Economie

Conţinut, importanţă 

            Serviciile finale pentru populaţie caracterizează nivelul de viaţă a unei societăţi şi exprimă gradul de satisfacere a trebuinţelor persoanelor fizice din acea societate. Aceste servicii destinate populaţiei acoperă necesităţi general umane sau apărute în urma convieţuirii în colectivităţile sociale, începând cu serviciile care asigură condiţiile de bază ale existenţei - apă, căldură, energie electrică, sănătate, şi ajungând până la servicii care acoperă nevoi de consum superior cum ar fi - cultură, artă, informatizare, petrecerea timpului liber etc.

            Deşi o mare parte a nevoilor de consum ale oamenilor este acoperită prin activităţile proprii sau prin serviciile oferite de natură, o dată cu dezvoltarea economică a societăţii, s-au impus serviciile procurate prin mecanismul pieţei precum şi serviciile destinate acoperirii nevoilor colective ale populaţiei (nevoilor sociale) finanţate în cea mai mare parte de către stat.

            întrucât trebuinţele oamenilor sunt numeroase şi ele se amplifică şi diversifică odată cu creşterea gradului de complexitate al societăţii, şi serviciile prestate oamenilor sunt diverse, neomogene şi se materializează în activităţi deosebit de variate, cu efecte diferite.

            Conjugând efectele economico-sociale ale activităţilor de servicii finale destinate populaţiei rezultă pentru fiecare persoană îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, creşterea calităţii vieţii şi dezvoltarea personalităţii fiecăruia.

            Principalele categorii de servicii pentru populaţie sunt:

• servicii cu caracter industrial, confecţii şi lucrări pe bază de comandă (încălţăminte, marochinărie, îmbrăcăminte, articole de podoabă, articole de uz casnic).
• prestări cu caracter de întreţinere şi reparaţii pentru bunuri de folosinţă îndelungată (construcţii, reparaţii de clădiri, service, întreţinere, reparaţii la obiecte de uz personal)
• servicii de alimentaţie publică
• comerţul cu amănuntul
• servicii turistice (turism intern şi internaţional, cazare hotelieră)
• alte servicii personale (închirieri de obiecte, igienă personală, coafură, cosmetică, îngrijirea persoanelor, servicii ale comisionarilor, şoferilor etc.)
• servicii comune cu serviciile pentru întreprinderi: stenodactilografie, traduceri, învăţământ privat personal, servicii de asigurări, servicii bancare, servicii profesionale şi de consultanţă (juridică, financiar-contabilă, informatică);
• servicii de gospodărie comunală şi locativă;
• servicii de transport şi distribuire a energiei electrice şi tehnice, a gazelor, apei, etc.
• servicii de învăţământ
• servicii de ocrotire a sănătăţii
• servicii de cultură şi artă
• servicii de asigurări şi asistenţă socială

            Serviciile pentru populaţie pot fi sistematizate după diverse criterii.

1. Luând în considerare natura relaţiilor economico-financiare formate între prestator şi beneficiar, serviciile pentru populaţie pot fi:

• servicii de piaţă, provenite prin acte de vânzare-cumpărare, plătite deci, de populaţie (transport, poştă, telecomunicaţii, turism, reparaţii, spălătorie, coafură etc.); au ponderea cea mai mare în consumul de servicii ale populaţiei.
• servicii non-market (ne-marfă), cu tiltu gratuit sau cu plată redusă, finanţate de la bugetul statului (învăţământ, sănătate, administraţie, ordine publică, apărare). Ele apar în urma procesului de formare şi utilizare a P.I.B. şi a mecanismului de constituire a bugetului de stat, regăsindu-se în buget sub forma cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale, cheltuieli pentru ordinea publică, cheltuieli militare, cheltuieli cu organele statului.

2. După caracteristicile beneficiarului, serviciile pentru populaţie se grupează în două mari categorii care în cea mai mare parte corespund categoriilor anterioare:

• serviciile personale, servicii prestate direct persoanelor prin relaţii de vânzare-cumpărare, deci ca servicii de piaţă.
• servicii colective (publice) - furnizorul este, în general, statul, sunt gratuite sau prezintă înlesniri de plată. Ele pot fi: servicii personalizate (individualizate) - învăţământ, sănătate, asistenţă socială sau servicii destinate colectivităţii în ansamblul său - apărare naţională, ordinea internă, administraţie, servicii culturale (radio TV, biblioteci), protecţia mediului.

