Economie

Clasificarea serviciilor pentru întreprinderi

            Serviciile pentru persoane juridice cuprind activităţile de servicii care contribuie la buna desfăşurare a activităţilor economice din intreprinderile din sfera producţiei materiale dar şi din sfera sectorului terţial. Sunt, deci servicii prestate pentru întreprinderi economice şi administraţii, organizaţii din întrega economie.

            Serviciile pentru persoane juridice includ o categorie de activităţi prestate, producţiei materiale - servicii pentru producţie care reprezintă şi categoria de servicii cu ponderea cea mai mare în total şi se caracterizează printr-un înalt dinamism.

            Serviciile pentru producţie sunt foarte diverse, ele se multiplică odată cu creşterea complexităţii vieţii economice şi a necesităţilor intreprinderilor. Ele pot fi grupate în mai multe categorii după criteriul raportului faţă de producţie:

• servicii înainte de producţie: cercetare - dezvoltare, finanţarea investiţiilor, studii de piaţă, aprovizionare, recrutarea, formarea persoanlului;
• servicii în timpul producţiei: finanţare, gestiunea resurselor, controlul calităţii, întreţinerea şi repararea utilajelor;
• servicii pentru vânzarea producţiei: publicitate, reţele de distribuţie, logistică.
• servicii legate de utilizarea produselor: consultanţă, leasing, studiul comportamentului în consum al produselor;
• servicii prestate după utilizarea produselor: tratare şi recirculare a deşeurilor, protecţie ecologică.

            Folosind drept criteriu de sistematizare domeniul de activitate pe care îl deservesc, serviciile pentru producţie pot fi:

• servicii agro-zootehnice (servicii de reproducţie, sanitare, de îmbunătăţiri funciare);
• servicii cu caracteri industrial (servicii pentru producerea şi conservarea de alimente, servicii de vinificaţie, servicii pentru utilaje de transport, prestări de servicii în construcţii);
• servicii de transport, telecomunicaţii, poştă;
• servicii cu caracter tehnico-ştiinţific, informatic, juridic economic, etc.
• Comerţul și servicii bancare şi de asigurări

Modalităţi de organizare a serviciilor pentru întreprinderi

            Serviciile pentru intreprinderi s-au dezvoltat iniţial ca activităţi integrate întreprinderilor deservind din interior procesele de producţie.

            Creşterea complexităţii producţiei şi nevoia beneficierii de unele prestaţii foarte specializate au condus la apariţia unor firme externe cu existenţă de sine stătătoare. Acestea deserveau mai multe domenii de activitate şi erau mai eficiente.

            Unii economişti (M. Ionică) diferenţiază trei etape înregistrate de evoluţia serviciilor pentru intreprinderi care corespund tendinţelor manifestate în organizarea acestor activităţi:

• prima etapă, a perioadei 1950-1960, în care apar serviciile cu rol periferic pentru intreprinderi cum ar fi: consultanţă juridică, fiscală, contabilă, servicii comerciale (studii de piaţă, publicitate).
• etapa 1965-1975 în care se manifestă tendinţa de “externalizare”a serviciilor, adică unele dintre serviciile prestate din interior sunt comasate în societăţi de servicii independente, cum ar fi: servici de reparaţii, curăţenie, pază, transport, act. informatice şi financiare. Pe termen lung, raportul externalizare-internalizare a serviciilor pare să fie reversibil.
• etapa ultimelor decenii în care se manifestă o tendinţă de proliferare a unor servicii “avansate”ale producţiei ca: informatizarea producţiei şi studierea pieţelor şi comercializarea producţiei.

            Deci, cele două modalităţi de organizare a serviciilor pentru întreprinderi se rezumă la: internalizarea serviciilor - prestarea din interiorul întreprinderii şi externalizarea serviciilor - prestarea lor din afara intreprinderii de către firme specializate.

            În practică se întâlnesc însă forme mai variate de prestaţii:

• servicii internalizate desfăşutare în compartimente specializate proprii ale intreprinderii, integrate cu compartimentele operaţionale.
  • Exemplu: compartiment de cercetare - dezvoltare, aprovizionare, desfacere, marketing, resurse umane, administrativ, financiar contabilitate.
• sevicii produse de intreprindere dar comasate într-o entitate organizatorică aparţinătoare - filială, firmă asociată.
• servicii prestate din exterior de persoane fizice sau juridice specializate în servicii, care pot ajunge până la o organizare distinctă ca ramuri ale economiei - transporturi, telecomunicaţii, cercetare - ştiinţifică, sistem financiar-bancar, etc.
• servicii furnizate simultan din interiorul întreprinderii şi din afară, de exemplu - serviciile de informatică.

