoltat ca parte a serviciilor profesionale şi includ transferul de tehnologie sub forma serviciilor de consultanţă şi inginerie, proiectarea unor obiective, prelucrarea datelor şi gestionarea lor, asistenţă tehnică, etc.

            Domeniile în care sunt foarte mult solicitate servicii tehnice sunt: sistemul de transport rutier şi feroviar, crearea infrastructurii, sisteme energetice, hidro-amelioraţii, obiective industriale, construcţii de locuinţe, protecţia contra seismelor, etc.

            Fluxurile investiţionale asigură transferul forţei de muncă şi a capitalului peste graniţe şi se concretizează în investiţii directe în străinătate.

            Investiţiile directe în străinătate în servicii aparţin unor corporaţii de servicii cu mare putere economică şi tind să devanseze exporturile directe de servicii în domenii ca asigurări, servicii bancare, publicitate - este cazul SUA.

            Domeniile spre care sunt atrase investiţiile de capital străin sunt serviciile financiare, comerţ, servicii de afaceri şi profesionale (state dezvoltate), construcţii, turism (state în curs de dezvoltare economică).

            Concurenţa puternică dintre state pentru atragerea capitalului investiţional străin a impus elaborarea unor politici stimulative pentru investitorii străini: diversificarea domeniilor în care se pot face investiţii, drepturi egale cu ale rezidenţilor, garanţii contra riscurilor, zone economice libere, facilităţi financiare, etc.

            România se înscrie şi ea printre ţările care îşi întemeiază eforturile pentru crearea  unui cadru legislativ atractiv care să faciliteze investiţiile străine în multiple forme şi domenii.

            Serviciile bancare sunt unele dintre cele mai vechi forme de prestaţii internaţionale deservind comerţul exterior.

            Ele asigură încasări şi plăţi pentru importul - exportul de mărfuri şi servicii, operaţiuni valutare, împrumuturi şi restituiri de credite şi dobânzi, servicii de consiliere a clienţilor pentru investiţii avantajoase sau organizarea - reorganizarea firmelor, etc.

            Servicile de asigurări internaţionale deservesc circulaţia internaţională a bunurilor şi persoanelor şi acoperă o gamă variată de riscuri care nu pot fi acoperite de firmele naţionale de asigurări din cauza capacităţii financiare reduse sau care apar în relaţiile comerciale cu ţări mai slab dezvoltate.

            Gestionarea riscurilor internaţionale este de competenţa unor instituţii financiare şi anume: bănci comerciale, companii de asigurare a proprietăţii şi a capitalurilor şi companiilor de asigurări de viaţă şi a fondurilor de pensii.           

            Băncile comerciale se confruntă frecvent cu riscuri rezultate din mecanismul de credite, variaţia dobânzilor legată de o anumită situaţie economico-financiară a economiei, riscuri rezultate de introducerea noilor tehnologii informaţionale (fraude computerizate, căderea sistemelor informaţionale, cărţi de credit), riscuri din operaţiuni valutare, etc. Pentru preîntâmpinarea nesiguranţei şi a pagubelor, legislaţia financiară şi normele de funcţionare din sistemul bancar au fost continuu îmbunătăţite creîndu-se astfel premizele unor servicii mai sigure pentru clienţi, cu riscuri controlate.

            Companiile de asigurare a proprietăţii şi responsabilităţii furnizează servicii de protejare contra pierderilor economico-financiare prvocate din neglijenţă de persoane fizice sau juridice, unor firme sau parteneri profesionali.

            Companiile de asigurări de viaţă şi-a fondurilor de pensii protejează persoanele fizice contra accidentelor, a vătămărilor, a pierderii vieţii sau în situaţia ieşirii din activitate.