3. Mai prezintă importanţă clasificarea serviciilor finale după nivelul de dezvoltare şi importanţa pentru consumul populaţiei:

• servicii organizate ca ramuri distincte ale economiei - au o organizare administrativă proprie: transport, poştă şi telecomunicaţii, sănătate, turism, cultură, artă, turism. Prestează servicii şi pentru agenţii economici.
• servicii organizate ca activităţi separate în interiorul unor sectoare, fiind prestate de societăţi specializate; închirieri de bunuri sau locuinţe, iluminatul public, salubritate etc.

            Desigur, serviciile finale pentru populaţie mai pot fi sistematizate şi după alte criterii, fapt ce demonstrează varietatea şi complexitatea activităţilor cuprinse în această grupă.

            Pentru a fi posibile comparaţiile în timp sau în spaţiu ale serviciilor finale, se folosesc ca indicatori statistici: cheltuielile populaţiei pentru servicii (cu plată); consumul total de servicii al populaţiei calculat din cheltuielile băneşti ale populaţiei pntru servicii şi serviciile finanţate de la bugetul statului; consumul lărgit de servicii calculat din consumul total de servicii la care se adaugă (cca. 30% din vânzările de mărfuri) cota adaosului comercial considerat ca reprezentând prestaţiile comerciale pentru familii în cadrul comerţului cu amănuntul.

Servicii publice finanţate de la buget

            Serviciile publice sunt activităţi de inters general care îndeplinesc cerinţele sociale ale oamenilor, determinate de nevoi individualizate sau nevoi colective.

            De-a lungul timpului şi până astăzi unul din obiectivele de bază ale funcţionării statului a fost asigurarea în condiţii cât mai bune a nevoilor sociale ale oamenilor, astfel încât statul şi-a asumat sarcina de organizare coordonare şi susţinere financiară a unor importante activiăţi care prin efectele ce le produc asigură formarea şi dezvoltarea personalităţii oamenilor, ocrotirea sănătăţii, asigurarea unui climat de ordine interioară şi exterioară pentru cetăţeni, mediul ecologic, crearea unui cadru legislativ adecvat etc.

            Datorită solicitărilor tot mai complexe impuse statului de către mecanismul satisfacerii nevoilor sociale aflate în continuă dezvltare, unele servicii publice pot fi prestate în prezent şi de către agenţi economici privaţi, în sistem de relaţii de piaţă, deci de relaţii comerciale.

            Astfel după modul de finanţare şi obiectul de activitate serviciile publice se clasifică în:

• servicii publice comerciale
• servicii publice finanţate de la buget:
• servicii publice administrative (ale organelor statului)
• servicii publice colective (servicii de apărare naţională)
• servicii publice personalizate (individualizate)

            - serviciile publice comerciale sunt activităţi prestate în general de societăţi private, sunt plătite de populaţie (şi sunt de fapt servicii de piaţă) iar statul îşi exercită atribuţiile sale prin impunerea condiţiilor de efectuare a serviciilor, controlarea modului de organizare şi concesionare a lor către societăţi private sau controlarea şi subvenţionarea tarifelor etc. Aici se includ servicii ca: transportul public, telecomunicaţiile, distribuţia de apă, gaze, electricitate etc.

            - serviciile publice administrative (ale organelor statului) sunt prestate doar de autorităţile statale, ele având ca atribuţii activităţi de interes general ca activităţile legislative, executive sau de soluţionare a conflictelor şi respectarea legalităţii. Ele sunt: serviciul public legislativ - Parlament şi consilii locale; serviciul public executiv-general; Judiciar-Tribunale, procuratură; servicii publice de asigurre a ordinii interne şi a siguranţei naţionale - exercitat de Ministerul de Interne, poliţie, jandarmărie; servicii de siguranţă naţională (SR).

            Aceste servicii prestate de organele statului asigură conducerea generală a vieţii social-politice şi economice la nivelul ţării ca şi pe plan local şi constau în: adoptarea şi perfecţionarea sistemului legislativ al ţării, coordonarea activităţii economico-sociale; coordonarea şi conducerea armatei, coordonarea relaţiilor externe, comerciale, culturale, stabilirea mecanismului fiscal, asigurarea respectării legilor şi depistarea infractorilor, soluţionarea litigiilor, menţinerea ordinii publice etc.