            Soluţiile adoptate de întreprinderi sunt influenţate de o serie de factori şi împrejurări concrete: costurile de producţie a serviciilor, costurile de tranzacţie (de piaţă), protecţia informaţiilor.

            Avantajele apelării la serviciile externe întreprinderii par să fie:

• eliminarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, care sunt făcute în instituţii specializate de la care se achiziţionează licenţe şi tehnologii;
• calitatea superioară a serviciilor care sunt executate de specialişti în domeniu cu înaltă calificare; rezultatele serviciilor sunt foarte bine fundamentate teoretic;
• satisfacerea oportună a cererii de anumite servicii fără a mai avea persoana specializat şi baza tehnică-materială la dispoziţie, uneori sub folosite;
• costuri de producţie mai mici dacă serviciul extern la care se apelează este cu frecvenţă redusă; dacă frecvenţa de utlizare este mare, se va dovedi eficientă internalizarea acelui serviciu.

            Dezavantajele externalizării serviciilor pentru intreprindere sunt:

• costuri ridicare plătite de intreprindere pentru cumpărarea serviciului specializat conform regulilor pieţei;
• protecţia informaţiilor de bază este este dificil de asigurat, dacă prestatorii externi reclamă acesul la date în vederea cunoaşterii domeniului şi a găsirii de soluţii.

            Pentru micşorarea riscului furnizării de informaţii concurenţei practica intreprinderilor a evidenţiat numeroase rezolvări: proceduri specifice impuse prestatorilor externi, accesul la informaţii parţiale, stabilirea de relaţii durabile şi cointeresarea prestatorilor în funcţie de performanţele firmei (contracte pe termen lung), reţele de servicii, etc.

Principalele servicii pentru întreprinderi

            Comerţul - cuprinde activităţile care facilitează schimbul de mărfuri prin intermediul banilor. Serviciile comerciale sunt indispensabile vieţii omeneşti, au o vechime considerabilă şi sunt foarte răspândite. Ele permit aprovizionarea întreprinderilor cu, mijloacele de producţie necesare şi a populaţiei cu bunurile de consum individual dar şi valorificarea producţiei obţinute, în afara ţării sub formă de export.

            Indiferent de gradul de dezvoltare economică a unei ţări şi de conjunctura economică, comerţul are o pondere relativ stabilă în economie care se situează la aproximativ 10-20% din PIB şi circa 10% din populaţia activă (cea mai mare parte a activităţilor comerciale necesită munca manuală). Comerţul contemporan se caracterizează prin mai multe tendinţe:

• firmele cu activitate de comerţ au o pondere mare şi reprezintă circa 20% din totalul întreprinderilor dintr-o ţară;
• se înregistrează o creştere a gradului de concentrare a activităţilor în firme, puternice de notorietate internaţională concomitent cu tendinţa de dezvoltare a întreprinderilor comerciale de talie mică şi a comercianţilor individuali. Aceştia duc politici de grupare voluntară sau de asociere pentru a rezista concurenţei formând lanţuri de grosişti şi detailişti, cooperative comerciale ce reunesc mai mulţi detailişti, etc.
• apariţia şi dezvoltarea comerţului electronic practicabil prin reţeaua internet. Comerţul electronic cuprinde servicii ca: preluare de comenzi, prezentarea de cataloage, cadru de încheierea tranzacţiilor, sisteme de raportare statistică, informaţii pentru cumpărători.

            Transporturile sun servicii deasemeni clasice, care cuprind activităţile de deplasare în spaţiu a mărfurilor şi a persoanelor în interiorul ţării sau peste graniţă.

            Pe lângă rolul strict economic, transporturile au un rol strategic permiţând funcţionarea normală a întregii economii, motiv pentru care serviciile de transport sunt organizate în majoritatea ţărilor ca regii publice. în prezent sunt în creştere firmele private care prestează servicii de transport.

            Pe ansamblul economiei, transporturile reprezintă 3-7% din PIB, procentaj corespunzător şi României. În funcţie de tipul mijloacelor de transport, srviciile de transport sunt: transporturi rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene.