            Sumele destinate finanţării serviciilor publice generale sunt asiurate de bugetul administraţiei centrale de stat şi de bugetele locale.

            - servicii publice colective cuprind activităţi care satisfac nevoi cu un puternic caracter social ca: protecţia mediului, gospodăria publică şi locativă, apărarea naţională.

            Dintre aceste servicii desigur că de o importanţă deosebtă este apărarea naţională, activitate ce face parte din politica generală promovată de stat cu obiective ca: asigurarea independenţei şi suveranităţii ţării, asigurarea integrităţii teritoriale, menţinerea păcii în anumite zone ale lumii sau a menţinerii influenţei şi superiorităţii militare, a alianţelor militare etc.

            Finanţarea serviciilor de apărare naţională e asigură în totalitate de bugetele statelor sau de blocuri şi alianţe militare interstatale. Sumele sunt destinate construirii şi modernizării unităţilor militare, înzestrării cu echipament şi tehnică de luptă, întreţinerii şi funcţionării forţelor armate, cercetării ştiinţifice în domeniul militar, efectuarea de experienţe militare, exerciţii, susţinerii conflictelor armate dar ele pot fi destinate şi lichidării urmărilor războaielor (pentru urmaşi, invalizi, văduve, despăgubiri de război, ajutoare pentru redresarea economiilor statelor afectate de război).

            În prezent, pentru asigurarea serviciilor de apărare naţională majoritatea statelor lumii alocă sume importante din PIB ceea ce reflectă eforturile financiare deosebite destinate măririi capacităţii de apărare sau de luptă a ţărilor respective într-o lume plină de stări conflictuale grave. Problema care se pune este dacă se justifică din punct de vedere economic sustragerea unei părţi atât de însemnate din PIB (în unele ţări peste 16% - SUA) pentru realizarea obiectivelor din sectorul terţiar militar.

            Sumele destinate finanţării serviciilor de apărare naţională deşi conduc la limitarea posibilităţilor de finanţare a programelor economice şi sociale şi în final, chiar la o încetinire a ritmului de creştere economică, îşi găsesc justificarea în importanţa naţională a obiectivelor politicii militare.

            - servicii publice personalizate sunt activităţi social-culturale destinate să asigure dezvoltarea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale oamenilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţa medicală şi socială, ridicarea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al populaţiei, împlinirea personalităţii fiecărei persoane.

            Aceste servicii sunt prestate în mod gratuit de către stat sau cu plată redusă (alocaţii, pensii, ajutoare sociale) şi de ele beneficiază anumite categorii sociale sau întreaga populaţie pentru că ele se adresează satisfacerii unor nevoi individuale ale cetăţenilor (de educaţie, sănătate, protecţie socială, cultură etc.), pot fi considerate ca fiind individualizate cerinţelor populaţiei (personalizate).

            Dimensiunea serviciilor publice finanţate de la buget este influenţată de nivelul cheltuielilor bugetare care depind la rândul lor de mai mulţi factori cum ar fi: dezvoltarea economică, opţiuni de politică financiară şi socială (inflaţie, program de sprijinire a unor categorii sociale defavorizate), factori demografici, conjuncturali, politici etc.

Învăţământul

            Serviciile de învăţământ sunt considerate unele dintre cele mai importante servicii publice finanţate de la buget, în toate ţările lumii.

            Cheltuielile alocate de la buget pentru serviciile de învăţământ sunt considerate un avans de PNB, ţinându-se cont de faptul că fondurile folosite în învăţământ se regăsesc în nivelul pregătirii generale şi profesionale a membrilor societăţii şi în educaţia acestora ceea ce contribuie în mod activ la dezvoltare societăţii şi creşterea economică.

            Recunoscându-se importanţa învăţămntului şi contribuţia sa la progresul general al societăţii, majoritatea ţărilor lumii alocă sume însemnate pentru acest sector, cca. 6-9% din PNB.

            În România, cheltuielile publice pentru învăţământ au avut o pondere mică, sus 4% din PNB în ultimele decenii (2,6% din PNB în 1999), comparativ cu necesităţile reformei şi reorganizarea învăţământului, modernizarea instituţiilor, creşterea calităţii procesuilui instructic-educativ.

            Decizia alocării anumitor sume serviciilor de învăţământ este dictată de influenţa mai multor factori, cum ar fi: factorii demografici - mărimea şi structura populaţiei; factori economice - nivelul de dezvoltare al economiei ce crează cererea de forţă de muncă de o anumită calificare şi desigur, o influenţă importantă o exercită politica şcolară adoptată şi sistemele de învăţământ practicate în fiecare ţară.

            Majoritatea ţărilor avansate sunt considerate societăţii bazate pe cunoaştere în care sistemul educaţional este axat pe valori cognitive, cunoştinţele fiind adevăratul capital şi cea dintâi resursă ce conduce la crearea bogăţiei.

            În societăţile bazate pe cunoaştere şcoala nu se încheie după parcurgerea unor etape de studii ci educaţia continuă pe tot parcursul vieţii (educaţie permanentă) astfel că diverse organizaţii, întreprinderi, instituţii preiau sarcina instruirii şi formării angajaţilor proprii care practică desigur şi autoinstruirea.

            O problemă care se ridică este cea a eficienţei sumelor alocate serviciilor de învăţământ. Pentru aceasta se face o analiză costuri - beneficiu, prin care se compară cheltuielile pentru învăţământ cu beneficiile obţinute de cei pregătiţi în cadrul acţiunii de învăţământ. Beneficiile aduse de învăţământ societăţii se exprimă prin suma veniturilor suplimentare datorate învăţământului şi calificării personale calculate pe toată durata vieţii active.

Rezultatele acţiunilor de instruire se manifestă după parcurgerea etapelor de studiu pe parcursul întregii vieţi active, iar câştigurile realizate cresc odată cu creşterea gradului de instruire şi a calificării superioare dobândite.

            Eficienţa economică a învăţământului va rezulta deci din raportarea beneficiilor la cheltuielile cu învăţământul şi indicatorul poate fi luat în considerare pentru orientarea resurselor financiare bugetare (învăţământul apare ca unul dintre cele mai eficiente sectoare).

            Cercetările efectuate în ultimii ani au identificat strânsa legătură care există între învăţământ şi creşterea economică, apreciind că aportul acestor servicii în creşterea venitului naţional variază între 16-30%.

            7.2.2. Servicii culturale şi de artă

Sunt servicii finanţate public care contribuie la crearea şi îmbogăţirea nivelului cultural, educarea gustului estetic şi a idealurilor morale, la ridicarea gradului de educaţie şi civilizaţie.

            Deşi majoritatea serviciilor de cultură şi artă sunt servicii de piaţă, statul participă şi el integral sau parţial la finanţarea activităţilor cultural-estetice prin acordarea de subvenţii în completarea veniturilor proprii ale instituţiilor specializate.

            În majoritatea ţărilor finanţarea cheltuielilor cu cultura şi arta se asigură în proporţie de peste 80% de la bugetul statului deoarece se urmăreşte accesul tuturor categoriilor sociale la valorile culturale, protejarea patrimoniului cultural-artistic al ţării, promovarea valorilor culturale în ţară şi străinătate.

            Pe plan modial se manifestă tendinţa de creştere a cheltuielilor pentru satisfacerea nevoilor culturale, precum şi existenţa decalajelor în privinţa accesibilităţii şi înzestrării cu mijloacele de realizare a serviciilor culturale - aparate de radio, televizoare, calculatoare, cărţi, internet, alte mijloace de comunicare electronice.

            Din punct de vedere economic se consideră că serviciile cultural-artistice justifică sumele bugetare acordate. Deşi efectul lor este mai îndepărtat, au o influenţă pozitivă asupra personalităţii umane, fapt reflectat şi în activitatea economică şi creşterea economică.

            Dificultăţile perioadei de tranziţie prin care trece România au determinat alocarea unor sume destul de reduse din bugetul statului pentru servicii culturale, între 1-16% din totalul cheltuielilor bugetare, în ultimele decenii.

            Cea mai mare parte a sumelor cu destinaţie cultural-artistică este destinată achiziţionării şi perfecţionării mijloacelor de comunicare culturale. Acestea au înregistrat o evoluţie continuă, trecând de la mijloacele de tipărire şi multiplicare a textelor care timp de secole au fost aproape unicele modalităţi de răspândire a culturii şi artei, la mijloace de comunicare electronice: cinematografia, radio, televiziune, ce au revoluţionat practic societatea omenească de-alungul ultimelor decenii.