Transporturile rutiere se realizează cu mijloace de transport auto şi satisfac necesităţile de deplasare ale mărfurilor şi persoanelor în interiorul localităţilor, la nivel naţional şi internaţional.          

            Prezintă numeroase avantaje, ceea ce face ca transportul rutier să deţină ponderea cea mai mare în volumul mărfurilor transportate:

• mobilitate ridicată, permiţând accesul în locuri distanţate de calea ferată; de altfel nu sunt legate de instalaţii speciale şi sunt mai puţin costisitoare;
• permit organizarea transportări mărfurilor direct de la furnizor la cumpărător şi evitarea transbordărilor;
• mijloacele auto pot fi specializate pentru transportul unor mărfuri perisabile, fragile, congelate, etc.;
• asigură livrarea la termenul precizat a mărfurilor ceea ce poate duce la eliminarea unor stocuri de mărfuri;
• pot fi redirecţionate uşor în funcţie de situaţia cerută.

            Transportul rutier este eficient pe distanţe mai scurte şi permite deplasarea unui volum mai mic de mărfuri decât alte mijloace de transport.

            Transporturile feroviare sunt prestate în general de întreprinderi foarte mari, care sunt de regulă ale statului şi care prin gradul de concentrare al ofertei, deţin de fapt o situaţie de monopol.

Au drept avantaje:

• capacitate mare de transport, mărfurile circulând în partizi;
• asigură deplasarea mărfurilor până la poarta fabricilor;
• timpul de transport este mai redus decât la transportul rutier;
• preţurile sunt mai scăzute decât la transportul rutier;
• eficient pe distanţe mai lungi.

Transporturile maritime asigură circulaţia a peste 3/4 din totaul mărfurilor comercializate la nivel mondial, fiind preferate datorită costului redus comparativ cu alte forme de transport.

            Este practicat în general de mari firme de transport maritim ce acţionează într-un mediu internaţional. Transporturile fluviale sunt deasemeni ieftine, pot deplasa cantităţi mari de mărfuri în condiţii de risc mai mic decât transportul maritim dar au şi dezavantaje: sunt legate de amenajarea unor căi fluviale navigabile, este mai lent, poate fi inpracticabil în timpul iernii.

             Transporturile aeriene au cunoscut o dinamică ascendentă datorită avantajelor evidente - rapiditatea deplasării, buna organizare, confort, fiind preferate mai ales de oamenii de afaceri, turişti diplomaţi. Sunt costisitoare şi prezintă un anumit risc.

            Serviciile aeriene pot fi asigurate de companii publice sau private pe bază de orare fixe sau pot fi prestate în sistem direct (servicii neregulate)de operatori charter independenţi sau organizaţi ca filiale ale liniilor aeriene regulate. Serviciile charter sunt mai ieftine, nu operează după un program şi se adaptează mai bine cereri solicitanţilor, funcţionând şi în sistem de taxi aerian.

            Telecomunicaţiile satisfac nevoile de comunicare, asigurând transmiterea la distanţă a mesajelor, informaţiilor şi globalizarea economică a planetei.

            În prezent telefonia mobilă şi internet-ul fac posibilă circulaţia instantanee a informaţiilor şi accesul la servicii dintre cele mai diverse: documentare, publicitate, preluări de date, transmiteri de date, petrecerea interactivă a timpului liber, acesul la industria spectacolului, poşta electronică, recreere, etc.

            Datorită importanţei strategice a domeniului serviciile de telecomunicaţii clasice sunt organizate de instituţii publice iar cele moderne - telefonia mobilă, aparţin de regulă unor operatori privaţi cu mare putere economică.

            Serviciile de consultanţă fac parte din seria serviciilor moderne intensive în inteligenţă. Sunt prestate de profesionişti organizaţi în cabinete de specialitate, orientate pe domenii foarte diverse conform cu nevoile complexe ale întreprinderilor, cum ar fi: domeniul tehnic, economic, informatic, juridic, sociologic, psihologic, etc.

            Serviciile de consultanţă constau în: analiză şi asistenţă de specialitate, intermediere de specialitate, analize, expertize, diagnostic, propuneri de acţiuni, cursuri de formare profesională, prelucrare de date, campanii publicitare, propuneri de organizare, asigurări de baze de date, etc.