            Ultimii ani însă prin apariţia calculatoarelor personale sunt marcaţi de o adevărată explozie comunicaţională care a generat o globalizare a activităţilor în toate domeniile societăţii, atât economice cât şi culturale.

Servicii de sănătate

            Serviciile de sănătate publică ocupă un loc important în cadrul serviciilor finanţate de la buget, ele asigură ocrotirea stării de sănătate a populaţiei, menţinerea şi refacerea capacităţii de muncă şi au un rol deosebit de important în ridicarea calităţii vieţii şi desfăşurarea normală a oricărui activităţi umane.

            Starea de sănătate a populaţiei face parte din politica medico-sanitară a unei ţări, exprimă calitatea vieţii şi este determinată de dezvoltarea economico-socială, gradul de cultură, structura consumului şi regimului de viaţă adoptat, standardul igienei individuale, şi desigur de serviciile de sănătate prestate populaţiei.

            Cheltuielile cu ocrotirea sănătăţii sunt în mare parte suportate de la bugetul de stat, bugetele locale, fondurile asigurărilor sociale de sănătate, dar ele sunt suportate şi direct de către populaţie din resurse proprii sau din ajutoare externe de la organizaţii specializate (Crucea Roşie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii).

            Serviciile de sănătate prestate populaţiei prn sistemul de asigurări sociale de sănătate cuprind:

• asistenţă medicală primară, prin cabinete medicale de stat private;
• asistenţă medicală de specialitate, prin cabinete medicale, spitale, centre de diagnostic şi tratament, centre de sănătate (stat sau private);
• asistenţă medicală de urgenţă care se asigură la toate nivelurile de asistenţă medicală şi prin unităţi special destinate acestui scop.

            Serviciile de sănătate publică se pot aprecia cu ajutorul mai multor indicatori ca: ponderea cheltuielilor pentru sănătate în totalul cheltuielilor bugetare şi în PIB, numărul medicilor ce revin la 100.000 locuitori, numărul paturilor de spital ce revin la 1000 locuitori.

            Ţările dezvoltate alocă un volum mare de resurse financiare domeniului medical - 6-10% din PIB ceea ce se reflectă în creşterea speranţei de viaţă a populaţiei, scăderea mortalităţii, îmbunătăţirea calităţii vieţii dar se face resimţit fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, cu consecinţe contradictorii în plan economico-social.

            În ţările mai puţin dezvoltate, cheltuielile pentru sănătate sunt mai mici, sub 3% din PIB, iar serviciile medicale  necorespunzătoare, ceea ce se reflectă în starea de sănătate mai proastă a populaţiei, fenomene de degradare biologică, lipsă de igienă pentru unele părţi ale populaţiei, reţea redusă de unităţi sanitare, număr de cadre medicale insuficiente, intensificarea factorilor de risc, creşterea mortalităţii datorate îmbolnăvirilor şi accidentelor etc.

            În România, resursele financiare pentru serviciile medicale provin în mare parte de la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

            Privite în timp, cheltuielile pentru sănătate au scăzut atât absolut cât şi relativ; în anul 1998 cu un nivel de 3,3% din PIB se aflau sub nivelul anului 1990, ceea ce plasează ţara noastră undeva pe unul din ultimele locuri din Europa în domeniile sănătăţii, cu efecte vizibile în deteriorarea stării generale de sănătate a populaţiei.

            Cu un personal sanitar redus (1 medic la aprox. 560 locuitori faţă de 1 medic la aprox. 230 locuitori în Ungaria) şi o bază materială nesatisfăcătoare, serviciile de sănătate din ţara noastră nu sunt în măsură să asigure la un nivel corespunzător starea de sănătate a locuitorilor.

            Reforma sistemului sanitar devine o necesitate şi vizează aspecte legate de restructurarea organizării şi furnizării serviciilor medicale, schimbarea modului de finanţare a activităţilor, creşterea nivelului asistenţei medicale acordate populaţiei şi a serviciilor medicale, în general.

Servicii de asistenţă socială

            Serviciile de asistenţă socială sunt prestate printr-un sistem de unităţi specializate de întreţinere a persoanelor vârstnice, a handicapaţilor, invalizilor, a orfanilor, de ajutorare a familiilor cu mulţi copii, a persoanelor lipsite de venituri sau cu venituri foarte mici, instituţii de recalificare şi încadrare a şomerilor etc.

            Serviciile de asistenţă socială funcţionează, în principal pe baza fondurilor alocate de la bugetul statului, prin sistemul asigurărilor sociale de stat, dar pot proveni şi din alte surse ca: asigurările sociale ale unor asociaţii agricole, meşteşugăreşti, ale liber profesioniştilor, alte fonduri private de asigurări sociale.

            Mărimea cheltuielilor pentru asistenţă socială variază de la ţară la ţară depinzând de potenţialul economic, numărul şi structura populaţiei, de programele de protecţie socială adaptată şi sistemele de asigurări sociale organizate în fiecare ţară.

            În general drepturile protejate prin sistemul asigurărilor sociale sunt protecţia în cadrul pierderii parţiale sau totale a capacităţii de muncă, ocrotirea în caz de bătrâneţe, invaliditate, pierderea susţinătorului legal etc.

            În România, asigurările sociale constituie o problemă de stat şi ele sunt organizate sub forma unui sistem naţional de asigurări care trebuie să ocrotească salariaţii, pensionarii şi familiile lor în cazurile pierderii temporare sau permanente a capacităţii de muncă (accidente, boli, maternitate, invaliditate, vârstă, şomaj etc.).

            Domeniul serviciilor sociale din România suferă de serioase rămâneri în urmă nu numai în ceea ce priveşte resursele financiare alocate dar şi în ceea ce priveşte asigurarea unor servicii profesioniste pentru copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi, bătrânii lipsiţi de sprijin, invalizi, handicapaţi, copiii străzii, persoane disponibilizate, femei supuse agresiunilor etc. Devine necesară o lege a asistenţei sociale şi o strategie guvernamentală de dezvoltare a unui sistem de servicii de asistenţă socială la nivel naţional, încât numeroasele fenomenele care în ţările dezvoltate şi-au găsit de mult soluţii să poată fi şi la noi rezolvate la un nivel satisfăcător.

Servicii de piaţă prestate populaţiei

            În categoria serviciilor de piaţă prestate populaţiei sunt incluse serviciile procurate contra cost prin relaţii de vânzare-cumpărare- Ele cuprind: transporturile, telecomunicaţiile, poşta, asigurările, turismul şi alimentaţia publică, serviciile de învăţământ şi ocrotire a sănătăţii în regim cu plată, activităţi culturale, recreative şi sportive, repararea şi întreţinerea bunurilor şi locuinţelor, spălătorii şi curăţătorii, serviciile de frizerie, coafură, cosmetică etc.

            Dinamica serviciilor de piaţă pentru populaţie este determinată de evoluţia unor indicatori ca: produsul intern brut, mărimea veniturilor reale ale populaţiei (puterea de cumpărare), rata şomajului, rata inflaţiei, dotarea cu bunuri de folosinţă îndelungată a familiilor şi stilul de viaţă, mărimea timpului liber.

            În ţările cele mai dezvoltate economic, creşterea PIB, a veniturilor reale ca şi creşterea duratei timpului liber al oamenilor au condus la o dezvoltare puternică a serviciilor prestate populaţiei pentru nevoi generale sau pentru ocuparea timpului liber ca: servicii de uşurare a vieţii, de petrecere a timpului liber, servicii de îngrijire de persoane, de asistenţă pentru copii, pentru diferite nevoi speciale, serviciile de economisire a timpului liber ca: transporturile, telecomunicaţiile, comerţul, bănci etc.

            În România, însă ponderea acestor prestaţii pentru populaţie a scăzut continuu, fapt ce demonstrează încă odată erodarea permanentă a economiei noastre şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei care astfel şi-a micşorat cererea de servicii cu plată.

            Întrucât unele dintre serviciile incluse în categoria studiată au o pondere însemnată şi în categoria serviciilor prestate agenţilor economici, cum ar fi - transporturile, telecomunicaţiile, ele nu vor face obiectul analizei în acest capitol.