            Serviciile firmelor specializate în consultanţă şi asistenţă de specialitate cunosc o dinamică ascendentă, ele snt solicitate mai ales de întreprinderile mici şi mijlocii care nu îşi angajază personal permanent pentru unele servicii de spacialitate ce nu au o frecvenţă mare.

            Servicii de cercetare - dezvoltare cuprind deasemeni servicii intelect intensive, cu rol esenţial în dezvoltarea societăţi ce stimulează introducerea progresului tehnico - ştiinţific în activitatea economică şi socială.

            Ele cuprind: cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea experimentală.

            Apreciind rolul sectorului de cercetare - dezvoltare în progresul general, majoritatea statelor lumii alocă acestor activităţi sume însemnate din PIB, circa 2-3%, finanţarea făcându-se în cea mai mare parte de la buget. Dar şi marile firme private finanţează sectoare importante din activitatea de cercetare - dezvoltare, alocând aproape 20% din cifra de afaceri.

            O tendinţă deosebită se manifestă în SUA, în care cercetarea ştiinţifică este concentrată pe platforme ştiinţifice. Aici îşi desfăşoară activitatea împreună întreprinderi lucrative, institute de cercetare şi universităţi şi colegii realizându-se o orientare directă a cercetării către nevoile producţiei.

            În România, pe fondul general al declinului economic înregistrat în ultimii ani, sectorul de cercetare - dezvoltare a suferit o subfinanţare.

            Servicii de intermediere financiară au o influenţă puternică asupra activităţii economice a întreprinderilor, favorizând procesul de dezvoltare tehnico - productivă cu ajutorul unor metode de finanţare. Mai importante sunt: leasingul şi factoringul.

Leasingul este un serviciu de finanţare oferit de o societate specializată de leasing care are ca efecte contractarea de echipamente pentru o întreprindere beneficiară.

            Unele întreprinderi, pentru a evita dezechilibrele financiare provocate de necesitatea finanţării unor investiţii (achiziţii de echipamente) de valoare mare apelează la soluţia închirierii echipamentelor necesare prin societatea de leasing.

            Societatea de leasing studiază documentaţia investiţiei furnizată de beneficiar şi dacă consideră că este eficientă, cumpără echipamentul respectiv de la producător şi încheie un contract de leasing cu beneficiarul. Acesta, contra avantajelor de posesiune şi folosire a echipamentului plăteşte conform contractului o rată către societatea de leasing - acoperă amortizarea, dobânda, profitul pentru societatea de leasing.

            La expirarea contractului beneficiarul echipamentului poate alege: să cumpere bunul la valoarea reziduală, să prelungească contractul de leasing sau să înapoieze bunul societăţii de leasing.

            Leasingul reprezintă pentru întreprinderea beneficiară o importantă sursă de finanţare externă a investiţiilor care completează sursele proprii de finanţare şi are forma practică a unui contract de vânzare - cumpărare cu plata în rate, cu o durată de rambursare însă mult mai mare (minim 75% din durata de funcţionare normală a bunului) şi mai prezintă avantajul nedepunerii garanţiei de către beneficiarul investiţiei.

            Dezavantajele leasingului sunt: bunul aparţine firmei de leasing până la încheierea contractului iar în cazul falimentării societăţii de leasing, beneficiarul pierde orice drept asupra bunurilor contactate.

Factoringul este un serviciu de intermediere financiară în care o parte numită “aderent” transferă altei părţi “factor” proprietatea asupra unor categorii de creanţe.

            Contra dreptului de creanţă cedat şi a unui comision societatea factor se obligă să achite aderentului contravaloarea cuvenită, urmând să-şi recupereze sumele de la debitorii aderentului.

            Părţile implicate în serviciul de factoring sunt:

• aderentul - intreprindere producătoare de mărfuri sau un prestator de servicii care vinde bunuri sau servicii.
• factorul - instituţie financiară;
• clienţii aderentului - cumpărători de bunuri sau servicii.

            Pe baza contractului de factoring, instituţia financiară specializată va prelua dreptul de creanţă asupra cumpărătorilor întreprinderilor producătoare sau prestatoare de servicii, va plăti acesteia contravaloarea mărfurilor sau serviciilor diminuată cu comisionul propriu, iar la scadenţă, îşi va recupera creanţa de la debitori.

            Factorul se substituie aderentului în toate drepturile acestuia faţă de client dar totodată suportă şi unele riscuri cum ar fi: insolvabilitatea clientului sau neîncasarea la termen a creanţei.