1. a) Din grupa serviciilor cu plată pentru populaţie, grupa cu ponderea ce mai mare, o reprezintă serviciile prestate în hoteluri şi restaurante (cca. 50%).

            După 1990 serviciile hoteliere au înregistrat o tendinţă descrescătoare clar conturată şi exprimată prin indicatori ca: numărul de turişti cazaţi (de la 13 mil în 1983 la cca. 55000 în 1999 - o micşorare de peste 2,5 ori), durată medie a sejurului, coeficientul mediu de folosire a capacităţii de cazare turistică (a scăzut cu aproape 30%).

            Explicaţia acestui fenomen negativ se regăseşte în realităţile economiei româneşti, cum ar fi: micşorarea puterii de cumpărare a populaţiei ca urmare a inflaţiei accentuate caracteristică ultimului deceniu, creşterea nejustificată a tarifelor practicate, scăderea calităţii serviciilor oferite şi nu în ultimul rând, deteriorarea imaginii turistice a ţării.

            După 1995 se înregistrează totuşi o creştere a activităţilor realizate de agenţiile de turism (de peste 6 ori faţă de 1990) care şi-au extins mai mult activităţile conexe sau auxiliare turismului, cum ar fi: rezervări de locuri în mijloacele de transport (tiketing), schimb valutar, comerţ în consignaţie etc.

1. b) O altă categorie de servicii cu o pondere însemnată faţă de total (aprox. 20%) o reprezintă serviciile recreative, culturale şi sportive. Aici se cuprind diverse prestaţii ca: serviciile de radiodifuziune, televiziune, servicii editoriale, cele oferite de biblioteci, muzee, cinematografe, teatre, săli de concerte, cazinouri etc.

            Dintre aceste servicii se remarcă prin dinamism, în special activităţile de radio şi televiziune (s-a dublat faţă de 1990) în special datorită apariţiei posturilor de televitiune private, a televiziunii prin cablu şi a tendinţei de autoinstruire cu ajutorul mijloacelor electronice personale.

            O altă tendinţă clar conturată în ultimii ani a fost de scădere puternică a atractivităţii spectacolelor de teatru, concerte, cinematografice, în principal datorită extinderii sistemului de televiziune, dar mai ales datorită micşorării veniturilor populaţiei.

1. c) Serviciile de întreţinere şi reparare a autoturismelor şi a bunurilor personale şi gospodăreşti depind de înzestrarea gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată, vechimea acestora, calitatea produselor, comportamentul investiţional al familiilor.

            După 1990 s-a remarcat o tendinţă de creştere a investiţiilor gospodăreşti ale populaţiei îndreptate spre achiziţionarea de produse cu un grad ridicat de tehnicitate ca: televizoare color, aparatură audio-video, congelatoare, maşini de spălat, autoturisme. Ca urmare a scăzut ponderea serviciilor de reparaţii la bunurile gospodăreşti dar totodată s-au dezvoltat serviciile de întreţinere şi reparaţii la autovehicule.

            Deasemeni, sporirea înzestrării gospodăriilor cu maşini de spălat a provocat o scădere a serviciilor prestate de spălătorii, curăţătorii şi vopsitorii.

            O micşorare a volumului de activitate au înregistrat şi serviciile de înfrumuseţare, coafură, frizerie.

1. d) Serviciile de asigurare-reasigurare - reprezintă o categorie importantă de servicii de piaţă prestate atât populaţiei cât şi agenţilor economici, cu o evoluţie ascendentă în ţările dezvoltate - ţări care încearcă să controleze riscurile din economie.

            Activităţile de asigurări au apărut ca răspuns la conştientizarea incertitudinii şi a riscului care însoţesc funcţionarea oricărei economii ca şi a creşterii globale a nesiguranţei în economie, situaţie ce poate fi gestionată în mod profesional.

            Cu ajutorul serviciilor de asigurări se încearcă prevenirea sau limitarea acţiunii distructive a unor evenimente nedorite care pot provoca pagube materiale sau vătămări corporale oamenilor sau chiar pierderea de vieţi omeneşti.

            Sistemul serviciilor de asigurări oferă posibilitatea:

            - prevenirii prejudiciilor provocate de evenimente viitoare şi nesigure: calamităţi naturale (inundaţii, seisme, furtuni, secete şi inundaţii, îngheţul, avalanşe etc.); pierderea de vieţi omeneşti; pierderea capacităţ de muncă a unor persoane în urma unor catastrofe tehnice (explozii, accidente de aviaţie, maritime, feroviare, accidente în mină, prăbuşiri de clădiri etc); limitarea efectelor nedorite dacă totuşi evenimentele nedorite s-au produs; reluarea imediată a activităţilor economice temporar întrerupte datorită distrugerii bunurilor sau întreruperii producţiei, obiectiv realizabil cu ajutorul sumelor primite drept despăgubire de asigurare şi care permit repararea şi înlocuirea bunurilor avariate şi ştergerea celorlalte urmări nedorite.

            Activităţile de asigurări se desfăşoară prin instituţii de stat, private sau cooperatiste pe principiul încheierii unor poliţe de asigurare contra incertitudinii şi riscului prin care instituţiile de asigurări se angajează ca în schimbul unei plăţi (primă de asigurare) să achite sumele asigurate şi cuvenite persoanelor la care riscul asigurat s-a produs.

            Serviciile de asigurări pot fi structurate după diverse criterii:

            După domeniul la care se referă pot fi: de bunuri, de persoane şi asigurări de răspundere civilă.

            - asigurările de bunuri - activităţi de asigurare a diferitelor valori materiale aflate în proprietatea persoanelor fzice sau juridice şi sunt susceptibile de a fi distruse sau avariate prin catastrofe naturale sau accidente.

            - asigurări de persoane prin care se asigură viaţa şi integritatea corporală a personelor fizice ce pot fi afectate de evenimente cauzatoare de boală, invaliditate sau deces. Ele pot fi asigurări de viaţă şi asigurări de accidente:

            - asigurările de răspundere civilă - au ca obiect oe valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma să o plătească asiguratul dacă a cauzat o pagubă unor terţe persoane. Asigurările de răspundere civilă pot fi: asigurări de răspundere civilă legală, asigurări pentru pagube produse prin accidente, asigurări de autovehicule etc.

            O altă clasificare a serviciilor de asigurări, făcută după forma juridică de realizare:

            - asigurare prin efectul legii (obligatorie) care se realizează fără solicitarea acceptului persoanelor vizate şi se referă mai ales la deţinătorii de autovehicule asiguraţi obligatoriu pentru cazurile de răspundere civilă.

            - asigurarea facultativă - are la bază acordul de voinţă al asiguratului şi al asiguratorului exprimat în contracte de asigurare.

            Nevoile de consum pe piaţa asigurărilor sunt dependente de mai mulţi factori cum ar fi: nivelul de dezvoltare economică, câştigurile realizate de persoane, puterea de cumpărare şi posibilitatea rezolvării concurenţei între bunuri şi servicii, modul de percepere a situaţiilor de incertitudine de către persoane şi înclinaţia acestora spre acoperirea riscurilor etc.

            În statele dezvoltate serviciile societăţilor de asigurări sunt foarte dezvoltate şi ele atrag din bugetele de consum ale familiilor sume care depăşesc cheltuielile pentru alimente (SUA) sau cheltuielile cu întreţinerea locuinţelor (Anglia). Cheltuielile cu serviciile de asigurare oscilează în aceste ţări între 3-6% din cheltuielile unei familii.

            În România populaţia cheltuieşte puţin pentru a-şi asigura avutul sau viaţa, sub 0,1% din totalul cheltuielilor, ponderea cea mai mare având-o asigurările de autovehicule ce sunt de fapt asigurări obligatorii, apoi asigurările de răspundere civilă obligatorie, asigurările pentru incendii, transport etc.

            Dar se poate prevede că o dată cu creşterea complexităţii vieţii economico-sociale şi în România se va mări cererea de servicii destinate acoperirii riscurilor şi incertitudinii. Astfel instituţiile de asigurări vor avea de rezolvat probleme complexe ca: identificarea evenimentelor considerate ca riscuri, evaluarea nivelurilor de risc acceptate, stabilirea măsurilor corespunzătoare, prevenirea riscurilor (informaţii, garanţii, certificări, tehnică preventivă), contribuţia financiară la acoperirea efectelor negative.

            În prezent, în România se cheltuiesc în medie 13 USD pe locuitor pentru servicii de asigurări faţă de 100 USD în Ungaria şi 1250 USD în Europa Occidentală.